Difference between revisions of "Soare Z. Soare"

„Teatrul e singurul lucru care-mi place. Dealtminteri am şi defectul de a nu putea face nimic în silă. În ziua când m-aş sătura de teatru, sunt sigur că n-aş mai putea înscena o singură piesă..”

(Soare Z. Soare)

SOARE Z. SOARE - regizor, director de scenă

Prezentare

Numărându-se printre ultimii descendenţi ai boierilor Soare din Braniştea , regizorul Soare Z. Soare a urmat studiile liceale în străinătate, echivalându-şi ulterior bacalaureatul în România. Licenţiat în drept la Bucureşti, a încercat iniţial să urmeze calea avocaturii, asemenea fratelui său, Virgil Z. Soare, dar atracţia faţă de arta teatrului şi în special faţă de arta regizorală, deprinsă în anii petrecuţi alături de celebrul maestru Max Reinhardt în Austria (cea mai frumoasă epocă din viaţa sa, cum declara ulterior Soare Z. Soare) l-a determinat să se orienteze spre o carieră în teatru.

Şi-a risipit averea considerabilă, moştenită de la părinţi, în călătoriile întreprinse în Europa şi pentru întreţinerea pasiunii sale pentru arta teatrală, la întoarcerea în ţară editând, pe cheltuiala sa, eleganta revistă Teatrul, care a apărut doar în cinci numere şi care îşi propunea să reprezinte o enciclopedie completă a actualităţii teatrale, fiind ilustrată cu reproduceri color ale machetelor și decorurilor folosite în montările de seamă de pe scenele româneşti, precum şi ale celor mai inedite şi îndrăzneţe decoruri din afara ţării.

Debutul regizoral al lui Soare Z. Soare a avut loc alături de Compania Bulandra, pe scena Teatrului Comedia, cu piesa „Hamlet”, în stagiunea 1923-1924, „un amestec de nou şi vechi, de timid uneori şi prea îndrăzneţ alteori”, cum aprecia actorul şi regizorul Vladimir Maximilian, care apoi îl va caracteriza ca pe „unul din cei mai inteligenţi regizori din Bucureşti”.

Discipol dedicat al ilustrului regizor şi animator de teatru german, Soare a urmat principiul de bază al acestuia, simplificarea, înlăturând de pe scenă orice era considerat inutil acţiunii, folosind un fundal mobil, montarea impresionând printre altele şi prin „simplitatea tragică” a spectacolului.

Angajat director de scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1923, a pus în scenă piesa „Năluca” după Calderon de la Barca, ce a reprezentat o noutate în tehnica montării spectacolelor de teatru, spectatorii urmărind cele 12 tablouri „într-un singur decor mobil, care se schimba şi se recompunea sub ochii spectatorilor încântaţi.

A devenit în scurt timp unul dintre regizorii inovatori ai epocii, remarcându-se în acelaşi timp şi printr-o uriaşă putere de muncă, datorată se pare şi frecventelor insomnii de care suferea. Astfel, a pus în scenă peste o sută de spectacole alături de Teatrul Naţional, colaborând în paralel cu alte prestigioase companii teatrale ale momentului, reuşind aproape de fiecare dată să pună cu meticulozitate în scenă spectacole de succes, în care urmărea întotdeauna armonia ansamblului. Exploatând experienţa acumulată în drumurile sale prin Europa şi în special cea deprinsă în Germania, a dat viaţă pe scenele din România unor piese de teatru cu adevărat originale, montate la Teatrul Naţional, Teatrul Mic, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Comoedia (Comedia), Teatrul din Sărindar sau alături de companiile teatrale Bulandra şi Tănase (Cărăbuş).

A colaborat cu scriitorul Liviu Rebreanu la Teatrul Naţional pe parcursul ambelor sale directorate şi, de asemenea, cu mulţi scriitori ai vremii, printre care Camil Petrescu şi Gib I. Mihăiescu, acesta din urmă solicitându-i punerea în scenă a piesei „Pavilionul cu umbre”, premiată în 1926 de Asociaţia Criticii Dramatice.

Regizor îndrăzneţ, mediatizat în presa vremii pentru noutatea abordărilor teatrale, îmbina în spectacolele sale, prin modalităţi neaşteptate, fastuosul şi luxul cu dorinţa de stilizare şi simplificare sau cu inovaţii tehnice de ultimă oră. Criticat uneori pentru faptul că acorda o atenţie deosebită valorilor plastice ale spectacolului, culorii, luminii şi decorului, în dauna textului şi a interpretării actorilor, Soare Z. Soare era în acelaşi timp apreciat pentru formula înnoitoare cu care a tratat operele din repertoriul clasic şi modern.

Moartea tragică a regizorului, la doar 50 de ani, a avut loc chiar la data insurecţiei armate din 23 august 1944, atunci când, după ascultarea la radio a proclamaţiei către ţară, se îndrepta spre prietenul său din Predeal, Nicolae Vlădoianu. Şoferul maşinii în care se afla nu a oprit la somaţia unei santinele, glonţul tras de acesta nimerindu-l pe regizor. Înmormântarea a avut loc în grabă, în perioada bombardamentelor naziste, la Cimitirul Bellu, asistând la ea doar soţia regizorului, actriţa Corina Soare. Soarta regizorului se pare astfel că adeverea, parţial, afirmaţia pe care o făcuse într-un interviu acordat pentru revista Rampa în 1932, în care răspundea întrebării lui Ioan Massoff referitoare la care ar fi idealul său cu afirmaţia: „Să mor tânăr şi să-mi ţie Nottara discursul!”.

„Poet al scenei, sensibil la nuanţe, de un perfect bun gust şi precisă cunoaştere”, reprezentant al unei orientări înnoitoare a scenei româneşti, considerat un regizor-artist, apreciat pentru fantezia şi bogata viziune plastică, pentru simţul ritmului şi al mişcării scenice, pentru curajul de a experimenta pe prima scenă a ţării, Soare Z. Soare a dominat, pentru o perioadă, viaţa teatrală românească prin marile succese de regie înregistrate. A provocat o adevărată revoluţie în teatru, prin mijloacele de expresie scenice folosite şi prin concepţiile regizorale promovate, pledând pentru „adevăratul comedian”, înlăturând artificiile şi trucurile teatrului bulevardier, aducând culoare şi lumină în spectacolele sale, astfel că, alături de A. I. Maican, V. I. Popa şi Ion Sava, numele său se înscrie în galeria personalităţilor de care sunt legate marile succese teatrale ale vremii.

Biografie

Data şi locul naşterii: 1894, Galaţi

Data şi locul decesului: 23 august 1944, București

Studii:

• Institutul Notre Dame de Sion din Galaţi, secţia de băieţi pentru clasele primare;
• studii gimnaziale la diferite pensioane din străinătate, în Viena, Zürich, Saint-Gall, Berna, Montreaux, Laussane, Freibourg;
• studii liceale la München (2 ani), Bruxelles (2 ani), Paris (1 an), cu bacalaureat echivalat la întoarcerea în ţară la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1909);
• studii de drept la Berlin şi la Facultatea de Drept din Bucureşti;
• studii de artă regizorală la Viena cu Max Reinhardt şi la Berlin cu Karlheinz Martin (1920-1923);
• trimis de statul român, a efectuat stagii de studiu şi de schimb de experienţă la teatrele din Paris, Viena şi Londra.

Activitate socio-profesională:

• secretar al renumitului avocat Constantin Xeni, apropiat al lui Take Ionescu;
• şef de cabinet al profesorului Ion Peretz, în perioada în care acesta era director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920);
• a plecat în Austria, unde a fost unul dintre colaboratorii regizorului Max Reinhardt, în perioada în care acesta a montat mai multe spectacole la Rezidentensaal din Viena;
• a mijlocit colaborarea regizorului german Karlheinz Martin, doctor în litere şi filosofie, cu teatrul soţilor Bulandra (1922);
• întors în ţară, a editat pe speze proprii revista Teatrul, cu o înfăţişare luxoasă, din care au apărut cinci numere (1923);
• a fost angajat director de scenă de către directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, I. Valjan, propunându-i acestuia să pună în scenă piesa „Năluca”, prelucrare a lui Hugo von Hofmannsthal după Calderon de la Barca, cu care a şi debutat pe scena Teatrului Naţional (1923-1944);
• a colaborat în calitate de regizor cu instituţiile teatrale din capitală: Teatrul Alhambra, Teatrul Mic, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Comoedia (Comedia), Teatrul din Sărindar;
• a montat piese de teatru pentru companiile teatrale Bulandra şi Tănase;
• a colaborat cu Societatea Română de Radiodifuziune, pentru montarea unor piese de teatru radiofonice şi realizarea unor emisiuni (Program pentru săteni, Universitatea Radio etc.), cât şi la revista instituţiei, Radio şi Radiofonia (1929-1936);
• a participat la fondarea societăţii anonime pe acţiuni „Teatrul” (1938);
• a fost delegat director interimar al Teatrului Naţional din Bucureşti pentru o scurtă perioadă, fiind însărcinat cu chestiunile de ordin artistic (1 febr. 1941);
• după moartea sa, la Studioul Teatrului Naţional din Piaţa Amzei a fost onorat prin reprezentarea piesei ce îl avea ca autor, „Tragedia inimii” (sept. 1944).

Autor al pieselor de teatru: Jocul iubirii şi al geloziei, scrisă sub pseudonimul A. Ralea și jucată la Teatrul Național din București (1928); Pământ – piesă în 3 acte şi 7 tablouri (scrisă în colaborare cu N. Vlădoianu) şi jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti (1942); Tragedia inimii – piesă în 3 acte şi 11 tablouri, jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti (febr. 1944).

Piese traduse şi jucate la Teatrul Naţional din București: Aimée de Heinz Coubier; Ca înainte, mai bine ca înainte de Pirandello; Destin de Fernanda de Castro; Elisabeta, Regina Angliei de Ferdinand Bruckner; Gelozia de Sacha Guitry; Industrie şi Comerţ de Stephan Kamare; Insula de Harald Bratt; Ioana d’Arc de Bernard Shaw; Manon Lescaut de Sternheim; Prinţesa Turandot de Carlo Gozzi; Regina Christina de August Strindberg; Sapho de Alphonse Daudet şi Adolphe Belot; Tinereţea unei Regine de Sil Vara; Uitarea de Pierre Frondaie; Ultima noapte de Milan Begovici.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2014, Galaţi, Axis Libri, 2015.

Referințe

• Ileana Berlogea:

„Există spirite neliniştite şi personalităţi sclipitoare care lasă urme puternice în mişcarea artistică a unei ţări chiar dacă nu creează o şcoală sau nu au discipoli direcţi. Soare Z. Soare a fost unul dintre aceste spirite. Inteligent, plin de fantezie, gata să se avânte în necunoscut, experimentând cele mai noi formule de teatru, cele mai noi modalităţi artistice, el a dat primei noastre scene, Teatrul Naţional din Bucureşti, timp de două decenii, o alură tinerească, reuşind să stârnească dezbateri interesante în jurul montărilor sale.”

• Leny Caler:

„... era însă, fără îndoială, un om de o ascuţită inteligenţă, un posedat şi obsedat de teatrul care îi canaliza neobosita putere de muncă, energia creatoare, şi-i abăteaincurabila neurastenie. Avea simţul umorului foarte dezvoltat, feroce, şi lumea, viaţa de teatru erau jocul lui preferat.

Sub cinismul său afişat se ascundea o fină sensibilitate, sub ironiile lui muşcătoare, un suflet de aur, sub înjurăturile lui celebre, o mare dragoste de oameni. [...] Nu o dată l-am văzut dând ultimul ban pe care-l avea ca să ajute câte un actor care trebuia să-şi plătească chiria. Era de o rară generozitate şi delicateţe sufletească, ceea ce te făcea să-i uiţi cuvintele usturătoare, înjurăturile şi buclucurile în care te băga. [...] Curajul şi oroarea de nedreptate erau trăsăturile caracteristice firii lui complexe, în care se contopeau delicateţea cu grosolănia, poezia cu înjurătura.”

• Ioan Massoff:

„Înzestrat cu un dezvoltat simţ al decorativului, cu tendinţă spre monumental, cu o remarcabilă viziune plastică, disponibil pentru ce era nou, om de cultură şi de gust, talentat mânuitor al condeiului, de numele lui Soare Z. Soare sunt legate realizări cu totul remarcabile.”

• Camil Petrescu:

„Poate numai în puţinele ore de somn, viaţa lui Soare Z. Soare nu a fost impregnată de acel fapt al teatrului, care devenise o adevărată obsesie pentru el... Ca regizor, neglijând uneori textul, Soare Z. Soare a fost mai presus de orice un mare poet al decorului, un neîntrecut artist al plasticei scenice...”

• Ion Marin Sadoveanu:

„D-l Soare, un artist de viziune bogată şi variată, are cel mai mare dar al directorului de scenă: înţelegerea, acordarea şi interpretarea stilurilor variate. O remarcabilă sensibilitate pentru frumuseţile literare adaosă, face din d-sa un regisor de stil mare.”

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z