Difference between revisions of "Eugeniu Ştefănescu-Est"

"Oh, lumea poeziei mele,

În care-mi port vederea largă-a minții.

Chiar dincolo de poarta conștiinței

Te am mereu, în fața mea-nainte.

[...]

E însăși poezia vieții mele

Și-n stihurile ei ființa-mi toată,

E fericirea-naltă și curată

Pe care am visat-o scrisă-n ele."

Autograf Eugeniu Ştefănescu-Est

EUGENIU ȘTEFĂNESCU-EST - magistrat, scriitor, artist plastic

Prezentare

Recunoscut ca decanul de vârstă al scriitorilor secolului trecut, Eugeniu Ştefănescu s-a născut în anul 1881 la Craiova, în familia maestrului de muzică Gh. Ştefănescu1 şi a soţiei sale, Eufrosina Negoescu, bucurându-se de o longevitate de invidiat între cei care s-au afirmat în lumea literaturii române. Stabilit la Bucureşti, unde şi-a petrecut o mare parte a vieţii, a fost coleg de şcoală cu Tudor Arghezi la Colegiul „Sf. Sava”, a publicat alături de Vasile Alexandrescu Urechia în periodicele începutului de secol XX, l-a cunoscut pe Alexandru Macedonski, care l-a publicat în revista sa, Literatorul, şi a cunoscut mari scriitori ai vremii, printre care Ion Minulescu, fost coleg de pension şi prieten apropiat, pe care l-a introdus în cercul boemilor care frecventau vestita cafenea literară de la „papa Kubler”.

Atras iniţial de lumea artistică, având înclinaţii spre pian şi spre arta plastică, s-a orientat apoi spre o altă pasiune a sa, avocatura, o profesie care îi oferea şi siguranţa materială dorită. De altfel, în perioada studenţiei şi-a exploatat talentul pentru pictură şi desen, întreţinându-se din vânzarea acuarelelor, în mare parte peisaje, şi din caricaturile publicate în ziare precum L’Independence Roumaine şi La Roumanie. De altfel, chiar primul număr al revistei româneşti cu profil umoristic Furnica, din 19 septembrie 1904, poartă pe prima pagină o caricatură semnată de avocatul, la acea vreme, Eugeniu Ştefănescu-Est. Multe astfel de desene şi de caricaturi s-au pierdut în negura timpului, doar o parte purtând şi semnătura autorului, dar rămâne în schimb un inedit album de caricaturi ce portretizează politicienii acelei perioade, aflat în colecţiile Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Judecător în perioada 1906-1910, a devenit apoi avocat, cultivându-şi în paralel talentul literar şi publicând în diverse reviste literare sub numele său real şi, ulterior, sub pseudonimul Eugeniu Ştefănescu-Est^[1], pentru a se delimita de numele destul de comun purtat la naştere.

Infuzat de simbolismul parizian pe care l-a descoperit în călătoriile sale în Franţa şi influenţat de creaţia prietenului său, poetul Ion Minulescu, împreună cu care a şi făcut primele încercări de versificare, Eugeniu Ştefănescu-Est a scris versuri „de o bizară şi îndrăzneaţă frumuseţe”, fiind încadrat, alături de acesta, în rândul poeţilor simbolişti şi inclus în importante istorii şi antologii ale literaturii române. Astfel, remarcabilul critic literar George Călinescu l-a considerat un „autor de feerii” în lucrarea sa de referinţă, apreciind că „poetul scrie în culori... visează ţări cu grădini albastre şi lacuri verzi”, poezia sa fiind exotică şi fastuoasă, în timp ce basmele în proză, „foarte graţioase”, se remarcau printr-un „mare sens al fantasticului şi al policromului”. Eugen Lovinescu l-a inclus, de asemenea, în a sa istorie a literaturii române, ca pe unul dintre poeţii aflaţi sub influenţa poeziei minulesciene, în timp ce Constantin Ciopraga l-a numit „fantezist”, cu o poezie în care motivele predominante sunt date de „frivolităţi galante”.

Alături de poeziile apărute în reviste, şi-a adunat versurile şi în volum, începând cu cel de debut, intitulat simplu „Poeme” şi apărut în anul 1911, despre al cărui conţinut Ovid Densusianu aprecia: „versuri fluide, versuri cochete în care sclipesc visuri de călătorii fantastice, de sărbători cu confetti, serpentine şi foşnete de mătase – ceva din lumea în care simţurile caută numai impresii tari, ameţitoare, şi voluptăţi enervante [...] d-sa este un visual care vede numai bacanale, casinouri, temple afrodisiace”. Încadrată în literatura de regenerare a scrisului românesc, creația din primul volum a fost considerată reprezentativă pentru „poezia nouă”, aducând „un suflu nou de culoare, de culoare tare, tumultuoasă, vie... cu preţioase sonorităţi verbale... iar viziunea poetică, în ansamblul ei, intensă ca o cutie de rezonanţă”.

Eugeniu Ştefănescu-Est s-a afirmat şi ca prozator prin cele trei romane editate în anii ʼ40, precum şi prin intermediul „feeriilor” destinate copiilor, scrise „cu oarecari stângăcii pe alocuri, cu un mare sens al fantasticului şi al policromului, fără denaturări cultiste” apreciate ca „graţioase” de George Călinescu. Un început al acestei înclinaţii spre proză poate fi descoperit în perioada în care scriitorul era locotenent în Regimentul 9 Infanterie în Primul Război Mondial, când în paginile ziarului România apărea sub semnătura sa o povestire de pe front, ce scotea în evidenţă vitejia şi eroismul soldatului român Virtuozitatea de colorist a poetului Eugeniu Ştefănescu-Est se remarcă şi în volumele ulterioare de poezie, care transformă cele mai lăuntrice note sufleteşti în imagini exterioare, versurile sale făcându-l pe Perpessicius să aprecieze că acestea beneficiază de o „reală magie a versului”. În aceeaşi notă, volumul intitulat „Imperii efemere” a fost considerat de Perpessicius o „kermesă fragilă de spumă, în care serpentine și confetti lexicale sboară în aer ca globule multicolore și nevinovați șerpi prăvăliți prea iute din gloria lor de-o clipă”, versurile având „o graţie de pastel, pe care oricâtă inatenţie din parte-i nu i-o poate smulge, ea transcrie într-o muzicalitate paralelă cu aceea minulesciană, o lubricitate fantastică, un rafinament verbal, cum e procesiunea...”.

Apreciat de o pleiadă de critici precum Ilarie Chendi, Ovid Densusianu, Nicolae Davidescu, Eugen Lovinescu şi până la Perpessicius, care l-a inclus în „Antologia poeţilor de azi” realizată împreună cu Ion Pillat, inclus apoi de Lidia Bote în „Antologia poeziei simboliste româneşti”, Eugeniu Ştefănescu-Est rămâne unul dintre reprezentanţii de seamă ai simbolismului românesc, individualizat de înclinaţia spre ludic, unul dintre cei care au deschis drumul mişcării care se va dezvolta şi va înflori după 1900.

Rămas fără vedere în 1952, colaborează din ce în ce mai greu cu editurile, astfel că numeroase lucrări ale sale rămân în manuscris, numele său dispărând încet-încet din lumea literară şi din vizorul criticii. Anul 1952 s-a transformat în mod fals şi în anul dispariţiei sale fizice, prin intermediul informaţiei false, preluată ulterior şi de alte surse, că ar fi murit:

Atâta-i tot! Eternă noapte

De linişte, iar pe volum

Mai flutură un vers parfum

Şi-un nume de poet în şoapte.

Cum declara într-un interviu acordat poetului Dorin Tudoran în 1963, Eugeniu Ştefănescu-Est a rămas totuşi cu amintirea unei vieţi frumoase: „am avut bani, am fost poet, am scris romane, am cântat la pian, am făcut aricaturi, am fost la Paris, i-am văzut pe pictori. Da, am avut o viaţă frumoasă. Mi-aduc aminte cu plăcere de ea”. Chiar dacă şi-a pierdut vederea, poezia, imaginaţia, fantasticul l-au ajutat să-şi compenseze pierderea acestui simţ vital, după cum mărturisea în acelaşi interviu: „Ei, şi ce dacă? Eu am fost poet, domnule Tudoran. Am imaginat atâtea lucruri. Înţelegi? Cum adică, dacă nu văd, nu-mi pot închipui cum trec vapoarele, şlepurile? - am fost poet, domnule. Eu pot să văd orice”.

Şi într-adevăr, chiar dacă a rămas fără vedere, a continuat să aştearnă versuri pe hârtie, în careuri delimitate pe paginile caietelor care reprezentau cel mai preţios avut al său, opt caiete de manuscrise, a căror existenţă o verifica în fiecare dimineaţă la capul patului, în locuinţa din Galaţi a fiicei sale, Margareta Ciurdăreanu şi a soţului acesteia, medicul endocrinolog Ionel Ciurdăreanu.

Spre sfârşitul vieţii, profesorul gălăţean Dumitru D. Şoitu a făcut numeroase eforturi pentru a-l scoate pe scriitorul Eugeniu Ştefănescu-Est, devenit şi el gălăţean, din conul de umbră al uitării, evocând profilul acestuia în mai multe reviste literare ale timpului şi făcându-i bucuria de a-l vizita, împreună cu un grup de elevi, de ziua acestuia, la împlinirea vârstei de 98 de ani. Copiii i-au luat scriitorului un interviu, publicat ulterior în revista şcolară Petale de lumină, determinându-l să-şi depene amintirile în faţa invitaţilor săi, profesorii Corneliu Stoica şi Cornelia Ungureanu de la Şcoala Generală nr. 29, şi a prozatorului Apostol Gurău. Peste ani, profesorul Corneliu Stoica a donat Bibliotecii „V.A. Urechia” o serie de fotografii surprinse cu ocazia acestei vizite, Aceste mărturii, alături de interviurile rămase posterităţii, conturează o imagine a omului și a scriitorului Eugeniu Ștefănescu-Est, a cărui dragoste pentru literatură şi pentru viaţă, alături de amintirile tinereţii şi de farmecul poeziei i-au înseninat ultimii ani ai vieţii, în ciuda faptului că aproape fusese uitat de lumea literară:

Să sper cumva că stihul meu

Să-şi taie cale mai departe?

Răspund că nu! El n-are parte

Decât de-un singur om, care sunt eu

Acum e clipa mea de veşnicie

E stropul meu de viaţă-n univers

Şi pot gusta din marea poezie.

Eu nu mă-ntreb de-al existenţei mers

De ce aş şti de ce va fi să fie?

Sunt fericit că pot să scriu un vers...

Biografie

Data şi locul naşterii: 2 martie 1881, Craiova

Data şi locul decesului: 2 martie 1980^[2], Galaţi

Studii:

• Şcoala Primară Nr. 3 din Ploieşti (patru clase, absolvite în 1892);
• Şcoala „Petrache Poenaru” din Bucureşti;
• Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti;
• Pensionul particular „Brândză şi Arghirescu” din Bucureşti, unde a fost coleg cu Ion Minulescu;
• Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1899-1904), unde şi-a luat licenţa cu teza „Egalitate” (1904).

Activitate socio-profesională:

• a frecventat boema artistică şi literară din Montparnasse, Paris (1903);
• caricaturi semnate Est au apărut în L’Assiette au Beurre, importantă revistă umoristică din Franţa;
• o caricatură semnată Est a apărut pe coperta primului număr al publicaţiei româneşti de profil, Furnica (19 sept. 1904);
• i-au fost publicate caricaturi în revistele franceze L’Indiscret şi La Chronique amusante;
• i-au apărut caricaturi în ziarele L’Independance roumaine şi La Roumanie, editate la Bucureşti;
• subşef de birou în Administraţia Casei Artelor (1 apr. 1906);
• ajutor de judecător la ocolul Turnu-Măgurele (1 apr. 1906);
• magistrat stagiar la judecătoria ocolului Ciolăneştii din Deal, jud. Teleorman (1 mai 1908) şi la judecătoria ocolului Storobăneasa, jud. Teleorman (3 oct. 1908);
• judecător cu titlu provizoriu la ocolul Bârca, jud. Dolj (7 iul. 1909);
• avocat în Baroul de Prahova (10 febr. 1910);
• transferat în Baroul de Ilfov (1 apr. 1923);
• avansat la gradul de locotenent (1914), apoi de căpitan în rezervă în Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat (1917);
• portărel-şef la Tribunalele din Buzău (13 mai 1931), Braşov (29 nov. 1933) şi Alba (17 apr. 1934);
• a demisionat la 17 sept. 1934;
• a tradus „Misterul cufărului roşu” de J.H. Magog (1936) şi „Femeia la 30 de ani” de Balzac (1939);
• în urma unei boli, orbeşte, ducând o existenţă necunoscută pentru lumea literară, fiind considerat decedat (1952);
• s-a mutat la Galaţi, în familia fiicei sale, Margareta Ciurdăreanu (1969).

Afiliere:

• membru al Uniunii Scriitorilor din România (1932);
• membru al Asociaţiei Presei Buzoiene (7 iun. 1932).

Colaborări la publicații: Ateneul literar, Bacău (1925-1927); Carmen (1901-1902); Carnet literar, Buzău (1931-1933); Cronica; Distracţia; Duşmanul; Facla (1916, 1923, 1925, 1930-1940); Flacăra (1911-1923); Floare albastră (1912); Foaia pentru toţi (1897-1899); Frontul literar; Graiul vremii; Insula (1912); Libertatea (1910); Literatorul (1904, 1918-1919); Moda ilustrată; Moş Teacă (cu caricaturi); Noua revistă română (1900-1902); Pagini literare (1899-1900); Pământul; Ramuri; Reporterul, Buzău; Revista albă, Geneva, Paris (1905); Revista celorlalţi (1908); Revista idealistă (1903-1908); Revista literară (1904-1905); Românul (1905-1907); Românul literar (1905); Sămănătorul (1907); Salonul literar (1925-1926); Seara (1911-1916); Simbolul (1912); Steaua; Tinereţea; Viaţa literară (1926); Vocea Buzăului etc.

Note

1. ↑ Pseudonimul şi l-a format prin adăugarea particulei Est, E de la Eugeniu şi St de la Ştefănescu, după modelul interpretului de muzică uşoară Gheorghe Ionescu-Gion.
2. ↑ [Necrolog Eugeniu Ştefănescu-Est], în Viaţa nouă, nr. 10365, 4 mart. 1980, p. 4. A fost înmormântat pe 5 martie în Cimitirul Eternitatea din Galaţi; alte surse dau eronat ca dată a morţii ziua de 12 martie 1980.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2016, Galaţi, Axis Libri, 2017.

Resurse electronice

• ANDREESCU, ANCA. Între jurnalistică şi literatură. În: Conferinţele Bibliotecii ASTRA [online], nr. 139, 2011, p. 4, 7. [citat 9 februarie 2017]. Disponibil în Internet: [1]
• CIOCULESCU, BARBU. Firul vremii în concertul vocilor. În: România literară [online], an. 34, nr. 6, 14-20 febr. 2001. [citat 21 februarie 2017]. Disponibil în Internet: [2]
• Eugeniu Est : Biografie şi Bibliografie. În: Anticariat Bazar [online]. [citat 30 ianuarie 2017]. Disponibil în Internet: [3]
• NIŢĂ, DODO. Viaţa şi opera doamnei Marga Ştefănescu, o creatoare de benzi desenate centenară. În: Adevărul [online], 2 mai 2013. [citat 9 februarie 2017]. Disponibil în Internet: [4]
• Ştefănescu-Est, Eugen. Magistrat, poet : [fişă biografică]. În: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Dolj [online] : Personalităţi doljene. [citat 16 februarie 2017]. Disponibil în Internet: [5]
• Ştefănescu-Est Eugeniu. În: Università degli Studi di Firenze [online] : Dipartimento di Lingue e Letterature Neolatine – Cronologia della Letteratura Rumena, 21 febr. 2007. [citat 30 ianuarie 2017]. Disponibil în Internet: [6]

Referințe

• Adriana Iliescu: Un adevărat maestru al sinesteziilor a fost şi Eugen Ştefănescu-Est. Parfumuri, culori, sunete se îmbină în imagini ale fastului, somptuozităţii şi luxului, trădând apetituri nobile ori strict senzoriale, hipertrofiate şi rafinate, impresionând prin senzaţii euforizante, de o puritate tiranică şi în acelaşi timp suspectă, de un parnasianism trădat prin narcisism.

• George Călinescu: Poeziile lui Eugeniu Ştefănescu-Est sunt tematic simboliste. Însă fără nevroză. Ceea ce ar trebui să fie cauză de spleen devine o expoziţie feerică, în tradiţia macedonskiană, de materii scumpe, argint, briliante.

• D. D. Şoitu: A crezut în poezie, a crezut în frumuseţea inefabilă a muzicii şi picturii, a iubit arta cu toată fiinţa sa, pentru că arta i-a dăruit totdeauna bucurii şi speranţe, încredere în oameni, în adevăr, în frumos...

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z