Constantin Levaditi

Medic, microbiolog
Autograf Constantin Levaditi
„A şti să separi sămânţa bună de neghină, a poseda sensul perspectivei ce permite alegerea a ceea ce este fundamental, supus mereu înlănţuirilor logice de cauze şi efecte, respectând echilibrul şi limitele indispensabile unei opere, iată cerinţele unei opere reuşite.”

Prezentare

Constantin Levaditi, microbiolog şi medic
Medic, microbiolog şi imunolog, considerat un ctitor al virusologiei, Constantin Levaditi este unul dintre cei mai importanţi cercetători în medicina secolului al XX-lea, numele lui fiind asociat cu importante descoperiri ce au contribuit la tratarea poliomielitei.
Remarcat încă din facultate de către profesorii săi şi în special de Victor Babeş, şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii la Institutul „Pasteur”, acolo unde se şi păstrează un bogat fond arhivistic „Constantin Levaditi”, donat de fiul său Muzeului Pasteur în anul 1974. Dezamăgirile avute în încercările de a se întoarce definitiv în ţară l-au determinat să solicite în 1908 cetăţenia franceză. Ducând o viaţă modestă, Constantin Levaditi a fost prieten cu marele sculptor Constantin Brâncuşi, având, aşa cum el însuşi afirma, un „mare păcat”: pasiunea de a cânta la vioară. Deţinător a numeroase distincţii internaţionale, Levaditi s-a dedicat pe deplin cercetării ştiinţifice, fiind nominalizat în anul 1928 la Premiul Nobel.
Ieşind din tiparele gândirii biologice contemporane, Levaditi s-a dovedit a fi un vizionar, numeroasele descoperiri şi lucrări ştiinţifice lăsate în urma sa fiind completate de o pleiadă de discipoli care au contribuit la dezvoltarea virusologiei, unul dintre aceştia, Pierre Lépine, afirmând în acest sens: „a rămas încă nepieritor curentul de sevă care a hrănit generaţiile şi pe care noi îl identificăm cu gândirea maestrului risipită în noi toţi”.
În anul 1928, scriitorul Camil Petrescu îl portretiza cu pasiune, într-un număr din Universul literar, pe marele savant gălăţean, a cărui fotografie apărea pe coperta revistei, regretând absența acestuia din peisajul cercetării științifice românești căreia i-ar fi adăugat o și mai mare strălucire.

Biografie

Data şi locul naşterii: 19 iulie 1874, Galaţi
Data şi locul decesului: 5 septembrie 1953, Paris
Studii:
  • Şcoala primară „Cuza Vodă” din Galaţi (1880);
  • Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti (bacalaureat în 1892);
  • Facultatea de Medicină din Bucureşti (1892-1898).
Titluri ştiinţifice: doctor în Medicină al Universităţii din Paris, cu teza „Contribution à l’étude des Mastzellen et de la Mastzellen – Leucocytose” (1902).
Activitate socio-profesională:
  • medic intern într-un spital din Bucureşti (1896);
  • preparator la Institutul de Bacteriologie din Bucureşti, lucrând în perioada studenţiei alături de profesorul Victor Babeş (1897);
  • a plecat la Paris cu scrisori de recomandare din partea profesorului Victor Babeş, devenind asistent al profesorului Albert Charrin în laboratorul de patologie generală şi experimentală condus de acesta la Collège de France, perioadă în care Levaditi elaborează 16 lucrări ştiinţifice originale (1898-1899);
  • asistent al profesorului Paul Ehrlich la Königliches Institut für experimentelle Therapie de la Frankfurt pe Main (1900-1901);
  • preparator la Institutul Pasteur din Paris, participând activ la dezvoltarea doctrinei pastoriene ca elev al lui Ilia Mecinikov şi al lui Émile Roux (1902-1905);
  • asistent la Institutul Pasteur din Paris (1905-1910);
  • a adresat o cerere Facultăţii de Medicină din Bucureşti, solicitând un post de conferenţiar sau profesor, cerere admisă, dar fără a i se oferi şi un laborator pentru cercetare, ceea ce îl face să renunţe (1906);
  • şef de laborator la Institutul Pasteur (1910-1912);
  • a participat împreună cu Carl Kling la o misiune ştiinţifică, cercetând epidemia de poliomielită din Suedia (1912);
  • şef de secţie şi director ştiinţific, iar din 1926, profesor la Institutul Pasteur din Paris (1912-1940);
  • a predat cursuri postuniversitare de perfecţionare la Institutul Pasteur din Paris (1912-1931);
  • mobilizat în Primul Război Mondial, a fost repartizat iniţial ca „soldat infirmier” la un spital de campanie din Orléans, apoi a fost numit şef al laboratorului de diagnostic al Spitalului Militar din Orléans (1914-1915);
  • şef de laborator al unei staţii de ambulanţă în apropierea oraşului Reims, fiind avansat în grad de căpitan;
  • s-a transferat la ambulanţa armatei belgiene din La Panne (1915-1918);
  • a obţinut pentru România un preţios ajutor sanitar pentru armata română în timpul Primului Război Mondial (1915);
  • profesor titular la Catedra de patologie generală şi experimentală a Facultăţii de Medicină din Cluj (1920-1921);
  • scenarist şi realizator (împreună cu regizorul Eugen Gyulai Farcaş) al primului film medical de lung metraj din România, de propagandă antisifilitică, turnat la Cluj, „Din grozăviile lumii” (1920);
  • profesor asociat la Facultatea de Medicină din Madrid şi Barcelona (1923-1924);
  • a susţinut conferinţe sub auspiciile „The Harben Lectures” în Londra (1923);
  • numit profesor definitiv la „École de sérologie appliquée” din Paris (1927);
  • violonist şi apoi dirijor al Orchestrei Medicilor din Paris;
  • a susţinut conferinţe la Universitatea din Edinburgh şi sub auspiciile „The Harvey Lecture” în New York (1928);
  • a realizat împreună cu Émile Roux o expediţie ştiinţifică în departamentul Bas-Rhin (Franţa), unde se declanşase o epidemie de poliomielită (1931);
  • a susţinut un ciclu de conferinţe la Locarno (Elveţia), la invitaţia Fundaţiei americane „Tomarkin” (1932);
  • director ştiinţific al Institutului Francez de Sifiligrafie „Alfred Fournier” (1932-1953);
  • a publicat în reviste de specialitate din Franţa, Germania şi Anglia şi a susţinut peste 100 de comunicări ale unor lucrări ştiinţifice originale (1933-1935);
  • în al Doilea Război Mondial a intrat în armată ca medic-consilier la Serviciul de sănătate al regiunii militare XV din Orléans (1939);
  • în perioada ocupaţiei naziste s-a sustras ofertelor de colaborare cu hitleriştii, ajungând să fie ameninţat cu „anchetarea activităţii sale îndreptată împotriva noii ordini”, dar a reuşit să publice şi să susţină peste 70 de lucrări ştiinţifice.
Titluri onorifice: Doctor Honoris Causa al Universităţii din Amsterdam (1932).
Afiliere:
  • membru corespondent (1910), membru de onoare (1926) al Academiei Române; i-a fost retrasă această calitate în urma reorganizării Academiei Române în Academia R.P.R. (aug. 1948); a fost repus în drepturi (1990);
  • membru şi secretar al Societăţii de Patologie Exotică (1912-1919);
  • membru titular al Academiei de Medicină din Paris (1928);
  • membru titular şi vicepreşedinte al Societăţii de Biologie din Paris (1931);
  • preşedinte al Societăţii Franceze de Serologie Aplicată (1931).
Performanţe:
  • descoperitorul, alături de Victor Babeş, a formei actinomicotice a bacilului tuberculozei (1897);
  • a descoperit un nou parazit flagelat al viermilor de mătase pe care l-a numit „Herpetomonas bombicis” (1905);
  • a pus la punct o metodă de depistare a spirochetei sifilitice (metoda Levaditi-Manouélian) şi a descoperit un nou tip de spirochet (Spirocheta gracilis) (1906);
  • fondator al virusologiei experimentale: împreună cu medicul austriac Karl Landsteiner a demonstrat că poliomielita poate fi inoculată maimuţelor superioare (cimpanzeu) şi că această boală este dată de un virus filtrabil (1909);
  • împreună cu Carl Kling a demonstrat că virusul poliomielitic se transmite pe cale digestivă (1912);
  • primul european care a cultivat virusul poliomielitic pe fragmente de ţesut in vitro, realizare ce precede prepararea vaccinului poliomielitic (1913);
  • primul medic care a arătat utilitatea vaccinurilor antistreptococice în chirurgia de război (1918);
  • a realizat unul dintre primele filme ştiinţifice europene de propagandă împotriva pericolului venerian (1920);
  • a creat împreună cu Ştefan S. Nicolau un nou vaccin împotriva variolei, „Neurovaccina Levaditi-Nicolau” (1922);
  • împreună cu R. Sazérac a descoperit proprietăţile terapeutice ale bismutului şi a iniţiat bismutoterapia antiluetică, publicând ulterior, la Paris, lucrarea „Bismutul în tratamentul sifilisului” (1922);
  • a coordonat colectivul de chimioterapie de la Institutul Pasteur din Paris, efectuând cercetări sistematice asupra a 45 elemente din Tabelul Mendeleev, din care 10 au fost găsite active la sifilis (1927-1931);
  • a fost propus pentru decernarea Premiului Nobel pentru Medicină (1928);
  • a expus o viziune proprie asupra modului în care se multiplică virusurile (1939, 1943);
  • a fost al doilea cercetător din lume, care a introdus penicilina în tratamentul sifilisului (1944);
  • a lăsat în urma sa peste 750 de lucrări publicate, printre care: „Études sur la poliomyélite aigué épidémique” (în colaborare, 1913); „Ectodermoses neurotropes” (1922); „Le bismuth dans le traitement de la syphilis” (1924); „L’hérpès et le zona” (1926); „Prophylaxie de la syphilis” (1936).
Premii, distincţii:
  • Premiul „Bréant” al Academiei de Ştiinţe a Franţei (1901);
  • Premiul „Montyon” al Academiei de Ştiinţe a Franţei (1902);
  • Premiul I la Expoziţia internaţională de la Strasbourg, cu prilejul centenarului naşterii lui Pasteur (1922);
  • Marele premiu „Cameron” al Universităţii din Edinburgh (1928);
  • Premiul „Cornovin” (1928);
  • Premiul Ligii Franceze Împotriva Pericolului Venerian (1929);
  • Medalia şi Premiul „John Scott” al Universităţii din Philadelphia (1929);
  • Marele Premiu pentru Chimioterapie şi Medalia de aur „Paul Ehrlich” (1931);
  • Comandor al Ordinului „Legiunea de Onoare” (1939).
Debut: în publicistica ştiinţifică cu lucrarea „Sur la forme actinomycosique du bacille de la tuberculose”, în colaborare cu Victor Babeş (Archives des sciences médicales, 1897).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.

Resurse electronice

  • Mentors : Constantin Levaditi (1874-1953). În: The Romanian Academy Ştefan S. Nicolau Institute of Virology [online]. [citat 6 august 2009]. [1]
  • LASCARATOS, JOHN; KALANTZIS GEORGE; SKIADAS, PANAYIOTIS. Constantin Levaditi: An unknown pioneer in immunology research. Text în limba greacă. Abstract în limba engleză. În: Archives of Hellenic Medicine [online], 2003. [citat 6 august 2009]. [2]
  • Notice descriptive du fonds Constantin Levaditi (1874-1953). În: Institut Pasteur: archives [online]. [citat 6 august 2009]. [3]
  • 130 de ani de la naşterea savantului Constantin Levaditi (1874-1953). În: Academia Română [online]. [citat 6 august 2009]. [4]
  • Phototheque : Levaditi, Constantin. În: Institut Pasteur [online]. [citat 16 iulie 2020]. [5]
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z