Mitică Iancu

Revision as of 07:21, 19 April 2022 by Camelia (talk | contribs) (Fişier de autoritate)

Actor
„Dacă ai har, dacă îți place e și frumoasă și ușoară (meseria de actor). Cineva m-a învățat un lucru minunat. că trebuie să asculți în tot ce faci pe scenă, de glasul inimii. Și acest glas intră neapărat în rezonanță cu inima spectatorului.”
Autograf Mitică Iancu
Mitică Iancu, actor

Prezentare

Actorul Mitică Iancu s-a născut, după cum îi plăcea să afirme, într-o „familie simplă de foşti iobagi, răzeşi”, al cărui blazon „e mult mai nobil și mai de preț - cinstea”. Și-a manifestat din copilărie înclinaţia spre comedie, prin firea sa imprevizibilă, năstrușnică și exuberantă, dovedind calitățile necesare artei actoricești, pe care a abordat-o abia la 24 de ani, când, după câţiva ani de ezitări, intră la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Și-a început cariera pe scena Teatrului de Stat din Bacău, dar dorinţa de a fi aproape de ai lui, de casa părintească, l-a determinat să se transfere în 1964 la Teatrul Dramatic din Galaţi, al cărui reprezentant de seamă a devenit, prin prezenţa sa unică şi talentul de necontestat.
Pentru şansa de a-l avea ca partener de scenă, în piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea, pe maestrul Grigore Vasiliu Birlic, pe care-l considera „cel mai mare actor de comedie al tuturor timpurilor”, Mitică Iancu considera că a avut „noroc în viață cu carul”. De la el a învăţat, după cum singur declara, să rezoneze cu spectatorii, „să asculte, în tot ce făcea pe scenă, de glasul inimii“. A jucat în piesa Opinia publică, alături de Toma Caragiu, cu care, își amintea actorul gălăţean, „s-a completat cel mai bine”.
Veşnic tânăr şi neliniştit, Mitică Iancu a dat viață, cu talent, personajelor interpretate, realizând roluri memorabile din dramaturgia românească şi universală, de la Nae Ipingescu, Domnul Puntila, soldatul Svejk, Unchiul Vania până la travesti-ul memorabil din Coana Chiriţa. În acest din urmă rol și-a scos în evidență inteligenţa teatrală remarcabilă, interpretându-l într-o versiune inedită, explozivă, plină de vervă şi haz, realizând ca şi predecesorii săi, Matei Millo şi Miluţă Gheorghiu, cu care a fost comparat, un personaj memorabil. Coana Chirița a reprezentat pentru Mitică Iancu una din creaţiile de neuitat ale vieţii sale artistice, „o partitură care merită să rămână în istoria teatrului românesc”, după cum afirma istoricul de teatru Ion Zamfirescu, „o realizare strălucită a acestui personaj dificil, dar și foarte generos, pe care nu mulți actori s-au încumetat să-l abordeze” în aprecierea maestrului Radu Beligan.
Pe lângă activitatea teatrală, expresivitatea artistică a actorului Mitică Iancu a fost pusă în valoare în rolurile interpretate în filme precum Avaria, Pe firul apei, Tridentul nu răspunde, Convoiul, Baloane de curcubeu, Balanţa, Capul de răţoi.
„Viaţa este o scenă pe care puţini reuşim să o cucerim” spunea Mitică Iancu, iar actorul şi omul Mitică Iancu a reuşit cu siguranţă să se împlinească atât pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, cât şi alături de familia sa, căreia i-a ales drept blazon floarea soarelui, „oglinda gândurilor bune, a idealurilor simple”. Destinul i-a curmat viaţa înainte de vreme, într-un accident tragic, în casa părintească din satul natal, acolo unde se retrăgea pentru a-şi găsi liniştea și pacea sufletească. În semn de respect şi pentru a-i păstra amintirea veşnică, concetăţenii din comuna Tudor Vladimirescu au dat Căminului Cultural din localitate, acolo unde îi înveselea adesea, numele său, și i-au conferit Placheta comemorativă la 125 de ani de atestare documentară - în memoria celui care a fost cunoscutul actor Mitică Iancu.
Aparţinând acelei pleiade de actori talentaţi care au încântat de-a lungul timpului inimile gălățenilor, având darul de a aduce zâmbetul pe chipurile spectatorilor, manifestându-și personalitatea artistică și acea „forţă comică” în limitele autenticului şi firescului, Mitică Iancu a cucerit pentru totdeauna un loc în sufletele celor care au avut prilejul să îl vadă pe scenă sau în filme și după cum spunea nepotul său, Alexandru Ene, „atâta timp cât acolo, aici sau oriunde, cineva va vorbi despre el, Mitică Iancu va trăi, fie și numai în amintirea noastră”.

Biografie

Data şi locul naşterii: 1 octombrie 1935, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi
Data şi locul decesului: 24 februarie 2001, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi
Studii:
  • Şcoala Elementară din Tudor Vladimirescu;
  • Liceul Metalurgic din Galaţi;
  • Școala de Calificare Superioară din Târgovişte;
  • Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (1959-1963).
Activitate socio-profesională:
  • actor la Teatrul de Stat din Bacău (1963-1964);
  • actor la Teatrul Dramatic din Galaţi, unde a interpretat roluri de comedie şi dramă în numeroase piese de teatru (1964-1992);
  • roluri în filmele: Avaria (1978), Pe firul apei (1978), Dincolo de orizont (1978), Tridentul nu răspunde (1980), Convoiul (1981), Baloane de curcubeu (1982), Bătrânul şi o biată cinste (1982), Lovind o pasăre de pradă (1983), Piciu (1985), Balanţa (1992), Ochii care nu se văd se uită, Capul de răţoi (TV) (1992);
  • a colaborat cu Televiziunea Română la emisiuni de divertisment;
  • s-a pensionat după 29 de ani de carieră (1992).
...în filme
Premii:
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin, pentru travesti-ul „Chiriţa” din spectacolul Chiriţa în provincie, la prima ediţie a Colocviului despre Arta Comediei, Galați (nov. 1976);
  • Diplomă de participare pentru rolul „Victor” în piesa Sîmbătă la Veritas la prima ediţie a Colocviului despre Arta Comediei, Galaţi (nov. 1976);
  • Diploma şi Premiul de interpretare a unui rol masculin, pentru rolul „Puntila” din spectacolul Domnul Puntila şi sluga sa Matti de B. Brecht, prezentat la a II-a ediţie a Colocviului despre Arta Comediei, Galaţi (1977);
  • Menţiune de interpretare pentru rolul „Osman” din spectacolul Scene din viaţa unui bădăran, la ediţia a III-a a Colocviului despre Arta Comediei, Galaţi (1978);
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină ex-aequo, cu Mihai Mihail, pentru rolul „Cheremuţ” din spectacolul Bocet vesel pentru un fir de praf rătăcitor, la ediţia a IV-a a Colocviului despre Arta Comediei, Galaţi (1980);
  • Premiul de popularitate pentru rolul din Fata Morgana, la ediţia a V-a a Colocviului despre Arta Comediei, Galaţi (1982);
  • Premiul de interpretare al Comitetului Judeţean pentru Educaţie şi Cultură Socialistă, la ediţia a VI-a a Colocviului despre Arta Comediei, pentru rolul „Vania” din spectacolul Unchiul Vania (1985);
  • Diplomă cu ocazia aniversării a 45 de ani de la înfiinţarea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (2000).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; IRIMIA, ROCSANA; BADEA, OTILIA; BUTE, MIHAELA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2010, Galaţi, Axis Libri, 2011.

Resurse electronice

  • IANCU, JIANU. O carieră dedicată comediei : Mitică Iancu. [online], oct. 2010 : fotogr. [citat 3 decembrie 2011]. [1]
  • O istorie on-line a spectacolelor de teatru din România : Personalităţi : Iancu, Mitică. În: CIMEC. Detaliu actori [online]. [citat 24 noiembrie 2011]. [2]
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z