Difference between revisions of "Marcela Rusu"

„...Eu am fost fericită pentru că am trăit exclusiv pentru teatru şi pentru dragoste.”

Prezentare

Marcela Rusu - actriţă

Părăsind oraşul natal pentru a o urma pe sora sa, actriţa Nina Rusu, pe drumul afirmării artistice, Marcela Rusu şi-a început cariera la Teatrul de Revistă „Gioconda” din Bucureşti, unde talentul i-a fost remarcat imediat, fiind îndemnată să urmeze studii de specialitate. Avându-i profesori, la Conservatorul Regal din Bucureşti, pe Aura Buzescu şi Ion Manolescu, Marcela Rusu s-a numărat, alături de Ion Focşa, Margareta Butuc (Magda Barbu) şi Karin Rex, printre absolvenţii care au obţinut cele mai mari medii la examenul de absolvire.

Istoricul de teatru Ioan Massoff îi remarca prestaţia încă din 1950, la premiera spectacolului „Ziua cea mare” de Maria Banuş (considerată de actriţă a fi debutul ei artistic), apreciind că „din ansamblul închegat s-a desprins jocul interiorizat, vibrant, capabil să transmită firul tragic, al tinerei Marcela Rusu”. Actriţa a fost remarcată şi peste hotare, cu prilejul participării Teatrului Naţional din Bucureşti la Festivalul de Artă Dramatică de la Paris, din iunie 1956, ziarele Le Figaro Littéraire şi Combat apreciindu-i impetuozitatea şi interpretarea din piesa „Ultima oră”.

În anul 1958, prezentată în revista Scena și ecranul

Experienţa scenică acumulată ulterior, dublată de studiile de specialitate, au dus-o pe actriţa Marcela Rusu pe renumite scene bucureştene, unde şi-a impus propriul sistem de valori, ajungând în scurt timp să se numere printre artistele de marcă ale teatrului românesc. Stabilindu-se în cele din urmă la Teatrul Naţional, actriţa Marcela Rusu i-a rămas fidelă acestuia peste trei decenii, până la sfârşitul carierei, numele acesteia regăsindu-se, în acelaşi timp, şi în „cartea de onoare” altor teatre cu care a colaborat în toţi aceşti ani, precum Teatrul de Comedie din Bucureşti, Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti.

Actriţa care la începutul carierei a abordat roluri romantice, în care îşi dezvăluia farmecul şi „vioara tremurătoare” a vocii, a evoluat apoi spre roluri profunde, străbătute de o energie nebănuită, în care dezvăluia cu talent atitudini şi stări existenţiale, transmiţând spectatorilor săi o întreagă gamă de emoţii şi sentimente: speranţă sau disperare, curaj sau laşitate, tandreţe sau ironie, calm sau furie, zâmbet sau lacrimă.

Frânturi ale personalităţii sale fascinante reies din amintirile actorului Mihai Mălaimare, adunate în volumul de memorii „Şansa”, dezvăluindu-ne o actriţă care îşi trăia rolurile cu o ardoare profundă, o femeie aprigă, stăpână pe sine, care ştia să admonesteze, dar să şi ajute, care impresiona prin eleganţă şi prin patima trăirii. Pentru Mihai Mălaimare, Marcela Rusu a fost „cea care mă bătuse ca să-mi intre în cap că teatrul este o chestie serioasă, nu şuetă de golani fără căpătâi” şi, în acelaşi timp, „glasul care m-a învăţat să lupt şi care mi-a deschis uşa unei lumi care mi ar fi rămas, poate, necunoscută...” De altfel, actrița mărturisea la un moment dat concepția ei fermă despre meseria pe care și-o alesese: „Teatrul este foarte greu şi serios. Nu este o meserie boemă. Trebuie să fii odihnit şi să respecţi o disciplină militară. Eu am impus-o întotdeauna. Nu cred că am fost tiranică, ci corectă şi punctuală.”

Pentru întreaga activitate depusă în slujba teatrului românesc, actriţei Marcela Rusu i-a fost conferit în noiembrie 2001, titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”, pentru „prezenţa excepţională în viaţa culturală a oraşului”. La ceremonia de decernare, care a avut loc în decembrie 2002, amânată mult timp, artista nu a mai putut fi prezentă. Plecase să joace pe o scenă mult mai înaltă, cu aceeaşi discreţie cu care şi-a trăit ultimii ani, exprimându-şi dorinţa ca moartea ei să nu fie anunţată decât ulterior, iar cenuşa să-i fie împrăştiată pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti.

Personalitate energică, care şi-a păstrat permanent aceeaşi ţinută impecabilă şi plină de eleganţă, atât pe scenă, cât şi în viaţa personală, Marcela Rusu rămâne una dintre marile doamne ale scenei româneşti, al cărei nume rămâne consemnat în istoria teatrului românesc.

Biografie

Data şi locul naşterii: 21 iunie 1926, Galaţi

Data şi locul decesului: 19 februarie 2002, București

Studii:

• Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, clasa profesorului Vladimir Maximilian.

Activitate socio-profesională:

• balerină pe scena Teatrului Muzical „Gioconda” (devenit apoi „Rapsodia Română”) sub conducerea compozitorului Ion Vasilescu (timp de 1 an şi jumătate);
• actriţă în diferite trupe din Capitală (1940-1950);
• actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti (din 1950);
• pe lângă spectacolele de teatru în care a jucat, a interpretat roluri în spectacole de teatru radiofonic și în câteva filme românești sau în coproducție.

Distincţii - Premii - Decoraţii:

• Titlul de „Artist emerit” conferit prin Decret al Consiliului de Stat al R. P. Române (1962);
• Premiul de onoare pentru interpretarea rolului Alexandrina Dan din piesa „Travesti” de Aurel Baranga la Festivalul Naţional de Teatru (1969);
• Titlul de „Societar” al Teatrului Naţional din Bucureşti (2001);
• Titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti”, conform Hotărârii nr. 299 din 13 nov. 2001 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (2001).

Fișier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Mihaela Bute. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2011, Galaţi, Axis Libri, 2013.

Resurse electronice

• Rafinament şi sensibilitate în sute de şlagăre adunate: Temistocle Popa. În: TopRomanesc.ro[online].

[[1]]

• Szabo, Ana-Maria. Omagiu pentru „nea Temi”. În: Actualitatea muzicală [online], nr. 11, nov. 2011, p. 22-23 : fotogr. [[2]]

• Idem. Temistocle Popa [online]. Bucureşti : Editura Biblioteca Bucureştilor, 2011, 74 p.: il. - Colecţia „Maeştri”. [[3]]

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z