Henric SANIELEVICI

Sociolog şi critic literar[1]
Hsanielevici.jpg

Biografie

Data şi locul naşterii: 21 septembrie 1875, Botoşani
Data şi locul decesului: 19 februarie 1951, Bucureşti
Studii:
  • şcoala primară la Botoşani; Liceul "August Treboniu Laurian" din Botoşani (primele 4 clase); Liceul "Matei Basarab" (din clasa a V-a); Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, începută în 1894 şi întreruptă în perioada 1895-1896, terminată în 1899; la îndemnul lui Constantin Rădulescu-Motru, merge la studii în Berlin (1901-1902); studii de specializare în Germania, la Gottingen (1911-1914).
Activitate socio-profesională:
  • încă din anii liceului, la Bucureşti, participă la întrunirile săptămânale ale socialiştilor şi publică în ziarul "Munca"; corector pentru revista hebdomadară "Moara"; secretar de redacţie la "Noua revistă română" (numit de Constantin Rădulescu-Motru) (1899); profesor de filosofie, limba franceză şi germană la Liceul "Vasile Alecsandri" din Galaţi (1905-1906; 1907-1911); Profesor de filosofie, limba franceză şi director la Liceul comercial israelit din Galaţi; Iniţiator şi director al revistei "Curentul nou" (Galaţi, 1905-1906); secretar de redacţie la "Viaţa românească" (apr.-sept. 1909); transferat la Târgovişte, a intrat apoi în concediu de studii; în timpul războiului revine în România, fiind arestat datorită atitudinii antigermane şi trimis în lagărul de la Philippopol; după terminarea războiului se întoarce în ţară; scrie în ziarul "Avântul", unde ţine un foileton săptămânal; devine colaborator permanent al ziarului "Cuvântul liber"; scoate a doua serie a "Curentului nou", cu apariţie săptămânală (1 febr. 1920 - 28 sept. 1920); însărcinat în 1921 de ministrul P.P. Negulescu să studieze reforma şcolară austriacă şi germană, călătoreşte în Austria şi Germania şi apoi la Paris, unde îl cunoaşte pe Romain Rolland; revine în mai 1921 la Paris, unde stă până în 1922; în perioada 1922-1924 locuieşte la München, în Germania; se întoarce în ţară în 1924 şi colaborează asiduu la "Adevărul literar şi artistic"; revine în 1938 la Paris, datorită unei subvenţii obţinute cu sprijinul lui Anastase Gusti, director general al Institutului Ipotecii Imobiliare şi director la "Reşiţa".
Afiliere:
  • membru al Societăţii Scriitorilor Români (mai 1921); membru al Adunării Generale a Societăţii Scriitorilor (1945).
Colaborări la publicaţii: "Adevărul", "Adevărul de joi", "Adevărul ilustrat", "Adevărul literar şi artistic", "Convorbiri literare", "Cuvântul liber", "Flacăra", "Floare albastră", "Lumea nouă", "Lumea nouă literară şi ştiinţifică", "Munca", "Povestea vorbei", "Proletarul", "Propaganda" (Iaşi), "Realitatea ilustrată", "Spicul", "Viaţa Românească" ş.a.

Note

  1. Numele la naştere: Henrihu Sanilevici, schimbat în Henric Leon Sanielevici, în urma deciziei nr. 27809 din 5 iulie 1950 a Comitetului Provizoriu al Primăriei oraşului Bucureşti, judeţul Ilfov.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi


A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z