Băleni

Revision as of 11:28, 7 July 2017 by Camelia (talk | contribs)

Date monografice

Familiile boiereşti
Biserica Băleni
Primaria Baleni
Băleni apare menţionat în documente în 1448, în expresia "fântâna lui Balea, pe Suhoiul", în 1528 fiind numită "Fântâna Bălenilor", în a doua jumătate a secolului XVIII cumpărând moşii logofătul Ioan Cantacuzino, căpitanul Gheorghe Şerban şi hatmanul Costache Ghica.[1] Cea mai întinsă suprafaţă de pământ a fost însă deţinută, din a II-a jumătate a secolului al XVIII-lea până la exproprierea din 1949, de ramura Deleni a familiei Cantacuzino.
Familia Cantacuzino şi-a pus amprenta asupra istoriei acestei comune. "Localnicii spun că domniţele participau la sărbătorile satului, jucau la horele duminicale [...]. Le plăcea să cunune tinerii care întemeiau noi familii şi să le boteze copii."[2]
Oamenii locului erau impresionaţi de conacul impunător al Cantacuzinilor, construcţie solidă, înconjurată cu un zid roşu, masiv. După 1949, localul a servit o vreme ca şcoală şi sediu pentru C.A.P., apoi a fost demolat. La începutul secolului al XX-lea a fost proiectat şi construit Cavoul Cantacuzinilor, după modelul construcţiilor din ţările europene.
Statuia lui Ştefan cel Mare
Şcoala cu clasele I-IV Băleni
Şcoala generală Băleni
Comuna Băleni este atestată în două documente emise de Petru Rareş în anul 1528; unul dintre ele a fost întocmit la Huşi, întărind prin carte domnească, dreptul de stăpânire asupra unei ocine; cel de al II-lea document a fost scris în limba slavonă, prin acest act, domnul Moldovei întărind dreptul de proprietate asupra moşiei formată din „giumătăţi de la Fântâna Bălenilor”. Ambele documente se referă la posesiuni care se aflau pe teritoriul actualei comune Băleni: Poiana Ocolului, Fântâna Bălenilor; de asemenea, sunt menţionaţi şi o parte dintre membrii obştei răzăşeşti de pe Suhurlui, care au în proprietate terenuri ale căror limite au fost hotărnicite în vremea lui Ştefan cel Mare de starostele Felea: Alba, Petru, Oane, Jurj.
Comuna este situată în colinele Covurluiului şi câmpia înaltă a Covurluiului. Teritoriul este de 6755 ha, iar populaţia era în 2002 de 2686 locuitori. Temperatura medie anuală a aerului este de 10,5°C. Teritoriul comunei Băleni se înscrie în bazinul hidrografic al Siretului, principala apă curgătoare fiind Suhurluiul, care provine din 3 afluenţi: Mileşti, Suhurlui şi Suhu.
De-a lungul timpului, cultivarea terenurilor a reprezentat ocupaţia de bază a locuitorilor din Băleni. Cele mai însemnate suprafeţe erau cultivate cu grâu, secară, porumb.

Primăria Băleni

Date de contact:

Adresa: Str. Principală, nr. 30
Cod poştal: 807025
Telefon: 0236/330530; Fax: 0236/330430
E-mail: primariabaleni@yahoo.com
Site: http://www.comunabaleni.ro

Biblioteca Comunală Băleni

Situată în centrul comunei, a fost înfiinţată după cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1960. Tot atunci, s-a construit Căminul Cultural, renovat în 1977, în cadrul căruia a funcţionat o bibliotecă destinată întregii comunităţi. După 1989, biblioteca a rămas în aceeaşi clădire, dar beneficiază de un spaţiu mai mare, ce include o sală de lectură. În anul 1990 biblioteca avea 5396 de volume din diverse domenii. La nivelul anului 2001, fondul de carte a crescut la 7835 de volume. Biblioteca a fost frecventată în perioada postrevoluţionară de un număr de 350 cititori anual, cei mai numeroşi fiind elevii, studenţii, casnicele şi pensionarii. Până în 1989, fondul de carte a fost gestionat de Sorin Cristian Noureanu, profesor de limba rusă şi limba engleză.
Comuna Băleni se mândreşte cu o importantă bibliotecă, şi anume cea a familiei Cantacuzino. Istoricul Paul Păltănea afirma că cele mai multe volume au fost colecţionate de George Matei Cantacuzino în secolul al XIX- lea, în urma lungilor sale călătorii în apusul Europei. Multe dintre lucrările în limba engleză, franceză, germană şi rusă, dar şi ediţii româneşti erau legate în piele de viţel, vopsită în culori sobre, în special negru. Ele purtau pe cotor inscripţia Prince Georges Cantacuzino. Dintre cărţile care au aparţinut cneazului George Matei Cantacuzino, aproximativ 1220 de volume au îmbogăţit fondul Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" din Galaţi, o parte dintre ele fiind inventariate în 1952, fiind astăzi accesibile publicului.
Blogul bibliotecii: http://biblioteca-baleni.blogspot.ro/
Bibliotecari:
  • Grecu Florica – absolventă a Facultăţii de Biologie, în prezent pensionară;
  • Ilie Lisaveta – absolventă a Liceului Pedagogic Galaţi, în prezent învăţătoare;
  • Noureanu Sorin – profesor de limba engleză, decedat la Revoluţia din 1989.
În prezent CRĂCIUN Maricica (n. 11.03.1958, com. Băleni, jud. Galaţi)
  • Studii: Liceul Industrial "Radu Negru" Galaţi
  • Experienţă profesională: Bibliotecar şi profesor suplinitor la Şcoala Generală Băleni (1979-1990); Bibliotecar la Biblioteca Comunală Băleni (din 1990).
Primaria Baleni

Note/Referinţe

  1. Paul Păltănea, Mihai Dim. Sturdza, "Istoria moşiei Băleni din ţinutul Covurlui", în Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Vol. III : Familia Cantacuzino, Bucureşti, Simetria, 2014, p. 503
  2. Dorin Pintilie, Mariana Pintilie, Comuna Băleni : Studiu monografic complex, Cluj-Napoca, Eurodidact, 2003