Barbu Nemţeanu
„Sînt «cunoscut», şi negustorii
Din urbea mea mă ţin în ramă! Şi cum, la noi, e mult puţinul, Eu sînt aproape-un om de samă. La Bucureşti, isteţii critici Măsoară versul meu cu metrul - La poarta-nchis-a Nemuririi Cu cheia-aştept să-mi vină Petrul.
- „.”
[[File:Barbu nemtanu autograf.PNG |thumb| 200px|Autograf Nicolae Petrașcu]]
Prezentare
- Cunoscut în special pentru atitudinea pamfletară reflectată în versurile
prin care zugrăvea Galaţiul drept un „oraş cumplit de negustori”, Barbu Nemţeanu (numele literar al lui Benjamin Deutsch) datorează această imagine asupra oraşului natal modului în care a fost perceput de societate de-a lungul scurtei sale vieţi. Învăţător la Școala Israelită din Galaţi, Iacob Deutsch, tatăl poetului, moare de tânăr, lăsând responsabilitatea întreţinerii unei familii numeroase fiului său Benjamin, care avea la acea vreme doar zece ani. Atras de fiorul poeziei, se orientează de timpuriu spre activitatea jurnalistică ce îi oferea libertatea de creaţie necesară, astfel că debutul din 1904 în paginile săptămânalului gălăţean „Înainte” este curând urmat de editarea, în oraşul natal, a propriei reviste, „Pagini libere”. Creaţia sa, atât versuri, însemnări în proză, notiţe critice, cât şi traduceri din literatura universală (Petrarca, La Fontaine, Goethe, Schiller, Turgheniev, Heine, Hugo etc.) a rămas răspândită în paginile unor importante publicaţii ale acelor vremuri, la unele fiind colaborator, la altele redactor sau reporter. „Trubadurul graţios” scria cu plăcere, trăia din şi prin scris, chiar şi în lungile perioade petrecute prin sanatorii pentru a-și trata boala de plămâni, grăbit fiind parcă de ameninţarea stingerii premature. Cântecul său de lebădă, volumul ce urma să adune întreaga sa operă, sub titlul simbolic „În ritmul vieţii”, nu s-a materializat în timpul vieții sale, ult Cunoscut în special pentru atitudinea pamfletară reflectată în versurile prin care zugrăvea Galaţiul drept un „oraş cumplit de negustori”, Barbu Nemţeanu (numele literar al lui Benjamin Deutsch) datorează această imagine asupra oraşului natal modului în care a fost perceput de societate de-a lungul scurtei sale vieţi. Învăţător la Școala Israelită din Galaţi, Iacob Deutsch, tatăl poetului, moare de tânăr, lăsând responsabilitatea întreţinerii unei familii numeroase fiului său Benjamin, care avea la acea vreme doar zece ani. Atras de fiorul poeziei, se orientează de timpuriu spre activitatea jurnalistică ce îi oferea libertatea de creaţie necesară, astfel că debutul din 1904 în paginile săptămânalului gălăţean „Înainte” este curând urmat de editarea, în oraşul natal, a propriei reviste, „Pagini libere”. Creaţia sa, atât versuri, însemnări în proză, notiţe critice, cât şi traduceri din literatura universală (Petrarca, La Fontaine, Goethe, Schiller, Turgheniev, Heine, Hugo etc.) a rămas răspândită în paginile unor importante publicaţii ale acelor vremuri, la unele fiind colaborator, la altele redactor sau reporter. „Trubadurul graţios” scria cu plăcere, trăia din şi prin scris, chiar şi în lungile perioade petrecute prin sanatorii pentru a-și trata boala de plămâni, grăbit fiind parcă de ameninţarea stingerii premature. Cântecul său de lebădă, volumul ce urma să adune întreaga sa operă, sub titlul simbolic „În ritmul vieţii”, nu s-a materializat în timpul vieții sale, ult ulterior Mihail Dragomirescu şi apoi Ion Dodu Bălan dedicându-i ediţii postume. În „Enigma Otiliei”, George Călinescu face referire la Barbu Nemţeanu prin intermediul personajelor romanului care îl consideră „un poet celebru”, „cel mai mare poet contemporan”, „cel mai inteligent de pe lume”, „cel mai mare talent, mai tare ca Heine”. „Nu vreau să mor... cu nici un preţ. Nu găseşti că e un caraghioslâc să mor la 31 de ani?” îi scria din sanatoriu unui prieten. Cu teama morţii în suflet, permanent în luptă cu tuberculoza ce îl acapara, a sperat permanent că se va vindeca, neîncetând să aspire spre lumină, spre nemurire cu o nelipsită notă de autoironie, prezentă şi în replica dată unui industriaş care refuzase să participe la o colectă organizată de poet: „dacă nu dai astăzi cinci lei pentru festival, vei da douăzeci de lei peste doi ani pentru monumentul meu”. „Tânărul nalt cu talia elegantă, fruntea lată, faţa prelungă şi peliţa albă”, cu „ceva nobil în ţinuta şi în discreţia lui”, așa cum îl prezenta Mihail Dragomirescu în antologia constituită după moartea acestuia, a fost un visător, unul dintre scriitorii pentru care lumea şi viaţa reprezentau doar un pretext pentru a face poezie. Barbu Nemţeanu a încercat să izbândească în viaţă folosind doar armele creaţiei literare, dar anii grei de lipsuri şi vicisitudini i-au măcinat sănătatea, aducându-i timpuriu moartea, la doar 32 de ani, fără a avea şansa de a-şi desăvârşi opera, fără a da întreaga mărturie a talentului său. La 15 iunie 1920, câţiva „tineri dornici şi stăruitori” au fondat o societate în amintirea talentatului poet, pentru ca în octombrie 1920 să apară publicaţia „Barbu Nemţeanu : Revistă Literară-Sportivă Bilunară” sub motto-ul „Fapte, nu vorbe”, redactorii propunându-şi organizarea unui „mare festival literar al societăţii”.
Numele la naştere: Deutsch, Benjamin Pseudonime: B. Askenazi (Pagini libere, Galaţi, 1908); Cireşeanu, Ion Corbu (Neamul românesc, Neamul românesc literar, Pagini libere); Ion Crîngu (Duminica, 1906); Vasile Crîngu (Duminica, Pagini libere); Barbu Exoticu (Adevărul, Belgia Orientului, 1906); Germanicus Galitiensis (Belgia Orientului); Tedesco (Adevărul, Dimineaţa (1909-1910), Pagini libere, Tribuna liberă); I. Tedescul (Rampa, 1915-1916); Luca Zimbru (Pagini libere, Tribuna liberă, Vieaţa nouă - 1907)
Biografie
- Data şi locul naşterii: 1 octombrie 1887Galaţi
- Data şi locul decesului: 29 mai 1919 București
- Studii:
- studii liceale în Galaţi;
a urmat cursurile Şcolii de Adulţi din Galaţi, în perioada în care era funcţionar
- Activitate socio-profesională:
- rămas orfan la 10 ani, a încearcat să-şi câştige singur existenţa ca practicant
într-un birou, apoi funcţionar la o bancă comercială din Galaţi; redactor la ziarul Adevărul din Bucureşti; a fost ajutat de către colegii de la ziarul Adevărul să-şi trateze boala de plămâni într-un sanatoriu din Lausanne, în Elveţia (1913); reporter la ziarul naţional-liberal Tribuna liberală din Galaţi; împreună cu soţia sa, Toni Bănescu-Nemţeanu, a deschis un salon de mode în Bucureşti, care nu rezistă prea mult; a publicat în numeroase periodice ale vremii şi a tradus literatură clasică germană, franceză, engleză, daneză şi rusă; a redactat şi condus la Galaţi revista „Pagini libere”, săptămânal literar-ştiinţific în care a semnat poezie, traduceri, recenzii, note, opinii, indicaţii bibliografice sub pseudonimele Vasile Crîngu, Luca Zimbru, Ion Cireşeanu (primul număr a apărut la 1 iulie 1908 la Galaţi, iar din 1909 revista a fost transferată la Ploieşti şi apoi la Bucureşti); ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o în sanatoriul „Filaret” din Bucureşti.
- Afiliere:
- Colaborări la publicați: Colaborări la publicaţii: Actualitatea, Adevărul, Adevărul literar, Belgia
Orientului, Conservatorul Brăilei, Convorbiri critice, Convorbiri literare, Cosînzeana, Dumineca, Ecoul (Galaţi), Facla, Flacăra, Floare albastră (Iaşi), Floarea darurilor, Galaţii noi, Ilustraţiunea română, Înainte (Galaţi), Lumea, Lumea evree, Lumina, Lupta (Tulcea), Mîntuirea, Neamul românesc, Neamul românesc literar, Noua revistă română, Rampa, Renaşterea, România muncitoare, Săptămâna ilustrată, Scena (1917-1918), Steaua noastră (New York), Şoimul, Teatrul (Iaşi), Tribuna liberală (Galaţi), Viaţa literară şi artistică (1907), Viaţa socială, Vieaţa nouă, Viitorul social etc
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2009, Galaţi, Axis Libri, 2010.
