Brad Segal

Profesor universitar, om de știință, poet, filozof
„Secretul fericirii este să-ți găsești și să-ți dedici toate puterile, toată ființa, unei pasiuni. O singură pasiune, nu mai multe! Un om nu poate cuprinde mai mult!.”
Autograf Brad Segal

Prezentare

Brad Segal - profesor universitar
Profesor la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galaţi, Brad Segal şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării alimentelor şi rolului lor în existenţa omului. Personalitatea sa complexă s-a manifestat atât în activitatea didactică, în cercetarea ştiinţifică şi tehnologică, cât și în domeniile creaţiei literare şi filosofiei, adresându-se în aceeaşi măsură specialiştilor şi publicului larg. Respectat şi preţuit dascăl, Brad Segal a fost profesor pentru multegeneraţii de studenţi cărora, în afara cunoştinţelor de specialitate, le-a transmis dragostea pentru cunoaştere, studiu şi inovaţie. Cu o sensibilitate aparte pentru studenţi, dar şi pentru colegii şi colaboratorii săi, cu afinităţi sufleteşti delicate pe care le completa cu o vastă cultură, a reuşit să transmită acestora principii de viaţă, dar şi pasiunea pentru ştiinţa alimentelor, oferind un model de conduită și devenind un reper moral pentru toţi cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte.
Brad Segal a considerat întotdeauna conştiinţa răspunderii şi a libertăţii drept condiţii indiscutabile ale atitudinii profesorului. Creator de şcoală şi de ştiinţă, a intuit încă din anii ᾽60 necesitatea şi importanţa dezvoltării cercetării ştiinţifice în domeniul producerii şi calităţii alimentelor, a alimentaţiei şi a protecţiei alimentare, ca factor esenţial pentru omenire. Brad Segal a fost un pionier al aplicării tehnologiilor de mărire a valorii biologice a produselor alimentare din România ca necesitate a apărării sănătăţii populaţiei.
Ca un adevărat dascăl de vocaţie, Brad Segal a avut convingerea profundă a rolului esenţial al pregătirii superioare a viitorilor specialişti ai industriei alimentare, al reformării şi îmbunătăţirii curriculei universitare, având satisfacţia de a fi iniţiat introducerea unor discipline esenţiale de studiu în învățământul superior de industrie alimentară: nutriţie, analiză senzorială, toxicologie, controlul calităţii produselor alimentare, psihologia alimentaţiei, ambalaje şi tehnica ambalării, tehnici speciale de procesare şi multe altele. Dintre numeroasele și remarcabilele sale cercetări, cele referitoare la alimentele de protecţie, un domeniu aflat la limita dintre ştiinţa alimentelor şi ştiinţele medicale, au creat o puternică tendinţă în cercetarea ştiinţifică din România, la care au aderat atât unităţi specializate din industria alimentară, cât şi din lumea medicală. A elaborat conceptul de „citoprotecţie” pe care l-a definit ca „funcţia celulei de a-şi menţine echilibrul sub acţiunea factorilor agresivi”, „alimentele de protecţie” fiind domeniul cel mai apropiat sufletului său, cel care i-a adus consacrarea internaţională.
Studiile sale în domeniul relaţiei alimentaţie - sănătate, cercetările privind rolul unor componenţi ai alimentelor în prevenirea bolilor degenerative şi multe altele, îl situează pe profesorul Brad Segal printre cercetătorii europeni, apreciaţi şi recunoscuţi la cel mai înalt nivel ştiinţific.
Profesorul Brad Segal a îmbinat armonios viaţa personală cu activitatea didactică, de cercetare și documentare şi mai ales de răspândire prin publicare a cunoştinţelor acumulate cu entuziasm și altruism, fiind înconjurat de dragostea şi aprecierea familiei, soţia sa, profesor universitar Rodica Segal, fiindu-i cel mai apropiat colaborator. Preocupările pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi grija pentru sănătatea lor au fost transmise fiului său, cunoscutul chirurg Mugur Segal, al cărui profesionalism a salvat sau a schimbat în bine multe destine.
Ambiţios şi tenace, pasionat şi generos, de o mare modestie, cu o exaltare reţinută, refuzând spectacolul, impunându-se colegilor și studenţilor săi prin conduita universitară, cu multă disponibilitate sufletească pentru semenii săi şi pentru artă, cu o inteligenţă excepţională şi o remarcabilă putere de muncă, profesorul Brad Segal a fost o prezenţă aparte în lumea științifică românească, un om care a citit şi a scris cărţi, un om care a trimis la carte şi a chemat cartea să-l susţină în toate demersurile. În căutările sale novatoare profesorul Brad Segal a evidenţiat importanţa literaturii române în procesul de dezvoltare a creativităţii, în general, implicit a creativităţii tehnice. În paginile unuia dintre caietele sale de lucru, nota: „Literatura română şi nu numai reprezintă prima confluenţă a ochilor deschişi spre lume, curioşi, cercetători şi plini de întrebări, în consens cu marile vibraţii ale căutătorilor de nou”.
Creaţia sa literară – poezii, eseuri, articole – dezvăluie altă latură a personalităţii sale enciclopedice, de poet al idealului binelui şi frumosului colectiv. Frământările fiinţei sale au fost exprimate în versuri compuse în taină, publicarea lor postumă relevând un real talent literar.
În toate manifestările personalității sale complexe și puternice, Brad Segal s-a impus prin contribuţii deosebite la conturarea şi dezvoltarea unui domeniu ştiinţific de mare actualitate, dovedindu-se a fi un suflet de poet iubitor de ştiinţă, un Om dedicat total Omului. Dispărut prematur, cu mult înainte de a-şi fi putut pune în aplicare toate proiectele, a devenit un reper pentru viaţa academică, opera sa reprezentând o bază solidă pentru cercetările viitoare din domeniul Ştiinţei Alimentelor.

Biografie

Data şi locul naşterii: 17 noiembrie 1935, Odobeşti, jud. Vrancea
Data şi locul decesului: 29 martie 1995, Bucureşti
Studii:
  • Şcoala primară Odobeşti (1941-1945) şi Gimnaziul Unic din Odobeşti (1945-1948);
  • Liceul „Unirea” din Focşani (1948-1952);
  • Institutul de Industrie Alimentară din Bucureşti, ulterior devenit Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare şi Tehnică Piscicolă Galaţi (1952-1957);
  • stagii de pregătire şi vizite de documentare la universităţile din Novisad şi Zagreb pe parcursul a trei luni (1968).
Titluri ştiinţifice: doctor în Microbiologie industrială cu teza „Complexul enzimatic al mucegaiurilor ce se dezvoltă pe struguri” cu prof. dr. Dumitru Moţoc (1965).
Activitate socio-profesională:
  • asistent universitar la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare şi Tehnică Piscicolă din Galaţi, la disciplina „Tehnologia conservelor vegetale”, coordonată de profesorul N. Satinover (1957-1959);
  • şef de lucrări titular la disciplina „Tehnologia şi utilajul industrializării fructelor şi legumelor”;
  • conferenţiar universitar (prin concurs) la disciplinele „Tehnologia conservării fructelor şi legumelor” şi „Tehnologia generală în industria alimentară” (1968-1975);
  • a fost ales secretar ştiinţific al Facultăţii de Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare şi Tehnică Piscicolă (1968-1976);
  • a fost numit, după 14 ani de învăţământ superior, conducător de doctorat pentru domeniul „Tehnologia Industriilor Alimentare” (1971);
  • profesor universitar la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare a Universităţii din Galaţi (1975);
  • a lansat conceptul şi programul de cercetare „Alimente de protecţie” (1979);
  • a elaborat conceptul de „citoprotecţie”, definit ca „funcţia celulei de a-şi menţine echilibrul sub acţiunea factorilor agresivi” (1984);
  • a prezentat lucrarea „Radicalii liberi ai oxigenului în patologie” la Sesiunea Ştiinţifică a Comisiei de Biochimie a Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România (13 mai 1989);
  • visiting-profesor la „Università degli Studi della Tuscia” din Viterbo, Italia, unde a prezentat conferinţele „Utilizarea plantelor medicinale în industria alimentară” şi „Produsele alimentare de protecţie” (1991);
  • a participat ca membru al delegaţiei României la Conferinţa europeană privind învăţământul superior de industrie alimentară de la Bruxelles, la care a prezentat lucrarea „Development of Student’s Creativity – The Euristic Scenario” (1991);
  • sub coordonarea sa au apărut primele numere ale Colecţiei „Vital”, colecţie care prezenta principalele probleme ale relaţiei om-sănătate şi care a avut un deosebit succes în rândul cititorilor (1992);
  • a lansat şi coordonat publicaţia Banca de Informaţii pentru industria alimentară, apărută în 100 de numere, primite cu real interes de către specialişti (1992);
  • a fost invitat ca visiting-profesor la „Ecole Nationale Supérieure des Industries Agricoles et Alimentaires” (ENSIA), Massy, Franţa (1993);
  • autor a peste 180 de lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi străinătate, a 45 de cursuri universitare, monografii şi tratate apărute în edituri de prestigiu.
Afiliere:
  • membru în Consiliul INFOOD, organizaţie afiliată la ONU/FAO/OMS, în comisia privind compoziţia chimică a alimentelor (1983);
  • membru în Comitetul Ştiinţific al Institutului de Cercetări Alimentare din România;
  • membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sişeşti” din România (din 20 febr. 1991).
Performanţe:
  • 26 de brevete de invenţii în domeniul industriei alimentare;
  • a fost profesor pentru 36 de generaţii de studenţi, a coordonat peste 600 de lucrări de licenţă şi proiecte de diplomă şi a fost conducătorul ştiinţific a 38 de teze de doctorat;
  • a conturat în România şi a fundamentat domeniul de cercetare ştiinţifică denumit de el al „alimentelor de protecţie”, definind conceptul de „citoprotecţie”; abia după 15 ani a apărut, pe plan mondial, domeniul sub denumirea de „alimente funcţionale”.
Colaborări la publicaţii:
  • din ţară: Acta Phitoterapica Romanica; Analele Institutului Politehnic din Galaţi; Analele Universităţii din Galaţi; Buletin de Informare COCPCIA; Buletin de Informare pentru Industria de Morărit şi Panificaţie; Buletin de Informare pentru Industria Laptelui; Cereale şi plante tehnice; Forum; Grădina, Via, Livada; Igiena; Producţia vegetală; Revista de Fizică şi Chimie; Revista de Industrie Alimentară; Revista medico-chirurgicală; Studii şi cercetări de biochimie; Viaţa medicală.
  • din străinătate: Brauwissenshaft; Die Nahrung; Flussiges Obst; Food Technologie; Fruit Processing; Industries Alimentaires et Agricoles; Journal of nutrition and dietetics; Médecine et Nutrition; Revue de fermentation et d’industries alimentaires; Santé Publique.
Premii - Distincții - Decorații:
  • Premiul Internaţional pentru Industria Alimentară, Paris (1968);
  • Medalia Comisiei Internaţionale a Industriilor Agricole din Paris pentru contribuţia sa la studiul degradării termice şi digestiei in vitro a proteinelor din floarea soarelui, acordată de „Asociaţia Chimiştilor, Inginerilor şi Cadrelor din Industriile Agricole şi Alimentare” (ACIA) (1968);
  • Distincţia de „Profesor universitar evidenţiat” acordată de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului (1985);
  • Diploma de Onoare a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului pentru creativitate şi eficienţă în învăţământ (1987);
  • Premiul al III-lea şi Diploma acordată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru invenţia „Malţ vitaminic din cereale” (1981);
  • Premiul „Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române pentru lucrarea „Toxicologia produselor alimentare” (1990);
  • Premiul Uniunii Medicale Balcanice (1991);
  • Diploma Uniunii Medicale Balcanice pentru contribuţia esenţială la cercetarea ştiinţifică în domeniul alimentelor de protecţie (1991).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.

Referințe

  • dr. ing. Octavian Coşovliu: Fin intelectual, posesor al unei solide documentaţii la zi, obişnuia să-şi verifice concepţiile şi orientările prin abordarea cu prudenţă a problemelor abstracte, în cadrul contactelor cu personalităţi publice sau ştiinţifice, intervenind cu tact şi discreţie dar întotdeauna la momentul oportun.
  • dr. ing. Ion Oţel: Brad Segal n-a fost discipolul nimănui. A fost un om dotat în mod excepţional atât pentru cercetare cât şi pentru învăţământ, care însă a muncit continuu, fără răgaz, modest şi binevoitor.
  • academician Victor Sahini: Complexitatea şi standardele înalte, caracteristice industriei alimentare contemporane, au găsit în prof. Brad Segal un specialist de mare competenţă, pasionat pentru domeniul său, dublat de un om generos, având multă căldură şi disponibilitate sufletească.
  • academician Valeriu Cotea: Sufletul său de poet, cu strălucitoare urcuşuri spre perfecţiune spirituală mereu nemulţumit de fiecare act de creaţie atât pe tărâm ştiinţific cât şi poetic, era într-o permanentă căutare a binelui şi frumosului colectiv.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z