Jorăşti

Revision as of 14:30, 8 December 2009 by Liana (talk | contribs) (Date monografice)

Date monografice

Satul Jorăşti este atestat documentar în vara anului 1772. Era alcatuit din mai multe moşii care sunt consemnate în documente, satele întemeiate pe ele purtând aceleaşi denumiri: Căţeleşti, în parte de apus, Andrieşeni, în partea de nord, Ionăşeşti, în partea de nord vest. Partea de sud-vest a moşiei satului Jorăşti se numea Jăglău, la 10 decembrie 1802. Menţiunea „Bătrânul Jiglău” indică o existenţă prestatală a obştei Jorăşti. Toponimul provine de la onomasticul Jora, derivat din Gheorghe, prin influenţă sârbo-croată, vechi nume răzăşesc, folosit, în tinutul Vaslui şi păstrat de ţârani la inceputul secolului al XVIII-lea. Autorul Dan Râpă scrie în lucrarea sa despre satul Jorăşti, care se afla în apropiere de malul drept al Nistrului, consemnândul drept „Vadul Jora”ceea ce demonstrează circulaţia în timp a numelui respectiv-Gheorghe Jora, pârcălab de hotin. Menţionăm, de asemenea, şi alte moşii: Drăguşeni, Puţeni, care a fost considerat dintotdeauna un cătun al Jorăştilor, Fundeşti. Aceste moşii alcatuiescvatra pe care s-a întemeiat şi s-a dezvoltat satul Joraşti. Satul Jorăşti este înregistrat în catagrafia din 1774, toată suma satului fiind de 22 de persoane, nominalizate pe categorii. De asemenea, în anul 1803 se găseşte înregistrat în ocolul Mijlocului. Din punct de vedere juridic,. Satul Jorăşti este atestat în anul 1840, când a fost investit şi cu sigiliu. După promulgarea legii rurale, de către Alexandru Ioan Cuza, satul Jorasti este declarat centru de comună, intrând în componenţa sa cătunele Lunca şi Zărneşti, aceastaa structura existând si în prezent. În trecut descrierea era prezentată astfel: „La depărtare de 65 km de Galaţi şi peste 10 km de la Tg. Bujor se află comuna Jorăşti, care se învecinează la nord cu judeţul Tutova, la est cu comuna Balinteşti şi Băneasa, la sud-est cu Bujoru şi la vest cu Vârlezi şi Crăieşti”. De la un capăt la altul comuna Jorăsti este străbătută de Pârâul Covurlui. Pământul de aici e nisipos: se găsesc multe dealuri şi râpi, dealuri şi văi. Locurile sunt bune pentru agricultura şi creşterea vitelor, îndeosebi pe valea Jorăştilor sunt fâneţe; paduri există dar cu copaci rari si mici. În prezent comuna are 6285 ha, teren arabil, paduri, păşuni şi vii. Populaţia este de 1945 locuitori.

Primăria JORĂȘTI

Date contact:

Adresa:

Primar

Viceprimar

Secretar

Contabil

Biblioteca