Difference between revisions of "Mihai Mihail"

„E o iluzie că poţi rămâne în memoria oamenilor, sunând a gol pe dinăuntru şi strălucind ca tinicheaua pe dinafară. Vine o vreme când poleiala se scorojeşte şi faţa hâdă a histionului ţi se dezvăluie.”

Autograf Mihai Mihail

Mihai Mihail - actor, regizor

Prezentare

Născut şi crescut în Bucureşti^[1], Mihai Mihail şi-a descoperit înclinaţia pentru teatru încă din fragedă copilărie, la şapte ani, când, împreună cu ceilalţi copii din cartier (printre care şi viitoarea actriţă Rodica Popescu-Bitănescu), recita poezii şi improviza spectacole de revistă pentru divertismentul celor din jur. La finalizarea studiilor liceale s-a angajat muncitor, porţile instituţiilor de învăţământ superior din ţară fiindu-i închise la acea vreme din cauza trecutului tatălui său. Vechea pasiune pentru teatru s-a reaprins la locul de muncă, intrând în trupa de teatru a întreprinderii la care era angajat, Cooperativa „Lupta pentru Pace”, acolo unde a fost descoperit după un timp de maestrul Ion Cojar, la al cărui sfat s-a hotărât să urmeze Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Talentul tânărului Mihai Mihail, şlefuit mai întâi sub îndrumarea profesoarei Irina Răchiţeanu şi desăvârşit apoi în clasa maestrului Radu Beligan „omul care considera că teatru nu se poate face decât în echipă”, a fost semnalat pentru prima dată în presă în anul 1960, într-un articol dedicat examenelor studenţilor de la Institutul de Teatru. Mircea Alexandrescu evidenţia atenţia cu care profesorul Radu Beligan a ales pentru studenţii săi din anul II un text de actualitate, pentru a pune în valoare omogenitatea echipei sale de studenţi şi pentru a ascunde „stângăciile atât de inerente începătorilor”, printre aceştia fiind remarcat şi studentul Mihai Mihail, care interpreta rolul regizorului din piesa „Repetiţia” de Albert Maltz, „pentru maturitatea şi talentul său deosebit, pentru siguranţa şi discreţia lui...”.

Portretul realizat de prof. univ. Elena Negreanu, prezentă la Galaţi în anul 1997, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă şi a 35 de ani de carieră a talentatului actor, scoate la lumină, peste ani, personalitatea studentului Mihai Mihail: „un tânăr slab, modest, rezervat, nu orgolios cum spune el că ar fi fost ci,mai degrabă, orgoliul i-l traduc printr-o ambiţie spre perfecţiune. Un tânăr care nu şi-a chinuit profesorii cu prea multe întrebări, dar care i-a răsplătit cu foarte multe răspunsuri. Mihai a fost, încă din primii ani, pivotul în jurul căruia se adunau toate forţele pozitive”.

Şef al promoţiei de actori care îi includea şi pe Alexandru Arşinel, Cristina Deleanu şi Constantin Diplan, Mihai Mihail a ales oraşul Galaţi pentru a-şi începe cariera artistică, fascinat fiind de numele actorilor care se perindaseră în acel lăcaş al Thaliei (Gina Patrichi, Ştefan Bănică, Mihai Pălădescu) dar şi convins fiind că va rămâne doar o lună sau două, după cum mărturisea peste ani. Astfel, tânărul actor Mihai Mihail a debutat pe scena teatrului gălăţean în anul 1963, având oportunitatea de a-şi pune în valoare talentul şi de a fi distribuit numai în roluri de primă mână încă de la venire, şansă pe care mărturisea^[2] că poate nu ar fi avut-o în altă parte.

În cele peste două sute de roluri din repertoriul naţional şi internaţional cărora le-a dat viaţă, de-a lungul celor mai bine de patru decenii cât a slujit scena teatrului, Mihai Mihail a reuşit să transfigureze în mod original roluri de referinţă. De la rolul studentului-gazetar Rică Venturiano („O scrisoare pierdută”), a amantului Crăcănel („D-ale carnavalului”) şi a tânărului intelectual Mereuţă („Surorile Boga”), până la domnitorul Vlad Ţepeş, a cărui personalitate copleşitoare o conturează „cu intuiţie şi măsură”, Mihai Mihail a reuşit să compună de fiecare dată personaje credibile, transmiţând spectatorilor sentimente şi emoţii puternice.

A jucat rolul secretarului de partid Vasile Dogaru în „Cazul profesorului Enăchescu”, al emigrantului Vasilis în „Nevastă de ocazie”, al intendentului Malvolio în „A douăsprezecea noapte” şi al slugii Matti în „Domnul Puntila şi sluga sa Matti”, despre acest ultim rol criticul teatral Constantin Paiu afirmând că reprezintă „o contribuţie la galeria de rezolvări actoriceşti ale acestui personaj: inteligenţă suplă, sarcasm, umor, dar şi o abia perceptibilă tristeţe, vecină cu tâmpla îngândurată a tuturor durerilor lumii”.

Personalitatea complexă a actorului Mihai Mihail, director al teatrului din Galaţi, este reliefată inclusiv în evocările celor care l-au cunoscut, mulţi dintre ei fiindu-i prieteni declaraţi. Dacă actriţa Dorina Lazăr spunea „am fost prietenă bună şi tovarăşă de multe turnee cu vechiul director al teatrului din Galaţi, Mihai Mihail”, cunoscutul regizor şi actor Adrian Lupu îl numea „fratele meu întru teatru” şi îl considera „o mare valoare”, în timp ce actorul Eugen Popescu-Cosmin, un alt titan al scenei gălăţene, amintea de „plăcerea şi satisfacţia profesională de a-l avea ca partener ideal pe Mihai Mihail”.

Actorul gălăţean Cristian Gheorghe, astăzi director al teatrului gălăţean, menţiona că a urcat pe scenă sub îndrumarea lui Mihai Mihail, la vârsta de şase ani, şi tot de la acesta, dar şi de la tatăl său, actorul Gheorghe V. Gheorghe, a învăţat că „a fi actor înseamnă a fi!”, admirându-l, de asemenea, de director şi actor”.

Rememorând activitatea omului de teatru Mihai Mihail în echipa de actori amatori ai „Teatrului Nostru” ^[3], actorul Lucian Temelie sublinia: După spectacolele pe care le juca seara la teatru, se urca în tramvai şi urca pe strada Tecuci unde îşi avea sediul micuţul teatru de cartier. Aici, de cum intra, plin de entuziasm, şi proaspăt ca şi cum n-ar fi avut o zi plină, cu repetiţie dimineaţa şi spectacol seara, întreba dacă „ciorba e făcută”! Adică o oală mare de ciorbă, plină cu cafea. După ce se servea cafeaua, prin fum de ţigară, se trecea la scenă. [...] Entuziasmul creat de Mihai prin măiestria lui actoricească crea o emulaţie printre artiştii amatori care, cuceriţi şi hipnotizaţi de arta marelui actor, îl priveau cu ochi lacomi pentru a nu pierde nici un moment din jocul său. Când în scenă, în rolul lui Ţepeş, Mihai închidea un ochi, toţi cei de faţă tremurau de frica domnitorului!

Talentul şi efortul depuse în cadrul echipei de amatori, în spectacole de teatru precum „Basarabii”, „Arvinte şi Pepelea” sau în spectacole de varietăţi precum „Divina comedie”, în care a jucat alături de actori precum Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Hamdi Cerchez şi Lucian Temelie, i-au fost recompensate în anul 1973, când a fost numit membru de onoare al „Teatrului Nostru”.

Mihai Mihail a fost profesor pentru generaţii de actori amatori la Şcoala Populară de Arte din Galaţi, concomitent fiind şi unul dintre animatorii vieţii culturale din cadrul Casei Municipale de Cultură din Galaţi, încă de la începuturile acesteia, ca regizor al trupei de teatru, dar şi în calitate de coordonator al cineclubului. Piese precum „Insula”, „Neîncrederea în foişor”, „Liftul”, „Insomnie”, „Sentimentul”, „Balade”, au fost puse în scenă sub îndrumarea sa, efortul său şi al echipei fiind răsplătit prin obţinerea premiului I la Festivalul de Teatru „I. L. Caragiale”, ediţia a V-a (1969), dar şi a Medaliei de aur şi a titlului de „Laureat” pentru regie şi spectacol. Prezentarea mai multor scurt-metraje la faza finală a primului festival al cineamatorilor din România demonstrează profesionalismul desăvârşit cu care au fost realizate în cadrul cineclubului „Dunărea” numeroase producţii: „Gânduri răzleţe”, „Povestea Dunării”, „Vocea mâinilor”, „Măturătorul”, „Compot de pere”.

Proeminent artist, talentat şi generos actor, Mihai Mihail a fost unul dintre iniţiatorii, la Galaţi (împreună cu Valentin Silvestru, personalitate marcantă a vieţii teatrale din România şi cu Aurelia Cazacu, secretar literar al Teatrului Dramatic din Galaţi) a primului festival de comedie din România Colocviul despre Arta Comediei, care, în 1994, şi-a schimbat numele în Festingal, iar în anul 2000, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de existenţă, s-a transformat în Festivalul Naţional de Comedie, aflat sub conducerea lui Mihai Mihail, directorul teatrului gălăţean, şi a Nataliei Stancu, critic de teatru.

Inima actorului Mihai Mihail, care murise în „Romeo şi Julieta”, „Vlad Ţepeş” sau „Interesul general”, a încetat să bată la data la care directorul de teatru Mihai Mihail plănuise să sărbătorească cei 50 de ani de existenţă ai Teatrului Dramatic din Galaţi, fără a mai apuca să-şi îndeplinească dorinţa de a mai juca în rolul lui George din „Groapa” şi al doctorului Ostrov din „Unchiul Vanea”.

Au rămas doar cuvintele sale ca o sinceră dezvăluire:

Eu zic că într-o sală de teatru trebuie să intri ca într-o biserică: pentru că vii, în primul rând, să te purifici. De aceea, oamenii adevăraţi de teatru vorbesc în şoaptă, exact ca într-o biserică şi pentru că aşa cum biserica lucrează cu sufletul omului, cam acelaşi lucru facem şi noi. [....] noi trăim prin spectatori: mai mult contează aplauzele decât un premiu de interpretare. Pentru că aplauzele îţi dau tinereţe, energie şi încredere în tine, te încarcă, iar a doua zi rămâi cu această bucurie. De fapt, meseria noastră este efemeră. Singurul lucru cu care rămâi este clipa.

În semn de admiraţie pentru cei peste patruzeci de ani în slujba artei teatrale şi ca omagiu adus pentru realizările din cei peste douăzeci de ani în fruntea teatrului din oraşul de adopţie, precum şi ca semn de respect al tinerilor cărora le-a îndrumat paşii în lumea artelor, în anul 2006, a fost iniţiat Festivalul de Teatru „Mihai Mihail” (concurs de teatru pentru amatori), iar în anul 2013, la aniversarea celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Naţional de Comedie din Galaţi, a fost inaugurat Premiul Special „Mihai Mihail” care răsplăteşte performanţa actoricească pe scena teatrului căruia Mihai Mihail i-a dedicat 43 de ani din viaţă.

Biografie

Data şi locul naşterii: 4 decembrie 1937, Bucureşti

Data şi locul decesului: 1 septembrie 2005, Galaţi

Studii:

• Liceul Economic din Bucureşti;
• Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa prof. univ. Radu Beligan (1958-1962).

Activitate socio-profesională:

• muncitor la Cooperativa „Lupta pentru Pace” din Bucureşti;
• actor la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (1962-2005);
• instructor al formaţiei de teatru a Casei Municipale de Cultură din Galaţi (1964-1969);
• a înfiinţat cineclubul „Dunărea” din cadrul Casei Municipale de Cultură din Galaţi (1968);
• profesor la Şcoala de Arte din Galaţi, Catedra de istoria teatrului universal (1968-1969);
• asistent regie artistică a spectacolului „Prima zi de libertate” (1971);
• a colaborat cu echipa de actori amatori de la Teatrul Nostru;
• director al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (1973-1989; 1999-2005);
• a jucat în filmele: „Aurel Vlaicu”, „Tridentul nu răspunde”, „Frica” (tânărul), „Petrecerea” (Miki), „Concurs de...” , „Rădăcinile sunt amare” (Comisarul), „Comedia gamelor” (Generalul), „Ştafeta nevăzută” (Boboc);
• a regizat numeroase spectacole pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, printre care se numără: „O zi de odihnă” (împreună cu Eugen Popescu Cosmin, 1975), „Ancheta din zori” (1979), „Joc dublu” (1981), „Crima de pe strada Lourcine” (1992);
• profesor la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, Secţia teatru, unde a predat cursurile „Mişcare scenică” şi „Improvizaţie artistică” (1994);
• s-a pensionat în anul 1998.

Premii - Distincţii - Decoraţii:

• Medalia „Meritul cultural”, clasa I (1967).
• Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin (Matti în „Domnul Puntila şi sluga sa Matti”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a II-a (28 nov. – 7 dec. 1977);
• Menţiune de interpretare (pentru rolul l din „Scene din viaţa unui bădăran”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a III-a (2-9 dec. 1978);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină ex aequo (Mihai Mihail pentru rolul Predicatorul, şi Mitică Iancu, pentru rolul Cheremuţ din „Bocet vesel pentru un fir de praf (nov. 1980);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină (pentru rolurile Bunşa şi Ivan Cel Groaznic din „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a V-a (1-7 nov. 1982);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină ex aequo (Mihai Mihail pentru rolul Astrov şi Gheorghe V. Gheorghe pentru rolul Serebreakov din „Unchiul Vanea”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a VI-a (18-24 nov. 1985);
• Premiul de interpretare (pentru rolul din „Cetăţeanul invizibil”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a VI-a (18-24 nov. 1985);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină (pentru rolul Sile Gurău din „Mobilă şi durere”) la Colocviul despre Arta Comediei, ediţia a VII-a (16-22 mai 1988);
• Premiul Municipiului Galaţi pentru întreaga activitate artistică (nov. 2001);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină (pentru rolul Rică Venturiano din spectacolul „O noapte furtunoasă”) la Festivalul Naţional de Comedie, ediţia a XIV-a (21-30 oct. 2002).

Note

1. ↑ Buletinul de Bucureşti l-a schimbat cu cel de Galaţi abia la vârsta de 64 de ani.
2. ↑ „«Am avut mereu suflet de slugă». Stăpânul actorului Mihai Mihail a fost întotdeauna teatrul”. [Reporteri] Nicu Mircea, Marius Anton, în Monitorul de Galaţi, an. 4, nr. 260(1065), 5 nov. 2001, p. 3B.
3. ↑ Înfiinţat mai întâi ca un club muncitoresc (1962) pe lângă Întreprinderea de Construcţii Orăşeneşti (I.C.Or), a primit numele de „Teatrul Nostru” (mai 1971).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.

Referinţe

• Constantin Paraschivescu: ...acest tânăr are un fel anume de a fi expresiv şi firesc, de a cuceri de la prima replică prin simplitate şi înţelepciune, încât te poartă de-a lungul spectacolului ca un prieten bun pe care-l urmăreşti şi de la care ţii să nu-ţi scape nici un cuvânt, nici un gând. Acest actor are un fel anume de a gândi pe scenă – şi cu gândirea aceasta simplă şi sănătoasă îl înnobilează pe Dogaru, creând un secretar de partid de un farmec discret.

• Lucian Temelie: Mihai Mihail a fost un mare artist care şi-a dăruit cu generozitate talentul celor care l-au iubit şi aplaudat.

• Ion Sapdaru: Mihai Mihail a fost o fire olimpiană, un artist înzestrat cu har de la Dumnezeu, dar şi cu o generozitate rar întâlnită. A fost un soldat devotat total Thaliei, căreia i-a dăruit toată viaţa sa şi, în cele din urmă, inima.

• Natalia Stancu: …Mihai Mihail, interpret proteic, cu mari disponibilităţi, atât în registrul comic cât şi în cel tragic, ...rămâne unul dintre cei mai interesanţi artişti ai noştri, prin autenticitatea şi simplitatea jocului său care refuză efectele; prin geniul cu care intră în pielea omului „fără calităţi”, a omului obişnuit, ştiind să-i dezvăluie uimirea şi perplexitatea în faţa evenimentelor şi a „soartei” ce i-a fost hărăzită; ca şi prin fantezia rafinată cu care crează măşti comice şi groteşti dintre cele mai insolite şi contrastante.

• Constantin Paraschivescu: Pe Mihai Mihail mi-e greu să-l prind într-o frază. Pentru că a fost atâtea fiinţe diferite câte universuri, cred, a inventat lumea; şi totuşi, aceeaşi fiinţă – de o simplitate blazată şi parcă uşor stânjenită de faptul de a se da în vileag.

• Ion Toboşaru: Mihai Mihail este un actor de stil şi cu stil. Temperamentul şi sensibilitatea lui, culoarea plăsmuirilor ivite din dramă sau comedie sunt subordonate ideilor. Lucid şi afectiv, cerebral şi emoțional, zămislirile actorului îl reprezintă şi ni-l impun. Modern prin excelenţă în modernitatea teatrului contemporan, Mihai Mihail, face parte din conclavul unei generaţii pilduitoare.

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z