Difference between revisions of "Mihail Petrini-Galatz"

„Sunt dintre aceia care au ca principiu că, spre a ajunge a fi utili țării... trebuie să muncim cu râvnă și cu inteligență.”

Autograf Mihail Petrini-Galatz

Mihail Petrini-Galatz - medic

Prezentare

Personalitate a lumii medicale româneşti, Mihail Petrini-Galatz^[1] se numără printre cei care au pus bazele medicinii ştiinţifice româneşti, reprezentând cu mândrie oraşul naşterii sale, al cărui nume l-a făcut cunoscut dincolo de hotarele ţării.

„Caracter loial, franc şi decis, spirit clar şi deschis”, Mihail Petrini-Galatz a fost un „partizan înfocat al causelor drepte”2, numele său rămânând legat de începuturile învăţământului universitar în specialităţile histologiei şi dermatologiei la noi în ţară.

Specializându-se la Paris, unde a fost elevul profesorului Louis-Antoine Ranvier, un ilustru histolog al epocii, Mihail Petrini-Galatz a ţinut să înveţe cât mai mult şi în domeniul dermatologiei, la începutul carierei sale de medic lucrând benevol, în vacanţele de vară, în cele două mari centre de dermato-venerologie ale lumii din Paris şi din Viena, pentru a se specializa şi a căpăta experienţă în ceea ce priveşte bolile sifilitice şi cutanate.

Întors în ţară, în oraşul natal, unde practică pentru o vreme medicina generală, se face repede remarcat prin activitatea desfăşurată, ziarul local, Vocea Covurluiului, anunţând în paginile sale din 1875 iniţiativa tânărului medic „inteligentul nostru Dr. M. A. Petrini”, de a începe „un curs gratuit de igienă în salele gimnasiului local”, actualul Colegiu Naţional „Vasile Alecsandri”. Publicat iniţial de-a lungul a câtorva numere ale ziarului, cursul a luat forma unei broşuri, tipărită în acelaşi an, în care tânărul medic pleda pentru igienă, ca „armă principală contra epidemiilor”, lucrarea fiind remarcată în presa de specialitate: „metoda ce d-sa întrebuinţează în expunerea diferitelor faze prin care a trecut această ştiinţă, claritatea limbajului, consideraţiunile ce emite, arată un spirit serios şi cunoştinţe solide”.

Viitorul mare savant se îndreaptă apoi spre capitală, acolo unde ocupă în scurt timp, prin concurs, nou-înfiinţata Catedră de histologie şi tehnică microscopică a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, inaugurând disciplina de histologie ca materie de sine-stătătoare şi elaborând în 1881 primul manual de histologie în limba română, bogat ilustrat şi apreciat de lumea medicală. De asemenea, a introdus demonstraţiile practice pentru studenţi şi a înfiinţat în anul 1885 un laborator de microscopie în clădirea Universităţii din Bucureşti, după ce, în prealabil, a pus la dispoziţia studenţilor un astfel de laborator în propria locuinţă.

În anul 1886, când era încă profesor de histologie, Petrini-Galatz organiza primele cursuri libere (facultative) de dermatologie și de boli venerice la Facultatea de Medicină din Bucureşti, acoperind astfel un alt gol într-un domeniu văduvit la acea vreme în ţară.

A reunit rezultatele cercetărilor sale în domeniu, modernizând conţinutul lecţiilor predate la facultate, adâugând cercetările sale originale şi dând tiparului două volume de dermatologie8 prin care a adus o reală contribuţie literaturii medicale de la acea vreme. Tratatul de dermatologie semnat de Petrini-Galatz nu este uitat nici astăzi, Romulus Vulpescu apreciind, într-o serie de articole dedicate lucrărilor medicale româneşti, preocuparea medicului român pentru dezvoltarea ştiinţei medicale şi dorinţa acestuia de a ţine pasul cu evoluţia medicinei europene: „oriunde am deschide cele 284 de pagini ale tratatului, stilul ştiinţific este indubitabil cel de astăzi, de o uimitoare contemporaneitate”, fiind însoţit de numeroase trimiteri şi note de subsol care demonstrează „probitatea savantului român... şi grija de informare exhaustivă la zi”.

Calitatea umană şi profesională a medicului Mihail Petrini-Galatz s-a făcut remarcată şi în contextul situaţiei grele din perioada războiului ruso-turc, atunci când, alături de medicii fruntaşi ai capitalei, şi-a oferit gratuit serviciile pentru a îngriji soldaţii din spitalele militare. Iniţiator de şcoală în domeniile histologiei şi dermato-venerologiei, Mihail Petrini-Galatz a pus un accent deosebit pe importanţa examenului microscopic şi a lucrărilor de laborator, de mare importanţă în stabilirea unor diagnostice clare, asumându-şi în lecţia de deschidere a Clinicii dermato-sifilitice de la Spitalul Colţea (19 ian. 1893) responsabilitatea de a „lăsa bune tradiţii” în acest domeniu al medicinii omâneşti. Astfel, printre cei care i-au fost studenţi şi au devenit ulterior personalităţi de seamă ale medicinii române se numără neurologul Gheorghe Marinescu şi profesorul de histologie Ştefan Besnea.

Activitatea ştiinţifică a profesorului Petrini-Galatz s-a concretizat în numeroase studii în domeniul anatomiei, histologiei, dermatologiei, al tratamentului variolei şi al sifilisului, atât în limba română, cât şi în limba franceză, rezultatele activităţii sale fiind citate în prestigioase reviste ştiinţifice din lume, O serie de lucrări şi de idei ale medicului gălăţean apar citate şi astăzi de o seamă de cercetători români, un astfel de exemplu fiind cel al preocupării sale în ceea ce priveşte impactul eredităţii asupra sănătăţii publice, exprimată în lucrarea „Despre ameliorațiunea rasei umane”, ideile sale fiind apreciate ca fiind mult înaintea timpului său, chiar dacă se încadrau în această privinţă în categoria „filosofiei medicale”.

La înmormântarea sa au participat numeroşi membri ai corpului medical, precum şi secretarul general al Ministerului Sănătăţii de la acea vreme, prof. dr. Marinescu, iar monumentul funerar de pe mormântul său din Cimitirul Bellu Ortodox a fost sculptat de renumitul sculptor Carol Storck.

Astăzi, în oraşul naşterii sale, numele unei străzi aduce aminte de una dintre personalităţile de seamă ale acestor meleaguri, medicul şi profesorul universitar Mihail Petrini-Galatz, cel care a oferit lumii ştiinţifice medicale peste 200 de lucrări de cercetare, devenind un creator de şcoală în domeniile histologiei şi dermatologiei, care a susţinut cu fervoare lupta împotriva tuberculozei şi a fondat prestigioase reviste şi asociaţii medicale şi care a devenit cu siguranţă ceea ce el însuşi considera că trebuie să devină orice medic, un „apostol al ştiinţei umanitare”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 24 august 1846/1847^[2], Galați

Data şi locul decesului: 30 septembrie 1926, București

Studii:

• studii gimnaziale şi liceale în Galaţi;
• studii universitare medicale la Bucureşti;
• specializare în cadrul Academiei Medicale din Paris.

Titluri științifice:

• doctor în medicină la Facultatea de Medicină din Paris, cu teza „De l’anémie et de l’ischémie cérébrales” (13 febr. 1874).

Activitate socio-profesională:

• intern al Spitalului Lourcine din Paris (1870-1871);
• profesor de igienă la Gimnaziul din Galaţi (1875);
• medic secundar al Eforiei Spitalelor Civile, la Spitalul de Copii din Bucureşti, în serviciul prof. dr. Dimitrie Sergiu (1876);
• profesor suplinitor la Facultatea de Medicină din Bucureşti (16 sept. 1879);
• numit profesor titular al nou înfiinţatei Catedre de histologie şi tehnică microscopică din cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti (27 mart. 1881 - 1893);
• medic primar al Eforiei Spitalelor Civile, la Pavilionul Simonidi – Serviciul Ginecologie din cadrul Spitalului Filantropia (1881-1887), Spitalul Colentina (1889-1894) şi Spitalul Colţea (1894-1919);
• a creat un laborator de microscopie, instalat în vechea clădire a Universităţii din Bucureşti (1885);
• membru al Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică din Bucureşti (1885-1901);
• a sprijinit activitatea Societăţii Studenţilor în Medicină, susţinând cursuri gratuite de dermatologie şi venerologie la Spitalul Filantropia (nov. 1886, 1887), donând cărţi pentru biblioteca societăţii şi acordând premii pentru cele mai bune lucrări ale studenţilor;
• director al ziarului Progresul medical român (31 ian. 1887 – 14 nov. 1887) şi membru al colectivului de redacţie (1902-1906);
• director al ziarului Le Progrès médical roumain (febr. - nov. 1887), alături de C. N. Chabudianu;
• numit profesor de dermato-venerologie odată cu înfiinţarea Catedrei şi a primei Clinici dermatologice şi sifiligrafice în cadrul Spitalului Colentina, cu adresa nr. 2833 din 23 dec. 1892, pe care a condus-o între 1892 şi 1894;
• membru al comitetului de redacţie al revistei Romania medicala (febr. 1893 – iun. 1894);
• şef al Serviciului dermato-sifilitic din Spitalul Colţea şi profesor al Clinicii dermato-sifiligrafice din cadrul acestuia (1894-1919);
• director al revistei Presa medicală română (1894-1899), membru al comitetului de redacţie (1899-1903);
• director general al Serviciului Sanitar din România şi preşedinte al comitetului de redacţie al Buletinului Direcţiunei generale a Serviciului Sanitar (mart. 1901 – 1903);
• membru al Consiliului Naţional de Epizootii (1902-1903);
• a participat la cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale pentru Profilaxia Sifilisului şi a Bolilor Venerice de la Bruxelles (sept. 1902);
• director, alături de Victor Babeş, al revistei fondată prin fuzionarea revistei Romania medicală cu revista Presa medicală română, sub denumirea România medicală şi Presa medicală română (1904-1908);
• a susţinut o conferinţă la Societatea Geografică Română pe tema geografiei leprei la noi şi în alte ţări (14 mart. 1905);
• membru al Senatului universitar al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1906);
• decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, conf. Decret Regal nr. 4.764 din 17 nov. 1912 (1912-1914 şi 1916-1919);
• preşedinte al Biroului Congresului Naţional de Medicină şi Chirurgie de la Bucureşti, care a editat Buletinul celui de-al II-lea Congres Naţional de Medicină şi Chirurgie (20-23 apr. 1914);
• s-a pensionat în 1919.

Afiliere:

• membru onorific al Societăţii Corpului Didactic din Galaţi;
• membru fondator (1877) şi preşedinte (1898-1903) al Societăţii Ştiinţelor Medicale din Bucureşti;
• membru fondator şi preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Biologice din Bucureşti (1898);
• membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (14 iun. 1898);
• membru fondator şi preşedinte al Societăţii pentru Profilaxia şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci (sept. 1901-1926);
• membru al Societăţii Regale Române de Geografie (1905);
• membru corespondent al Societăţii Imperialo-Regale a Medicilor din Viena;
• membru corespondent al Societăţilor de Sifilografie şi de Dermatologie din Paris, Viena, Italia, Germania;
• membru titular al Societăţii de Dermatologie din Paris;
• membru asociat al Societăţii Antropologice din Paris;
• membru al Societăţii de Antropologie din Viena;
• membru al Societăţii de Ajutor a Răniţilor din Franţa;
• membru onorific al Societăţii „Crucea Roşie” din Belgia;
• membru onorific al Societăţii Studenţilor în Medicină.

Performanșe:

• autor al primului manual de histologie în limba română, „Tratat elementar de histologie umană, cu tehnica microscopică a elementelor anatomice, ţesuturilor şi sistemelor” (1881);
• fondator al şcolii româneşti de histologie, primul profesor de histologie şi tehnică microscopică la Facultatea de Medicină din Bucureşti;
• fondator al şcolii româneşti de dermatologie, prin înfiinţarea Catedrei de dermatologie şi sifiligrafie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Distincții - Premii - Decorații:

• Premiul Corvisart din partea Facultăţii de Medicină din Paris pentru lucrarea „Mémoire sur les diverses formes de la Pleuresie, contenant vingt-quatre observations” (1873);
• Medalia de Bronz a Spitalelor din Paris;
• Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler (1878);
• Medalia Bene-Merenti, clasa a II-a, pentru lucrările medicale (1881);
• Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (15 oct. 1896) şi în grad de Comandor (1902).

Colaborări la publicaţii: Analele Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, Annalele medicale române, Antialcoolul, Archives des Sciences Médicales, Buletinul Societăţei de Medicină din Bucureşti, Buletinul Societăţii Ştiinţelor Medicale din Bucureşti, Clinica, Eforia Spitalelor Civile, Gazetta medico-chirurgicală a spitalelor, Jurnalul Societăţii Sciinţelor Medicale din Bucuresci, Presa medicală română, Le Progrès médical roumain - Progresul medical român, Revue médicale roumaine, Romania medicala, România medicală şi Presa medicală română.

Note

1. ↑ Numele său apare sub diferite forme în publicaţiile vremii: Petrini Galatz, Petrini Galaţi, Petrini Galatzi, Petrini de Galatz.
2. ↑ Sursele precizează diferite date ale naşterii; în ceea ce priveşte anul, cel mai adesea se face referire la anii 1846 şi 1847. Astfel, în Anuarul Ordinelor Române cuprinzând mutuaţiunile până la 13 februarie 1898, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1898, p. 171, data naşterii este 24 aug. 1846; anul 1846 apare şi în Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, Bucureşti, Cartea Românească, [1931]; În Anuarul Oficial al Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii Publice pe anul 1910, data naşterii este 24 iulie 1847; anul 1847 apare şi în Gh. Bezviconi, Necropola capitalei, Chişinău, Museum, 1997, p. 173; Pe parcursul numerelor din Anuarul Universităţii din Bucureşti, în secţiunea dedicată Profesorilor Facultăţii de Medicină, apar mai multe variante: 1846 (nr. 2, anul şcolar 1892-1893; nr. 5, anul şcolar 1895-1896); 24 august 1847 (nr. 18, anul şcolar 1909-1910; 1912-1913; nr. 19, anul şcolar 1910-1911; nr. 21, anul şcolar 1912-1913).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2016, Galaţi, Axis Libri, 2017.

Referințe

• Dr. Ștefan Irimescu: Omul acesta neobosit găsea mijlocul să se multiplice şi ştia să pună în primul rând al preocupărilor lui desvoltarea şi amplificarea acţiunii Societăţii pentru profilaxia tuberculosei.

• Dem. Theodorescu: Amintirea unui om care a înţeles să-şi pună ştiinţa, averea, starea socială, sănătatea, în serviciul unei cauze ce era în afară de toate bunurile unei „cariere” sigure şi mănoase, este un model de umanitate rară care ne trebuie, totdeauna, dar mai ales acum [...] societatea românească are de cinstit şi energii care n’au slujit decât omenia în toată simplitatea ei, aspră şi fără răsplată.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z