Difference between revisions of "Alexandru Critico"

„Vreau să unific scena cu lumea din sală şi pentru aceasta am nevoie de entuziasm. A fi artist nu e o meserie, ci o misiune. Artistul nu trebuie să urmărească decât fericirea celor cari îl ascultă.”

Autograf Alexandru Critico

Alexandru Critico - actor, regizor

Prezentare

Actorul Alexandru Critico^[1] s-a născut la Galați, într-o familie de origine greacă, tatăl, Spiridon Criticos, fiind consul al Greciei în România, iar mama, Aglaia, „româncă de sânge, originară din Vechiul Regat”. „Am crescut într’un mediu prielnic artei. Mama avea o voce minunată, iar tata era preşedintele Societăţii «Amicii artelor», formată din boierimea Iaşilor” mărturisea acesta despre familia sa, care în toamna anului 1896 s-a mutat la Iași, acolo unde Spiridon Criticos a fost numit titular al postului de la Consulatul Elen.

Oraşul în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa era evocat adesea de actor: „Doamne, că zbuciumată tinereţe am avut şi prin cîte n-am trecut? Şi ce frumos şi dulce mi's-a părut Iaşul nostru, cînd am revenit, pribeag şi desculţ, şi el m-a primit ca şi cum nici n-aş fi plecat”.

Vizionarea la vârsta de 15 ani a spectacolului Andromaca la Teatrul Naţional din Iaşi a fost momentul decisiv în alegerea carierei de actor, determinându-l să abandoneze studiile liceale şi să se înscrie la Conservatorul din Iaşi, la clasa lui State Dragomir. Lovindu-se de împotrivirea tatălui, fuge la Bucureşti, înscriindu-se la Conservatorul de Artă Dramatică din capitală, la clasa maestrului Constantin Nottara. Asistă la spectacolele Teatrului Naţional din Bucureşti din loja rezervată elevilor clasei de dramă şi comedie, urmărindu-i pe marii actori ai vremii, dintre care îl impresionează în mod deosebit actorul Casimir Belcot.

Cea mai mare parte a carierei şi-a desfăşurat-o pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a dat viaţă unei multitudini de personaje de diferite facturi, jucând atât în spectacole de operetă, cât şi în comedii şi drame. A personificat poetul din Candida lui George Bernard Shaw, rol în care „a făcut o sforţare care i s-a impus şi de care i se va ţine seamă. A intrat în rol şi l-a trăit, fără să depăşească hotarele foarte puţin demarcate pe cari autorul se complace a le pune între comic şi serios”. A fost Don Carlos, impresionând critica de specialitate care aprecia că „talentatul Al. Critico «anunţător al erei noi», a desfăşurat un joc stilizat, de un lirism tragic emoţionant”. În rolul lui Don Juan „a realizat un efeb de seducătoare siluetă”, „a găsit accentele de tandreţă maladivă ale lui Orin, nervozitatea lui împinsă până la paroxism şi masca demonică din ultimile clipe”, iar în rolul lui Karl Moor l-a impresionat pe scriitorul Pavel Chihaia, care şi-a împărtăşit emoţiile într-o scrisoare adresată actorului: Interpretarea dumneavoastră m-a emoţionat adânc ... mi-a trezit nostalgii pentru culmi de mult uitate. Dumneavoastră aţi ştiut să redaţi vitejia nobilă, idealismul şi impetuoasele elanuri ale tinereţii, groaza adâncă, cutremurătoare a lui Karl. Vă admir nu tehnica, elogiată de unii din colegii dumneavoastră, ci trăirea adâncă, melancolia paşnică, plină de lirism („Frunzele cad, iată toamna vieţii mele”) care îmi aminteşte de familia marilor romantici, monologul de la miezul nopţii, cu profesiunea de credinţă a idealismului german, în care se confruntă nobila certitudine a eului trecător cu perenitatea uriaşului univers.

Rolul emblematic al carierei sale a fost cel al lui Ştefăniţă Vodă din piesa Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, rol reluat de mai multe ori de-a lungul carierei sale, la diferite vârste. La debutul în acest rol, în anul 1928, Camil Petrescu îi remarca prestația: Tânărul Al. Critico a făcut din el o creaţie. I-a păstrat alura patologică, nici nu se putea altfel, dar i-a dat un conţinut sufletesc. Ştefăniţă face rău, dar pune în asta un fel de sinceră şi stranie pasiune de om convins de om care crede că dreptatea e cu el.

Performanţa din acest rol a fost semnalată, trei decenii mai târziu, şi de jurnalistul Radu Popescu, într-o cronică a spectacolului Viforul, pus în scenă la Teatrul Tineretului din Bucureşti, subliniind încă o dată perenitatea talentului marelui actor în acest rol, chiar şi la mai bine de douăzeci şi ceva de ani distanţă: Colosal e Al. Critico, interpretul lui Ştefăniţă, actor magistral, în al cărui joc nimic nu ţâşneşte fără un examen al inteligenţei şi fără un botez al invenţiei artistice, Ştefăniţă fioros şi seducător, dezgustător şi luminos, crud şi laş, isteric şi brutal, inteligent şi sec, totul cu o forţă, cu o variaţie, cu o gradaţie, cu o nuanţare, cu o potrivire minuţioasă şi totuşi spontană a figurii, gestului şi tonului, a cuvântului şi sentimentului, cu un instinct al personajului istoric real şi cu o înţelegere a sensurilor istorice permanente, — în sfârşit, cu atâtea calităţi creatoare, încât a smuls spectatorului critic teatral, de azi, strigătul de entuziasm al spectatorului copil care am fost acum vreo douăzeci şi ceva de ani, când l-am văzut pe Ştefăniţă Vodă la Naţional, şi am aflat, pentru a nu mai uita, că în viaţă se numeşte Al. Critico, cel mal bun interpret al lui Ştefăniţă, unul din cei mai mari actori ai acestui popor.

Considerat un aristocrat al scenei, a cărui prestaţie artistică impresionează atât prin multitudinea şi diversitatea rolurilor abordate, cât şi prin simplitatea jocului şi prin talentul de a reda cu uşurinţă stări şi emoţii, Alexandru Critico a beneficiat de-a lungul carierei de aprecierea criticilor de teatru. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă, Alexandru Critico se regăseşte şi în distribuţia a două dintre filmele mute ale acelor vremuri, „Simfonia Dragostei” şi „Bijuterii”. Filmul „Simfonia Dragostei”, realizat de casa românească de filme «Soremar Film», cu scene filmate în Paris, Viena, București şi în mai multe regiuni pitoreşti din zona Văii Oltului, a avut o distribuţie internaţională, fiind considerat de scriitorul Camil Petrescu „cel dintâi film românesc care suferă comparație cu cele străine. D-nii I. Livescu şi Al. Critico se dovedesc a fi niște excelenți actori de cinematograf, care dacă n-au cunoscut până acum succese mari în film, e că n-au avut prilejul să se manifeste. Dar mai ales e pentru întâia oară minunat realizat peisajul român. Nu mai sunt acele vederi pocite pe care planau veşnic sfori, nu mai sunt țigani şi mahalale. Sunt drumuri, dealuri și ape, frumos românești, limpezi şi adevărate de-ţi trezesc nostalgii. Aşa da, se poate continua”. În acest film, a cărui peliculă s-a pierdut, rămânând doar în memoria cronicilor vremii, rolul pictorului Manoil a fost încredințat de Ion Șahighian „inteligentului artist teatral Critico, sub a cărui sfiicioasă înfăţişare s-au întrezărit reale daruri pentru film”. Cel de-al doilea film, „Bijuterii” (Juwelen), realizat la Viena, s-a păstrat şi pe peliculă, imortalizând performanţa actoricească a lui Alexandru Critico în rolul lui Robert Sonnweg, într-un scenariu inspirat din opera scriitorului german Ernst Theodor Amadeus Hoffmann.

Cu un an înaintea morții, regizează la Teatrul de Stat din orașul natal piesa de teatru „Doamna Ministru” de Branislav Nuşici, împărtășind din vasta sa experienţă mai tinerilor săi colegi de scenă, care îl considerau un adevărat „boier” al teatrului românesc.

Cu Olga Tudorache în "Cadavrul viu"

Actor cu un nume de familie predestinat a fi supus „judecăţilor” publicului, Alexandru Critico a ştiut să facă faţă exigențelor spectatorilor şi criticilor săi, dând viaţă unor personaje remarcabile ale dramaturgiei româneşti şi internaţionale, demonstrând prin întreaga sa activitate artistică că merită să se regăsească printre numele de referinţă ale artei teatrale româneşti.

Biografie

Data şi locul naşterii: 30 august 1895, Galaţi

Data şi locul decesului: 14 decembrie 1963, Bucureşti

Studii:

• Şcoala Primară de Băieţi „V. Alexandri” din Iaşi;
• Gimnaziul „Ştefan cel Mare” din Iași (1906-1910);
• audient al cursurilor de artă dramatică de la Conservatorul din Iași (1912-1913);
• Conservatorul de artă dramatică din București, clasa Ion Livescu, coleg cu Marioara Zimniceanu, Ion Tîlvan, Nicolae Bălţăţeanu (1916);
• studii de artă dramatică la Viena cu Armin Seydelmann, actor la Burgtheather (Teatrul Naţional din Viena) şi cu Wieland (1925-1928).

Activitate socio-profesională:

• actor în trupele reunite ale teatrelor naţionale din Bucureşti, Craiova şi Iași (1916-1918);
• a participat la un turneu în Transilvania şi Banat, organizat de Zaharia Bârsan, Victor Bumbești și Tiberiu Brediceanu, supranumit și „marele turneu”, care îşi propunea să atingă paisprezece localități mai însemnate din Transilvania și Banat, unde a jucat alături de C.I. Notta G. Ciprian, Aurel Athanasescu, Anicuța Cârje, Toto Ionescu și mulți alți actori (1919);
• a plecat la Paris, dar s-a oprit la Viena unde a studiat teatru timp de trei ani (1925);
• i-a fost acordată cetățenia română prin Decret nr. 1.379 din 12 mai 1941;
• director al Teatrului Muncitoresc18 din Bucureşti (nov. 1944);
• a făcut parte din trupele mai multor teatre din România: Teatrul Naţional din Bucureşti, Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul Naţional din Craiova, Compania dramatică Marioara Voiculescu-Bulandra, Teatrul Muncitoresc, Teatrul Tineretului, Teatrul Liric ş.a.

Afiliere:

• membru al Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici din România, consilier în cadrul acestuia între anii 1925-1926.

Premii:

• „Ordinul Muncii”, clasa III, conferit prin Decret nr. 43 din 23 ianuarie 1953;
• Titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (1955).

Note

1. ↑ Numele la naştere Alexandru Criticos. Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Galați, Colecția Registre Stare Civilă Comunală Covurlui, Primăria Galați, dosar nr. 851, 1893-1896, poz. 1446

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.

Referinţe

• F. O. Fosian: Alexandru Critico aduce primei noastre scene, aportul unui joc viu, dozând şi sintetizând cu remarcabilă emotivitate scenică, rolurile care i se încredinţează. Natura l-a dotat cu o figură conturată în linii estetic armonizate, cu darul plasticului în gesturi – sobru şi elegant în unele roluri, - vioi, neastâmpărat, vulcanic, în altele.

• Al. Şerban: Încercând să diseci artistul, fapt oarecum deosebit, nu-l poţi desface de om. Sensibilitatea, tumultul care sbucneşte vijelios în luptă cu himerele, patima surdă ce macină pe ascuns făptura toate aceste aparţin lui Critico. Şi darul tinereţii, care nu va cunoaşte toamna, e tot al lui. [...] Falsitatea i-a fost ceva cu totul străin, rolurile intrându-i în sânge, cu tot vârtejul lor de sentimente luminoase, ori pătrunse de întuneric. Aşa îl vede spectatorul din primul loc, ca şi cel de la galerie. Admiraţia şi stima pe care o acordă artistul merg pe aceiaşi linie. Alexandru Critico aparţine tuturor celor cu simţirea dăltuită.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z