Georgeta (Gigi) Arămescu-Anderson

Artist plastic
"Ce satisfacţie mi-a adus pictura? Cea mai mare satisfaţie: justificarea existenţei. Nu există bucurie mai mare decât actul creării unei oprere de artă, tortura, zbuciumul, suferinţa şi victoria, reuşitei exprimării unei idei."
Georgeta Arămescu-Anderson - autograf
Georgeta Arămescu-Anderson - artist plastic

Prezentare

Georgeta Arămescu[1] s-a născut într-o familie de intelectuali de marcă ai Galaţiului, tatăl fiind profesorul Gheorghe Arămescu, a cărui existenţă a fost strâns legată de cea a Societăţii Culturale „V.A. Urechia” şi a Liceului „Vasile Alecsandri”, iar mama, Elena Arămescu Madgearu, muziciană, sora marelui economist Virgil Madgearu. Naș de botez i-a fost Gheorghe Fernic, fondator și proprietar al Șantierelor Navale Fernic din Galați, prieten și naș de cununie al părinților ei.
Gigi Arămescu și-a descoperit pasiunea pentru pictură în străinătate, la New York, acolo unde s-a stabilit după căsătoria cu Pierson Anthony Anderson, colonel al Misiunii Militare Americane din Bucureşti, şi unde a frecventat cursurile renumitei şcoli de artă „Art Studentʼs League” din New York.
Apreciată și premiată încă de la prima expoziție, organizată la Miami în 1953, Gigi Arămescu s-a decis atunci să se dedice carierei artistice, confirmând și chiar depășind previziunile inițiale ale criticilor de artă.
Profesorul și criticul de artă gălățean Corneliu Stoica s-a preocupat în mod deosebit de biografia şi activitatea celor doi artişti gălăţeni, Georgeta Arămescu și Constantin Arămescu, purtând o intensă corespondenţă cu pictoriţa, în care aceasta rememora, printre altele, perioada petrecută în Galați, unde locuia „lângă parc și visa-vis de Poștă, pe strada Lahovary nr. 3”.
Zeci de sculpturi, picturi, uleiuri pe hârtie și desene au ajuns astfel, începând din 1972, în muzeul gălățean, în timp ce arhiva Arămescu, conținând extrase din presă, fotografii, cataloage de expoziții, corespondență, manuscrise, precum și peste 100 de lucrări de grafică și pictură, au ajuns în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”, de care era legată sentimental datorită tatălui, profesorul Gheorghe Arămescu, care își adusese contribuția la crearea Societății Culturale „V.A. Urechia".
Georgeta (Gigi) Arămescu-Anderson s-a stins din viaţă la Miami, dar rămâne în istoria artei prin lucrările sale de grafică și pictură ce pot fi admirate în colecţiile permanente ale muzeelor din țară și străinătate, și, mai ales, în sufletul „Galațiului iubit” pe care în 1990 își dorea să îl mai vadă o dată și căruia i-a lăsat moștenire aproape întreaga sa operă artistică.
Fraţii Arămescu

Biografie

Data şi locul naşterii: 25 iulie 1910, Galaţi
Data şi locul decesului: aprilie 1994[2] Miami, Florida, S.U.A.
Studii:
  • clasele primare şi liceul la „Şcoala Ortodoxă” din Galaţi (1917-1928);
  • Facultatea de Drept şi Economie Politică (științe comerciale), Universitatea din Grenoble, Franţa (1928-1932), fiind singura fată care a continuat studiile cu doctorat în 1933;
  • și-a continuat studiile de pictură și desen la Şcoala Publică „Lindsey Hopkins” din Miami (1950);
  • Şcoala de artă „Art Studentʼs League” din New York - cursurile de vară din Woodstock, la clasa renumitului profesor polonez Sigmund Menkes, având ca profesori şi pe Vaclav Vytlacil, Ed. Chavez, Hans Hoffmann (1953-1957);
  • curs de desen şi pictură la Universitatea din Miami, Florida (1954).
Activitate socio-profesională:
  • a lucrat în serviciul Crucii Roșii, în compartimentul corespondență (1939);
  • a deținut funcția de administrator de producție la Oficiul Cinematografic din cadrul Ministerului Propagandei Naționale, în Bucureşti (1940-1946);
  • a părăsit România, împreună cu soţul ei, în avionul Misiunii americane, imediat după cununia religioasă (19 oct. 1947);
  • s-a stabilit în New York în 1947, apoi în Miami, Florida, SUA în 1950;
  • a expus la Miami tablouri făcute la şcoala de la Woodstock, în diferite expoziţii de grup sau organizate de cluburi de artă, din 1953;
  • a expus acuarele semi-abstracte cu privelişti din Miami la Washington D.C. şi la Galeria Hirsch din Miami, fiind remarcată de critica de artă;
  • a fost prezentă de mai multe ori cu „Grupul celor şase pictori abstracţionişti din Florida de Sud” şi cu alte grupuri din Miami, în diferite galerii de artă: Gallery Restaurant, Design Derby şi în alte locuri (1956-1962);
  • a expus la Arger Gallery, în Coral Gables, alături de alți trei artişti plastici, unde a vândut primele lucrări (1957);
  • a expus la Muzeul de Artă Modernă din Miami, împreună cu un grup de artişti locali (1959);
  • din 1962, a început să expună împreună cu fratele ei Constantin (Ticu) Arămescu, prima expoziție comună fiind cea de la Norton Gallery din West Palm Beach, Florida;
  • a expus în ţară pentru prima dată în 1968, fiind invitată la Galați, Bucureşti, Iaşi și Cluj-Napoca;
  • în paralel cu activitatea de creaţie, a predat cursuri de pictură la Grove House din Coconut Grove, Merrick Experimental Community School din Coral Gables, Miami Dade Junior Community College din Miami, a fost lector invitat la Drury College, Springfield, Missouri şi a ţinut demonstraţii de pictură în diverse colegii şi universităţi din Statele Unite;
  • Muzeul de Artă Vizuală din Galați a organizat o expoziție dedicată artistei cu lucrări de pictură și grafică din donațiile primite (apr. - mai 1991);
  • fost organizată o retrospectivă „Frații Arămescu” la Muzeul de Artă Vizuală din Galați (iul. - aug. 1992).
Afiliere:
  • membră a Clubului de Artă din Coral Gables („Coral Gables Art Club”) unde a expus de două ori pe an, primind în fiecare an premii pentru expresia modernă a tablourilor (1953);
  • membră a Asociaţiei Artiştilor din Woodstock (1957);
  • membră fondatoare a Asociaţiei „Şase pictori abstracţi din sudul Floridei” (Six South Florida Abstract Painters) din Miami, alături de pictorii Dorothy Gillespie, Bill Clarke, Sebastian Trovato, William Ward şi Leon Willing, asociație ce promova pictura abstracţionistă şi pictura gestică (1960);
  • membră a Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Artă din California (1976);
  • membră a Fundaţiei Culturale Americano-Române din New York (1977);
  • membră a Societăţii Acuareliştilor din Miami;
  • membră a Ligii de Artă din Miami;
  • membră a Ligii Artiştilor Profesionişti din America (cu care a expus şi la Havana, Cuba).
Premii (selectiv):
  • Premiul „The Public’s Choice” (Alegerea publicului) pentru tabloul în ulei „Alone” (Singură) expus în prima sa expoziție, la „Lowe Gallery” (1953);
  • Premiul I din partea Departamentului de Artă al Universităţii din Miami, pentru o pictură ce a fost achiziţionată ulterior de această instituție, intrând în colecţiile ei permanente (1954);
  • Premiul I pentru tablourile expuse cu Coral Gables Art Club (1953, 1954);
  • Premii din partea The Four Arts Society, Palm Beach (1962, 1963, 1964, 1965, 1967);
  • Premiul I pentru desen al Muzeului de Artă din Fort Lauderdale, Florida (nov. 1966).

Note

  1. Numele la naştere: Arămescu Georgeta Florica.
  2. In memoriam. Pictorița Gigi Arămescu Anderson. Coral Gables, Fl., USA, în Curierul Românesc, an. 6, nr. 6, iun. 1994, p. 23: A încetat din viață, în Florida, în vârstă de 83 de ani, pictorița, bine cunoscută și în America, Gigi Arămescu Anderson, originară din Galați. Cunoscutul corespondent al ziarului The New York Times, George Volsky, în prezent pensionar, i-a dedicat, în trista zi de 23 aprilie a.c., cu ocazia înmomr ântării, o emoționantă „eulogie”..

Fișier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.

Referințe:

  • Corneliu Stoica: „Moștenirea artistică și arhivistică lăsată Galațiului de cei doi frați, artiști care în America au impresionat și s-au impus tocmai prin românismul lucrărilor lor, nu ne dă dreptul să-i uităm.”
  • Bernard Davis, Director al Muzeului de Artă Modernă din Miami: „... Picturile lui Gigi Arămescu sunt, în mod vădit, influenţate de folclorul şi de stilul popular al ţării natale, România.”
  • Griffin Smith, critic de artă: „... Desenele, ulei pe hârtie sunt complet diferite de picturile pe pânză. Acestea dau dovadă de o înaltă creativitate, studii de figuri în mişcare făcute cu o linie sigură, spontană şi plină de frumuseţe. Este imposibil să nu te gândeşti la Picasso pentru că sunt lucrate în acelaşi spirit, dar eu cred ca arta Miceniană sau Etruscă este mai degrabă sursa de inspiraţie.”
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z