Băleni

Date monografice

Comuna Băleni este atestată în două documente emise de Petru Rareş în anul 1528; unul dintre ele a fost întocmit la Huşi, întărind prin carte domnească, dreptul de stăpânire asupra unei ocine; cel de al II-lea document a fost scris în limba slavonă, prin acest act, domnul Moldovei întărind dreptul de proprietate asupra moşiei formată din „giumătăţi de la Fântâna Bălenilor”. Ambele documente se referă la posesiuni care se aflau pe teritoriul actualei comune Băleni: Poiana Ocolului, Fântâna Bălenilor; de asemenea, sunt menţionaţi şi o parte dintre membrii obştei răzăşeşti de pe Suhurlui, care au în proprietate terenuri ale căror limite au fost hotărnicite în vremea lui Ştefan cel Mare de starostele Felea: Alba, Petru, Oane, Jurj.

În secolul al XVIII-lea, stăpâneau întinse suprafeţe de pământ pe teritoriul satului Băleni, logofătul Ioan Cantacuzino, căpitanul Gheorghe Şerban şi hatmanul Costache Ghica. Cea mai întinsă suprafaţă de pământ a fost însă deţinută, din a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea până la exproprierea din 1949, de ramura Deleni a familiei Cantacuzino. Comuna este situată în colinele Covurluiului şi câmpia înaltă a Covurluiului. Teritoriul este de 6755 ha, iar populaţia este de 2686 locuitori (2002). Temperatura medie anuală a aerului este de 10,5°C. Teritoriul comunei Băleni se înscrie în bazinul hidrografic al Siretului, principala apă curgătoare este Suhurluiul care provine din 3 afluenţi: Mileşti, Suhurlui şi Suhu. De-a lungul timpului, cultivarea terenurilor a reprezentat ocupaţia de bază a locuitorilor din Băleni. Cele mai însemnate suprafeţe erau cultivate cu grâu, secară, porumb.

       Familia Cantacuzino şi-a pus amprenta asupra istoriei acestei comune. Exista o relaţie specială cu membrii comunităţii pentru că familia Cantacuzino a iubit Băleniul şi s-a simţit indisolubil legată de el. Localnicii spun că domniţele participau la sărbătorile satului, jucau la horele duminicale, le plăcea să cunune tinerii care întemeiau noi familii şi să le boteze copii.

Viaţa cotidiană în Bălenii Covurluiului a membrilor familiei Cantacuzino însemna mese îmbelşugate, ore de călărie, plimbări lungi, partide de vânătoare. Locul favorit pentru vânătoare era pădurea de la Clăile Hăţaşului. Oamenii locului erau impresionaţi de conacul impunător al Cantacuzinilor, construcţie solidă, înconjurată cu un zid roşu, masiv. După 1949, localul a servit o vreme ca şcoală şi sediu pentru C.A.P., apoi a fost demolat. La începutul secolului al XX-lea a fost proiectat şi construit Cavoul Cantacuzinilor, după modelul construcţiilor din ţările europene.