Difference between revisions of "Anghel Saligny"

(Fişier de autoritate)
Line 75: Line 75:
  
 
== Fişier de autoritate ==
 
== Fişier de autoritate ==
:[http://193.231.136.4/opac/authority/127304 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
+
:[http://tinread.bvau.ro/opac/authority/127304 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
  
 
== Surse ==
 
== Surse ==
 
:*'''Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman.''' ''Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010'', Galaţi, Axis Libri, 2011.
 
:*'''Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman.''' ''Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010'', Galaţi, Axis Libri, 2011.

Revision as of 07:44, 10 May 2022

Inginer, profesor
„Un adevărat secol de oțel va fi secolul nostru; el a început cu cele mai gigantice construcții de fontă, le va sfârși în oțel. Nu înșirăm vorbe goale. Cele ce afirmăm sunt convingeri bazate pe fapte.”

Prezentare

Anghel Saligny - inginer, profesor
Pedagog, ministru, academician, fiu al dascălului Alfred Saligny din Moldova, cu origini franceze şi cu strămoşi azilanţi în Prusia, şi al unei poloneze înrudită prin alianţă cu familii din nordul Moldovei, inginerul Anghel Saligny s-a născut pe drumul spre iarmarocul de la Focşani. O ploaie torenţială a întrerupt călătoria familiei, care a poposit pentru câteva zile la Şerbăneşti, ce aparținea la acea dată de judeţul Tecuci. Născut sub auspiciile apei, al doilea născut al familiei, frate mai mic al celui care va deveni marele chimist Alfons Saligny, inginerul Anghel Saligny a luptat în lunga sa carieră cu apele şi a devenit unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai tehnicii româneşti.
A studiat astronomia la Universitatea din Berlin. Actul de înscriere la renumita instituţie a fost semnat de cel mai mare matematician de atunci al Germaniei, profesorul Karl Theodor Weierstrass, în el confirmându-se că tânărul Anghel Saligny, român, depunând jurământul potrivit obiceiurilor şi legilor Universităţii, a fost înscris printre studenţii regulaţi ai şcolii. Înscris ca student şi la Şcoala tehnică superioară din Charlottenburg, îi are ca profesori pe doi maeştri renumiţi în domeniul ştiinţei construcţiilor, profesorul de poduri Schwedler şi profesorul de construcţii hidraulice Franzius, despre care, mai târziu, le vorbea, cu multă admiraţie, elevilor săi de la Şcoala Politehnică din Bucureşti.
După studii, ca inginer practicant, lucrând la calea ferată Cottbus-Frankfurt şi la lucrările hidraulice din nordul Prusiei, este remarcat de profesorul G. Mehrtens de la Şcoala Politehnică din Dresda, care i-a apreciat seriozitatea şi ingenioasele soluţii pe care le dădea diferitelor probleme dificile de construcţie. Mai târziu, rugându-l să rămână în Germania, arătându-i care sunt perspectivele unei ţări în plină dezvoltare în paralel cu ale ţării sale, bătrânul profesor prevestea: „Nu ai să lucrezi. Nu vei avea condiţiile. Ştii bine că eu nu arunc cu cuvintele, dar dumneata ai calităţi care ies din comun şi despre care, dacă vei rămâne aici, istoria tehnicii contemporane va vorbi”. Tânărul Saligny a refuzat să rămână în Germania, dar a rămas în istoria tehnicii contemporane lucrând pentru ţara lui, adeverind astfel o parte din cele prevestite de profesorul său.
Una dintre cele mai însemnate lucrări ale sale, Podul peste Dunăre de la Cernavodă, de care s-a simţit cel mai legat dintre toate realizările sale, este prezent în toate manualele şi tratatele de specialitate. G. Mehrtens, fostul profesor german al lui Saligny, scria despre pod că este „istoriceşte, cel mai însemnat... cel mai mare pod metalic din Europa”, iar inginerul J. A. Waddell preciza: „Simetria desăvârşită a întregii sale structuri este izbitoare”. Construcţia podului de la Cernavodă a creat inginerului Saligny reputaţia internaţională de mare constructor de poduri.
Pe baza unor invenţii proprii, Anghel Saligny a construit, în premieră mondială, silozurile din beton armat de la Brăila în 1888 şi Galaţi în 1889, la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier obţinuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcţii din beton armat, material puţin studiat în acele timpuri. Silozurile proiectate şi executate sub îndrumarea lui Anghel Saligny puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale. Pereţii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizaţi, tot în premieră mondială, din piese fabricate la sol, sub formă de plăci. Prefabricarea plăcilor la sol, colţurile de rigidizare şi de joncţiune, sudura barelor metalice şi mecanizarea la montaj au constituit alte inovații pe plan mondial.
A fost ales preşedinte al Academiei Române în trei sesiuni consecutive, între anii 1907 și 1910, iar principala sa preocupare în această funcţie a fost grija pentru oamenii acestei instituții și pentru nevoile lor. Lui i se datorează atât organizarea administraţiei acestei instituţii, cât şi înfiinţarea unei case de retrageri şi pensii pentru salariaţii ei. În timpul preşedinţiei sale au fost acordate burse pentru studii superioare în ţară şi străinătate. A acordat o atenţie deosebită cercetării în domeniile ştiinţelor naturii şi ştiinţelor tehnice, acordând premii unor lucrări de mare importanță pentru economia şi interesul României.
Ca semn de recunoştinţă, Societatea Politehnică a hotărât ridicarea unui monument la Cernavodă şi a altuia la Bucureşti. Tot în onoarea marelui inginer, în 1957 a fost realizată o statuie de bronz a acestuia de către renumitul sculptor Oscar Han, în 1965 aceasta fiind instalată în faţa intrării numărul 1 a Portului Constanţa. De asemenea, în faţa clădirii noi a Facultăţii de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, vizavi de Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Nicolae”, se află expus un bust al inginerului, executat în bronz, instalat după 1987.

Biografie

Data şi locul naşterii: 2(14) mai 1854, sat. Şerbăneşti, com. Lieşti (fost jud. Tecuci), jud. Galaţi
Data şi locul decesului: 17 iunie 1925, Bucureşti
Studii:
  • clasele primare la pensionul din Focşani al tatălui său, Alfred Saligny;
  • studii gimnaziale la viitorul liceu „Unirea” din Focşani (1866-1869);
  • studii liceale la Postdam, Germania (1869);
  • cursuri de astronomie la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin;
  • studii de inginerie la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, Germania (1871-1874).
Activitate socio-profesională:
  • după terminarea studiilor, a lucrat ca inginer la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder, în Saxonia şi la lucrări hidraulice în nordul Prusiei, sub direcţia lui G. Mehrtens (1874-1875);
  • a revenit în ţară la sfârşitul anului 1875, fiind numit inginer ordinar clasa a III-a la Serviciul de Poduri şi Şosele la 1 ianuarie 1886 şi a fost trimis imediat la Praga pentru recepţii de material de cale ferată;
  • la reîntoarcerea în ţară a fost numit asistent la secţia a II-a a liniei ferate Ploieşti-Predeal, fixându-şi reşedinţa la Câmpina și mai apoi la Breaza, în mai 1876;
  • a proiectat pentru Primăria Capitalei amenajarea aleilor de pe lângă şoseaua Kiseleff (1876);
  • a fost numit subdirector la Serviciul de Poduri şi Şosele de sub direcţia lui Petre Ene la 8 aprilie 1881, iar pe 27 aprilie 1881 a fost înaintat inginer ordinar clasa I;
  • i s-au încredinţat, în acelaşi an, lucrările de construcţie ale liniei ferate Adjud-Târgu Ocna;
  • a fost numit director al liniilor de construcţie Adjud-Târgu Ocna şi Bârlad-Vaslui (14 iun. 1882);
  • i s-a încredinţat construcţia podurilor de fier care trebuiau să înlocuiască podurile de lemn ce începuseră să se prăbuşească (mart. 1883);
  • a fost înaintat inginer-şef (10 mai 1883);
  • a fost însărcinat de Direcţiunea Generală C.F.R. cu reconstrucţia celor şase mari poduri de pe linia Buzău-Mărăşeşti (febr. 1884);
  • a fost numit şef al Serviciului de Poduri şi Căi Ferate (oct. 1883), construind numeroase poduri, printre care cel de la Cosmeşti, peste Siret, cel dintâi mare pod proiectat de el (pod dublu de şosea şi cale ferată de 430 m lungime), precum și cele de la Oneşti și Urecheşti;
  • a fost confirmat şef al Serviciului Docurilor de la Galaţi şi Brăila (3 oct. 1884), funcţie în care a stat până la 1 ian. 1901, perioadă în care a coordonat construirea docurilor şi antrepozitelor din porturile Galaţi şi Brăila;
  • a fost numit profesor la Catedra de poduri din cadrul Şcolii de Poduri şi Şosele care va deveni Şcoala Politehnică din Bucureşti, (nov. 1884 - 1914);
  • a fost preşedinte al comisiilor pentru alegerea bursierilor fondului „Adamachi” pentru studiul ingineriei în ţară şi al specializărilor tehnice în străinătate;
  • a fost înaintat inginer-şef clasa I pe 16 iunie 1886 şi a lucrat la proiectele pentru linia ferată Filiaşi-Tg. Jiu;
  • a realizat proiectul podului peste Dunăre de la Cernavodă (1889);
  • a fost înaintat inspector general clasa a II-a la 9 mai 1890 şi a fost numit în comisia tehnică a Primăriei Capitalei;
  • a construit o nouă linie Bacău-Piatra, în locul celei vechi, care era îngustă (1890-1893);
  • a construit podul peste Dunăre de la Cernavodă, început pe 9 octombrie 1890 şi inaugurat pe 14/26 septembrie 1895;
  • a fost înaintat la gradul de inspector general clasa I (1 ian. 1894);
  • a lucrat la consolidarea podurilor peste Râmnic şi Milcov pe linia Buzău-Mărăşeşti;
  • a fost numit director general al Căilor Ferate (7 oct. 1895), succedându-l pe Gheorghe Duca, funcţie din care a iniţiat, în 1895, o lege pentru reorganizarea Căilor Ferate Române şi a realizat căi directe de comunicaţie feroviară între Bucureşti - Berlin şi Berlin – Constanţa;
  • a fost numit director al Serviciului hidraulic, al Docurilor și al Lucrărilor din Portul Constanţa (13 aug. 1899);
  • a construit portul Ramadan din Giurgiu, favorizând exportul de petrol în susul Dunării şi importul de cărbuni şi mărfuri pentru Bucureşti;
  • a fost numit director general al primului Serviciu de Îmbunătăţiri Funciare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, înfiinţat pentru punerea în valoare a terenurilor din zona inundabilă a Dunării şi a altor râuri mari din ţară (21 dec. 1910 – 1 apr. 1917);
  • a fost ales membru al Consiliului de cenzori al Băncii Naţionale a României (17 febr. 1913 – 17 iun. 1925) şi al Societății de petrol „Steaua”;
  • a fost director general al Muniţiilor până la intrarea României în Primul Război Mondial (15 nov. 1915 - aug. 1916).
Anghel (2).jpg
Afiliere:
  • membru fondator al Societăţii Politehnice din România (înfiinţată în 1881) şi președinte al acesteia între 1894-1897 şi 1910-1911;
  • membru corespondent (31 mart. 1892), membru titular (7 apr. 1897), vicepreşedinte (26 mart. 1901 – 23 mart. 1904) și preşedinte al Academiei Române (18 apr. 1907 – 25 mai 1910);
  • membru fondator al Societății „Gazeta Matematică” (înfiinţată pe 15 sept. 1895) care a instituit fondul „Anghel Saligny” destinat tipăririi de cărți de matematică, inclusiv a revistei Gazeta Matematică.
Premii - Distincţii - Decoraţii:
  • Marea Cruce a Ordinului „Franz Josef ” (1896);
  • Marea Cruce a Ordinului „Sf. Sava” din Serbia (19 oct. 1896);
  • Marea Cruce a Ordinului „Coroana României” (10 mai 1897);
  • Comandor al Ordinului „Leopold” din Belgia (27 nov. 1897);
  • Marea Cruce a Ordinului Civil din Bulgaria (30 iun. 1898);
  • Mare Ofiţer al Ordinului „Legiunea de Onoare” din Franţa (22 iun. 1908);
  • Marea Cruce a Ordinului „Steaua României” (27 oct. 1909);
  • Marea Cruce a Ordinul „Sfânta Ana” (10 apr. 1910);
  • Marea Cruce a Ordinului „Carol I”.
Performanţe:
  • a proiectat şi construit podurile de la Oneşti şi Urecheşti pe linia ferată Adjud-Tg. Ocna şi podul dublu de şosea şi cale ferată de la Cosmeşti, peste Siret (1882), linia de cale ferată Tg. Jiu - Filiaşi, tunelul din Valea Mostiştei, portul Ramadan (Giurgiu);
  • a condus lucrările de realizare a docurilor şi silozurilor din porturile Brăila (1888) şi Galaţi (1889), construind magazii cu silozuri unde s-au folosit, pentru prima dată în lume, betonul armat şi plăcile de beton prefabricate pentru realizarea celulelor;
  • a proiectat în 1888 şi a construit între 1890-1895 podul de peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung pod şi cu cea mai mare deschidere (130 m) din Europa sec. XIX şi al treilea din lume la acea dată.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.