Difference between revisions of "Nicolae Dunăreanu"

„Am făcut toată viaţa o literatură realistă, dedusă din ceea ce am văzut şi am simţit..”

Autograf Nicolae Dunăreanu

Nicolae Dunăreanu - profesor, scriitor

Prezentare

Născut pe malurile Dunării, la Galaţi, într-o familie de marinari, Nicolae Ionescu a urmărit, încă din copilărie, legănarea valurilor spre tărâmuri nesfârşite. Toată grija casei din strada Movilei, unde locuia familia, era purtată de mama scriitorului., în timp ce tatăl său, căruia i se spunea Dunăreanu, mecanic pe vapor sub comanda prozatorului Jean Bart, îşi petrecea viaţa mai mult pe Dunăre, prin porturile marelui fluviu, de la Sulina şi Chilia, până la Porţile de Fier. A cunoscut de timpuriu viaţa porturilor, din călătoriile pe care le făcea de mic copil, când era luat pe vapor, în perioada vacanţelor de vară, ajungând să înveţe „o samă de lucruri” şi să se confrunte „cu greutăţile şi cu frumuseţile vieţii.” Mai târziu, va adopta porecla tatălui său, Dunăreanu, devenit numele său literar, sub care va fi încadrat în generaţia scriitorilor realişti de la începutul secolului al XX-lea.

Cunoscut în literatura română ca prozator, Nicolae Dunăreanu a debutat în literatură cu versuri, în ziarul Galaţii al lui Timoleon Nebunelli, înainte de 1900, și a publicat sub pseudonimul N. Floraru în revista bucureşteană Pagini alese (1902-1903) şi în revista Arta din Iaşi (1903).

Apreciat pentru activitatea de promovare culturală desfășurată de-a lungul timpului, Nicolae Dunăreanu a reușit, printre altele, să redeschidă „Ateneul popular” din Alexandria, unde s-au organizat conferinţe şi şezători literare, cu participarea unor nume remarcabile ale perioadei respective: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Şt. O. Iosif, Emil Gârleanu.

La începutul secolului al XX-lea a tradus din limba rusă, cu pricepere şi talent, piesa lui Gogol, „Revizorul”. Spectacolul a fost pus în scenă pentru prima reprezentaţie de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (12 oct. 1909), dar şi pentru alte reprezentaţii care au avut loc în ţară, în acelaşi an.

Neobosit emisar al culturii române pe meleagurile basarabene, Nicolae Dunăreanu a desfăşurat o intensă activitate de popularizare a literaturii române în rândul intelectualilor de peste Prut. A tradus în rusă, împreună cu Leon Donici şi Liviu Marian, din opera scriitorilor români, urmărind familiarizarea cititorilor din Basarabia cu literatura şi cultura română.

Fire energică şi plină de iniţiativă în domeniul activităţii culturale, Nicolae Dunăreanu a fost unul dintre făuritorii Societăţii Scriitorilor Români, numărându-se printre scriitorii care au susţinut cu ardoare înfiinţarea acesteia. Numele său este legat şi de constituirea primei Asociaţii a Scriitorilor Români din Basarabia, în 1920, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ştefan Ciobanu, Tudor Pamfile, N. N. Beldiceanu și Apostol D. Culea, făcând parte din comitetul de conducere al acestei asociaţii. De asemenea, constituirea în 1940 a Societăţii Scriitorilor din Basarabia a avut în scriitorul gălăţean unul dintre cei mai fervenți susținători.

Fiind remarcat pentru oglindirea în opera sa, cu precădere, a spaţiului bine delimitat din punct de vedere geografic şi uman al Dunării de Jos și pentru proza sa „mirositoare a viaţă trăită... simplă, neîncărcată, dar sugestivă”, Nicolae Dunăreanu a avut adesea ca reper în opera sa lumea Deltei, obiceiurile pescăreşti, viaţa din porturile româneşti, reuşind să creioneze în paginile sale literare o imagine picturală a acelei lumi, ca un adevărat „scriitor-grafician”, după cum îl numea Demostene Botez.

„Înalt şi plin de o moldovenească vigoare, scriitorul N. Dunăreanu face parte din categoria acelor personalităţi alese, pe care le apropii cu uşurinţă de suflet şi apoi nu le poţi da uitării niciodată. De câte ori îşi deapănă, la rugămintea cuiva, frumoasele amintiri literare (ar fi păcat să nu le strângă în volum), de câte ori îţi vorbeşte de visătorii incorigibili ai unui trecut nu prea îndepărtat, în preajma cărora a scris şi de care 1-a legat o prietenie cum astăzi rar se găseşte, îl vezi transfigurat, copleşit, emoţionat, îl vezi schimbându-se ca la atingerea unei flăcări purificatoare şi îţi poţi da seama că privirile îi alunecă spre cine ştie ce chemătoare meleaguri, spre cine ştie ce umbre apuse. O simplitate fără margini îi inundă întreaga fiinţă; o simplitate care îşi are rădăcinile înfipte adânc într-o sănătoasă modestie şi care reliefează bunul-simţ al acestui comprehensiv făurar de slovă autentică, sensibil la toate tristeţile şi bucuriile lumii, şi purtător al unor mari zăcăminte interioare.”

„Peregrin prin inegalabilele peisaje româneşti”, cum îl zugrăvea poetic scriitorul Laurenţiu Fulga, Nicolae Dunăreanu ne priveşte şi astăzi, cu ochii săi albaştri, prin ochelarii puţin aburiţi, din portretul pe care pictorul Constantin Calafeteanu i l-a realizat acestuia la vârsta de 86 de ani.

Biografie

Data şi locul naşterii: 29 august 1881, Galaţi

Data şi locul decesului: 17 octombrie 1973, București

Studii:

• şcoala primară la Galaţi;
• studii gimnaziale la Galați și Iaşi;
• studii liceale în particular;
• Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi (unde a audiat cursuri de psihologie şi pedagogie) și cursurile unei şcoli de „tir şi gimnastică”, devenind profesor de gimnastică, finalizate amândouă în 1900;
• Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti (1903).

Activitate socio-profesională:

• profesor suplinitor de educație fizică la Gimnaziul din Huşi (dec. 1900) și la Dorohoi;
• a părăsit pentru o vreme catedra și s-a angajat pe un vas comercial, din dorința de a călători;
• profesor de educație fizică la Gimnaziul „Alexandru Dimitrie Ghica” din Alexandria (1905), apoi în Dorohoi, Galaţi, Râmnicu-Vâlcea, Ismail, Chişinău;
• magistrat stagiar la Drânceni, jud. Vaslui (1909);
• profesor titular de sport la „Gimnaziul Real de Băieţi” (devenit Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”) din Tulcea (din 1910);
• profesor la Liceul Militar „Ferdinand” din Chişinău (1918);
• director la revista Renaşterea basarabeană din Ismail (18 oct. 1919);
• a condus Serviciul extraşcolar al Directoratului Instrucţiunii Publice din Basarabia (din 1920);
• fondator, director și redactor al revistei Soarele din Chişinău (30 dec. 1921 - 24 apr. 1923);
• a înființat, împreună cu Liviu Marian, revista Renaşterea Moldovei (Chişinău), fiind secretar de redacţie şi membru în Comitetul de conducere al revistei (1 apr. 1920 - iul. 1921);
• s-a stabilit la Bucureşti pe 28 iunie 1940, unde a locuit până la sfârșitul vieții.

Colaborări la publicații: Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Ancora, Arta, Basarabia literară, Bucovina , Cele trei Crişuri, Contemporanul, Convorbiri critice, Convorbiri literare, Curentul, Dobrogea jună, Drapelul, Ecoul Tulcei, Făt-Frumos, Flacăra, Foaia ilustrată, Gazeta literară, Gazeta refugiaţilor, Iaşul literar, Luceafărul, Lupta, Minerva literară ilustrată, Pagini basarabene, Rampa, Ramuri, Raza, Renaşterea Moldovei, Revista democraţiei române, Revista politică şi literară, Sămănătorul, Sburătorul, Scrisul bănăţean, Soarele, Steaua, Şcoala Basarabiei, Tînărul scriitor, Tribuna, Universul literar şi artistic, Viaţa Romînească.

Fișier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Mihaela Bute. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2011, Galaţi, Axis Libri, 2013.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z