Difference between revisions of "Mircea Ionescu"

Line 69: Line 69:
  
 
== Fişier de autoritate ==
 
== Fişier de autoritate ==
:[http://193.231.136.4/opac/authority/44345 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
+
:[http://193.231.136.4/opac/authority/72051 Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi]
  
 
== Surse ==
 
== Surse ==

Revision as of 13:41, 7 December 2021

Jurnalist, scriitor
„Sunt lucruri pe care nu le poți afla din nici o carte... Le înveți de la omul de lângă tine și din anii care se adună... se adună și rămân dincolo de noi...”
Autograf Mircea Ionescu
Mircea Ionescu - jurnalist, scriitor

Prezentare

Mircea Ionescu - jurnalist, scriitor
Mircea Ionescu s-a născut în târgul moldovenesc al Bujorului, în fostul judeţ Covurlui, în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, într-o familie de învăţători dedicaţi profesiunii lor de credinţă, Octavian şi Marghioliţa Ionescu, care i-au transmis dragostea pentru cuvântul scris. De la bunicii săi, în special de la bunica Penelopa, amintită adesea cu nostalgie în scrierile sale, a deprins în copilăria sa „răscolită de anii războiului şi întunecată de seceta pustiitoare care a venit după el”, dragostea pentru oamenii şi tradiţiile locului, dar mai ales pentru frumoasele ei poveşti, pe care şi le-a întipărit în memorie şi pe care le-a inclus apoi în paginile date tiparului: Şi, în ceasurile acelea de aşteptare, care atunci mi se păreau fără de sfârşit, veghind în preajma râşniţei ori a meliţei, ori a războiului de ţesut, eu, singurul „bărbat” al familiei, minunându-mă cum nevedeşte pânza ori fură caierului de in firul subţire, tăios şi moale, sorbeam din gura bătrânei „bune”, ca dintr-un sân de mamă, toate „veştile şi poveştile, toate cântecele şi descântecele” acestei frământate Terase a Covurluiului.
Nu i-a uitat niciodată pe ţăranii din locurile natale, cărora le declara o „dragoste profundă pentru răbdarea lor proverbială, filozofia simplă, umorul sec şi muşcător, oamenii aceştia în cea mai mare parte neştiutori de carte pe atunci, cum era şi bunica Penelopa”. Despre aceşti ţărani sau depre alţii, despre oamenii simpli şi muncitori, a scris în multe dintre materialele pe care le-a încredinţat tiparului, în cariera de ziarist pe care a ales să o urmeze, după ce iniţial a deprins tehnica muncii de documentare în Biblioteca Regională „V.A. Urechia” din Galaţi, primul loc de muncă după finalizarea studiilor universitare de la Institutul Pedagogic din Galaţi, completate ulterior la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
Şi-a început activitatea jurnalistică la cotidianul local din Galaţi, Viaţa nouă, în paginile căruia a publicat diverse articole, reportaje, anchete, interviuri, activând în special în zona jurnalismului de investigaţie, de unde a deprins peste ani pasiunea pentru policier.
A trăit, odată cu societatea românească, frământările schimbărilor sociale şi politice ale vremurilor pe care le-a traversat, dar dincolo de epocă sau de subiectul tratat, de temele sociale, politice sau culturale, de faptul cotidian abordat în nenumăratele articole răspândite în paginile ziarelor la care a lucrat, Mircea Ionescu a investit permanent pasiune şi seriozitate în această profesie atât de solicitantă, de alertă, ale cărei rezultate sunt aparent supuse perimării timpului, dar care imprimă, în memoria hârtiei fragile a ziarului, momente în timp care devin adesea evenimente ale istoriei sau puncte de reper în viaţa unei comunităţi. Martor şi cronicar al schimbărilor prin care a trecut Galaţiul, dedicat meseriei sale, şi-a continuat activitatea în acest domeniu şi după 1989, iniţial la cotidianul local consacrat, Viaţa liberă, ulterior la ziarul Acţiunea şi la gazetele pe care le-a înfiinţat, folosindu-şi experienţa acumulată pe parcursul timpului şi împărtăşind adesea cu cititorii săi, în editoriale, zbuciumul societăţii româneşti aflate într-o veşnică tranziţie. Fie că a abordat teme sociale sau politice, fie că a luat interviuri sau a realizat anchete, gazetarul Mircea Ionescu a rămas fidel sieşi şi mai ales cititorilor săi, cărora le mărturisea: „pesimismul meu, oricât de radical şi de evident ar fi, nu a putut să mă facă să descopăr nefericirea vieţii. Poate doar, jalea după tinereţea ce nu se mai întoarce...”
Interesul manifestat pentru activitatea detectivistică a poliţiei şi pentru sfera spionajului internaţional s-a reflectat atât în tematica subiectelor abordate de-a lungul timpului în articole, cât şi în unele dintre cărţile publicate. Astfel, volumul de nuvele poliţiste apărut sub titulatura „Moartea paharelor de cristal”, cât şi romanul „Singurătatea calului troian” (tipărit în 136.000 de exemplare), apărute ambele în anii ᾿70, se regăsesc cu siguranţă pe rafturile multor biblioteci personale, făcând parte din cunoscuta colecţie poliţistă „Fantomas” a editurii Junimea din Iaşi. De altfel, „Moartea paharelor de cristal” reprezintă şi debutul său editorial, un volum al cărui „motto”, ce face referire la iubita sa bunică, incită prin subtextul metaforic. Pe unul dintre exemplarele deţinute de Biblioteca „V.A. Urechia” autorul gălăţean a lăsat şi o dedicaţie, datată 22 noiembrie 1975: „Cu deosebită emoţie, acestui minunat şi secular lăcaş de cultură, întâia mea carte!”.
Bun cunoscător al istoriei, Mircea Ionescu a folosit împrejurări şi personaje reale atât în articole din presă, în rubrici dedicate spionajului, cât şi în romanul „Cacialmaua”, în care documente de arhivă, planuri de luptă şi realităţi ale istoriei au devenit fundaţia unor situaţii imaginare, relatate într-un stil reportericesc.
Dincolo de munca de ziarist şi de editor, Mircea Ionescu a fost un prolific scenarist, textele sale fiind difuzate pe postul naţional de radiodifuziune, unele având un caracter educativ, fiind incluse în rubrica intitulată „Oameni de seamă”, în timp ce altele au fost transpuse în piese de teatru, inclusiv pentru copii, ajungând să fie preluate în ţări precum Germania de Est şi Ungaria. De altfel, unul dintre genurile preferate abordate a fost literatura pentru copii, pe lângă scenarii, putând fi amintit romanul „Taina bătrânului fort”, publicat la cunoscuta Editură „Ion Creangă” din Bucureşti.
Dornic să îşi folosească experienţa profesională dobândită într-o editură proprie, a obţinut, în anul 1992, atestarea de consilier editorial din partea Ministerului Culturii, înfiinţând ulterior Editura Hypatya şi apoi Editura Pax Aura Mundi, sub egida cărora şi-a continuat şi vechea profesie de jurnalist, în revistele cu acelaşi nume. Munca pentru aceste edituri, pentru aducerea pe piaţa cărţii a unor titluri de interes atât literar, cât şi a unor lucrări de specialitate din diverse domenii, efortul susţinut pentru publicarea revistelor Hypatya şi Pax Aura Mundi au consumat din timpul scriitorului, care şi-a permis destul de rar să evadeze din activitatea jurnalistică pentru a se dedica literaturii, de obicei în orele nopţii, din această cauză rămânându-i nepublicate mai multe romane. „Se culca pe la nouă seara şi se scula pe la două, două-jumătate. Mai stătea câteva minute în pat să vadă dacă este apt de scris, dacă se simte bine. Venea apoi la bucătărie, aici scria, ca să poată să şi fumeze. Are două maşini de scris aici… Îşi făcea cafeaua şi se apuca de scris, cu geamul deschis, ca să iasă fumul. Şi maşina lui se auzea până la „Spicul”! În blocurile acestea, toţi ştiau că Mircea Ionescu scrie” rememora soţia sa, Georgeta Ionescu, această alchimie a creaţiei scriitorului gălăţean, într-un interviu acordat cotidianului Viaţa liberă.
Considerat „un Conan Doyle de la Dunărea de Jos”, a dat tiparului, în anii ᾿90, alte trei romane, incluse în seria intitulată „Detectiv”, a editurii gălăţene Porto-Franco: „Capcana ucigaşă”, „O anchetă ratată” şi „Cacialmaua”. Realizând o analiză extrem de aprofundată asupra prozei sale, Livia Ciupercă remarca, în ceea ce priveşte această parte a creaţiei sale, caracterul ei inedit în comparaţie cu alte cărţi ale genului, respectiv „acea sensibilitate, tandreţe şi umanism, care se contrapun sobrietăţii şi durităţii cerute de anchete criminalistice. La Mircea Ionescu, misterul îmbracă o mantie a duioşiei”.
Împărţit între pasiunea pentru scris şi cea pentru vânătoare, Mircea Ionescu a iubit oamenii, oameni cu care era în permanent contact şi despre care scria în reportajele sale, colaboratori din presă, scriitori, oameni din diverse medii sociale, care „îl vor păstra în amintire ca un om de cultură inimos, deschis în a-şi ajuta semenii, pregătit să facă bine, în acelaşi timp drept în judecată, neînduplecat în convingeri” şi a iubit, de asemenea, oraşul în care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale şi despre a cărui existenţă a scris, opera sa păstrându-şi acea actualitate pe care doar talentul o poate consacra: Dunărea e albastră uneori. Iată, o văd şi depun mărturie! Este adevărat. Se întâmplă în zori, când fluviul pare de untdelemn. Cu o clipă sau două înainte de răsăritul soarelui. Atunci, în nemişcarea totală a aerului şi a norilor, Dunărea se colorează în apele cerului. Este atât de perfectă asemănarea încât nu-ţi dai seama până unde coboară cerul şi de unde începe apa. Un cer şi o apă! O apă şi un pământ! Aceleaşi de milenii. Şi oamenii sunt aceiaşi, pe acest pământ străbun! Şi gândurile, şi speranţele lor, şi credinţa că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de azi!...
„Unul dintre puţinii prozatori din zona Moldovei cu activitate scriitoricească îndelungă şi constantă”, după cum aprecia scriitorul Mircea Radu Iacoban în recomandarea de afiliere la Uniunea Scriitorilor din România, Mircea Ionescu a iubit scrisul şi „nopţile destinate adânc scrisului, când maşina sa de scris răsuna ca mitraliera în somnul cartierului”, a iubit vânătoarea şi vieţuitoarele pădurilor şi „a ars” cu dăruire pentru presă şi pentru cititorii ei, lăsând urme adânci în memoria locurilor şi în istoria literaturii, în special a celei de la Dunărea de Jos.

Biografie

Data şi locul naşterii: 20 decembrie 1938, com. Bujor, plasa Bujor, jud. Covurlui
Data şi locul decesului: 7 aprilie 2013, Galaţi
Studii:
  • studii gimnaziale în oraşul Târgu Bujor, jud. Galaţi (1945-1952);
  • Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1952-1955);
  • Şcoala Tehnică Cinematografică din Buftea (1956-1958);
  • Institutul Pedagogic de 3 ani din Galaţi, Facultatea de Filologie, secţia Limba română – limba rusă (1959-1962);
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filologie, specialitatea Limba şi literatura română (1964-1968, cu examen de stat în 1969);
  • atestarea calităţii de ziarist din partea Comisiei de atestare a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului (21 mai 1977);
  • Certificat de atestare a profesiunii de ziarist din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (28 iun. 1991);
  • consilier editorial atestat de Ministerul Culturii (1992).
Activitate socio-profesională:
  • angajat la Întreprinderea Cinematografică a judeţului Galaţi (1 aug. 1958 – 30 oct. 1959);
  • bibliograf (oct. 1962), bibliograf principal (nov. 1962 – nov. 1966), şef de secţie (1965-1966) la Biblioteca Regională „V.A. Urechia” din Galaţi (1962-1966);
  • ziarist (nov. 1966), redactor (iul. 1969), şef de secţie (mart. 1972), redactor de rubrică (mai 1974) la cotidianul gălăţean Viaţa nouă (1966-1976);
  • inspector la Consiliul Popular Judeţean Galaţi, perioadă în care şi-a continuat activitatea gazetărească (sept. 1976 – febr. 1990);
  • redactor (febr. 1990), redactor de rubrică (apr. 1990 – 30 mai 1991) la cotidianul gălăţean Viaţa Liberă;
  • asociat la S.C. „Viaţa liberă” S.A. (30 mai 1991 – 1 apr. 1992);
  • redactor-şef adjunct la ziarul Acţiunea al Editurii Porto-Franco din Galaţi (1 apr. 1992 – 1 aug. 1994);
  • redactor responsabil al revistei de informaţie Instanţa Publică (revistă de informare, reportaj şi opinii împotriva crimei, violenţei, corupţiei şi din Galaţi (1992);
  • tehnoredactor la S.C. Proiect S.A. (1 aug. 1994 – 11 nov. 1995);
  • director al Editurii Hypatya din Galaţi şi redactor şef al publicaţiei Hypatya (1 nov. 1995 – 1 aug. 1997);
  • director al Editurii „Pax Aura Mundi” din Galaţi şi al revistei Pax Aura Mundi, care continuă revista Hypatya (1 aug. 1997 – ian. 1999);
  • redactor-şef al ziarului Jurnalul de Galaţi (din 1998);
  • a scris scenarii radiofonice, piese de teatru (transmise la radio şi televiziune);
  • pensionat pentru limită de vârstă (ian. 1999).
Afiliere:
  • membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România;
  • membru al Societăţii Scriitorilor „Costache Negri” din Galaţi;
  • membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Distincții - Decorații:
  • „Medalia Muncii” (1972);
  • Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972).
Premii:
  • Premiul judeţean pentru scenarii de film (1984);
  • Premiul I şi titlul de laureat pentru creaţie dramatică din partea Cenaclului „Verva” (1987);
  • Premiul Televiziunii Române, pentru scenariul de film „Primăvara cailor sălbatici” (1988);
  • Premiul pentru proză acordat de Societatea Scriitorilor „Costache Negri” Galaţi pentru romanul „Cacialmaua (A patra punte)” (1991);
  • Premiul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii de la Chişinău pentru colecţia de carte pentru copii a Editurii „Pax Aura Mundi” din Galaţi (2006).
Colaborări la publicaţii: Acţiunea, Ateneu (Bacău), Cronica (Iaşi), Dunărea, Flacăra, Hypatya, Luceafărul (Bucureşti), Pagini dunărene, Pax Aura Mundi, Porto-Franco, Tomis (Constanţa), Viaţa liberă, Viaţa nouă.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; BEZMAN, TENA; IRIMIA, ROCSANA; PRICOPI, OTILIA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2018 - 2019. Galaţi, Axis Libri, 2019.

Referinţe

  • Livia Ciupercă: Parcurgând opera epică (proză scurtă, roman, reportaj literar) a scriitorului gălăţean Mircea Ionescu (1938-2013), neîndoios, vom aprecia echilibrul compoziţional, subtilitatea frazării şi a secvenţelor tipic cinematografice, iar mai presus de toate, arta documentării, arta de scotocitor prin arhive istorice, etnografice, arheologice, de investigaţie criminalistică etc., care dăruiesc naratologicului acel fior de originalitate, spre care aspiră orice creator autentic.
  • Maria Stanciu: Mircea Ionescu face parte dintre jurnaliştii care aveau verbul acasă, ştia să ţină cititorii în suspans şi să-i determine să caute şi următorul număr al ziarului. Condeiul lui ne lipseşte astăzi...
  • Ioan Toderiţă: A trăit pentru Galaţii de ieri, de azi, de mâine, studiindu-i în scris lacunele morale, tainele arhetipale, conştiinţele migratorii. Ca ziarist, în vijelioasele reportaje. Ca scriitor, în lungi meditaţii asupra tipologiilor umane diferenţiabile.
  • Victor Cilincă: Iar cărţile „marca” Mircea Ionescu aveau ritm de thriller american. În dreptul cărţilor poliţiste, gălăţeanul rămâne, indubitabil, un maestru al genului, tipărit, lucru fascinant pe atunci pentru orice autor, la Editura „Junimea”, la Iaşi, unde apărea pe atunci şi „Rocambole”, al jupânului Ponson du Terrail! Romancier mai ales - gen solicitant, care a ucis destui autori! - gălăţeanul avea rezistenţă şi elasticitate. Imaginaţia şi umorul îi mobilau cărţile. Genul policier obligă autorul la şi mai multă imaginaţie şi rigoare decât romanul obişnuit: trebuie să aibă cursivitate, deloc balast, punct culminant şi poantă de final: nu e la îndemâna oricui! Ionescu poate sta pe acelaş raft cu Leonida Neamţu, Haralamb Zincă, Rodica Ojog Braşoveanu sau George Arion.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z