Difference between revisions of "Lucian Temelie"

„Teatrul este un vis frumos, o magie, o maladie. O viață de iluzii, creată de un poet și completată de un regizor însuflețită de actorii deveniți zei odată cu aprinderea reflectoarelor.”

Autograf Mircea Ionescu

File:Temelie mastile.jpg 

File:Temelie stela.jpg

File:Lucian temeilie.jpg File:Temelie2.jpg

Mircea Ionescu - jurnalist, scriitor

Prezentare

Unul dintre actorii şi regizorii de succes ai scenei gălăţene, Lucian Temelie s-a născut la Braşov, în familia ofiţerului Gheorghe Temelie și a Elenei (născută Vlădescu). Cei doi copii ai familiei, Victoria1 şi Lucian (Vichi şi Luchi), au îmbrăţişat amândoi cariera artistică, devenind la maturitate personalităţi respectate în domeniu. Despre puternica impresie lăsată de o sală de spectacole, în care a intrat pentru prima dată la vârsta de 5-6 ani, Lucian Temelie povestea cu emoție: ... mi s-a tăiat respiraţia. Mi s-a părut ceva de vis. Templul Thaliei era o lume nouă şi necunoscută pentru mine. Scaunele, cortina, draperiile de la ferestre, uşile, toate erau îmbrăcate în pluş roşu, iar balconul strălucea prin ornamentaţii aurii, la fel şi modelele de pe înaltul tavan unde două candelabre dădeau şi mai multă strălucire întregii săli! Emoţionat am crezut că sunt într-o biserică! Probabil de atunci am rămas cu ideea că teatrul este biserică, cerând peste ani colaboratorilor mei să se comporte pe scenă ca atare… să se meargă în vârful picioarelor, să se vorbească în şoaptă când eşti în culise, pentru a nu tulbura pe colegul care «oficiază» în faţa spectatorilor…2 Lucian Temelie a urmat studiile în orașul natal, fiind coleg de şcoală cu viitorul critic şi istoric de teatru şi film Călin Căliman, cel care, sub titlul „O minune a tinereții mele”, publica o caldă mărturie a anilor și actorilor din orașul de sub Tâmpa, în prima monografie dedicată teatrului braşovean, unde mărturisea că printre cei care i-au „rămas în suflet” şi i-a admirat pe scena teatrului brașovean se numărau unchiul său, Teofil Căliman şi fostul său coleg, „actorul Lucian Temelie, care avea săşi consolideze ulterior cariera la Petroşani, şi în special la Galaţi”3. După debutul în spectacolul „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale pe scena teatrului din Braşov, a fost „ucenic”4 al acestei instituţii, având prilejul să fie „inoculat cu maladia actoricească”, printre modelele şi partenerii săi de scenă numărându-se actori pe care cu emoţie îi amintea5: Mişu Fotino6, Eugenia Petrescu, Marius Pepino, Cotty Hociung, Andrei Armancu, George Podhorschi, Savu Rahoveanu, Mihai Fotino, Aurel Gheorghiu-Galaţi, Constantin Adamovici, Vivi Candrea, Nunuţa Hodoş, Ştefan Alexandrescu, Andrei Armancu şi mulţi alţii, despre care nota: „au contribuit la moralul meu făcând să uit drama prin care treceam. Tuturor le mulţumesc cu plecăciune pentru că m-au făcut să iubesc frumosul vieţii, adică teatrul”7. Viitorul actor a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la desăvârşirea sa profesională contribuind mentori renumiţi, nume mari ale scenei şi ale învăţământului artistic românesc, precum: Aura Buzescu, Ion Manolescu, Gheorghe Timică, George Vraca, Raluca Zamfirescu, Arcadie Baculea, Sică Alexandrescu, Horea Popescu, Nicolae Moldovan. Din timpul anilor Şi-a început cariera de actor profesionist pe scena Teatrului de Stat „Valea Jiului” din Petroşani, unde, mărturisea actorul, „trebuia să «ispăşesc» vina de a fi fiul fostului ofiţer din armata regală română, tatăl meu, Gheorghe Temelie, condamnat în închisorile comuniste”10. A păstrat din anii petrecuți acolo „amintirea unor realizări foarte frumoase ca actor, o sensibilitate oarecum neobişnuită care au făcut să creez un rol precum profesorul Miroiu din «Steaua fără nume» de Mihail Sebastian şi multe altele”11. Despre prestaţia tânărului Lucian Temelie pe scena de la Petroşani mărturisesc recenziile spectacolelor apărute în ziarul local, Steagul roşu. Astfel, „frumoasa creaţie”12 a actorului în piesa Trenul poate fi oprit sau ,,bogatele resurse interpretative”13 dovedite în piesa Băieţii veseli, au fost urmate de întâlnirea cu personajul vagabondului Eliodor Pac, din piesa lui Victor Eftimiu, Omul care a văzut moartea14, N. Irimescu menţionându-l pe actorul Lucian Temelie printre actorii ale căror „realizări trebuie relevate”15. De altfel, după 20 de ani de la premiera spectacolului, cu prilejul montării aceleiaşi piese la Galați, actorul afirma: „Păstrez vie în memorie seara premierei, onorată de prezenţa maestrului Victor Eftimiu. Împărtăşindu-ne din amintirile sale despre geneza piesei «Omul care a văzut moartea» […]. Dar cea mai frumoasă amintire pe care o păstrez de la acel spectacol este întîlnirea cu actriţa Stela Popescu, care interpreta rolul Alice Filimon şi care a devenit de atunci Stela Popescu Temelie”16, în memoriile sale notându-şi: ...a venit în teatru cu un paltonaş de celofibră şi nişte bocanci scâlciaţi şi roşi de vreme, dar Doamne, ce talent, ce glas cristalin, ca apa unui pârâu de munte! Câtă graţie pe scenă a mâinilor, a mişcărilor… câtă sensibilitate, toate aceste haruri într-un nod de fătucă. Cât de cinstită cu viaţa ei atât de chinuită în copilărie şi adolescenţă. Frumuseţe spirituală făcând parte din familia marilor actriţe Frosa Popescu şi Eugenia Popovici. Fără complexe că nu are picioare lungi, dar arzând pentru teatru aşa cum au învăţat-o dascălii ei, monumente ale vieţii teatrului, Victor Bumbeşti, George Vraca, Maria Filotti şi Al. Critico17. Sentimentul teatrului ne-a cununat pe amândoi, doi copii, bucuroşi că suntem într-un teatru!18 Cea despre care spunea cu admirație că este „o mare actriţă”, pe care doar „un dram de noroc, pe lângă talentul hărăzit de Dumnezeu” o despărţea de statutul marilor actriţe din Bucureşti, „actriţe care atunci când o întâlnesc o venerează”19, a devenit soţia sa în 1959, eveniment marcat doar printr-un pahar de şampanie, împreună cu d-na Elena Temelie, mama actorului, pentru că urma intrarea pe scena spectacolului din acea seară, „Într-un ceas bun” de Victor Rozov. Cele două talente actoriceşti împletite pe scenă au rezonat cu destinele celor doi oameni înzestraţi „cu o francheţe pe care doar persoanele de bună calitate o posedă” şi despre care scriitoarea Cezarina Adamescu20 mărturisea: „ei te invită în universul lor, în intimitatea casei lor de intelectuali de marcă şi te fac să te consideri de-al lor. Greu te hotărăşti să întrerupi vraja, magia acestui cămin. […] Respect, delicateţe, fineţe, discreţie, modestie remarcabile, şi o căldură binecuvântată te cuprind şi te moleşesc în braţele fotoliilor, încât n-ai vrea să pleci curând. Şi faptul că ai gustat din deliciile acestui rafinament intelectual te motivează şi te stimulează să faci şi tu ceva bun şi frumos pentru oameni, să dărui ceva din sufletul tău, celorlalţi” Experienţa teatrală dobândită în primii ani de carieră teatrală a căpătat noi valenţe în Galaţi, oraş ce i-a devenit cămin la începutul anilor ’60 şi unde a întruchipat, cu har creator şi meticulozitatea unui adevărat profesionist, cu eleganţă şi rafinament, roluri de diverse facturi, dezvăluind noi şi neaşteptate faţete ale temperamentului său artistic, apreciate de cronicari. Într-un sensibil portret al omului de teatru, actor și regizor, scriitoarea Cezarina Adamescu27 aprecia: „era cu adevărat un magician. Un mag cu ochii fascinanţi care te vrăjea într-atât încât priveai hipnotizat şi ascultai orbeşte indicaţiile regizorale, uneori chiar jucând alături de dânsul, căci se implica şi în viaţa diferitelor personaje”28. Mişcarea artistică locală a avut în Lucian Temelie, încă de la venirea sa pe meleagurile gălăţene, un susţinător înflăcărat al revitalizării teatrului, în

În paralel cu activitatea de la Teatrul Dramatic din Galaţi, Lucian Temelie, împreună cu soţia sa, s-a dedicat echipei de actori amatori a Clubului Muncitoresc, această trupă fiind numită ulterior, la sugestia sa, „Teatrul nostru”, denumire care sublinia faptul că acest nou teatru este „al nostru, al tuturor celor care prin noi i-am dat viaţă”31. Munca cu această trupă de artişti amatori, pe care o considera „o profesiune de credinţă”, s-a reflectat în „rodul strădaniilor conștiente și generoase depuse de Lucian Temelie, rezultatele cristalizate de membrii acestui talentat colectiv constituindu-se într-un dinamic și valoros punct de referință”32. Pasiunea, răbdarea, profesionalismul şi talentul nativ i-au permis regizorului Lucian Temelie să abordeze cu mult curaj piese dificile, semnate

Mircea Ionescu - jurnalist, scriitor

de autori consacrați ai dramaturgiei naționale și universale, reuşind să ofere „unor interpreţi deosebit de înzestraţi, posibilitatea de a-şi valorifica şi afirma talentul în roluri dificile chiar şi pentru artişti profesionişti cu multă experienţă scenică”33. Multe dintre spectacolele puse în scenă de acesta au obținut recunoașteri naționale, concretizate în medalii de aur, premii întâi sau titluri de laureat la manifestări naţionale precum Festivalul Bienal „I.L. Caragiale” sau Festivalul Național „Cântarea României”, dovezi atât ale valorii artistice dovedite de actori, cât și a meritului celui care, „cu neostoită consecvență, a «cioplit cu o daltă aidoma unui sculptor, șlefuind talentul artiștilor amatori», înclinațiile și sensibilitatea lor artistică spre a trece, prin inimă și cuget, în coordonatele sociale ale artei scenice”34. Un astfel de moment a fost şi cel din anul 1971, când obţinerea titlului de laureat a stârnit entuziasmul actorilor gălăţeni, moment surprins de presa vremii: „cu lacrimi de bucurie, artiştii se îmbrăţişează, se sărută. Regizorul şi scenograful Lucian Temelie, vechi şi pasionat sufletist al acestei formaţii, ascuns în dosul bărbii stufoase îi priveşte surîzînd, bucurîndu-se şi el deopotrivă”35. Cei care au avut bucuria să fie călăuziţi în lumea teatrului de Lucian Temelie au rămas în amintire cu „vocea puternic vibrantă, ochii profunzi, lucind straniu (nu degeaba numele său era Lucian), statura lui dreaptă, ținuta impecabilă, manierele desăvârșite” şi în special cu personalitatea sa remarcabilă, care a reprezentat un adevărat liant al trupei, dispunând de „acea putere de a-i ține uniți pe cei din colectivul de teatru pe care l-a condus și căruia i-a adus lauri, medalii de aur și argint, multe flori și mai ales, aplauze și o prețuire ca pentru un teatru profesionist. Cu un înalt profesionalism și cu fermitate, când era vorba de teatru, de arta actorului cu sine însuși, de arta actorului cu ceilalți, cu regizorul și cu publicul”36. Actor, regizor, scenograf, asistent de regie, Lucian Temelie a devenit o prezenţă activă a vieţii artistice gălăţene, valoarea artistului complet şi complex fiind demonstrată şi în viaţa culturală a oraşului, prin calitatea de amfitrion, în anii ’80, al unei cafenele literare unde s-au perindat în spectacole regizate sau improvizate nu doar „toată floarea culturii şi artei gălăţene” ci şi o serie de invitaţi precum Emil Hossu, Radu Zaharescu, Dorina Drăghici, Catrinel Dumitrescu și mulți alții. Artistul a reluat ideea cafenelei în anul 1991, când şi-a etalat „în egală măsură calităţile de amfitrion şi pe cele de actor, oferindu-ne un recital (intitulat sugestiv «Singur cu mine») din creaţiile lui Emil Botta, Marin Sorescu, Radu Stanca, Victor Eftimiu, Baudelaire, Shakespeare, Omar Khayam, dovedind reale disponibilităţi şi sensibilitate în interpretarea poeziei al cărei conţinut şi-l asuma afectiv prin nuanţare elevată şi înţelegere superioară”39. De asemenea, viaţa teatrală studenţească gălăţeană a găsit în Lucian Temelie un fervent promotor, acesta regizând o serie de spectacole puse în scenă la Casa de Cultură a Studenților sau prezentate în diverse manifestări naționale de profil. Lucian Temelie a folosit orice prilej pentru a pune în scenă spectacole literar-muzicale dedicate unor personalităţi ale culturii române precum Mihai Eminescu, Emil Botta sau Dimitrie Stelaru. De altfel, Emil Botta era „idolul vieţii sale de actor”, Lucian Temelie admirând la acest „netemător pelerin printre fantasme” dezinvoltura pe care o avea pe scenă şi acea „mişcare [care] avea graţie şi gravitate”, despre întâlnirea cu acest titan al scenei româneşti mărturisind După evenimentele din decembrie 1989 și după ieșirea la pensie, Lucian Temelie și-a canalizat întreaga energie pentru a pune bazele companiei teatrale particulare profesioniste Trianon, îndeplinindu-și astfel visul de-o viață. În anii următori, a realizat cu trupa de teatru Trianon spectacole pe care îşi dorise de mult să le pună în scenă și pe care le-a prezentat în toată țara, colaborând cu nume de referință ale teatrului românesc: Tamara Buciuceanu, Hamdi Cerchez, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Constantin Diplan, Ruxandra Sireteanu, George Constantin. Despre ideea actorului gălățean, cea a înființării unui teatru particular, și despre colaborarea cu acesta, actorul Constantin Diplan declara într-un interviu: „experiența pe care o fac cu «Compania teatrală Lucian Temelie», spiritul de echipă care unește întreaga trupă este mare câștig față de teatrele de stat. Mă gândesc foarte serios să-mi extind colaborarea cu trupele particulare”48. Emil Hossu, care jucase pe scena gălăţeană între anii 1965-1968, aprecia, de asemenea, această iniţiativă: „Ideea promovată de domnul Temelie, de a pune în scenă texte de valoare cu nume importante ale scenei românești creează premisa unei concurențe cu teatrele de stat din care cel mai câștigat va ieși publicul”49. Au urmat ani în care teatrul Trianon, cu decoruri puține, cu actori puțini dar plini de dragoste pentru teatru și molipsiți de entuziasmul regizorului Lucian Temelie, și-a clădit un renume în viața artistică, fapt remarcat şi în cadrul turneului întreprins în anul 1999, în vestul țării: „Jos pălăria în fața longevității Teatrului Trianon-România, într-o vreme în care inițiativele private în domeniul culturii se pot număra pe degete, compania particulară a lui Lucian Temelie și-a inaugurat cea de a X-a stagiune, spre bucuria copiilor Perceput de cei din jur ca o figură pitorească, cel care se proclama „un romantic din ultima generaţie de romantici ai teatrului românesc” explica: „Mă port aşa pentru că am învăţat de la marii mei profesori, artişti în adevăratul sens al cuvântului, că atunci când actorul apare în societate trebuie să-şi păstreze statutul profesiei, demnitate ce o cere această meserie, pentru că nu poţi urca pe scenă să împarţi sentimente de la un nivel al omului obişnuit”51. „Zidit într-o modestie fără egal, căci învăţase măreţia înflorită a smereniei, Lucian Temelie şi-a refuzat de multe ori laurii succesului, în stare să-i confere un loc la festinul gloriei actoriceşti. Ca actor, ca regizor, dar mai cu seamă ca animator teatral de exemplară dăruire, care focaliza în jurul său talente incipiente, el ştia să cultive harurile, virtuţile, grăuntele de talent şi de măiestrie din fiecare şi să-l conducă pe drumul desăvârșirii”53 aprecia scriitoarea Cezarina Adamescu, o apropiată a familiei, cea care îi creiona un emoţionant portret la scurt timp de la trecerea sa în nefiinţă: Lucian Temelie ... cu privirea lui care, deşi întunecată, era de o celestă iluminare, de o strălucire stranie, ca a unui ciob de vitraliu în care se răsfrâng toate culorile. L-am revăzut cu o lună în urmă, prin centrul burgului, înalt, slab, imperial, impozant, cu superba sa alură de fildeş ce parcă voia să treacă deja firava graniţă ce-l va apropia de ţara legendelor. Păşea neauzit, precaut, cu temere, îi era o imensă milă de pământul pe care curând avea să-l înnobileze cu mădularele sale, devenite – vorba lui Nichita - verighetă. Aparţinea deja mitologiei teatrului românesc, culturii şi artei îndeobşte, pe care le slujise vreme de mai bine de jumătate de veac, cu toate fibrele fiinţei sale telurice şi siderale în aceeaşi măsură. Un cavaler al himerelor ca şi Emil Botta, ca şi Radu Stanca, precum Stelaru Dimitrie, precum Toma şi nenumăraţi alţi magicieni ai scândurii lustruite cu paşii lor, pe care îi auzim din ce în ce mai îndepărtat, ca un ecou, ca o părere. […] Acum obosit peste poate, Luchi şi-a strâns grijuliu umbra ca pe o recuzită în piesa fundamentală a vieţii, şi a plecat cu tot cu umbra. Cu un efort supraomenesc, s-a smuls din filigranul secundei, lunecând în amintiri, fără să ne ceară părerea. În urma lui a rămas o imensă şi nestinsă lumină care se răsfrânge în noi, printre picăturile de ploaie (sau lacrimi?) lăsând palide urme calde, pe relieful obrazului.54

Data naşterii: 28 mai 1933 Locul naşterii: Brașov Data decesului: 1 decembrie 2007 Locul decesului: Galaţi55 Studii:  Liceul Ortodox Român „Andrei Şaguna” din Braşov (1951);  Conservatorul „Astra” Braşov, secția actorie (1951)56;  a urmat un curs de arta mânuirii păpuşilor (1951);  Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la clasa prof. Gheorghe Timică (1955). Activitate socio-profesională:  actor mânuitor la Teatrul de Păpuşi „Motănel”57 din Braşov (1951), unde a jucat în spectacole precum: Fluieraşul şi Căniţa (tata), Căsuţa din ulcior (urs), Chilimoţ pleacă în pădure, Găinuşa harnică, Mălina şi cei trei ursuleţi, Hansel şi Gretel, Nichita viteazul rus (Ţareviciul Vasili)

actor la Teatrul de Stat din Braşov (1951-1952);  actor la Teatrul de Stat „Valea Jiului” din Petroşani (1955-1962);  s-a căsătorit cu actriţa Stela Popescu (1959);  instructor al formaţiei de teatru a Sindicatului minier din Lupeni (1961);  a făcut parte din echipa Teatrului Dramatic „Maria Filotti” din Brăila (1962-1963), unde a jucat în spectacolele: Un drac de fată de Nicolae Damaschin, Generalul şi Nebunul de Angelo Vagenstein, O felie de lună de Aurel Storin;  actor şi regizor la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (1963-1990);  s-a alăturat, împreună cu soţia sa, actriţa Stela Popescu-Temelie, formaţiei de teatru muncitoresc de pe lângă Întreprinderea de Construcţii Orăşeneşti (I.C.Or.) (1964);  conducător al trupei de actori amatori Teatrul Nostru (din 7 mai 1971);  regizor de scenă, scenograf şi/sau interpret în numeroase spectacole ale Teatrului Nostru a realizat, în premieră pe ţară, spectacolul muzical Nunta lui Păcală, pentru care a semnat scenografia şi direcţia de scenă;  regizor artistic şi/sau asistent regie a numeroase spectacole montate la Teatrul Dramatic din Galaţi (selectiv): animator al Studioului actorului de la Teatrul Dramatic din Galaţi;  a înființat Cafeneaua literară „Thalia” (1985);  a înfiinţat compania teatrală particulară „Teatrul Nostru Liber” (13 febr. 1990), a cărei denumire a fost schimbată în „Teatrul Trianon/Compania Lucian Temelie” (28 iun. 1991)60;  a avut loc premiera primului spectacol al Teatrului Nostru Liber, Divina comedie, cu participarea actorilor Tamara Buciuceanu, Hamdi Cerchez, Mihai Mihail (iun. 1990);  a avut loc premiera pe țară, la „Teatrul Nostru Liber”, a spectacolului Omul, bestia și virtutea de Luigi Pirandello cu participarea actorilor Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Ruxandra Sireteanu (aug. 1990);  a avut loc premiera primului spectacol al Teatrului „Trianon”, Doi pe o bancă de Alexandr Ghelman, interpreți fiind Emil Hossu și Catrinel Dumitrescu (iul. 1991);  a jucat în mai multe spectacole ale Teatrului „Trianon” (selectiv): Arvinte şi Pepelea, Domnişoara Ursuză, Amantul anonim, Regele ţării minunate, Fetiţa cu chibriturile, Don Quijote, Fata de împărat și peștele de aur, David Copperfield, Năzdrăvăniile Otiliei, Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit, Faust, Peştele de aur;  a semnat regia artistică și/sau scenariul pentru mai multe dintre spectacolele Teatrului „Trianon” (selectiv): Regele ţării minunate, Piticul realizator şi protagonist al spectacolului Din culisele artiştilor şi scriitorilor (6 sept. 2001)61;  regizor artistic şi/sau scenograf al spectacolelor omagiale (selectiv): Inimă, bijuterie într-un cufăr (1975), Din suflet, pentru suflet62 (2000), Mirajul şi Magia teatrului - Emil Botta (24 iul. 2002), Nemuritorul (dec. 2003).

Biografie

Data şi locul naşterii:

Data şi locul decesului:

Studii:

Activitate socio-profesională:

Afiliere:

Distincții - Decorații:

• „

Premii:

Colaborări la publicaţii:

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

Despre magia relaţiei dintre cei doi actori marele critic Constantin Paraschivescu mărturisea: ...o pereche ce se distingea prin talent şi originalitate, Stela Popescu şi Lucian Temelie. Văzuţi împreună, un contrast savuros - el înalt, subţire, distins, cu dicţie înnobilată de accent, ea mică, plinuţă, cu faţa ca o minge, nas cârn şi ochii mari în perpetuă mirare. Don Quijote şi Sancho Panza în travesti, aievea, dacă ar fi urcat aşa pe scenă în veşminte de cavaler şi scutier. Altfel spus, Don Quijote şi Sancho Panza amestecaţi printre noi, luându-şi nume neaoş, idealişti seducători, cu teatrul în sânge şi în suflet, fascinaţi de frumuseţea şi nobleţea acestei arte care subjugă şi înalţă. Fascinând, la rândul lor, printr-o măiestrie instinctivă, de expresie lucidă şi uşor ironică, Lucian, de asumare totală a fiinţei interpretate, cu particularităţile ei de trăire şi sensibilitate, într-o rostire de amplă intensitate, energică şi muzicală în acelaşi timp, Stela. Două făpturi de poveste plămădite din fire rare de basm, care parcă n-ar fi reale, dacă nu s-ar resimţi totuşi palpitând. Spiriduşi din pădurea magică a lui Shakespeare.30

...un om deosebit, un artist neastîmpărat, într-o veşnică căutare; o matură capacitate de a da soluţiile cele mai interesante din punct de vedere regizoral potrivite scenei şi adecvate textului, o bogată imaginaţie cu tentă spre comedie. (Mitică Iancu) Nu ştiu dacă „animator” este cuvîntul cel mai fericit ales pentru a releva pasiunea actorului Lucian Temelie pentru tot ce înseamnă TEATRU, dar, oricum, mi se pare cel mai aproape de adevăr; căci pentru Lucian Temelie pînă şi „timpul liber” tot teatru înseamnă […]. (Gheorghe Nadoleanu)

Un om cu suflet veşnic tânăr şi cu o inimă atât de mare dar atât de firavă. S-a bucurat de viaţă alături de prieteni, oameni iubitori de artă. Îi plăcea să fie în mijlocul lor să depene amintiri, să recite versuri să făurească vise. Multe din ele s-au împlinit prin pasiune şi perseverenţă. Teatrul Trianon (al doilea copil al lui, aşa cum îi plăcea să-l numească) i-a adus bucurii profesionale şi l-a ţinut aproape de scenă, aproape de cei ce iubesc arta, aproape de prieteni. Din păcate n-a apucat să meargă cu el peste hotarele ţării aşa cum şi-a dorit. Ar mai fi vrut să se mute la Braşov. N-a reuşit. A plecat mult prea repede dintre noi şi cu el a luat forţa multora de-a continua să spere că, într-o lume înghesuită şi obosită, să fii actor te poate înălţa. Ne-a luat aripile cu care să zburam ca fluturii prin personaje regizate de el. A luat şi energia de a mai continua magia teatrului. Noi ne-am retras în lumea noastră, el s-a înălţat spre alte lumi mai bune. Şi au trecut 8 ani... Şi fără el e greu să te mai bucuri de ce cândva el o numea „magia teatrului”. (Dragoş Temelie)

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z