Ludovic Feldman

Compozitor

Sunt recunoscător tuturor acelora care au considerat că lucrările mele pot sta onorabil alături de capodeperele universale.

Prezentare

Artist autentic, violonist, violist şi compozitor, Ludovic Feldman şi-a dedicat viaţa artei sonore, sub cerul unei tulburătoare estetici. Evreu de origine, fiul marelui doctor Solomon Feldman, medic primar al Spitalului Israelit din Galaţi, îi plăcea să spună despre sine: „Sunt român de peste 80 de ani şi evreu de peste 4000 de ani”.

Cu acest „cavaler al creaţiei”, muzica românească de după al Doilea Război Mondial a înregistrat un caz particular, acesta abordând compoziţia în jurul vârstei de 50 de ani. Viaţa lui Ludovic Feldman, aproape centenară, se împarte aproximativ în două: în prima jumătate el este Interpretul, iar în cea de-a doua jumătate, existenţa sa se confundă cu cea a Compozitorului.

Marele Enescu a fost cel care l-a încurajat şi sfătuit şi cu care a legat o prietenie spirituală ce a ignorat curgerea timpului. Asupra calităţilor sale s-au pronunţat, pe lângă George Enescu, compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger sau Zeno Vancea, Mihail Jora şi George Enescu l-au susţinut şi au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist

al Filarmonicii din București.

A fost atras de frumuseţea, bogăţia şi autenticitatea folclorului românesc, ce şi-a pus pecetea asupra întregii sale creaţii, de diverse genuri. A scris cu o rară frenezie până în pragul morţii. Deşi aproape surd în ultima perioadă a vieţii, a continuat să compună partituri de substanţă artistică.

Biografie

Data şi locul naşterii: 25 mai 1893, Galați

Data şi locul decesului: 11 septembrie 1987, București

Studii:

• școala primară şi primele cinci clase de liceu la Galaţi;
• studii muzicale cu Dicker şi Otto Brumer (vioară) la Galați (1903-1909);
• Conservatorul din Bucureşti, cu Robert Klenck (vioară) şi Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) (1910-1911);
• elev particular al lui František Ondříček, timp de un an (1911);
• a absolvit la „clasa de maeştri” a Neues Wiener Konservatorium din Viena (1913);
• lecţii particulare la București, cu Mihail Jora (armonie, contrapunct,

compoziţie), la recomandarea lui George Enescu (1941-1942).

Activitate socio-profesională:

• s-a reîntors în ţară (1913);
• violonist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, sub conducerea lui Dimitrie Dinicu (1913-1914);
• a susţinut o serie de concerte în ţară, inclusiv în oraşul natal, Galaţi (17 nov. 1913);
• scutit de serviciul militar, din cauza problemelor medicale, în timpul Primului Război Mondial şi-a ajutat tatăl, dr. Solomon

Feldman, la îngrijirea răniţilor;

• a concertat, la Galaţi, în beneficiul familiilor militarilor căzuţi în război (11 iun. 1919);
• prim-violonist şi al doilea concert-maestru al Orchestrei Operei din Zagreb (1925-1926);
• prim-violonist (de multe ori a fost prim concert-maestru) în Orchestra Operei Române din Bucureşti (1926-1940);
• prim-violonist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti (1927-1940; 1946-1953);
• membru al Cvartetului de coarde „Al. Teodorescu” din Bucureşti (1930-1940);
• a susţinut concerte camerale şi recitaluri ca violonist, participând la programul de inaugurare al Sălii Dalles din Bucureşti, cu „Dublul Concert in re minor” de J. S. Bach (1932);
• a susţinut emisiuni de radio şi televiziune, concerte-lecţii, conferinţe;
• după pensionare (1953) s-a dedicat exclusiv compoziţiei;
• „pensionar de onoare” al Uniunii Compozitorilor (1954):
• membru în comitetul Editurii Muzicale (1957).

Afiliere:

• membru al Comitetului artistic pentru muzica instrumentală al Societăţii „Filarmonica” din Galaţi (febr. 1921);
• membru al Uniunii Compozitorilor (apare în Dosarul 434/1949, Arhivele Statului Bucureşti, fondul Uniunea Compozitorilor ca

membru „foarte activ”);

• membru şi preşedinte al Biroului Secţiei de creaţie pentru muzică simfonică, de cameră şi operă a Uniunii Compozitorilor (1953-1963).

Distincţii - Decoraţii:

 Ordinul Muncii clasa a III-a (1954);  Titlul de Maestru Emerit al Artei (1957);  Ordinul „Meritul cultural" (1969, 1973). Premii:  Laureat al Premiului de compoziţie „George Enescu”: menţiunea I, pentru „Sonata pentru vioară şi pian” şi „Poemul tragic pentru orchestră” (1945); Premiul al III-lea, pentru „Suita pentru trei suflători” (1946);  Premiul de Stat, clasa a II-a, pentru „Balada pentru vioară şi orchestră” şi „Scene de balet” (1952);  Premiul de creaţie al Uniunii Compozitorilor: pentru „Variaţiuni simfonice” (1969); „Umbre şi lumini” (28 iun. 1972); „Trei studii de concert pentru cvartet de coarde cu percuţie” (1974); „Piesă de concert pentru orchestră de suflători” (1982);  Premiul „George Enescu” al Academiei Române pentru lucrarea „Concertino” (1978);  Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor, pe anul 1984. Colaborări la publicaţii: Muzica (articole, note de călătorii, cronici muzicale). Debut: concertistic la 11 ani.

Şcoala primară în Galaţi;

• Şcoala Militară din Iaşi (abs. 1850).

Activitate socio-profesională:

• sergent în Regimentul de Muschetari5 din Iaşi (7 febr. 1851);
• avansat sublocotenent în Regimentul de Muschetari din Iaşi (31 dec. 1852);
• a fost mutat la comanda unei companii de infanterie din Galaţi (30 nov. 1853);
• avansat locotenent (20 dec. 1855), apoi căpitan (2 oct. 1857) şi maior (18 oct. 1858);
• avansat locotenent-colonel la Regimentul 6 Infanterie de linie din Iaşi (30 aug. 1863);
• a fost ales în mai multe rânduri deputat şi senator, reprezentând Judeţul Covurlui (în perioada 1864 - 1888);
• numit comandant al Regimentului 5 Infanterie de linie din Iaşi (mart. 1866) şi avansat colonel (12 mai 1866);
• numit în fruntea Diviziei 3 Militară Teritorială (14 mart. 1871) şi apoi la Divizia 4 Militară Teritorială (mart. 1873);
• avansat general de brigadă (8 apr. 1873);
• a fost numit ministru de război în guvernul liberal al lui Ion C. Brătianu (2 apr. - 19 aug. 1877; 17 mart. - 24 nov. 1878);
• numit comandant al Armatei de operaţii, compusă din Divizia 3, Divizia 4 şi Divizia de rezervă (19 aug. 1877);
• avansat la gradul de general de divizie (1 dec. 1877);
• în timpul Războiului de Independenţă al României, a fost numit şef al Marelui Cartier General al Armatei Române (5 dec. 1877 - 17 mart. 1878);
• a trecut, la cererea sa, la comanda Diviziei 2 (1878);
• numit comandant al Corpului 2 Armată (16 mart. 1887);
• s-a retras din armată (dec. 1891).

Performanţe: s-a remarcat ca ministru de război, prin alcătuirea planurilor de luptă şi în conducerea efectivă a trupelor în timpul Războiului de Independenţă al României (1877-1878).

Distincţii - Decoraţii româneşti:

• „Semnul onorific” de argint (1870) şi „Semnul onorific” de aur (1876);
• Mare ofiţer al Ordinului „Steaua României”;
• Medalia „Virtutea Militară” de aur, Medalia „Apărătorilor Independenţei”, „Medalia comemorativă de campanie”;
• Marea Cruce a Ordinului „Coroana României”, Crucea „Trecerea Dunării”.

Distincţii - Decoraţii străine:

• Marea Cruce a „Ordinului Spadei” (Suedia);
• Marea Cruce a Ordinului „Coroana de fier”;
• Mare cavaler al Ordinului „Crucea de Waldec” (Germania);
• Mare ofiţer al „Legiunii de onoare” (Franţa), Mare ofiţer al Ordinului „Tacova”, „Virtutea militară sârbă”, „Virtutea militară bulgară”;
• Cavaler al Ordinului „Sfântul Gheorghe” şi Marea Cruce a „Ordinului Sf. Ana” acordate de ţarul Rusiei pentru contribuţia sa la Războiul din 1877-1878;
• Medalia comemorativă rusă a Războiului din 1877-1878.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.

Resurse electronice

• OTU, PETRE. Efortul militar românesc pentru cauza independenței: Operaţiile armatei române la sudul Dunării. În: Revista de Istorie Militară [online], nr. 1-2, 2007, p. 31-40. [citat 29 ianuarie 2020].[1]
• SZATHMARI, CAROL. [Generalul Alexandru Cernat : portret]. În: Europeana Collections [online]. [citat 29 ianuarie 2020]. [2]