Drăguşeni

Revision as of 12:00, 26 October 2017 by Ioana (talk | contribs) (Educaţie)

Date monografice

Comuna Drăguşeni are în componenţă 7 sate: Drăguşeni, Adam, Căueşti, Fundeanu, Ghingheşti, Nicopole, Ştieţeşti. Este situată în partea de nord a judeţului, în Colinele Covurluiului, la 34 km de Bârlad şi 73 km de Galaţi. Teritoriul comunei este de 9535 ha, iar populaţia era de 5395 locuitori în 2002. Temperatura medie anuală a aerului este de 9,6° C, comuna fiind situată în bazinul hidrografic Siret, principalele ape fiind Suhurlui, Hobana, Bârzota şi Corozel. Pe teritoriul comunei se află Rezervaţia naturală forestieră Fundeanu
Satul Drăguşeni este reşedinţa comunei şi se află situat în Colinele Covurluiului, pe Valea Suhurlui. Pârâul Suhurlui traversează satul pe 1,5 km. Populaţia este de 1743 locuitori. Satul Drăguşeni este atestat documentar la 5 iunie 1774 şi depindea de ţinutul Covurlui. Numele satului provine de la un anume Dragoş care în vremea domniei lui „Ştefan voievod cel Tânăr” - Ştefăniţă , este miluit, cu jumătate din satul Drăguşeni, care era pe ambele maluri ale pârâului Gerul, la sud de Cudalbi. La nord est de satul Drăguşeni era în 1463, satul Deocheaţi. În 1803 este amintit împreună cu satul Drăguşeni, ambele fiind moşiile lui Ioan Grecean. Numele satului provine de la porecla „Deocheatul”, nefiind atestat documentar.
adam2.
Mănăstirea Adam
adam3.
Picturi interioare Mănăstirea Adam
adam4.
Mănăstirea Adam
Satul Adam este situat pe dealurile Morii şi Apărătura. Satul este străbătut pe 1 km. de valea omonimă, parţial împădurită. Spre nord est este pădurea Banciu, iar în est pădurea Fundu Baicu. În 1902 era aici o moară de vânt. Satul Adam este atestat documentar la 19 feb. 1676 cu numele de Mănăstireni, pentru că se constituise în jurul mănăstirii Adam. Satul actual a păstrat numele ctitorului mănăstirii.
Obiective turistice : Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului"
Legenda spune că, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, un cioban îşi păştea turmele pe aceste meleaguri. Într-o zi, în faţa lui apare un călugar „din ţinuturi răsăritene“, care i-a arătat o icoană a Maicii Domnului „cu puteri mari, făcătoare de minuni“. Ciobanul ridică o bisericuţă de lemn, în 1559. În jurul acestui mic aşezământ se constituie un schit de monahi, în care se va călugări şi ciobanul nostru. Schitul cade repede în ruină, în urma luptelor dintre turci şi românii lui Ioan Vodă cel Cumplit. Doar icoana Maicii Domnului, considerată iniţial pierdută şi ea, va fi găsită, după ani, într-un stejar! Atunci: „...preoţii inconjuraţi de multă lume, mişcaţi de o asemenea minune, au ridicat icoana din grădină şi au reaşezat-o în biserică ce se reconstruise.“ (Marele Dicţionar Geografic al României, 1898). Oricum, primul document în care se precizează amplasamentul mănăstirii datează din 14 oct. 1653, unde se spune ca mănăstirea a fost construită pe moşia căpitanului Adam de către Petrişor din Tăplăoani, Vasile Iuzbaşa din Mileşti şi Sava Rogojan din Grădinari. În 1695, mănăstirea Adam a fost închinată către mănăstirea Sinaiului. În anul 1835, călugării de la Adam au plecat la mănăstirea Floreşti. Desfiinţată în 1960, Mănăstirea Adam a fost reînfiinţată în 1991, ca mănăstire de călugări, până în anul 2001, când a redevenit mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate a fost revigorată, realizându-se consolidarea bisericii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.
Satul Căuieşti se află situat pe dealurile Căuşan şi Cetăţuii. Populaţia este de 588 locuitori. Satul este atestat documentar la 3 sept. 1662. Se pare că satul exista încă din 1497 când era stăpânit de Oană şi Toader Căuia. Unii cercetători susţin că numele satului provine de la aceşti înaintaşi, alţii însă atribuie numele unui substantiv de origine slavă „cau”, care înseamnă „arătare cu care sperii copiii”.
Satul Fundeanu este situat pe dealurile Ursoaiei şi Epureni, având o populaţie de 969 locuitori. Numele satului provine de la cuvântul „fundătură” şi are înţelesul de „loc care se înfundă într-o pădure deasă”.
Satul Ghingheşti este atestat documentar în 1676, numele acestuia provenind de la onomasticul Ghenghea, care este amintit în documentele vremii: „Codrul Ghenghii”.
Satul Nicopole este creat la sfârşitul secolului XIX, în anul 1887 cu împroprietăriţii după războiul de independenţă. Satul poartă numele oraşului bulgăresc situat vizavi de Turnu Măgurele, pe unde au trecut Dunărea, o parte din trupele române.
Satul Ştieţeşti este atestat în anul 1835, numele lui provenind de la verbul „a şti”.
Sursa: Biblioteca comunală Drăguşeni (Eugenia Arhip, bibliotecar); Geacu, Sorin. Judeţul Galaţi : Dicţionar de geografie fizică. Bucureşti : Editura CD Press, 2007; Manastirea Adam. În: CrestinOrtodox.Ro [online]. [citat 14 ianuarie 2010]. Disponibil în Internet: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-adam-68125.html; Vizitaţi mănăstirea Adam. În: XpressBalabanesti [online]. [citat 26 ianuarie 2010]. Disponibil în Internet: http://balabanesti.net/2009/07/13/vizitați-manastirea-adam/

Primăria DRĂGUŞENI

primaria draguseni.
Primăria Drăguşeni

Date contact:

Adresa: loc. Drăguşeni, jud. Galaţi
Cod poştal: 807115
Telefon: 0236/331553
Fax: 0236/331301
E-mail: primariadraguseni@yahoo.com
Site: http://primariadragusenigl.ro/

Biblioteca

În 1903, Casa Şcoalelor, înfiinţează o bibliotecă cu 231 de volume. Biblioteca comunală şi-a desfăşurat activitatea mai întâi într-o casă particulară, aparţinând dr. Forţu, iar în prezent într-o clădire situată în centrul comunei, ce aparţine Consiliului local Drăguşeni. Clădirea are 4 săli şi un hol şi are o vechime de peste 90 de ani. Bibliotecii îi este încredinţat un spaţiu cu o suprafaţă de 72 m² şi are 10919 volume.
Bibliotecari: Roşu Nuţica, Dediu Gheorghe, Tănase Gheorghe, Spulber Maria, Talabă Nela, Ungureanu Zoica.
Bibliotecar:
ARHIP Eugenia (n. 24.06.1955, com. Drăguşeni, jud. Galaţi)
  • Studii: Liceul „Mihail Kogălniceanu” Galaţi; Cursuri de telefonie; Cursuri de relaţii publice.
  • Experienţă profesională: educator Şcoala generală Stieţeşti (1974-1976); Casier Cooperativa de Consum Drăguşeni (1976-1990); responsabil Oficiul telefonic Drăguşeni (1991-2002); bibliotecar Biblioteca Comunală Drăguşeni (din 2002).

Educaţie

Grădiniţe:
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, com. Drăguşeni;
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Ghingheşti, com. Drăguşeni;
  • Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, sat Ştieţeşti, com. Drăguşeni (arondată şcolii Adam).
Şcoli gimnaziale:
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, com. Drăguşeni: Publicaţie şcolară: Aripi spre viitor (ISSN 2286-1351); Adresa: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Drăguşeni, judeţul Galaţi; Telefon/Fax: 0236.331.319; E-mail: secretariatsamdraguseni@yahoo.com, nela_talaba01@yahoo.com.
  • Şcoala Gimnazială Nr. 1, sat Fundeanu, com. Drăguşeni Tel: 0236/346.011.