Bălăbăneşti

Bibliotecă

Prima menţiune documentară a satului Bălăbăneşti este din 5 decembrie 1460, într-un act de judecată dat de Ştefan cel Mare la Bârlad. Acest document confirmă sâmburele de adevăr din legenda satului şi este confirmat de toponimul „Romaneşti” dat unei văi de pe versantul stâng al văii Jeravaţului, în partea de nord a actualei vetre a satului. În această vatră au fost descoperite urme de locuire din cultura Dridu din perioada de formare a poporului român. Celelalte sate ale comunei sunt menţionate după cum urmează: Lungeşti (13 iunie 1436), Bursucani (1 septembrie 1681), Zimbru (1830). Satul Bălăbăneşti este comună din anul 1864 şi a făcut parte succesiv din: ţinutul Tutova, judeţul Tutova, regiunea Galaţi, raionul Bârlad, raionul Bereşti, iar din 1968 din judeţul Galaţi. În 1908, a fost reşedinţă de plasă în judeţul Tutova. Satul Lungesşi a fost comună din 1864, iar după 1900 a făcut parte permanent din comuna Bălăbăneşti. Între 1871-1875, a fost reşedinţă de comună care cuprindea satele: Lungeşti, Bălăbăneşti Miroasa, Bursucani, Zimbru, Cruceanu, Rădeşti, Oanca. Satul Bursucani a fost comună din 1865 şi a făcut parte în perioade lungi din comunele: Rădeşti, Drăguşeni, Bălăbaneşti (din 1968 până în prezent). Comuna Bălăbăneşti este aşezată în partea de est a României, în partea centrală a Moldovei, în nordul jud. Galaţi, la limita cu judeţul Vaslui. Este o zonă deluroasă care face parte din Dealurile Fălciului, în partea de nord, şi Podişul Covurluiului, în partea de sud. Relieful reprezentat de dealuri şi văi este alcătuit din nisipuri şi argile, în straturi groase alternante. Cele mai importante dealuri sunt: Poieni, Jorăşti, Ceahlău, Rohna, Babalaul, Muntele, Uliul etc. Acestea au forma de culmi alungite pe direcţia N-S în majoritatea lor. Cel mai important râu, Jerevăţul, are albia formată din nisipuri şi are viituri dese şi mari, mai ales primăvara şi toamna. Cele mai răspândite soluri sunt cernoziomurile levigate. Vegetaţia este formată din păduri de amestec (stejar, carpen, tei, ulm, cireş, păr etc.) vegetaţie de baltă (stuf, papură, mentă, coada calului etc.), mai ales pe Valea Jeravăţului şi ochiuri de stepă pe versanţii văilor sau pe culmi. Pădurile, actualmente cu o suprafaţă de 1359 ha, în trecut au fost mai mari, asigurând lemne şi adăpost populaţiei. Animalele sălbatice cele mai răspândite sunt iepurii, vulpea, mistreţul, căprioara etc. În pădurile din partea de sud trăieşte o pasăre, corbul, ocrotită de lege. Înainte de 1989, pădurile comunei făceau parte dintr-un fond de vânătoare special pentru mistreţi, cerbi, căprioare. Anual, din pădurile comunei se recoltează cantităţi importante de plante medicinale. Agricultura a constituit şi constituie şi în prezent ocupaţia de bază a locuitorilor comunei. Dupa 1989, în condiţiile de aplicare a Legii privind reforma agrară, fărâmiţarea proprietătilor a dus la dezordine în amplasarea culturilor, la nerespectarea tehnologiilor şi la lipsa tratamentelor pentru boli şi dăunatori. Tradiţional în satele comunei se cultivă: grâu, porumb, floarea-soarelui, viţa de vie, tutun, legume, plante furajwere; se cresc vite, oi şi porci.