Ioan Licea

Revision as of 08:42, 10 September 2023 by Tena (talk | contribs)

(diff) ← Older revision | Latest revision (diff) | Newer revision → (diff)

Profesor, publicist
Autograf Ioan Licea
„Şcoala românească trebuie să fie un sanctuar, în care, pe lângă cuvântul binelui, frumosului şi al adevărului, să se predice iubirea de Dumnezeu şi de oameni...”

Prezentare

Ioan Licea, profesor
Gălăţean prin adopţie, profesorul de limba română Ioan Licea a făcut parte, timp de 15 ani, din colectivul didactic al Liceului „Vasile Alecsandri”, legându-şi numele atât de evoluţia acestei importante instituţii de învăţământ, cât şi de a Universităţii Populare din Galaţi. În volumul dedicat de Anton Holban dascălilor „ce merită admiraţie şi atenţie pentru ştiinţa şi sacrificiul lor zilnic”, un capitol aparte este alocat amintirilor despre Ioan Licea (portretizat sub numele de Ion Dicea): ...făcea impresia că poartă dealungul şoldurilor toate iataganele şi paloşele din ţara lui, dar de fapt, era cel mai blând dintre oameni.... Părerile de rău mă încercau la fiecare despărţire de sufletul lui proaspăt ca al unui copil, duios ca al unei mame...
Preocuparea şi dragostea pentru poezia populară, manifestată atât în activitatea publicistică, cât şi în cea editorială, a reprezentat motivul includerii acestuia în „Dicţionarul etnologilor români” întocmit de Iordan Datcu.

Biografie

Data şi locul naşterii: 28 martie 1883, Magarevo, Imperiul Otoman
Data şi locul decesului: 3 decembrie 1952, Galaţi
Studii:
  • Liceul Românesc din Bitolia, Iugoslavia (1894-1902);
  • studii de limbă şi literatură română şi de slavistică la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Bucureşti (1906-1910);
  • cursuri de specializare în Rusia (1910-1911), Polonia (1925-1926) şi Franţa (1927).
Activitate socio-profesională:
  • custode la biblioteca Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1909-1913);
  • profesor în Silistra (1914-1918);
  • profesor la Liceul „I.C. Brătianu” din Ploiești (1918-1919), la Școala Normală din Turnu Severin (1919-1920), la Școala Comercială din Pitești (1920-1922), la Liceul „Știrbei Vodă” din Călărași (1922-1923);
  • profesor la Școala Comercială din Brăila (1923-1925);
  • profesor la Liceul din Cernăuți (1925-1928);
  • profesor de limba română la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1928-1943), de unde a ieşit la pensie;
  • secretar al Asociaţiei Prietenii Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați (1943);
  • a tradus din marii clasici ruşi: Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev, Puşkin, Cehov.
Colaborări la publicaţii: Anuarul Liceului real nr. 2 (Cernăuţi), Cronica (Bucureşti, 1905), Frăţilia, Izvoraşul, Moldova de Jos, Orizonturi, Revista vremii etc.
Debut: publicistic, în ziarul bucureştean Cronica (1905).

Fişier de autoritate

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.

Resurse electronice

  • Ioan Licea : scriitor aromân. În: Wikipedia [online]. [citat 19 iunie 2009]. [[1]]


A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z