Manole Auneanu

Scriitor, ziarist
„... pe lângă plăcerea estetică a creaţiei, scrisul îţi poate oferi şi o imensă bucurie de ordin moral. A contribui, fie şi la redresarea existenţei unui singur om, nu mi se pare puţin.”
Autograf Manole Auneanu

Prezentare

Manole Auneanu - scriitor, ziarist
„Un făuritor de genii” îl numea Ion Tipsie în volumul dedicat acestuia, „Conversaţie cu un alter ego”, volum scos la comemorarea a şapte ani de la moartea sa şi care adună lucrări inedite ale acestuia. Afirmaţie adeverită de faptul că pe lângă intensa activitate de scriitor şi de ziarist, Manole Auneanu a avut şi talentul de a descoperi noi condeie şi de a le consacra.
Numit şi părinte al caricaturii româneşti pentru importanta contribuţie adusă în calitate de redactor al revistei de satiră şi umor Urzica, a devenit un adevărat promotor al artei caricaturii atât în ţară, cât şi în străinătate, la saloanele şi festivalurile de profil, în 1990 înfiinţând propriile reviste de umor, Ghilotina şi Apostrof.
În domeniul literar, Demostene Botez îl caracteriza, în volumul de debut, drept „unul dintre acei desenatori care, în câteva linii, îţi prinde de minune un peisaj sau chip”, experienţa jurnalistică fiind transpusă şi în volumele ulterioare, ce surprind aspecte etice sau sociale cu subtilitate şi rafinament stilistic.
„Un ironist superior, nu doar un autor de umor, ci un umorist filosof”, astfel îl portretiza scriitorul Dan Plăeşu pe Manole Auneanu, cel care s-a dedicat în primul rând celor din jur şi mai apoi sieşi, preferând să profite de „şansa de a fi pe locul doi”, aşa cum îşi caracteriza la un moment dat viaţa.
În Bucureşti, pe clădirea în care şi-a petrecut ultima parte a vieţii a fost aşezată, ca mărturie, o placă memorială, pe care stă înscris: „În această clădire a trăit şi a creat timp de 20 de ani scriitorul şi publicistul Manole Auneanu 1973-1993”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 10 octombrie 1935, Galaţi
Data şi locul decesului: 25 decembrie 1993, Bucureşti
Studii:
  • Şcoala primară în Galaţi (1942-1947);
  • Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1947-1954);
  • Şcoala Militară de Aviaţie din Buzău (1954-1957);
  • studii universitare începute la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1959) și terminate la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti (1964).
Activitate socio-profesională:
  • redactor la cotidianul gălăţean Viaţa nouă (1957-1959);
  • publicist-comentator la cotidianul Scânteia (1964-1967);
  • redactor, secretar general de redacţie, şeful Secţiei Culturale la publicația Informaţia Bucureştiului (1967-1977);
  • a alcătuit, îngrijit şi comentat culegerile „Perpetuum comic” şi „101 zâmbete desenate”;
  • redactor şef-adjunct al revistei Urzica (1977-1984);
  • s-a numărat printre membrii juriului Festivalului Naţional de Umor „Constantin Tănase”;
  • publicist-comentator la revista Magazin (1984-1989);
  • iniţiator al „Companiei Auneanu Libripress” (care includea un sector de presă şi editura „Excelsior”) (apr. 1990);
  • a înfiinţat şi editat revistele Ghilotina şi Apostrof (după 1990);
  • a editat primele publicaţii de astrologie din presa postbelică: Horoscop Magazin şi Horus (1991).
Afiliere:
  • membru al Uniunii Scriitorilor din România (1965).
Distincţii - Decoraţii:
  • Premiul revistei Luceafărul, pentru volumul de debut „Cerul era aproape” (1961);
  • Premiul al II-lea la Concursul Internaţional de proză satirică „Aleko” din Bulgaria (1980).
Colaborări la publicaţii: Apostrof, Cronica, Ghilotina, Horoscop Magazin, Horus, Iaşul literar, Informaţia Bucureştiulu, Luceafărul, Magazin, Munca, Scânteia, Tribuna, Urzica, Viaţa nouă.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008, Galaţi, Axis Libri, 2009.

Resurse electronice

  • Auneanu, Manole (1935-1993). În: Personalităţi Armene [online], 17 dec. 2013. [citat 27 iulie 2020].

[1]

  • PLĂEŞU, DAN. Manole Auneanu, la 80 de ani de la naştere. În: Porto-Franco [online], nr. 234, 2015, p. 67. [citat 28 iulie 2020]. [2]
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z