Moise N. Pacu

Profesor și publicist

Autograf Moise N. Pacu
„Cunoaşterea noastră proprie şi a lucrurilor, ce nemijlocit şi mai de aproape se leagă cu noi, este totdeauna cea dintâia datorie morală a omului.”

Prezentare

Moise N. Pacu, profesor
Născut în Basarabia, Moise Pacu, „profesor la Seminariul din Galaţi şi fost deputat al Jud. Covurluiu”, după cum se recomanda pe unele lucrări, s-a stabilit începând cu anul 1878 în Galaţi, unde s-a implicat în toate aspectele vieţii publice, activând în plan politic ca deputat şi senator de Covurlui, susţinând conferinţe în cadrul „Ateneului din Galaţi” şi la Căminul Cultural „Sf. Împăraţi” şi afirmându-se ca director sau redactor al unor periodice gălăţene.
Remarcabil om de cultură, profesorul Moise N. Pacu a alcătuit o serie de manuale de învăţătură creştină, elaborate în perioada în care a activat în cadrul Seminarului din Galaţi, dar nu a ocolit nici lucrările cu tematică juridică, pe unele lucrări ale sale recomandându-se profesor, doctor în drept şi avocat.
Fiu al Basarabiei, nu şi-a uitat niciodată rădăcinile, abordând adesea în lucrările sale şi în cuvântările ţinute destinul „nefericitei” ţări natale, pentru „fraţii noştri din Basarabia” înfiinţând „în scop cultural”, în 1885, împreună cu alte personalităţi ale vieţii publice gălăţene, Societatea „Prutul”.
A lăsat în urma sa lucrări de seamă pentru istoria Galaţiului, precum „Dicţionarul geografic şi statistic al judeţului Covurlui” sau „Cartea judeţului Covurlui” - prima monografie serios documentată a fostului judeţ Covurlui dedicată de autor „sătenilor, preuţilor şi înveţătorilor din judeţul Covurluiu, cari mi-au însufleţit şi înlesnit mai mult lucrarea de faţă”. Aceste volume reprezintă şi astăzi surse de referinţă pentru studiul istoriei judeţului Galaţi şi a fostei sale organizări.

Biografie

Data şi locul naşterii: 11 octombrie 1853, sat Babele, com. Babele, ţinutul Ismail, Basarabia
Data şi locul decesului: 23 martie 1941, Galaţi
Studii:
  • Şcoala primară din satul Oziornoe (1860-1865);
  • Gimnaziul şi Seminarul Teologic din Ismail (1865-1869);
  • Seminarul Teologic Socola din Iaşi (1869-1872);
  • Universitatea din Bruxelles (Belgia) - studii de Drept (1894-1896);
  • doctor în Drept „avec grande distinction” la Universitatea din Bruxelles, cu teza „Cantitatea disponibilă şi rezerva în dreptul roman”, titlu recunoscut de Universitatea din Bucureşti (1896).
Activitate socio-profesională:
  • profesor titular de „Morală Creştină, Pastorală şi Liturgică” la Seminarul Eparhiei „Dunării de Jos” din Ismail (1873-1878);
  • profesor suplinitor la catedrele de Istorie şi Geografie la Seminarul Eparhiei „Dunării de Jos” din Ismail (1874 - 1875);
  • profesor de limba latină şi limba română la Gimnaziul din Ismail (1876-1878);
  • unul dintre fondatorii Casei de Economii din Ismail (1877);
  • profesor de religie (1878 - 1893) şi profesor de limba română şi de limba latină (1880-1881, 1891-1892) la Seminarul Eparhiei „Dunării de Jos”, mutat la Galaţi (în urma alipirii Basarabiei la Rusia);
  • profesor de limba română la Institutul Elin de băieţi „A. Venieris”;
  • unul dintre fondatorii Institutului de băieţi „C. Negri” (1883);
  • profesor de religie la Liceul „Vasile Alecsandri” Galaţi, până la retragerea la pensie (1893-1908);
  • profesează şi în calitate de avocat (din 1897);
  • membru fondator şi vicepreşedinte al Cooperativei de Credit şi Economie „Covurluiul”, devenită ulterior bancă (1898);
  • profesor de religie la Institutul de fete „Notre Dame de Sion” din Galaţi (din 1903);
  • a înfiinţat şi condus ziarele gălăţene Poşta (1880-1891), Covurluiul (1902-1904), Timpul (1916);
  • în plan politic şi administrativ a fost de două ori membru în Comisia Interimară a comunei Galaţi, de trei ori consilier comunal, ajutor de primar (ofiţer de stare civilă - 1886-1887, 1893-1894), de două ori deputat (al colegiului III ţărănesc de Covurlui - ales în opoziţie în 1888 şi al colegiului II orăşenesc în anii 1888-1991), de patru ori senator al colegiului II de Covurlui (1899-1901, 1905-1907, 1911-1912, 1918);
  • a făcut parte din Epitropia Bisericii „Sf. Ion Botezătorul” şi a Bisericii „Buna Vestire” din Galaţi.
Debut: publicistic în ziarul Reforma din Bucureşti (23 nov. 1875).
Afiliere:
  • membru fondator, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Societăţii „Alinarea durerii” din Galaţi (1883);
  • membru al Societăţii Corpului Didactic din judeţul Covurlui, secţie a Societăţii Corpului Didactic din România (1883);
  • membru fondator al Societăţii „Prutul” din Galaţi pentru ajutorarea la învăţătura a copiilor din Basarabia (1885);
  • membru al Societăţii Geografice Române (1892);
  • membru al Ateneului din Galaţi (1893);
  • membru fondator şi cenzor al Societăţii „Înfrăţirea” a pensionarilor din judeţul Covurlui;
  • membru fondator şi preşedinte al Sindicatului Proprietarilor Urbani din Galaţi (1920);
  • membru al Societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Chişinău (1922).
Premii: Premiul Societăţii Geografice Române pentru „Dicţionarul Geografic al judeţului Covurlui”, lucrare apărută sub motto-ul „Emporium totius Danubii celeberrimum” (1892).
Colaborări la publicaţii:
  • în ţară: Conservatorul, Convorbiri literare, Curierul juridic, Epoca, Minerva, Revista societăţii arheologice, Seara, Steagul (Bucureşti) etc.
  • în Galaţi: Acţiunea, Căminul, Covurluiul, Galaţii Noi, Poşta, Timpul etc.

Fişier de autoritate

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; IRIMIA, ROCSANA; BADEA, OTILIA; BUTE, MIHAELA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2008. Galaţi: Axis Libri, 2009, p. 385-396.

Resurse electronice

  • Pacu, Moise N. (1853-?). În: Bibliografia românească modernă (1831-1918) [online]. [citat 27 august 2020]. [1]
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z