Difference between revisions of "Hortensia Papadat-Bengescu"

"Sunt o idealistă deoarece caut frumosul pretutindeni. Ca să găsesc acest frumos ar trebui să scormonesc cu amândouă mâinile în urât. Sunt inseparabile."

Autograf Hortensia Papadat-Bengescu

Hortensia Papadat-Bengescu - scriitoare

Prezentare

Una dintre cele mai distinse scriitoare ale noastre”, descendentă a unei vechi familii boierești din Oltenia, care a dat țării mulți dregători, înrudită în secolul al XV-lea cu voievodul Basarab Țepeluș, Hortensia Papadat-Bengescu a fost fiica generalului Dumitru Bengescu, participant activ în Războiul de Apărare a Independenței din 1877-1878 și a Zoei Ștefănescu, fiică de învățător din Iași. Unicul copil al familiei Bengescu, scriitoarea a avut o copilărie fericită, lipsită de griji, trăind „extazul lent al miracolului de a exista”3, copilărie pe care o va evoca spre sfârşitul vieţii sale, în scrieri cu caracter autobiografic.

Copilăria nu i-a fost cu mult deosebită de a altora, în afară de o absorbantă sete de învăţătură, încurajată de părinţi până în clipa în care s-a pus problema studiilor superioare ce impuneau părăsirea familiei. Primul semn al vocaţiei literare a apărut foarte devreme, după cum mărturisea scriitoarea în autobiografia publicată de George Călinescu, în Adevărul literar şi artistic în iulie 1937.

Copilăria şi adolescenţa scriitoarei vor fi reflectate în nuvelele de mai târziu, „Fetiţa”, „Sânge”, „Duminici fericite” și „Sărbători în familie”, considerate de Eugen Lovinescu, mentorul care i-a îndrumat paşii literari, fragmente dintr-o autobiografie psihologică, mici capodopere prin autenticitatea lor. Procesul de formare artistică a Hortensiei Papadat-Bengescu trasează drumul de la scrierile şchioape ale copilăriei, la încercările discrete de literatură, ca mai apoi să se încadreze definitiv în lumea beletristică.

La vârsta de 20 de ani, abia ieșită de pe băncile școlii, ca urmare a refuzului părinţilor de a-i permite să urmeze cursurile universitare în străinătate, se căsătoreşte cu magistratul Nicolae Papadat, dedicându-se astfel vieţii de familie, incompatibilă cu pasiunea pentru literatură şi cu dorinţa de a scrie. Se va dovedi că nu va reuși să stabilească cu tânărul magistrat o comuniunede gânduri, intenții și idealuri, deși considerase că acest mariaj era unica posibilitate de avântare în largul vieții şi un gest de ripostă la adresa părinţilor, care îi curmaseră dorinţa nestăvilită pentru studii.

A urmat pentru scriitoare o perioadă cu multe obligații, derivate din apariția imediat după căsătorie a copiilor, precum și din desele peregrinări prin diferite orașe, datorate poziției ofițerului Papadat de șef al garnizoanelor militare de la Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani. La Focșani își va petrece zece ani din viață, din 1911, odată cu numirea soțului ca judecător de ședință la Tribunalul din Putna şi tot aici va observa războiul în sălile spitalului local, din postura de soră de caritate la Crucea Roşie. Mila pentru fiinţa umană, sfârtecată în luptele de pe frontul războiului din 1916-1918, va fi reflectată mai târziu în paginile zguduitoare ale romanului cu caracter biografic „Balaurul”.

Adevărata carieră scriitoricească a Hortensiei a început însă la Cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu şi la revista acestuia, unde va colabora mai statornic decât oricare dintre scriitorii descoperiţi de prestigiosul critic, care considera că, odată cu scrisul Hortensiei Papadat-Bengescu, „o nouă literatură română începe printr-o afirmație definitivă”. Timp de opt ani, în şedinţele cenaclului, Hortensia Papadat-Bengescu şi-a lecturat în faţa auditoriului operele, „pe măsură ce au fost scrise”, după cum precizează pe prima pagină a câtorva dintre volumele sale Hortensia Papadat-Bengescu trecuse de treizeci şi cinci de ani când şi-a publicat primele pagini de proză în periodicele literare româneşti. Criticul Felix Aderca o va descrie apoi în 1926 ca „una din apariţiile cele mai fermecătoare şi uluitoare pentru o literatură care nu ştiu dacă a împlinit o sută de ani de viaţă adevărată În ciuda opticii mediului ei familial, Hortensia Papadat-Bengescu a manifestat o neascunsă simpatie pentru mişcările de emancipare feminină şi a privit cu interes progresele democraţiei. „Romanciera femeilor, lucidă cliniciană a amorului”, a creat o adevărată ideologie. Pe parcursul a câtorva ani, feminista Hortensia Papadat-Bengescu se va ocupa de propria-i viaţă interioară, exersând perspectivele narative şi conturând în paginile sale o tipologie a feminităţii. Primele scrieri alcătuiesc prima perioadă creatoare, a unei literaturi feminine, subiective.

Creatoarea unui univers literar unic şi inconfundabil, Hortensia Papadat-Bengescu a întreprins în romanele sale, cu o analiză rece, obiectivă, cu o excepţională forţă artistică, o radiografie socială şi morală, devenind diagnosticianul condiţiei umane a unei lumi burgheze de care s-a detaşat cu un ochi neiertător, oferind exemplul unui scriitor de permanentă actualitate. Alături de Liviu Rebreanu şi Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu „a durat coloanele de susținere ale romanului românesc modern pe care l-a introdus în mod deliberat în circuitul european al romanului citadin, de problematică psihologică.”

Conştientă de vocaţia sa, pe care nu a încetat niciodată să o urmeze, scriitoarea mărturisea: „Artistului îi trebuie – medalie dublă – fremătare şi linişte. Linişte care să nu-l întoarne de la ascultarea permanentă a freamătului; conştiinţă de sine – necesară pentru a nu fi oprit în drum de întrebările conştiinţei”.

Creaţia Hortensiei Papadat-Bengescu a câştigat în prestigiu pe măsura trecerii timpului, având o mare influenţă asupra evoluției romanului ulterior, datorită profunzimii investigaţiei făcute în omul social, în etapele conştiinţei care determină sau sunt determinate de relaţiile sociale. Pentru activitatea literară fructuoasă timp de trei decenii, creatoarea romanului modern de analiză, considerată un „Balzac feminin al literaturii noastre”, a fost onorată în comuna natală prin înființarea Casei Memoriale „Hortensia Papadat Bengescu” ce face parte din structura Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, în cadrul căreia se regăsesc materiale documentare şi obiecte care au aparţinut prozatoarei Casa natală, devenită monument de patrimoniu, situată lângă şcoala gimnazială, ce poartă, de asemenea, numele marii personalităţi iveştene, alături de imobilele în care a locuit împreună cu familia la Buzău, Focşani, Constanţa, străzile ce-i poartă numele precum cea din Tecuci, dar şi busturile şi monumentele realizate cu chipul marii scriitoare, cărţile poştale şi timbrele emise cu ocazia aniversării sale, câteva monografii dedicate dar şi nenumăratele studii critice asupra operei sale sunt elemente ale unui binemeritat soclu literar pe care contemporanii au aşezat-o pe Hortensia Papadat-Bengescu.

În anul 1903

Hortensia Papadat-Bengescu în grădina casei din Focșani (1913)

Biografie

Data şi locul naşterii: 8 decembrie 1876^[1], com. Ivești, jud. Galați (fost jud. Tecuci)

Data şi locul decesului: 5 martie 1955, Bucureşti

Studii:

• Institutul de domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti, condus de Maria Anghelescu, înrudită cu scriitoarea (1887-1894).

Activitate socio-profesională:

• familia Bengescu s-a mutat la Turnu-Măgurele, unde tatăl, Dumitru Bengescu, avansat în grad de colonel, a fost numit comandant al Regimentului de Dorobanţi Teleorman (1894);
• s-a căsătorit la Bucureşti cu magistratul Nicolae Papadat (1896);
• după călătoria de nuntă în Elveția, s-a stabilit la Turnu-Măgurele (1897-1905), unde i s-au născut primii patru copii (primul în 1898, ultimul, la Buzău, în 1906);familia Bengescu s-a mutat la Turnu-Măgurele, unde tatăl, Dumitru Bengescu, avansat în grad de colonel, a fost numit comandant al Regimentului de Dorobanţi Teleorman (1894);
• s-a căsătorit la Bucureşti cu magistratul Nicolae Papadat (1896);
• după călătoria de nuntă în Elveția, s-a stabilit la Turnu-Măgurele (1897-1905), unde i s-au născut primii patru copii (primul în 1898, ultimul, la Buzău, în 1906);
• s-a mutat, cu familia, la Buzău (1905-1911), la Focşani (1911-1920), la Constanţa (1920-1930), Nicolae Papadat fiind transferat cu slujba inclusiv la Ploieşti şi la Galaţi, ca judecător de şedinţă la tribunalele din aceste oraşe;
• s-a împrietenit cu Constanța Marino-Moscu în perioada în care a locuit la Buzău şi a trimis la îndemnul acesteia, primele proze la Viaţa românească, întreţinând prietenii literare cu scriitorii acestui cerc: Garabet Ibrăileanu (cu care a corespondat în perioada 1914-1923), George Topîrceanu, D. D. Pătrăşcanu, Constantin Stere (1913-1922 și după 1933);
• a colaborat la ziarul Viitorul româncelor cu proză autobiografică (1915);
• s-a înrolat ca soră medicală de caritate în cadrul Crucii Roşii, activând în gara Focşani şi la spitalul de răniţi din localitate (1916-1917);
• a colaborat la revista Lectura pentru toţi condusă de Eugen Lovinescu (din dec. 1918);
• a colaborat, o perioadă scurtă de timp, la revista Însemnări literare cu câteva schiţe inspirate din anii războiului; l-a cunoscut pe Camil Baltazar cu care a legat o strânsă şi durabilă prietenie literară (1919);
• odată cu mutarea la Constanța a colaborat la publicațiile locale: Dobrogea literară, Marea Neagră, Plaiuri dobrogene (1920);
• a colaborat la Cenaclul „Sburătorul”, scriitoarea numărându-se printre membrii fondatori ai cenaclului literar iniţiat de Eugen Lovinescu;
• a publicat la editura Alcalay comedia socială „Bătrânul” care va intra în repertoriul Teatrului Național din București, în stagiunea 1920-1921 (1920);
• a colaborat la Revista scriitoarei din al cărui comitet de conducere a făcut parte (1926) și la Tiparnița literară (1929);
• odată cu pensionarea soțului, s-a mutat împreună cu întreaga familie la București, la Cotroceni, unde şi-a continuat asiduu preocupările literare (din 1933);
• a apărut la editura „Adevărul” romanul „Logodnicul”;
• și-a petrecut o ultimă vacanță la Tușnad, împreună cu fiica, Elena Stamatiadi, și nepotul, Dimitrie Stamatiadi, bucurându-se de compania scriitoarelor Claudia Millian48 și Sevastia Ticu Archip (1952);
• s-a stins din viață, după o grea suferință la București, în locuinţa din strada Bărăției (5 mart. 1955);

Hortensia Papadat-Bengescu în anul 1929

Afiliere:

• membră a Societăţii Scriitorilor Români (2 mart. 1921);
• membră a Societății Autorilor Dramatici Români (1923);
• membră a Asociaţiei „Prietenii lui Eugen Lovinescu”.

Distincții - Premii:

• Premiul al II-lea la concursul inițiat de revista Femina cu poezia în limba franceză „La Mer” (1913);
• Marele Premiu al Societății Scriitorilor Români (în valoare de 25.000 lei)55 pentru romanul „Logodnicul”, acordat cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani (1936);
• Premiul Național pentru proză, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani (iun. 1946);
• „Ordinul Muncii”, clasa I (1954).

Note

1. ↑ Unele surse menționează ca an al nașterii și 1877 (v. George Lateș, Concert din muzică de Bach, Galați, Porto-Franco, 1992, p. XV), iar Secția de documentare a Uniunii Scriitorilor din România înregistrează data de 8 dec. 1877 (v. Valeriu Ciobanu, Hortensia Papadat-Bengescu, București, Editura pentru Literatură, 1965, p. 9).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2016, Galaţi, Axis Libri, 2017.

Referințe

• DÎRDALĂ, FLORIN. Povestea neștiută a șederii Hortensiei Papadat-Bengescu la Focșani. În: Ziarul de Vrancea [online], 11 mai 2015. [citat 20 decembrie 2016]. Disponibil în Internet: [1]
• FILOTE, ELENA. „A treia femeie” din proza românească interbelică. Ipostaze; dinamica reprezentării. În: Philologica Jassyensia [online], an. 10, nr. 1 (19), 2014, p. 307‒317. [citat 20 decembrie 2016]. Disponibil în Internet: [2]
• GALAŢCHI, SIMONA. Before the Death of Romanian Feminism. În: Language and Literature European Landmarks of Identity. Lucrările celei de-a VII-a Conferinţe Internaţionale a Facultăţii de Litere Piteşti, 5-7 Iunie 2009 [online], vol. 1, nr. 5, 2009, p. 118-123. [citat 20 decembrie 2016]. Disponibil în Internet: [3]
• Idem. Cheia feministă a scriiturii Hortensiei Papadat-Bengescu. În: Caiete critice [online], nr. 7, 2012. [citat 20 decembrie 2016]. Disponibil în Internet: [4]
• Idem. Paralleled characters in the dramatic works of Hortensia Papadat-Bengescu. În: Diversité et Identité Culturelle en Europe [online], an. 12, nr. 1, 2015, p. 157-166. [citat 20 decembrie 2016]. Disponibil în Internet: [5]

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z