View source for Cornel Penu


<div style="text-align: justify;"> '''''Handbalist, antrenor'''''


:::::'''''Sportul este mai important - pentru mine - decât vă închipuiți. El mi-a dirijat destinul, dacă se poate spune așa, de el se leagă și marile mele realizări și puținele eșecuri. Prin „lentilele” lui am privit viața...'''''
 [[  File:Penu autorgraf.PNG  |thumb|200px|Autograf Cornel Penu]] 

[[  File:Penu cornel.jpg |thumb|200px|'''Cornel Penu''' - sportiv]] 
== Prezentare ==
:Marele sportiv Cornel Penu, „uriaşul blând” al handbalului românesc, nume de referinţă în memoria iubitorilor de sport, s-a născut la Galaţi, în familia lui Petrache şi Sofia Penu. Mutat cu familia la Buzău, la vârsta de trei ani, Cornel Penu nu a rupt legăturile cu oraşul natal, petrecându-şi vacanţele la bunica din partea mamei și urmând Facultatea de Mecanică din oraş, perioadă în care şi-a întâlnit și partenera de viaţă, absolventă a aceleiași facultăţi, specializarea Frigotehnie.
:Prima apropiere de handbal, datorată fratelui mai mare, Mihai, s-a petrecut la Buzău, unde copilul firav de atunci a descoperit „bucuria primelor şuturi apărate” care l-a făcut să îndrăgească spaţiul petrecut între bare, loc despre care spunea: „Şi acolo am rămas. Eu nu am fost niciodată atacant...”. Ucenicia în sport a început-o în timpul şcolii generale şi a continuat-o în perioada liceului, în paralel fiind legitimat ca sportiv al Clubului Sportiv Şcolar din Buzău, unde l-a avut ca mentor pe Constantin Căpăţînă, antrenor considerat „părintele handbalului buzoian”.
:Remarcat, în 1963, de reprezentanţii clubului [[Ştiinţa Galaţi]], divizionară A, unde l-a avut ca antrenor pe Dumitru Sîrbu, în acest fel a ajuns din nou în oraşul natal, unde şi-a făcut şi studiile universitare. Despre această „reîntoarcere” la Galaţi mărturisea: „«Macazul» handbalului mi-a schimbat, deci, ruta vieţii. La această facultate am cunoscut-o şi pe Gina, soţia mea, studentă, cu un an mai mică decât mine. Dacă m-aş fi dus la Bucureşti, aş mai fi cunoscut-o?”.
:„Îngerul păzitor”, „ultimul apărător”, „magician al porţii”, „scutul campionilor mondiali”, „ultima redută” sunt doar câteva dintre sintagmele prin care jurnaliştii sportivi i-au apreciat valoarea şi efortul depus şi care l-au situat în galeria marilor nume ale handbalului mondial. Cunoscutul jurnalist Horia Alexandrescu îl definea ca pe un „deschizător de pârtie, dar într-un plan superior, ducând postul de victimă între buturi, cum era cotat pe vremuri locul din poartă, la un post-cheie, [...], omul care a infirmat concepţia potrivit căreia aruncările de la 7 m sunt infinit mai greu de apărat decât penalty-urile din fotbal” şi concluziona: „Ei bine, Penu a dovedit că loviturile de la 7 m se pot apăra”. Succesul său ca portar nu poate fi pus doar pe seama calităţilor sale fizice, acestea fiind completate de lecturile din domeniul psihologiei, aplicate în descifrarea adversarilor: „Citeam cărţi de psihologie, Jean Piaget, lucruri de genul ăsta, îmi făceam fişe cu principalii adversari. [...] Îi observam la meciurile directe, mergeam să-i văd în alte meciuri la competiţiile importante. Notam de zor. Fiecare adversar era fişat cu minimum 10 meciuri. Cum aruncă, din săritură, de pe loc, unde trimit mingea”.
:În afară de dragostea pentru handbal, a mai fost pasionat de pescuit şi pictură. Pictura a reprezentat a doua mare pasiune a vieţii sale despre care spunea că, încă din copilărie era „îndrăgostit până peste urechi”, mărturisind că „lumina, umbrele, culoarea, toate mă atrag”, preferinţele sale îndreptându-se către impresionişti şi neoimpresionişti.
:S-a numărat printre „cei şapte magnifici” de pe teren, care au umplut cu bucurie sufletele a milioane de români, câştigând două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Handbal, bronz şi argint la Jocurile Olimpice şi o importantă salbă de medalii la competiţii sportive majore. Un moment de referinţă din odiseea sportivă a lui Cornel Penu a fost Campionatul Mondial din 1974, unde a avut o contribuţie majoră în câştigarea celui de-al patrulea titlu mondial al echipei României la handbal masculin.
:A jucat sub coordonarea unor mari tehnicieni ai handbalului românesc precum Oprea Vlase, cel care i-a fost antrenor şi la naţională şi la Dinamo, Eugen Trofin, Ioan Kunst Ghermănescu, cel care l-a selecționat pe Cornel Penu în lotul național și care i-a remarcat „buna pregătire fizică, calităţile motrice impresionante”, Nicolae Nedef, care, deşi îl considera pe sportiv un om „aspru, colţuros, permanent nemulţumit”, aprecia la acesta că „era un monument de ambiţie”, un „sportiv de excepţie”, „serios, harnic, talentat, gata să se arunce în luptă cu toate forţele” şi Lascăr Pană, care recunoştea că „de la Penu am învăţat şi noi, antrenorii, multe”.
:Ca în orice disciplină sportivă și în handbal exista tendința de a fi stabilite ierarhii, ierarhii alcătuite pe diferite criterii, uneori obiective, alteori subiective. Cornel Penu considera că în această ierarhie „cel mai bun dintre cei mai buni a fost ECHIPA. Urmează un spaţiu mare, liber, şi abia după aceea... venim noi”. „Mai întâi de toate un om şi abia după aceea un mare sportiv”, „un munte de voinţă şi ambiţie”, „sportivul a cărui deviză au fost munca titanică şi sacrificiul până la uitarea de sine” etc. reprezintă doar câteva dintre caracterizările care sintetizează calităţile care l-au ajutat să urce pe Cornel Penu pe „Everestul” handbalului românesc şi mondial, cariera sa sportivă reprezentând un model pentru toate generaţiile care i-au urmat. Alexandru Buligan, unul dintre cei mai buni portari de handbal din România, spunea: „am ascultat întotdeauna sfaturile marelui Cornel Penu care rămâne o figură legendară a sportului nostru”.
:Valoarea omului, a sportivului Cornel Penu, l-a atras pe cunoscutul cronicar sportiv Hristache Naum, care i-a dedicat volumul „Ultimul apărător”, volum în care „forţa de caracter a sportivului s-a întâlnit cu harul unui remarcabil gazetar a cărui primordială calitate este o esenţă omenească foarte puternică. O esenţă de stejar drept, de neclintit”.
:Din anul 1993, Cornel Penu a fost antrenor în Maroc, apoi, din 2002, în Franţa, ţară unde locuieşte şi în prezent. La întrebarea jurnalistului Cristian Geambaşu „Vă simţiţi mai mult român sau francez?”, răspunsul a fost „Am fost şi am rămas român”, pentru că i-au rămas în suflet „zonele frumoase ale ţării, locurile în care oamenii au rămas ataşaţi de valorile tradiţionale”. Nu a rupt nici legătura cu oraşul natal, onorând fiecare întâlnire a promoţiei sale de la Facultatea de Mecanică Cornel Penu a confirmat, prin întreaga sa carieră, faptul că „marii sportivi sunt oameni adevărați, care au înțeles că pe drumul afirmării se poate circula numai cu paşaportul responsabilităţii şi seriozităţii, că MUNCA, alături de TALENT, trebuie să figureze neapărat pe actul de identitate al sportivului de excepţie”, reuşind prin tot ce a realizat să se impună între personalităţile de seamă ale sportului românesc şi internaţional, între marii sportivi care au umplut cu bucurie inimile românilor prin reuşitele lor.

== Biografie ==
:'''Data şi locul naşterii:''' 16 iunie 1946, Galați

:'''Studii:'''
:*Şcoala Generală Nr. 8 din Buzău;
:*Liceul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău (1963);
:*Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Galaţi, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini (1968).

:'''Activitate socio-profesională:'''
:*component al echipei de handbal „Ştiinţa” Galaţi23 (1963-1967);
:*a fost selecţionat în prima reprezentativă de tineret, la handbal, a României (1964) şi în cea de seniori (1966);
:*a participat, cu echipa națională, la mai multe ediții ale Trofeului Carpați (1966-1980);
:*participant la Campionatele Mondiale de Handbal din Suedia (1967), Franţa (1970), Germania (1974), Danemarca (1978);
:*participant la campionatele mondiale universitare din Olanda (1967), R.F. Germania (1968), Suedia (1973);
:*membru al Echipei naționale de handbal, timp de 13 ani;
:*component al Echipei de handbal Dinamo Bucureşti (1967-1980), câștigător al Campionatului Național de Handbal cu echipa (1978);
:*participant la Olimpiadele de la München (1972) și Montreal (1976);
:*membru al Selecționatei lumii (1974), (1975), (1978);
:*după retragerea din activitatea sportivă (1980), a lucrat ca angajat în cadrul Ministerului de Interne, ajungând la gradul de colonel în rezervă;
:*antrenor la echipele de handbal Dinamo Bucureşti, Hidrotehnica Constanţa şi A.S.A. Buzău;
:*antrenor de handbal în Maroc, la Marrakech (1993-2002);
:*antrenor de handbal în Franța, la Sedan (2002-2011).

:'''Afiliere:'''
:*vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal (1982).

:'''Premii-Titluri-Distincţii:'''
:*Medalia de aur cu echipa României la Campionatele Mondiale de Tineret din Olanda, ediție experimentală (1967);
:*Medalia de bronz cu echipa României la Campionatul Mondial de Handbal din Suedia (1967);
:*Medalia de argint cu echipa României la Campionatul Mondial Universitar din R.F. Germania (1968);
:*Medalia de aur cu echipa României la Campionatul Mondial de Handbal din Franţa (1970);
:*Maestru Emerit al Sportului (12 mart. 1970);
:*distins de două ori cu „Ordinul Muncii”, clasa I (197029, 1974);
:*Medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la München (1972);
:*Medalia de aur cu echipa României la Campionatul Mondial Universitar din Suedia (1973);
:*Medalia de aur cu echipa României la Campionatul Mondial de Handbal din R.D. Germană, unde a fost desemnat „cel mai bun portar” (1974);
:*Medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976);
:*Medalia naţională „Serviciul Credincios”, clasa I (2000);
:*Membru de Onoare al Academiei Olimpice Române, filiala Buzău (19 mai 2010);
:*Titlul de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Buzău (2011).

== Fişier de autoritate ==
:[http://193.231.136.4/opac/authority/111619 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]

== Surse ==
:'''Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea.''' ''Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2016'', Galaţi, Axis Libri, 2017.

== Referințe ==
:*'''Nicolae Soare:''' ''... un om obişnuit, un om ca toţi ceilalţi, cu câteva particularităţi, e adevărat, definitorii, dintre care poate cea mai puternică era aceea că aparţinea sportului, un om căruia cronicarii de handbal din lumea întreagă i-au închinat adevărate ode, un om al cărui nume s-a încrustat adânc şi nepieritor în istoria zbuciumată a câtorva campionate mondiale, un om a cărui fiinţă s-a identificat cu câteva dintre cele mai mari succese sportive româneşti din ultimele două decenii.''

:*'''Horia Alexandrescu:''' ''Jucătorul acesta, omul acesta extraordinar, dă aripi echipei sale, îi dă elan din elanul său, de parcă i-ar face transfuzii de încredere şi optimism. În teren, Penu e rău, dar rău în sensul... bun al cuvântului, luptând până la ultimul minut, până la ultima secundă, cu aceeaşi dorinţă aprigă de victorie. Învins (cu echipa) de multe ori, Penu n-a fost, mă gândesc acum, niciodată un învins sută la sută. El a pierdut, ca orice sportiv, câteva bătălii, dar nimeni nu cred că va putea afirma vreodată că Penu a pierdut lupta! Penu este un câștigător şi încă unul veritabil!''

:*'''Radu Naum:''' ''Penu era mai mult decât un campion, era o prezenţă. Avea un fel aşezat de a fi, o siguranţă a demersului, un miros al reuşitei care tindeau spre infinit. Mi se părea firesc ca un asemenea om să fie cel mai bun din lume, cine altcineva ar fi putut fi? Penu reprezenta sportul aşa cum trebuie să fie. Nici un dram de hazard, de gânduri înşelătoare. Sportul Ingineresc, construit ca un zgârie-nori, cu aplicaţie şi sistem.''

:*'''Hristache Naum:''' ''Cornel Penu n-are nevoie de prezentare. El a fost timp de un deceniu cel mai bun goal-keeper al handbalului mondial, între succesele la care a contribuit decisiv aflându-se titlurile mondiale din 1970 (Paris) şi 1974 (Berlin), bronzul „mondialelor” din 1967 (Västeras), bronzul Olimpiadei de la München ’72 şi argintul celei de la Montreal ’76, medaliile de aur de la Campionatele mondiale universitare şi de tineret. Portarul-psiholog n-a fost numai 50 la sută dintr-o echipă de handbal, aşa cum se spune că ar fi îndeobşte „ultimul apărător” ci chiar mai mult, pentru că a ştiut să-şi mobilizeze colegii de echipă în timpul marilor bătălii, să le insufle ambiţia de a face totul - chiar şi imposibilul !... - pentru victoria tricolorului.''

== Resurse electronice: ==
:*'''''Handbal masculin: 40 de ani de când România câștiga Campionatul Mondial''''' [online]. [citat 21 aprilie 2017]. Disponibil în Internet:[https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/03/10/handbal-masculin-40-de-anide-cand-romania-castiga-campionatul-mondial-10-36-59]
:*'''Pôle espoir masculine : Au revoir M. Cornel Penu.''' În: ''Handball en PIFO'' [online], nr. 823, 23 iun. 2011, p. 1 : fotogr. [citat 21 aprilie 2017]. Disponibil în Internet: [http://www.pifo-handball.com/ftp.espaces/000015/fichiers/j823.pdf]
:*'''POPESCU, CONSTANTIN C.; MORARU, ILEANA; NIŢĂ, GRIGORE.''' [Cornel Penu : palmares]. În: ''Istoria handbalului românesc : 1921 -2014. Vol. 2 : Anexele 1-6 : Palmares. Date statistice – Retrospectivă competiţii interne şi internaţionale'' [online]. Bucureşti: [s.n.], 2014, p. 13, 16, 17, 20, 23, 25, 36, 37, 38, 45, 47, 50, 61, 63. [citat 21 aprilie 2017]. Disponibil în Internet: [http://www.frh.ro/pdf/istorie/Palmares%20de%20onoare%201936-2014.pdf]
:*'''''Une brochette de champions du monde.'''''' În: ''Hand-ball : bulletin fédéral'' [online], nr. 64, mart. 1970, p. 11. [citat 21 aprilie 2017]. Disponibil în Internet: [http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k9692049m]
:*'''WOLF, BERNARD.'''' De la fantaisie de Gaţu... à la classe de Penu. În: ''Hand-ball : bulletin fédéral'' [online], nr. 100, ian. 1974, p. 6-7 : fotogr. [citat 21 aprilie 2017]. Disponibil în Internet: [http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k9663875b]


:[[A]] [[B]] [[C]] [[D]] [[E]] [[F]] [[G]] [[H]] [[I]] [[J]] [[K]] [[L]] [[M]] [[N]] [[O]] [[P]] [[R]] [[S]] [[Ş]] [[T]] [[Ţ]] [[U]] [[V]] [[Z]]