Difference between revisions of "LEONARD Nae"

„.”

Autograf Nae Leonard

Nae Leonard - artist liric

Prezentare

Leonard11 Numele artistului era Nae şi prenumele Leonard, tatăl fiind Constantin Nae., „cel mai iubit și mai glorios dintre trubadurii scenei românești”2,

s-a născut într-o locuință modestă de pe strada Moruzzi, din veșnicul cartier Bădălan, de la marginea orașului Galați. „O vale mocirloasă pe fundul căreia se strângeau și musteau, jumătate din an, apele ploilor, cu bălți înverzite de mătasea broaștei, cu mâl clisos în care se afundau cizmele locuitorilor, cei mai mulți muncitori în port și în gară”3, astfel descria cartierul gălăţean unul dintre biografii artistului. Mutat la Buzău după moartea mamei sale, îl va cunoaște aici pe artistul Vladimir Maximilian, cel care îi va fi aproape de-a lungul întregii sale cariere artistice, împreună constituind mai târziu „cei doi stâlpi ai companiei”4 conduse de Constantin Grigoriu. Întâiul fior al scenei îl simte pe scena Teatrului Moldavia din Buzău, la vârsta de 11 ani, în timpul unei serbări școlare, atunci când, copilul „năltuț, drept, cu ochii scăpărând ca de reflexele solare dintre undele unui fluviu, începu să recite, cu o voce plină de nuanțări extreme, de modulații catifelate”5, reușind să scoată din letargie audiența: „Leonard primi atunci cele dintâi ropote de aplauze, primele flori, primele priviri visătoare de femee...”6. Primele întâlniri cu emoţia scenei, primii paşi în lumea artei scenice, căreia avea să-i fie un supus devotat până în ultimele clipe ale existenţei, sunt rememorate mai târziu de artist, în paginile almanahului Excelsior: 7 Nae Leonard, „Cum am debutat...”, în Excelsior : Almanach de teatru, literatură, artă, muzică, 1918, p. 18. Un pas important în viața sa a fost venirea la București, atunci când copilul sfios și melancolic se confruntă cu tentaţiile capitalei şi cu schimbările aduse de efervescenţa adolescenţei: „trăsăturile sale se virilizează, frumusețea lui se accentuează, prinzând un caracter de forță. Un dor intens de viață îl cuprinde. Vrea să simtă și el veselia vieții, plăcerile ei. Sentimentalitatea lui nativă, devine un avânt romantic către iubire și artă. De acum, marea tragedie a vieții lui va avea să se brodeze, din firele de aur ale geniului și iubirii, pe fondul acestei sentimentalități romantice, avântată...”8. Viața de intern la Institutul Ottescu avea să-i prilejuiască alte întâlniri fericite, printre care cea cu viitorul mare actor Tony Bulandra, cu tenorul Alexandru Demetrescu da Sylva, cu actorul Achil Popescu, cu scriitorul şi magistratul Nicolae Ottescu și respectiv compozitorul Ion Nonna Ottescu. Tot aici, profesorul de canto, Theodor Popescu, fost mare cântăreț, care jucase la Teatrul Scala din Milano, și profesorul de vioară au descoperit în „elevul lor, N. Leonard, un talent înnăscut, având nu numai voce frumoasă şi caldă, cu un timbru plăcut, dar şi o foarte fină ureche muzicală”9. Nemaiputând urma cursurile Institutului, Leonard s-a hotărât, la doar 16 ani, să intre în lumea teatrului, neţinând cont de vorbele bunului său prieten Vladimir Maximilian, care „l-a sfătuit să-şi continue studiile, socotindu-l prea tânăr pentru a se aventura în teatru”12. Nicu Poenaru, cel care l-a instruit în arta teatrală și a interpretării, a văzut însă de la început marele talent al acestuia, mărturisind actorului Emil Bobescu: „Uite, tânărul acesta, Leonard, este nebun după teatru. Întreaga ţară va vorbi de el. Are tot ce-i trebuie: e frumos, bun cântăreț și actor, știe întreg repertoriul pe dinafară. Ce voce frumoasă și caldă, ce farmec! Mănâncă teatrul cu pâine, aşa vine vorba, că nici pâine nu prea are acum”13. Lipsa, din fragedă pruncie, a mamei, de la care a moştenit „o mare sensibilitate”14, i-a influenţat pe mai departe viaţa, Leonard fiind în permanenţă în căutarea dragostei adevărate. A fost căsătorit de trei ori şi a avut numeroase idile cu partenerele de scenă, dintre care, cea mai cunoscută a fost cea cu faimoasa cântăreaţă Florica Cristoforeanu, alături de care a format un cuplu în care cea mai desăvârşită artă se împletea armonios cu cea mai frumoasă dintre iubiri, dar care nu a rezistat datorită firii sale boeme. Adulat de spectatori şi în special de publicul feminin, care îl înconjura cu adoraţie în perioada sa de glorie, a rămas spre sfârşitul vieţii singur, rămânându-i alături doar tatăl său, Constantin Nae, de la care luase „dragostea de libertate, spiritul de independență și mândria care i-au călăuzit întregul fir al existenței”15 Un fenomen în epocă, un artist care s-a bucurat de dragostea nemărginită a publicului, Leonard „izbutise să-şi formeze mai mult decât spectatori fideli. Vraja artei sale izbutise să treacă dincolo de cei trei pereţi ai scenei, dincolo de luminile artificiale ale rampei”19, purtându-i pe admiratorii săi într-o altă lume: „Între decoruri bogate, în costume de fir şi de argint, sub lumini jucăuşe, artiştii de operetă, în frunte cu Leonard, furau spectatorilor tabloul brutal al realităţii. Îi treceau într-o lume imaginară de amor şi cântec”20. De-a lungul carierei sale, a interpretat nenumărate roluri care au dat măsura talentului său, dintre care Canio, din Paiaţe, considerat „piatră de încercare, dar și de mare succes pentru tenori” se remarcă prin modul în care „a pus accente impresionate, care au dat fiori de adevărată și minunată artă publicului”21. Repertoriul său artistic cuprindea o gamă variată de personaje, în timp ce frumusețea sa devenea câteodată o piedică în evidențierea realului talent actoricesc cu care era înzestrat, despre acest aspect Vladimir Maximilian remarcând: „Mult regretatul meu prieten Leonard, acel «Făt-Frumos» al operetei, a trebuit să fie sclavul frumuseții sale; publicul nu i-a îngăduit niciodată să-și modifice fața, decât cel mult cu o mustăcioară. Ori de câte ori Leonard și-a adus pe scenă vreo modificare înfățișării lui naturale, cu vreun deghizament comic sau cu vreo îmbrăcăminte sărăcăcioasă, adecvate personajului dramatic, nu a mai suscitat în aceeași măsură atenția publicului; admiratorii săi nu 1-au vrut pe scenă decât frumos, așa cum era în viața de toate zilele”29. În pauzele dintre cele două stagiuni, cea de iarnă și vară, Leonard, alături de trupa sa, străbătea întreaga ţară în turnee, trecând adesea prin Iași, bătrâna capitală a Moldovei, prin Brăila şi prin Galați, orașul în care văzuse lumina zilei. De câte ori ajungea în oraşul natal, Leonard se ducea să revadă casa părintească, locul despre care mărturisea: „acolo mi-am petrecut cele mai frumoase zile ale copilăriei, când n-ajunsesem încă să cunosc nici ce este durerea, nici lipsurile, dar nici marile satisfacţii şi bucurii ale zilei de astăzi”30. În casa natală era cotropit de noianul amintirilor de demult, dintre care se distingea în mod special „chipul drag al mamei pe care îl căuta mereu, mereu, în amintire...”31

Ultimul spectacol în care a interpretat un rol a fost comedia muzicală Fritz de Robert Stolz, „jucată pe scena Teatrului Alhambra în fiecare seară cu casa închisă”46, care a reprezentat „un mare succes pentru Leonard, care juca în excelente dispoziții actoricești, ajutându-și vocea cu temperamentul lui generos și pasionat. Și poate că niciodată n’a părut mai tânăr și mai plin de viață decât atunci când își cânta cântul de lebădă...”47. „Iată, Leonard apare/ Făt Frumos ca din poveşti/ Rege-al operetei noastre/ Vrăjitorule, tu eşti!” erau rândurile unui cuplet admirativ al vremii faţă de cel care a fascinat generaţii întregi şi care s-a stins într-un ajun trist de Crăciun. La înmormântarea sa, Grigoraş Dinicu a cântat aria favorită din Contesa Maritza, „Zii, Ţigane”, melodie care a răsunat „sfîşietor prin cimitirul pe care îl străbătea cortegiul lung al actorilor şi spectatorilor care îl iubiseră şi admiraseră”48. Scriitorul Tudor Arghezi a consemnat tristul eveniment în rânduri emoţionante, Nu a fost uitat de contemporani, primii care i-au cinstit memoria fiind bucureștenii care l-au adorat şi care şi-au manifestat recunoştinţa prin inaugurarea unui monument, în ziua de 15 iunie 1932, „într-un colț idilic”51, pe Șoseaua Kiseleff, ceremonie la care violonistul Grigoraş Dinicu a cântat melodiile favorite ale lui Leonard. Monumentul, care poartă mărturia în bronz a chipului artistului, a fost ridicat prin subscripţie publică iniţiată de ziarul Rampa şi a fost realizat de sculptorul Oscar Han, gălăţenii contribuind cu un ajutor în valoare de 2.000 de lei52, răspunzând astfel apelului lansat de tatăl artistului: „cum la Galaţi, în oraşul său natal s-a organizat pentru ziua de 25 august în sala Odeon un festival în sus menţionatul scop cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune a încuraja această operă cu care camarazii53 lui Leonard au pornit să o înfăptuiască alături de mine”54. Oraşele în care a trăit momente importante ale vieţii, i-au cinstit memoria, astfel că străzi din București, Buzău, Câmpulung şi Galaţi poartă numele artistului, în timp ce pe casele din Câmpulung şi Buzău unde a locuit au fost amplasate plăci memoriale. Un „restitutio” ar însemna şi amplasarea unei plăci pe locuinţa din Galaţi, pe care profesorul şi muzeograful Valentin Bodea a identificat-o „în Piaţa Moruzi, strada Păcii, numărul 12, construită în stil vernacular la sfârşitul secolului al XIX-lea”55. Viaţa fascinantă a lui Leonard şi ecoul pe care l-a stârnit în epocă a inspirat trei monografii dedicate personalităţii sale, prima fiind cea a muzicologului Theodor Bălan, primul său biograf, urmată de cea a scriitorului Stelian Ionescu-Angel, carte pe care, „cu mici adăogiri lirice justificate de marea sa dragoste pentru prietenul dispărut, a izbutit s-o povestească «aşa cum s-a întâmplat»”57, reprezentând o sursă importantă „pentru cunoaşterea – în contemporan – a vieţii şi carierei celui mai iubit şi mai glorios dintre trubadurii scenei româneşti”58. Acest demers a fost continuat de cartea lui Gaby Michailescu, care a avut curajul „să readucă la viaţă sufletul acestui aristocrat al cântului, care a transformat fiecare clipă a scurtei şi zbuciumatei sale vieţi în artă, iar fiecare clipă de artă în viaţă incandescentă”59. Aceste trei bijuterii biografice, au fost completate, în anul 2011, de omagiul oraşului natal, prin volumul „Gălățeni despre Nae Leonard și Teatrul Muzical din orașul de la Dunăre”, volum omagial prilejuit de sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea artistului, care însumează articole și mărturii despre acesta, scrise de concitadini care s-au aplecat asupra vieţii sale. Cel al cărui nume „se confundă cu apariția și împământenirea operetei la noi”60, nu a fost uitat niciodată de gălăţeni, luna decembrie a anului 1972 reprezentând un moment de referinţă în istoria muzicală a oraşului prin manifestările omagiale organizate atunci, care au culminat cu acordarea numelui său Teatrului Muzical din Galați. Tot atunci, în ajunul Crăciunului, dată în care se comemorau 44 de ani de trecerea sa în nefiinţă, a avut loc premiera absolută a operetei în două acte, Leonard, de Florin Comișel. Onoarea, dar şi greaua povară, a evocării legendarei personalități a tenorului Leonard i-au revenit atunci artistului liric Ion Frigioiu61, despre această premieră, reputatul muzicolog George Sbârcea afirmând că se constituie într-o „frescă evocatoare a unei figuri legendare pentru opereta românească şi o reconstituire, prin imagini sugestive, a epocii în care teatrul nostru muzical își definea profilul de artă”, în timp ce interpretul lui Leonard, tenorul Ion Frigioiu, a reuşit „să creeze farmecul personajului prin fizicul său şi, în melodiile lirice, chiar să evoce ceva din coloritul vocii «prinţului operetei», aşa cum o bănuim din puţinele înregistrări rămase de la el” Astăzi, în fața Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi, tronează bustul tenorului, inaugurat în ziua de 17 octombrie 2003, operă a sculptorului gălățean Gheorghe Terescenco, care, montat pe un soclu în formă de liră, redă din frumusețea neobișnuită şi din eleganţa celui care a fost Leonard, confirmând aprecierea marei artiste Elena Zamora: „A trăit pentru teatru şi prin teatru — şi lui i-a dăruit totul, până şi viaţa. Era un artist adevărat. El ar fi meritat toate cinstirile din lume!”63.

Numele la naștere: Nae Leonard

63 Elena Zamora, op. cit. 64 Numele real al artistului era Naia (Nae) Leonard, Leonard fiind prenumele (v. S.J.A.N. Galaţi. Fond Colecţia de Registre de Stare Civilă Comunală a Judeţului Covurlui. Primăria oraşului Galaţi, dosar 505/1886, Certificat nr. 1671, f. 60). 65 Nu și-a terminat studiile deoarece unchiul său nu l-a mai putut susține financiar. Data naşterii: 13 decembrie 1886 Locul naşterii: Galaţi Data decesului: 24 decembrie 1928 Locul decesului: Câmpulung, jud. Argeş Studii:  Școala primară nr. 1 din Buzău (1893-1897);  Liceul „Al. Hâjdeu” din Buzău (denumit ulterior „B.P. Hașdeu”) (1897-1900);  Institutul Ottescu65 din Bucureşti, unde a urmat studii de canto cu Theodor Popescu (1900-1903);  studii de perfecționare cu celebrul profesor de canto Jean de Részké, la Paris (apr. - aug. 1910);  Conservatorul de Muzică și Declamație, condus de Dimitrie Popovici- Bayreuth (1910). Activitate socio-profesională:  s-a angajat corist în trupa artistului Nicu Poenaru (1903);  a intrat în Compania lui Alexandru Marinescu, devenită ulterior „Compania lirică română” (1904-1905); s-a mutat în Compania lui Constantin Grigoriu, unde a interpretat roluri principale (din 1905);  a fost căsătorit cu Elena Teodorescu66 (28 aug. 1905 - 1911);  a alcătuit Compania de turnee Niculescu- Buzău - Leonard67, la Iași (1907);  a fost angajat, ca prim tenor liric, la Opera Populară din Viena68 (1908);  a călătorit la Viena şi la Veneţia cu Florica Cristoforeanu (1911);  s-a căsătorit cu Elena Guriță, fiica unui moșier din Focșani (3 ian. 1913); după divorţul de aceasta s-a căsătorit pentru a treia oară cu Dora Steuermann;  după moartea lui Constantin Grigoriu, Vladimir Maximilian şi Nae Leonard au preluat conducerea companiei, sub denumirea Compania Lirică Grigoriu - Asociaţia Maximilian - Leonard69 (1914);  a fost marcată împlinirea a 15 ani de activitate, pe parcursul cărora a interpretat 200 de roluri în 4.500 de reprezentații (1919);  a participat la Balul Artiştilor Mascat şi Costumat, organizat de Sindicatul Artiştilor Lirici şi Dramatici din România (2 mart. 1919)70;  a candidat pe lista Grupării Artiştilor pentru Adunarea Deputaţilor, Circumscripţia Electorală Ilfov71 (1920);  la propunerea Ministerului Artelor, condus de Octavian Goga, trupa Leonard - Maximilian a plecat în turneu la Timișoara (oct. 1920 – 31 ian. 1921), Arad (1 febr. - 1 mart. 1921) și Oradea (1-13 mart. 1921), primind o subvenţie pentru a pregăti noua stagiune din Banat şi Ardeal;  artistul Vladimir Maximilian s-a retras de la conducerea trupei, aceasta devenind Compania Lirică Leonard (1921)72;  în onoarea artistului, a fost organizat Festivalul „Leonard”, pentru a marca cei 20 de ani de carieră (20 febr. 1924);  a întreprins numeroase turnee în ţară şi străinătate, printre care: În ţară: 1905: Iași; 1906: Turnu Măgurele; 1907: Iași; 1908: Iași; 1909: Iași (19 sept. - 10 oct.), Galaţi şi Brăila (11 oct. - 10 dec.), Ploieşti (12 – 14 dec.); 1910: Iași; 1911: Iași (20 sept. - 11 oct.), Galaţi şi Brăila (12 oct. - 24 nov.), Buzău (25 nov.); 1912: Iași (20 sept. - 9 oct.), Galaţi şi Brăila (oct.), Ploieşti, Craiova, Turnu Severin; 1914: Iași, Galați, Brăila, Craiova; 1915: Iași; 1916: Constanţa, Brăila, Galaţi, Bârlad; 1922: Cernăuţi, Craiova, Iași, Focșani, Galați, Ploiești, Constanța, Brăila, Buzău; 1923: Pitești, Craiova, Ploiești, Brăila, Galați, Iași, Botoșani, Roman, Bacău, Buzău, Focșani, Râmnicu Vâlcea, Constanța; 1924: Cluj-Napoca (15-18 oct.); 1926: Chişinău (oct.); 1927: Arad; În străinătate: Rusia (1908), Bulgaria (1925), Franţa (1925, 1926);  s-a prăbuşit pe scenă, în timpul repetiţiilor la opereta Fritz de la Teatrul „Alhambra” (nov. 1928);  a murit de tuberculoză în casa părintească din Câmpulung, în ajunul Crăciunului anului 1928. Debut:  elev fiind, pe scena Teatrului Edison din București, în comedia muzicală Bubi (1902);  ca angajat al unei trupe de teatru, pe scena Teatrului Lupescu din Focșani, în opereta De-aș fi rege (1903). Afiliere:  membru al Societății Artiștilor Lirici și Dramatici din România;  membru și vicepreședinte73 al Sindicatului Artiștilor Dramatici și Lirici Nesubvenționați din România (19 ian. 1919). Distincții – Decorații:  Medalia „Bene Merenti”, clasa a II-a74 (1913);  Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler75 (1921);  Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor76 (1924).

Biografie

Data şi locul naşterii: 29 martie 1885^[1], Galaţi

Data şi locul decesului: 7 octombrie 1963^[2], Geneva

Studii:

• Liceul German Evanghelic din Galaţi.

Activitate socio-profesională:

Afiliere:

Colaborări la publicații:

Note

1. ↑ Anul d 1886.
2. ↑ Dată confirmată de soția sa, Valerica Passini-Maur, în corespondența cu Vasile Hondrilă și de necrologul din Tribune de Genève.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z