Costache Conachi
Poet, om politic
- „… nici un neam nu s-au luminat în adevărate luminări, dînd odată; … dimpotrivă, grăbirea aduce şi sminteli şi greşeli care nu se pot îndrepta nici tămădui.”
- „Viaţa mea este o mare care nu se linişteşte.”
- „Valoarea caracterelor şi nu mulţimea cunoştinţelor constituesc adevăratul progres.”
Prezentare
- Trăgându-se din neamul răzeşilor Goescu, Costache Conachi, numit de către istoricul Papadopol Calimah „privighetoarea din Ţigăneşti”, este unul dintre poeţii reprezentativi ai zorilor literaturii române, despre care criticul literar Emil Iordache afirma: „înainte de Eminescu n-a mai existat un suflet mai cutremurat decât cel al lui Costache Conachi”.
- „Dumnealui logofătul şi cavaler Costache Conachi, cu ochii albaştri, părul capului negru, barba şi musteţilor cărunte, stat de mijloc”, după cum se portretiza însuşi poetul, a îndeplinit importante funcţii de conducere în administraţia statului, fiind o marcantă personalitate a vieţii politice moldovene din prima jumătate a secolului XIX. Modernitatea gândirii sale se întrevede şi în aducerea în ţară, de la Viena, a unui telescop, fapt pentru care apare amintit în istoricul astronomiei româneşti.
- Atât om politic, cât şi scriitor, Conachi a demonstrat că se poate scrie poezie şi în limba română, nu numai în greceşte, aşa cum era moda la acea vreme.
- Om credincios, logofătul Conachi a ctitorit în perioada vieţii sale mai multe biserici: cea cu Hramul „Înălţarea Domnului” (1829) pe moşia părintească de la Fundeni, Biserica cu Hramul „Schimbarea la Faţă” (1840) la Ungureni, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1846) din Lungociu şi Biserica cu hramul „Sfânta înviere a Mântuitorului” (1843) de la Ţigăneşti, unde se află şi conacul în care şi-a petrecut o mare parte din viaţă, clădire aflată pe lista monumentelor istorice, unde se poate citi pe o plăcuţă, la intrare, mesajul: „În conacul care a fost pe acest loc a trăit logofătul Costache Conachi (1778-1849), precursor al poeziei moderne româneşti”.
Biografie
- Data şi locul naşterii: 4 septembrie 1778[1], sat Ţigăneşti, ţinut Tecuci
- Data şi locul decesului: 4 februarie 1849, sat Ţigăneşti, com. Ţigăneşti, plasa Nicoreşti, ţinut Tecuci
- Studii:
- în casa părintească, sub îndrumarea unor dascăli străini;
- a studiat limba şi literatura franceză cu profesorul Flury;
- a frecventat cursurile Şcolii Domneşti din Iaşi unde şi-a însuşit limbile franceză, germană, greacă şi turcă (mart. – dec.1792).
- Activitate socio-profesională:
- a primit rangul de comis (sept. 1802);
- ispravnic al ţinutului Tecuci (aug. 1806 - 1812; 1815-1816);
- staroste al ţinutului Putna (1 nov. 1809 – 15 iun. 1810);
- a primit rangul de agă al târgului Iaşi (18 nov. 1813);
- a fost „vornic de poliţie” al Iaşilor (1814-1818);
- a făcut parte din comitetul care a elaborat „Codul Callimachi” (1815-1816);
- a fost numit „vornic al obştii” la Iaşi (1816);
- vornic de aprozi în timpul domniei lui Mihai Suţu (1819-1921);
- s-a refugiat în Basarabia, la moşia sa Sîngera (mai 1821);
- s-a reîntors în ţară (1823);
- Mare postelnic (președinte al Departamentului Afacerilor Străine) (28 dec. 1823 - 1827);
- membru în Comitetul de trei pentru reorganizarea finanţelor (1824-1828);
- a tradus „Privire politicească a Evropii toate din anul 1825” a lui Pierre d’Herbigny (1826);
- membru al Comitetului de administrare a finanţelor, sub Ioan Sturdza (1828-1831);
- a fost desemnat de Divanul Obştesc al Moldovei să facă parte din Comisia de redactare a Regulamentului Organic, unde a introdus capitolele care pun premisele viitoarei uniri a celor două Principate (17 iun. 1829 - 1831);
- mare logofăt al Dreptăţii (Ministerul Justiţiei) (1831-1833);
- a iniţiat, împreună cu Mihail Sturdza, traducerea şi tipărirea „Codicelui de legi” al lui Scarlat Callimachi (1832);
- s-a retras din viaţa politică (1834);
- epitrop general al Casei Spitalelor şi Ospiciilor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1835);
- epitrop al Bisericii Banu din Iaşi;
- preşedinte al Eforiei aşezămintelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1840);
- cunoscător de greacă, franceză şi turcă, a realizat traduceri ale unor poezii şi scrieri filozofice din limba franceză în limba română, printre care se numără „Essai sur l’homme” al poetului şi filozofului Alexander Pope.
- Debut: literar, cu o odă cu caracter politic „Moruz Voievod” (sept. 1802).
- Distincţii: Ordinul „Sf. Vladimir” clasa a III-a, pentru contribuția la lucrările de redactare (acordat de generalul Pavel Kiseleff).
Note
- ↑ Dată confirmată de însuşi Costache Conachi (v. G. T. Kirileanu, „Testamentul şi pomelnicul marelui logofăt C. Conachi”, în Convorbiri literare, an. 42, nr. 12, dec. 1908, p. 617); alte surse menţionează ca dată a naşterii 14 octombrie 1777 (v. Nicolae Iorga, „Cîteva inscripţii şi însemnări de biserici [din Tecuci]”, în Studii şi documente cu privire la istoria romînilor, 1910, p. 90; Alexandru Papadopol-Calimah, „Scrisoare despre Tecuciu [1]”, în Convorbiri literare, an. 19, nr. 5, 1 aug. 1885, p. 369-390: „Costachi Conachi, care din botez Alecsandru, logofăt şi cavaler de sfântul Vladimir, născut la 14 Octombre 1777, săvârşit din viaţă la 4 Februarie 1849 la 2 oare dimineaţa, — zac şi odihnesc sub această piatră”; [Vogoride-Konaki], „Schiţe din viaţa Logofetului Konaki : Fragment”, în Convorbiri literare, an. 20, nr. 9, 1 dec. 1886, p. 791).
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.
