Costică Alexandru

Revision as of 08:50, 26 May 2022 by Tena (talk | contribs)

(diff) ← Older revision | Latest revision (diff) | Newer revision → (diff)

Inginer, profesor universitar
„Cel mai frumos lucru pe care l-am învăţat a fost bucuria de a fi om.”
Autograf Costică Alexandru

Prezentare

Costică Alexandru - Inginer, profesor universitar
Profesorul Costică Alexandru a văzut lumina zilei pe meleagurile fostului judeţ Covurlui, dar a urmat clasele primare în Basarabia, unde familia a migrat pentru o perioadă în comuna Vadul lui Isac, judeţul Cahul. Clasele gimnaziale şi liceale de la Şcoala de Arte şi Meserii din Cahul i-au fost întrerupte ca urmare a ocupării Basarabiei de către sovietici. Refugiat împreună cu familia la Galaţi, a lucrat ca muncitor mecanic la Şantierul Naval Galaţi, unde a fost remarcat de către comandorul inginer Nicolae Pârâianu, primul profesor gălăţean de maşini şi instalaţii navale, şi va urma cursurile universitare, întâi la Bucureşti, apoi la Galaţi, odată cu înfiinţarea Institutului Mecano-Naval.
Imediat după absolvirea studiilor şi susţinerea examenului de stat a fost asistent al profesorului Pârâianu, la Institutul Politehnic din Galaţi, parcurgând în continuare următoarele trepte ale învăţământului universitar, şef de lucrări şi conferenţiar. A devenit profesor universitar la Catedra de Maşini Termice din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, după un an de la obţinerea titlului de doctor inginer, sub îndrumarea profesorului emerit ing. Lazăr Stoicescu de la Catedra de Maşini Termice din Universitatea Politehnică Bucureşti.
Profesorul Costică Alexandru a avut un rol deosebit în construcția clădirii, crearea, dotarea și dezvoltarea laboratorului de mașini și instalații navale. Destinat inițial pregătirii experimentale a studenților, acesta a fost ulterior completat cu o serie de standuri și instalații pentru cercetări aplicative.
În funcţia de prorector al Institutului Politehnic Galaţi, profesorul Costică Alexandru a urmărit cu asiduitate consolidarea învăţământului tehnic la Galaţi, dezvoltarea spațiilor de cazare și studiu, dotarea laboratoarelor cu aparatură performantă şi atragerea în posturile didactice nou create a unor specialiști remarcabili, de valoare.
Activitatea de cercetare a profesorului Costică Alexandru a făcut trecerea de la maşinile cu abur la motoarele cu combustie internă, cu aplicaţie la propulsia navelor şi în instalaţii auxiliare navale. În cadrul Catedrei de Termotehnică a format un colectiv de cercetare care a abordat numeroase teme în domeniile construcției și exploatării mașinilor și instalațiilor de propulsie navale, precum atenuarea zgomotelor și vibrațiilor la bordul navelor, utilizarea motoarelor cu ardere internă la propulsia navelor sau studiul combustibililor și lubrifianților folosiți la motoarele navale.
Formarea, creșterea și perfecționarea Institutului Politehnic Galați, a Facultății de Construcții Navale, mai ales, este legată puternic de personalitatea profesorului dr. ing. Costică Alexandru care, alături de alte personalităţi, absolvenți ai Institutului Mecano-Naval, a contribuit la dezvoltarea învățământului superior la Galați.

Biografie

Data şi locul naşterii: 20 decembrie 1923[1], Galaţi
Data şi locul decesului: 30 iulie 2007, Galaţi
Studii:
  • Şcoala primară din comuna Vadul lui Isac, jud. Cahul, Basarabia (1930-1934);
  • studii gimnaziale şi liceale la Şcoala de Arte şi Meserii din Cahul (1934-1940);
  • Facultatea de Mecanică, Institutul de Căi Ferate Bucureşti, devenit ulterior Institutul de Transporturi Bucureşti (1950-1952);
  • Facultatea de Mecanică, specializarea - maşini şi instalaţii de bord (1952-1954), susţinând examenul de stat şi devenind licenţiat în inginerie mecanică, cu diplomă de merit (febr. 1955);
  • studii doctorale (1958-1961), urmate de elaborarea lucrării de doctorat.
Titluri științifice:
  • doctor în inginerie, cu teza „Vibraţiile la răsucire a liniilor de arbori ale instalaţiilor de propulsie, compuse din motoare ireversibile şi elice cu pas reglabil (în regim necavitativ)”, susţinută la Facultatea de Mecanică, Universitatea Politehnică Bucureşti, pe 7 iulie 1973 (confirmat de Comisia superioară de diplome pe 29 sept. 1973), avându-l conducător ştiinţific pe prof. emerit ing. Lazăr Stoicescu de la Catedra de Maşini Termice din Universitatea Politehnică Bucureşti.
Activitate socio-profesională:
  • asistent universitar al profesorului Nicolae Pârâianu, la disciplinele Maşini navale şi Exploatarea navelor, la Institutul Politehnic Galaţi (febr. 1955 - sept. 1955);
  • şef de lucrări la Facultatea de Exploatare a Navelor şi Porturilor, ulterior Facultatea de Construcţii Navale din Galaţi (1955-1960);
  • schimburi de experiență la Institutele Politehnice din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi în perioada 1955-1965;
  • schimburi de experiență în Iugoslavia, la Belgrad şi Zagreb (1957) şi în URSS, la Odessa, Leningrad şi Moscova (1964);
  • prorector al Institutului Politehnic Galaţi (1958-1967);
  • membru al Comisiei de coordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică din Regiunea Galaţi;
  • conferenţiar universitar la Institutul Politehnic Galaţi, Catedra de Termotehnică şi Maşini Navale, devenită ulterior Catedra de Maşini Termice a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (1960-1979);
  • membru în Colectivul de elaborare a Studiului tehnico-economic (STE) pentru justificarea necesităţii construirii motoarelor navale în ţară (1970);
  • membru permanent (1972-1974), apoi preşedinte (1975-1978) al Comisiei examenului de stat pentru absolvenţii de la specializarea Nave din cadrul Institutului Politehnic Galaţi;
  • membru al Consiliului ştiinţific al Institutului Central de Cercetări pentru Construcţia de Maşini, Bucureşti (1973);
  • membru al Consiliului Profesoral al Facultăţii de Mecanică şi membru al Senatului Institutului Politehnic Galaţi, ulterior al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi;
  • profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (1979-1993);
  • iniţiator al apariţiei primelor numere ale Buletinului de Lucrări ştiinţifice al Institutului Politehnic Galaţi;
  • în decursul activităţii, a predat următoarele cursuri: Întreţinerea şi exploatarea instalaţiilor de forţă navale (1955-1959); Teoria, calculul şi construcţia maşinilor navale (1959-1978); Instalaţii de forţă navale cu combustie internă (1978-1984); Maşini şi instalaţii de propulsie; Calculul şi proiectarea maşinilor şi instalaţiilor navale (1984-1992); Turbine cu gaze; Motoare cu ardere internă (1992-1993);
  • lucrări şi proiecte de cercetare - dezvoltare pe bază de contract (selectiv): Studiul privind elaborarea unor reguli de clasificare privind instalaţiile de propulsie a navelor fluviale (1976); Cercetări în vederea asimilării instalaţiilor de pe remorcherele fluviale (1976); Elaborarea proiectului tehnic al instalaţiei de propulsie cu elice cu pas reglabil pentru remorcherul de 2x1200CP (1978); Cercetări privind posibilitatea de îmbunătăţire a sistemelor de răcire a motoarelor navale în vederea măririi economicităţii acestora (1986); Cercetarea şi analiza vibraţiilor la motonava „Steaua Dunării” (1986); Cercetări privind asimilarea construcţiei cuplajelor cilindrice cu montare şi demontare hidraulică, pentru cuplarea instalaţiilor de propulsie (1988).
Distincții - Decorații:
  • Ordinul muncii clasa a III-a (1961);
  • Medalia „A XX-a aniversare a eliberării patriei (1964).
Afiliere:
  • membru şi preşedinte al Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii (SRSC) Galaţi (1958-1963).
Colaborări la publicaţii: Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Buletinul Universităţii din Galaţi, Lucrări ştiinţifice, Lucrări ştiinţifice (Institutul Naţional de Motoare Termice Bucureşti), Metalurgia şi construcţia de maşini, Referate de comunicări (Academia RSR), Revista Transporturilor.

Note

  1. Costică Alexandru s-a născut pe 14 septembrie 1923, în satul Mânăstirea, com. Măluşteni, jud. Covurlui, dar înscrierea în Registrul de evidenţă la Oficiul de Stare Civilă s-a făcut la Galaţi, cu o întârziere de peste 3 luni (Vasile Alexandru, Profesor doctor inginer Costică Alexandru : 1923-2007, Galaţi, Academica, 2009, p. 8).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2012 - 2013, Galaţi, Axis Libri, 2014.

Referințe

  • Ing. Constantin Alexandru:
"Profesorul Costică Alexandru a fost un cadru universitar emblematic. Numele său este strâns legat de activităţile Facultăţii de Nave cu toate secţiile sale, în primul rând în calitate de cadru didactic, de la asistent la profesor doctor. A fost formator a sute de specialişti răspândiţi în toate domeniile ce au legătură cu cuvântul navă, începând cu absolvenţii care au fost opriţi să activeze în învăţământul superior, cum a fost şi mentorul lor, în cercetare-proiectare cum sunt cei de la ICEPRONAV Galaţi, în funcţii de conducere din şantierele navale sau conducători ai proceselor de producţie din aceste unităţi industriale, în societăţi de profil ce se ocupă de exploatarea navelor şi întreţinerea acestora. Domnul profesor Costică Alexandru a lăsat CEVA în urma sa datorită excelentei pregătiri profesionale, a pasiunii şi perseverenţei ce i-a caracterizat toată viaţa. Cei care au beneficiat de îndrumările sale în timpul studenţiei îi sunt recunoscători şi îi păstrează o amintire luminoasă."
  • Prof. dr. ing. Gheorghe C. Dumitru:
"Prin activitatea sa de aproape cinci decenii dedicate şcolii superioare gălăţene, cât şi prin generaţiile de ingineri la formarea cărora a contribuit, prof. dr. ing. Costică Alexandru poate fi inclus în rândul pionierilor care şi-au adus contribuţia la fundamentarea învăţământului superior la Galaţi."
  • Prof. dr. ing. Mihai Jâşcanu:
"În întreaga sa activitate, profesorul Costică Alexandru a militat pentru ca într-o instituţie de învăţământ superior fermitatea să fie flexibilă, rigiditatea să devină spontaneitate şi creativitate, iar autoritarismul să însemne de fapt colaborare şi parteneriat. Un bun coleg şi un om deosebit, cu alese calităţi profesionale şi morale, profesorul Costică Alexandru rămâne o prezenţă de neşters în memoria celor care l-au cunoscut, apreciat și iubit."
  • Ing. Cătălin Poalelungi:
Profesorul universitar Costică Alexandru, adică „AC-ul”, îmi rămâne în memorie ca un exemplu de viteaz soldat, care, cu bastonul de mareşal în rucsac, a câştigat multe bătălii pe frontul cunoaşterii, şi-a dedicat viaţa meseriei şi a şcolit multe generaţii de motorişti navalişti să fie oameni de omenie şi profesionişti de calitate.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z