Dimitrie Faur
- „”
Prezentare
- Dimitrie T. Faur1, „un nume prea cunoscut de întreaga învăţătorime din
ţară”2, s-a născut la Măicăneşti3, localitate care, la sfârșitul secolului al XIXlea, aparţinea de judeţul Râmnicu Sărat. Tatăl, Tache Ioan Faur, a venit de la Galaţi în Târgul Măicăneşti să ia de soţie pe Anica Ionescu, care făcea parte dintr-o familie cu origini vechi pe malurile râului Râmnicu Sărat4. Informaţiile despre copilăria învăţătorului moldovean sunt puţine, dar faptul că a urmat Şcoala Normală din Bârlad „ca un element sîrguincios la învăţătură, absolvind-o ca şef de promoţie”5 ne arată preocuparea familiei sale pentru ca acesta să devină, aşa cum l-au apreciat ulterior contemporanii, „destoinic, harnic, eminent”6. 1 Unele surse consemnează numele Dumitru T. Faur (v. Constantin Manole, Monografia comunei Măicănești, Focșani, Terra, 2006, p. 209); pe o cerere, din 3 decembrie 1940, a institutorului către Prefectura Judeţului Covurlui, prenumele apare ca fiind Dumitru; pe un alt document semnat de institutor, din 10 august 1940, apare prenumele Dimitrie (v. Cerere pentru subvenţionarea revistei «Catedra». Serviciul Judeţean Galaţi al Arhivelor Naţionale. Fond: Prefectura Judeţului Covurlui. Dosar nr. 100/1910, fila 1. Tot aici se regăsesc 4 numere din revista Catedra şi semnătura autograf a institutorului). 2 „Prietenii satelor: D. Faur”, în Gazeta satelor, an. 2, nr. 8, 1 mai 1928, p. 1 (apud Ioan Brezeanu, Gheorghe S. Ştefănescu, Şcoala gălăţeană : 1765-1948, Galaţi, Geneze, 1996, p. 296). 3 La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Măicăneşti, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, aparţinea judeţului Râmnicu Sărat. În 1950, comuna a devenit reşedinţa raionului Măicănești, care la rândul lui făcea parte din regiunea Putna, iar după 1952, din regiunea Galați; în 1956, raionul Măicănești s-a desființat și comuna a trecut în administraţia raionului Brăila, regiunea Galați; din 1968, face parte din județul Vrancea. 4 Constantin Manole, Monografia comunei Măicănești, Focșani, Terra, 2006, p. 209. 5 Extras din copia procesului-verbal întocmit la 22 octombrie 1899 de revizorul şcolar Toma Dicescu, care se afla în posesia fiicei învăţătorului, Ecaterina Faur (apud Ioan Brezeanu, Gheorghe S. Ştefănescu, Şcoala gălăţeană : 1765-1948, Galaţi, Geneze, 1996, p. 340). 6 Ibidem. S-a întors în localitatea natală ca institutor al şcolii primare, al cărei director va deveni şi de care îşi va lega destinul timp de două decenii, perioadă urmată de activitatea intensă susţinută la Galaţi, ca institutor „de elită”7, director de şcoală gimnazială, publicist şi editor al unor reviste didactice de referinţă pentru învăţământul primar gălăţean, promotor al dezvoltării şcolii româneşti din perioada interbelică. Căsătorit cu Augusta Faur8, fiică de institutori9, la rândul ei institutoare la şcoala din Măicăneşti, învăţătorul, care „s-a dăruit în egală măsură şcolii şi scrisului”10, a trăit în plan personal drama pierderii de timpuriu a soţiei11 şi, la scurt timp, a Margaretei Faur12, una dintre cele două fiice ale cuplului. Cealaltă fiică, Ecaterina Faur, a devenit cunoscuta şi iubita profesoară de limba latină de la prestigiosul liceu gălăţean „Vasile Alecsandri”, în perioada 1944-1970, purtând până la sfârşitul vieţii sale, petrecută în singurătate, harul pedagogic şi dragostea pentru catedră, moştenite de la părinţii săi. La Măicăneşti, Dimitrie Faur a fost cel care, pe lângă activitatea de la catedră, predând „la clasele I-III [în timp ce] soţia sa Augusta învăţa clasele IV-V”13 ale şcolii primare, a înfiinţat o bancă populară şi a iniţiat ridicarea unui nou local al şcolii din localitate. A susţinut, în paralel, timp de 12 ani, cursuri teoretice la Şcoala de Meserii din comună şi s-a implicat în sprijinirea justiţiei, din calitatea de geometru arpentor14. S-a numărat de asemenea, printre cei care au iniţiat ridicarea unui monument închinat eroilor de la 1877, din plasa Măicăneşti, judeţul Râmnicu Sărat15 În anii Primului Război Mondial, cei doi soţi se refugiază la Galaţi, pentru ca apoi să se numere printre primii institutori români care au participat la dezvoltarea şcolii româneşti în Basarabia. Astfel, Dimitrie Faur a devenit institutor şi revizor şcolar în judeţul Cahul, având şi aici o activitate editorială deosebită, colaborând şi conducând reviste didactice, precum Şcoala Basarabiei16 şi Înfrăţirea, Dimitrie Faur şi-a petrecut însă cea mai mare parte a vieţii la Galaţi, ca institutor la două dintre şcolile primare ale oraşului, director al uneia, pentru activitatea sa didactică deosebită şi pentru interesul acordat problemelor învăţământului primar fiind numit revizor şcolar. Personalitate marcantă a corpului didactic gălăţean din perioada interbelică, implicat în asociaţiile învăţătoreşti din Galaţi şi din ţară, Dimitrie Faur „poate fi numărat printre acei care, făcând din profesiune un apostolat, au contribuit la formarea sufletelor şi în mod intuitiv, au realizat cu puţinele lor mijloace în sfera restrânsă a activităţii lor ceea ce marile instituții își propun să realizeze cu puteri unite, pe tot cuprinsul României Mari”18. S-a implicat în bunăstarea şi calitatea corpului învăţătoresc gălăţean, inclusiv din calitatea de preşedinte al Băncii Corpului Didactic din Galaţi interesul pentru situaţia grea a învăţătorilor din acele vremuri determinându-l să publice nenumărate articole în care pleda pentru ajutorarea acestora de către stat, pentru organizarea acestora într-o asociaţie puternică, pentru eliminarea politicii din cadrul şcolii şi pentru instruirea permanentă a acestora Pentru a sprijini eforturile şcolii şi ale învăţătorilor în răspândirea culturii, a înfiinţat revista didactică Catedra, al cărei director şi proprietar era, din care au apărut 167 de numere, între anii 1927-1943, şi în care institutorul a publicat mai ales piese de teatru pentru sărbătorile şcolare, poezii, anecdote, articole de interes şcolar, publicaţia având ca scop „să pună la îndemâna şcolilor modeste, cu învăţători necăjiţi şi nevoiaşi un bogat material literar, cu un conţinut umanist, patriotic, educativ, selectat din operele unor valoroşi scriitori români”21. Profund patriot, cu sentimente alese pentru neamul românesc şi pentru istoria şi destinul ţării sale, Dimitrie Faur considera că este necesar să cinstească eroii poporului, străduindu-se să insufle în minţile şi sufletele micilor şcolari spiritul naţional şi mândria de a fi român, inclusiv prin paginile revistelor la care colabora sau pe care le conducea, dar şi prin lucrarea închinată orașului Galaţi24, un volum de însemnări istorice şi culturale, ilustrat cu valoroase imagini reprezentative pentru istoria oraşului. Astfel, mărturisea că „în ţara mea eroi sunt oriunde şi mai mulţi ca în ţara mea nu sunt nicăieri, căci doar întreaga viaţă a poporului român a fost o luptă de eroi. Ţara i-a cerut sângele, eroul i-a dat sufletul, gloria i-a cerut jertfa, el i s-a dat întreg”25. Harul pedagogic, iubirea pentru şcolari, dăruirea pentru şcoala românească, toate acestea l-au determinat să scrie în publicaţiile de profil îndemnuri pedagogice şi sfaturi valoroase, izvorâte din bogata sa experienţă la catedră Pentru munca şi dăruirea depuse timp de aproape şase decenii în slujba instruirii şi educaţiei, pentru dezvoltarea şcolii gălăţene şi româneşti, se cuvine poate ca oraşul de la Dunăre şi localitatea natală să-i acorde onorurile unui „Erou al neamului”, pentru că îşi dorea şi credea cu tărie că „ori câte cheltuieli, oricâte jertfe s’ar face pentru școală, tot trebuesc considerate că nu sunt de ajuns, deoarece ea contribue să ridice masele adânci populare la o viață nouă, demnă și desăvârșită și un viitor strălucit nu-l putem avea decât prin școală!”
Pseudonim: Dumbravă Florea
Data nașterii: 26 iunie 1879
Locul nașterii: sat Bolboaca, com. Măicăneşti,
jud. Râmnicu Sărat29
Data decesului: 4 martie 1960
Locul decesului: Galaţi
Studii:
clasele primare în comuna natală;
Școala Normală „Principele Ferdinand” din Bârlad (1899).
Activitate socio-profesională:
învăţător provizoriu în satul Hânguleşti, com. Măicăneşti, jud. Râmnicu
Sărat (1 sept. 1899 - 1 ian. 1900);
învăţător provizoriu la Şcoala primară din comuna Măicăneşti (1 ian.
1900-1903);
a susţinut cursuri teoretice la Școala Elementară de Meserii din comuna
Măicănești (apr. 1902 - 1914)30;
învăţător definitiv31 şi director al Şcolii primare din com. Măicăneşti, jud.
Râmnicu Sărat (1903-1922);
a obținut calificarea de geometru arpentor32
(topograf) (iun. 1909);
membru în comitetul de redacție al publicației
Revista Învețătorilor și Învețătoarelor din România
(aug. 1903 - mai 1904);
a condus Revista Asociaţiei generale a învăţătorilor
din România (iul. 1909 - 1911)33;
membru în comitetul de redacție al publicației
Vorbe bune, revistă a învățătorilor, preoților și a
cercurilor culturale sătești din România, apărută la
Balș, județul Romanați (1 sept. 1904 - mai 1910)34;
președinte al Băncii Populare „Plugul” din Măicănești;
secretar al Biroului Congresului învăţătoresc de la Iaşi (iul. 1909);
s-a căsătorit cu Augusta Faur, care era
institutoare la Măicănești (mart. 1910);
instructor școlar (1918)35 și revizor şcolar
(din 1919) în județul Cahul36;
director al publicației didactice Revista
Corpului Didactic Primar din județul
Cahul37 (1918);
colaborator al publicației Școala
Basarabiei, revistă pentru cultură,
învățământ și educație națională, apărută
la Chișinău38 (nov. 1918);
a condus publicația Înfrățirea. Revista
Societății Culturale „V. Stroescu”, apărută
la Cahul, la Tipografia „Prutul” (din nov. 1920)39;
institutor la Galați (1922-1959);
institutor la Şcoala de Fete nr. 1 din Galaţi40;
institutor şi director la Școala Mixtă nr. 1 din Galați41;
institutor la Școala de Băieți nr. 5 „Cuza Vodă” din Galați42;
președinte al Băncii Corpului Didactic din Galați (nov. 1927 - apr. 1932)43;
a susţinut cursuri teoretice la Școala de Ucenici de la Atelierele C.F.R.
din Galați44;
editor al Colecției Biblioteca Școlii Primare de Băieți Nr. 5 „Cuza Vodă”
Galați, din care au apărut numerele: 1. Orașul Galați; 2. Viața lui Costache
Negri; 3. Un erou: căpitanul Ignat; 4; Apărarea Galațiului: 7-8 ianuarie
1918; 5. Viața lui Cuza-Vodă; 6. Mucenicii neamului: eroii gălățeni;
editor și director al revistei gălățene Catedra45 (1927-1944);
vicepreședinte al comitetului de redacție al publicației didactice apărute
la Galați, Buletinul Asociației învățătorilor și învățătoarelor din Galați și
județul Covurlui46 (mart. 1927-oct. 1928);
redactor responsabil al revistei Eroii Neamului - „foaie de educație națională”,
periodic al Asociației învățătorilor și învățătoarelor din Galați și județul
Covurlui, din care au apărut două numere (2 iun. 1927, 24 mai 1928)47;
membru în comitetul de redacție al publicației apărute la Galați, Buletinul
Asociației Generale a Învățătorilor din
România (din iun. 1929)48;
pensionat din învăţământ (1940)49;
învăţător la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați50.
Afiliere:
membru al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor
şi Învăţătoarelor din România şi membru în
Comisia pentru modificarea statutelor asociației;
membru al Comitetului Asociaţiei Generale a
Învăţătorilor din România (1909-1913);
membru și vicepreședinte al Asociației
Învățătorilor și Învățătoarelor din Galați și județul Covurlui;
membru al Asociaţiei Presei Periodice;
membru al Asociației Literare „Dunărea de Jos” (1939);
președinte al Filialei Galați a Asociației Profesorilor Onorari și Pensionari.
Colaborări la publicaţii: Acțiunea, Buletinul Asociației învățătoarelor și
învățătorilor din Galați și Județul Covurlui, Catedra, Căminul şcolii, Cronica,
Cultura română, Eroii neamului, Gazeta satelor, Înfrăţirea, Opinii școlare, Revista
Asociaţiei generale a învăţătorilor din România, Revista Corpului Didactic Primar
din județul Cahul, Școala Basarabiei, Vorbe bune.
Biografie
- Data şi locul naşterii:
- Data şi locul decesului:
- Studii:
- .
- Activitate socio-profesională:
- regizor artistic şi/sau asistent regie a numeroase spectacole montate la Teatrul Dramatic din Galaţi;
Fişier de autoritate
Surse
- TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.
Referinţe
Cine cunoaşte truda cu care se poate înjgheba, în viaţa provinciei, o operă culturală viabilă, numai acela poate aprecia, la justa valoare, meritul imens pe care-l statorniceşte apariţia regulată, atâta amar de vreme, a unei reviste de valoarea „Catedrei”, unică în genul său şi isvor nesecat de frumoase învăţăminte. O asemenea muncă, cu atât de mare folos, constituie pentru cel ce o săvârşeşte titlul de glorie al unei întregi vieţi. [...] Pentru acest merit ... Stimate Domnule Faur, întreaga mea admiraţie şi în numele meu personal şi al Asociaţiei Profesorilor Secundari din Galaţi. (Grigore Mihail Cotlaru) Dimitrie Faur poate fi numărat printre acei care, făcând din profesiune un apostolat, au contribuit la formarea sufletelor şi, în mod intuitiv, au realizat cu puţinele lor mijloace în sfera restrânsă a activităţii lor, ceea ce marile instituții își propun să realizeze cu puteri unite, pe tot cuprinsul României Mari. (Grigore Trancu-Iași)
