Ioan Gh. Savin

Teolog, profesor universitar

„Unitatea graiului înseamnă pentru orice neam începutul şi temeiul adevăratei culturi, şi mai ales pentru noi ar însemna unitatea tuturor Românilor.”

Prezentare

Ioan Gh. Savin - teolog, profesor universitar

Numit de părintele Dumitru Stăniloae „marele teolog ortodox”, Ioan Gh. Savin este „unul din marii noștri apologeți” care, prin activitatea remarcabilă de filosof erudit şi cadru didactic universitar, și-a lăsat puternic amprenta asupra teologiei creștine româneşti a secolului XX.

Originar din localitatea Jorăști, parte, la acea vreme, a judeţului Covurlui, viitorul teolog Ioan Gh. Savin și fratele său, Petru Gh. Savin, au venit pe lumetârziu3 în familia preotului Gheorghe Savin, paroh al Bisericii „Sfinţii Împăraţi” din localitate, și al prezbiterei Zoița, atunci când „nu se mai aşteptau la moştenitor”.

Ioan şi mezinul familiei, Petru, avându-l ca model pe tatăl lor, au urmat studii teologice la Seminarul Veniamin Costachi” din Iași şi apoi la Facultatea de Teologie din București, Petru devenind un preot respectat, în timp ce fratele său Ioan a urmat calea profesoratului.

În timpul studenţiei a fost remarcat de preotul Ioan Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei, care i-a facilitat obținerea unei burse în Germania, unde a urmat studii aprofundate, la Berlin și la Heidelberg, cu profesori prestigioși ai vremii: Karl Stumpf (psihologia), Hugo Münsterberg (istoria valorilor) şi Eduard Spranger (pedagogia), fiind ulterior atras și fascinat de faima profesorilor Wilhelm Windelband (care preda filozofia și logica) și Ernst Troeltsch (profesor de teologie și filozofie), acesta din urmă fiindu-i mai târziu

îndrumător în pregătirea tezei de doctorat intitulată „Die Religions inhalte eines Systems der Werte”.

Şi-a început cariera didactic ca profesor de limba română la liceul din Bolgrad, pentru ca în anul 1920 să fie chemat la București pentru a fi numit inspector general în Ministerul Cultelor și Artelor, minister condus la acea vreme de Octavian Goga. Ioan Savin a devenit în timp un apropiat al poetului, care, la instalarea în funcția de prim-ministru, l-a numit subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale. Din această postură şi din cea de inspector şcolar, a putut să observe intruziunea politicului în religie, fapt criticat vehement atât în periodicul Cuvântul, al cărui editor a fost o perioadă, dar și în editorialele din Fântâna Darurilor sau în cărți precum „Creștinismul și comunismul” sau „Creștinismul și gândirea contemporană”.

Reglementările legislative apărute în perioada interbelică în învăţământul teologic au avut în Ioan Gh. Savin un promotor consecvent, acesta făcând parte în anul 1929, în calitatea sa de inspector general, din comisiunea numită de Ministerul Cultelor pentru întocmirea proiectului de lege pentru reorganizarea învăţământului teologic. Peste aproape un deceniu (în anul 1938), cu puțin înainte de apariţia Legii pentru modificarea şi completarea legilor privitoare la învăţământul superior şi special în vederea raţionalizării13, într-un articol din ziarul Viitorul, profesorul Ioan Gh. Savin motiva astfel necesitatea refacerii învățământului teologic: „În faţa prea multelor Academii, cu aceleaşi drepturi ca şi Facultăţile, acestea încep să pară, ele, prea multe. Din cauza acestei situaţii, chiar legea nouă trebuie modificată, redând învăţământului teologic structura cerută

de vechea administraţie bisericească, care este cea a bisericii din Vechiul Regat şi nu a celei din Ardeal: Seminarii şi Facultăţi Teologice. Academiile Teologice trebuie să dispară.

Realizând că activitatea politică nu este compatibilă cu apologetica, a refuzat categoric orice propunere de a face parte din echipe de guvernare (din partea patriarhului Miron Cristea sau a mareșalului Ion Antonescu) și s-a dedicat activității didactice.

În lucrările şi studiile date tiparului, în care a abordat probleme de actualitate sau vitale pentru susţinerea ortodoxiei, a folosit un limbaj simplu, expus cu îndemânare, pentru a susține teorii moderne destul de complexe, într-un domeniu destul de sărac la acea vreme, apologetica. Argumentele raţionale pe care le-a invocat, pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu, au reușit, după cum observa Iosif Naghiu, să „lămurească asupra raporturilor dintre religie și filosofia modernă”.

Ocupând un loc aparte în galeria teologilor și cercetătorilor români din perioada interbelică, ale căror scrieri au influențat în mod semnificativ atitudinile românești față de misticism, Ioan Gh. Savin a susţinut cu competență și vocație învățământul teologic românesc, modelând multe generații de viitori slujitori ai

altarului și Bisericii românești, transmiţând prin opera sa, generaţiilor viitoare, un tezaur duhovnicesc care îşi păstrează şi astăzi valoarea şi actualitatea.

Biografie

Data şi locul naşterii: 19 decembrie 1885, com. Jorăşti, jud. Covurlui (azi jud. Galaţi)

Data şi locul decesului: 22 februarie 1973, Bucureşti

Studii:

• a început studiile primare (clasa I şi clasa a II-a) la şcoala primară din localitatea natală, Jorăşti (1891-1893);
• a fost înscris în clasa a II-a primară la Şcoala Nr. 6 din Bârlad (1893-1896);
• a repetat clasa a IV-a primară la Şcoala de aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală din Roman46 (1896-1897);
• bursier la Seminarul din Roman (1897-1900);
• cursul superior la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi(1900-1905);
• Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1905-1910);
• şi-a luat licenţa în teologie (1910);
• bursier în Germania, la Universitatea din Berlin (1910-1912) şi Universitatea din Heidelberg (1912-1915);
• Şcoala de Ofiţeri de rezervă de la Ploieşti, doar o lună (toamna anului 1915).

Titluri ştiinţifice: doctor în teologie şi filozofie, la Universitatea din Heidelberg, cu teza: „Die Religions inhalte eines Systems der Werte” (1915).

Activitate socio-profesională:

• după studiile în străinătate s-a întors în ţară (1915);
• a fost îndepărtat din cadrul Şcolii de Ofiţeri de la Ploieşti (din cauza participării la o adunare publică în care a pledat pentru eliberarea Ardealului şi Bucovinei) şi a fost trimis ca soldat simplu în cadrul egimentului Nr. 51 din Galaţi;
• profesor de limba germană şi limba română la Liceul din Bolgrad (1918);
• a participat la Consfătuirea de la Sinaia (24-25 iun. 1919);
• inspector general al Ministerului Cultelor şi Artelor (1 dec. 1920);
• a fost căsătorit cu poeta tecuceană Natalia Negru50 (1922-1929), apoi cu Lucia Avramescu şi, la ieşirea din închisoare, cu Cornelia Rădulescu51;
• redactor responsabil de apariţia publicaţiei oficiale a Ministerului Cultelor, Cuvântul;
• a susţinut numeroase conferinţe, printre care: Secte şi ortodoxie (12 aug. 1924), Biserica şi noua ei organizaţie (13 aug. 1924), Despre literatură ca mijloc de educaţie (aug. 1925), Între cultură şi ortodoxie (1926), Cultură şi naţiune (1926), Creştinismul faţă de cultură şi civilizaţie (27 iul. 1928), Ce este ortodoxia (1942), Creştinismul şi cultura română (18 mart. 1943);
• profesor de Filozofie a religiei52 şi profesor titular53 de Apologetică la Facultatea de Teologie din Chişinău (1927 - iun. 1941);
• membru în colegiul electoral al Universităţii din Iaşi;
• membru în comitetul de redacție al revistei Biserica Ortodoxă Română;
• a participat la Congresul Asociaţiei Generale a Clerului Ortodox Român (Bucureşti, 12-13 iun 1934);
• codirector al publicației Fântâna Darurilor;
• a participat la Primul Congres al Frăţiei Ortodoxe Române (F.O.R.) - „asociaţie religioasă pentru Românii ortodoxi din Mitropolia Ardealului, Bănatului, Crişanei şi Maramureşului” (Sibiu, 28-29 oct. 1934);
• a susţinut o serie de emisiuni la Radiodifuziunea Română;
• a făcut parte din delegaţia română la prima Conferinţa Internaţională a Profesorilor de Teologie Ortodoxă de la Atena (1936);
• subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale în guvernul lui Octavian Goga (29 dec. 1937 - 10 febr. 1938);
• decan al Facultății de Teologie din Chișinău (28 iun. 1940 - 22 iun. 1941);

membru al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1941);

• membru delegat al Adunării Eparhiale a Episcopiei „Dunării de Jos” la Marele Congres Naţional Bisericesc;
• membru în consiliul de administraţie al Casei de Economie, Credit şi Ajutor a Clerului Ortodox Român;
• profesor la Catedra de apologetică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1941-1947);
• a fost pensionat (1 ian. 1948);
• a fost arestat şi întemniţat la Sighet, în lotul foştilor demnitari, în noaptea de 5/6 mai 1950;
• a fost eliberat (iul. 1955);

Afiliere:

• preşedinte al Uniunii Studenţilor Universitari din Bucureşti (1909);
• membru în Comitetul General organizator al Primului Congres Studenţesc Cultural-Naţional (Iaşi, 7-9 sept. 1909);
• membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei „Dunării de Jos”, Secţia Culturală ;
• membru al Fundaţiei Culturale „Principele Carol”;
• membru în Comitetul de direcţie al Cercului de Studii Social-Creştine „Solidaritatea”;
• membru al Comitetului naţional român al Alianţei Universale pentru Înfrăţirea Popoarelor prin Biserică.

Distincţii - Decoraţii:

Note

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Tena Bezman Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.

Resurse electronice

ANGHEL, COSTIN. Smaranda Brăescu, eroina. În: Suplimentul Jurnalului Naţional [online] : Ediţie de Colecţie : Oameni de legendă, 11 apr. 2005 : fotogr. [citat 21 mai 2009]. [1]

ANTONIU, DAN. Lăsaţi-mă să zbor! Smaranda Brăescu, fata cu capul în nori. În: Revista Art-Emis [online] : Personalităţi, 30 apr. 2017. [citat 18 februarie 2020]. [2]

L’audace d’une femme : [fotografie]. În: Paris soir [online], an. 9, nr. 2924, 8 oct. 1931, p. 1. [citat 18 februarie 2020]. [3]

D-ra Smaranda Brăescu a bătut recordul mondial feminin la aruncarea cu paraşuta, lansându-se dela 6000 m. înălţime : [fotografie]. În: Realitatea ilustrată [online], an. 5, nr. 246, 15 oct. 1931, p. 1. [citat 18 februarie 2020]. [4]

IONIŢOIU, CICERONE. Brăescu, Smaranda : [fişă biografică]. În: Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar. Vol.1: Dicţionar A-B [online]. Bucureşti : Editura Maşina de scris, 2000. [citat 13 mai 2009]. [5]

Mademoiselle Smaranda Braescu vient de se jeter en parachute de 6.000 metres d’altitude, détenant le record mondial féminin en cette spécialité. În: CEGES-SOMA [online] : Centre for Historical Research and Documentationon War and Contemporary Society. [citat 13 mai 2009]. [6]

Miss Smaranda Braescu, fully equiped for her attempt, and ready to start. În: CEGES-SOMA [online] : Centre for Historical Research and Documentationon War and Contemporary Society. [citat 18 februarie 2020]. [7]

Miss Smaranda Braescu, sitting in the plane, from which she jumped with the parachute from a heigth of 6.000 metres, breaking the Women’s record in parachute-jumping. În: CEGES-SOMA [online]: Centre for Historical Research and Documentationon War and Contemporary Society [citat 18 februarie 2020]. [8]

Paraşutista Smaranda Brăescu bate recordul mondial femenin de aruncare cu paraşuta : D-ra Brăescu ne povesteşte impresiile. În: Ilustraţiunea română [online], an. 3, nr. 42, 14 oct. 1931 : fotogr. [citat 18 februarie 2020]. [9]

SCORŢA, MONICA. Smaranda Brăescu. În: Facultatea de Inginerie Aerospaţială [online]. [citat 18 februarie 2020]. [10]

Smaranda Brăescu. În: Enciclopedia României [online]. [citat 18 februarie 2020]. [11]

Smarandele României. În: Orizont aviatic [online], nr. 5, mart. 2003. [citat 18 februarie 2020]. [12]

TURTURICĂ, SORIN. Smaranda Brăescu a cucerit America printr-un salt cu paraşuta. În: Historia [online]. [13]

[Women pilots at an all American air meet] : [graphic]. În: Florida Photographic Collection [online]. [citat 19 februarie 2020]. [14]