Radu Frangu

Revision as of 17:11, 26 January 2021 by Tena (talk | contribs)

Matematician, conferenţiar universitar
„Ca obiect de învăţământ, analiza matematică constituie capitolul central al matematicii, care furnizează noţiuni şi metode nu numai celorlalte domenii din matematică, ci şi altor discipline, a căror desfăşurare nu poate fi concepută fără a avea la bază un puternic aparat matematic.”
Autograf Radu Frangu
Radu Frangu - matematician

Prezentare

Atras de timpuriu de rigoarea şi precizia matematicii, conştient că va obţine satisfacţii doar consacrându-se pe deplin pasiunii sale, Radu Frangu s-a specializat în matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, unde a avut norocul să îi aibă printre dascăli pe marii savanţi Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Nicolae Coculescu, Anton Davidoglu şi Victor Vâlcovici.
Inspirat de modelele profesionale pe care le-a avut în perioada studenţiei, a devenit la rândul său un pedagog remarcabil şi un talentat profesor de matematică. Conferenţiarul universitar Radu Frangu s-a dedicat, în cadrul Institutului Politehnic din Galaţi, formării generaţiilor de studenţi pe care le-a avut în grijă, inspirându-le dragostea pentru matematică, fiind recunoscut pentru dăruirea cu care a profesat, după cum remarca profesorul Ioan Brezeanu: „Un dascăl cu mare vocaţie, ataşat faţă de ideea de şcoală superioară, cu o ridicată clasă de pedagog şi matematician. Model de ţinută civică şi comportament etic. Intolerant faţă de superficialitate pretinzând studenţilor săi să se pregătească cu seriozitate şi răspundere, aşa cum el însuşi o făcea”.
Şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii didactice în cadrul Institutului Politehnic din Galaţi, devenit ulterior Universitatea din Galaţi, predând analiză matematică şi matematici speciale la Facultatea de matematici superioare studenţilor Facultăţii de Industrie Alimentară şi Tehnică Piscicolă şi analiză matematică studenţilor Facultăţii de Învăţământ Pedagogic.
În paralel cu activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică, conferenţiarul Radu Frangu a avut în vedere asigurarea suportului teoretic şi practic al cursurilor sale, redactând manuale şi culegeri de probleme de matematică. De asemenea, a desfăşurat activităţi de popularizare şi de răspândire a cunoştinţelor ştiinţifice elaborând materialele „Povestea numerelor” şi „Începuturile matematicii”.
Activitatea educativă pe care a depus-o în rândul studenţilor s-a materializat în expunerile susţinute la Casa de Cultură şi în emisiunile transmise prin intermediul staţiei de radioficare, sub titulatura „Profesorul către studenţi”.
Şef de catedră, decan, preşedinte al comitetului sindical, preşedinte al Filialei Galaţi a Societăţii de Ştiinţe Matematice, conferenţiarul Radu Frangu a deţinut de-a lungul timpului funcţii de răspundere care au demonstrat capacităţile sale de conducere, aplicând seriozitatea caracteristică matematicianului activităţii de coordonare a unor colective mai mari.

Biografie

Data şi locul naşterii: 1 august 1911, com. Chiscani, jud. Brăila
Data şi locul decesului: 20 mai 1993, Galați
Studii:
  • Şcoala primară din Chiscani, jud. Brăila;
  • Liceul „N. Bălcescu” din Brăila, secţia reală (1922-1929);
  • Facultatea de Ştiinţe, Universitatea din Bucureşti, secţia matematică (1930-1934);
  • Seminarul Pedagogic din Bucureşti (absolvit în 1935).
Activitate socio-profesională:
  • a susținut examenul de capacitate pentru învăţământul secundar (1937);
  • profesor de matematică la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi (1937-1938, 1940 -1945), Liceul Comercial din Târgovişte (1938-1940), Liceul „V. Alecsandri” din Galați (1945), Liceul „N. Bălcescu” (1946-1948) şi Şcoala Specială de doi ani din Brăila, devenită ulterior Facultatea Muncitorească (1948 - 31 oct. 1951);
  • conferenţiar la Institutul Mecano-Naval, devenit Universitatea din Galaţi (1 nov. 1951 - 1 iul. 1977) și şef al Catedrei de matematică (1964-1976);
  • decan al Facultății de Învățământ Pedagogic din cadrul Universității din Galaţi (1974-1976);
  • s-a pensionat în 1977.
Distincţii - Premii - Decoraţii:
  • Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1954);
  • Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării patriei” (1969);
  • Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972);
  • Ordinul Muncii, clasa a III-a (1973).

Fișier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Mihaela Bute. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2011, Galaţi, Axis Libri, 2013.

Referințe

  • Prof. dr. Cosma Tudose: "Ca dascăl a fost cinstit şi recunoscut prin cursurile impecabile şi de o înaltă ţinută ştiinţifică. A avut aplecarea firească, înţeleaptă către cei iubitori de carte... Ca șef de catedră și-a îndrumat colegii pe drumurile cunoașterii, încurajându-i și ajutându-i să se împlinească... O activitate prodigioasă a avut în timpul cât a fost decanul Facultăţii de Învăţământ Pedagogic. Şi-a apropiat foarte mult majoritatea colaboratorilor; a făcut ca activitatea acestei facultăţi să fie apreciată la nivelul Universităţii şi a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului."
  • Conf. dr. Elefterie Olaru: "Corectitudine şi tact, exigenţă şi principialitate, omenie şi modestie, pasiune şi perseverenţă sînt atribute ce-l caracterizează pe distinsul dascăl."
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z