Difference between revisions of "Micro 19"

Line 8: Line 8:
 
<div style="text-align: justify;">  
 
<div style="text-align: justify;">  
 
Șantierul Microraionului 19 – „Dunărea”, aflat în apropierea Spitalului Județean, a fost deschis în luna august a anului 1968, după ce se terminase etapa de proiectare. Arhitectul și șeful de proiect al cartierului a fost Ștefan Bobocea, de la Direcția pentru Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor (D.S.A.P.C.) Galați. Dimensiunea prefigurată a cartierului prevedea, în cele trei secțiuni/microraioane ale sale, un număr de 72 de blocuri, cu aproape 7.200 de apartamente.
 
 +
<div style="text-align: justify;">
 
Lucrările propriu-zise la noul cartier „Dunărea” s-au desfășurat în paralel cu cele ale cartierului Micro 17, care se afla deja în fază avansată de construcție. Primele apartamente urmau să fie date în folosință încă din primul semestru al anului 1969.
 
Spre deosebire de „Țigline”, noul cartier se lăuda cu „o mai mare densitate a suprafeței locuibile pe unitate de suprafață de teren, preț de cost scăzut pe metrul pătrat de suprafață locuibilă, gruparea judicioasă a parcajelor și traseelor drumurilor auto, distribuția rațională a aleilor pentru circulația pietonilor și o soluție inedită în ceea ce privește amplasarea dotărilor social-culturale”.
 
Planurile pentru întreg cartierul „Dunărea” prevedeau un număr de 61 de blocuri și un total de 4408 de apartamente, respectiv o densitate de 5090 metri pătrați suprafață locuibilă la hectar.  
 
Cartierul prevedea includerea în planurile sale a unor obiective sociale și culturale importante pentru buna funcționare a întregului, acestea însumând o suprafață de 5176 mp, respectiv:
 
- un liceu prevăzut cu 16 clase (Liceul Economic, astăzi Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, a cărui deschidere festivă a avut loc la 3 noiembrie 1969);
 
Revision as of 09:25, 31 October 2022

Cartierul Micro 19

Sursa: Primăria municipiului Galați

  • Scurt istoric

    Șantierul Microraionului 19 – „Dunărea”, aflat în apropierea Spitalului Județean, a fost deschis în luna august a anului 1968, după ce se terminase etapa de proiectare. Arhitectul și șeful de proiect al cartierului a fost Ștefan Bobocea, de la Direcția pentru Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor (D.S.A.P.C.) Galați. Dimensiunea prefigurată a cartierului prevedea, în cele trei secțiuni/microraioane ale sale, un număr de 72 de blocuri, cu aproape 7.200 de apartamente.

    Lucrările propriu-zise la noul cartier „Dunărea” s-au desfășurat în paralel cu cele ale cartierului Micro 17, care se afla deja în fază avansată de construcție. Primele apartamente urmau să fie date în folosință încă din primul semestru al anului 1969.

    Spre deosebire de „Țigline”, noul cartier se lăuda cu „o mai mare densitate a suprafeței locuibile pe unitate de suprafață de teren, preț de cost scăzut pe metrul pătrat de suprafață locuibilă, gruparea judicioasă a parcajelor și traseelor drumurilor auto, distribuția rațională a aleilor pentru circulația pietonilor și o soluție inedită în ceea ce privește amplasarea dotărilor social-culturale”.

    Planurile pentru întreg cartierul „Dunărea” prevedeau un număr de 61 de blocuri și un total de 4408 de apartamente, respectiv o densitate de 5090 metri pătrați suprafață locuibilă la hectar.

    Cartierul prevedea includerea în planurile sale a unor obiective sociale și culturale importante pentru buna funcționare a întregului, acestea însumând o suprafață de 5176 mp, respectiv: - un liceu prevăzut cu 16 clase (Liceul Economic, astăzi Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, a cărui deschidere festivă a avut loc la 3 noiembrie 1969); - două școli gimnaziale, prevăzute cu 24 și respectiv 16 clase (Școala gimnaziala nr. 17 „Nichita Stănescu” ce își începea cursurile la 15 septembrie 1973 și Școala gimnazială nr. 29); - un dispensar; - săli și terenuri de sport; - complexe comerciale. Împărțit în două nuclee principale, cartierul se deosebea de cele realizate anterior prin localizarea obiectivelor sociale în mijlocul acestor nuclee și nu periferic, așa cum se procedase anterior. Cconstrucția cartierului a constituit o provocare pentru constructori, prin noutățile tehnice adoptate, soluții constructive inedite pentru acei ani, cum ar fi metoda cofrajelor metalice și a panourilor de fațadă. Pentru eficientizarea procesului, cofrajele metalice au fost realizate la Combinatul Siderurgic din Galați. De asemenea, folosirea panourilor mari de fațadă, a planșeelor, a pereților despărțitori și a scărilor prefabricate au contribuit la reducerea timpului de execuție. Cartierul Micro 19 avea prevăzut, conform planurilor întocmite, un număr de 19 blocuri, însumând cca 2000 de apartamente și a fost executat de Șantierul 5 Locuințe al Trustului de Construcții Galați, pe baza proiectului întocmit de Direcția pentru Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor (D.S.A.P.C.) Galați. Conform presei vremii, în anul 1969, în cartierul Dunărea erau prevăzute a fi realizate următoarele construcții: - 4 blocuri F, categoria a II-a de confort, însumând 320 de apartamente, la care se începuse deja turnarea fundațiilor de beton, 3 urmând a fi construite în 1969 (F4, F5, F6, F7); - 4 blocuri L, cu 560 de apartamente, din care unul se afla în planul pe anul 1969 (L1, L2, L3, L4); - 3 blocuri S, cu 60 de apartamente (S1, S2, S3); - 1 bloc Z, cu 80 de apartamente (Z2); - 2 blocuri R, a căror construcție urma să înceapă pe 20 noiembrie (R9, R10); - 3 blocuri G, cu 870 de garsoniere, a căror construcție urma să debuteze în anul 1969 (G1, G2, G3); - 2 blocuri B, a căror construcție urma să debuteze în anul 1969 (B1, B2); - centrala termică a cartierului avea ca termen de execuție sfârșitul anului. Surse: Viața Nouă, an. 24, nr. 7342, 21 iul. 1968; Viața Nouă, an. 25, nr. 7458, 4 dec. 1968; Întoarcere în timp, în Galați… în anul 1968, când se începea construcția Cartierului „Dunărea” – Micro 19, în Biblioteca Judeâeană „V.A. Urechia”. Blog de informare și lectură. Accesibil: https://www.bvau.ro/cicblog/?p=10955

  • Toponimie
  • Localizare

    Situat în partea de sud a municipiului Galați, se învecinează cu cartierele: Țiglina 1, Micro 21, Micro 20 și Micro 18.

  • Instituții publice
  • Restaurante
  • Biserici
  • Secții de poliție
  • Unități de învățământ
  • Librării
  • Unități medicale
  • Unități sportive
  • Unități de agrement
  • Parcuri
  • Mijloace de transport în comun Trasee: