Petru Gh. Savin
- '''''
Prezentare
- Fiu al preotului Gheorghe Savin din Jorăşti, paroh al Bisericii „Sfinţii Împăraţi” din localitate, şi al prezbiterei Zoiţa, Petru Savin a urmat asemenea fratelui său, eruditul profesor Ioan Savin, studii universitare la Facultatea de Teologie din capitală. Cei doi băieţi, Ioan şi Petru, au adus bucurie în familia Savin, greu încercată de moartea copiilor pe care îi avuseseră până atunci, căci părinţii, „înaintaţi în vârstă, nu se mai aşteptau la moştenitor”.
- Avându-l ca model pe tatăl lui, „cel mai destoinic preot din timpul acela”, Petru Savin şi-a urmat vocaţia de preot chiar în localitatea de baştină, în Jorăşti, acolo unde îşi începuse activitatea mai întâi ca învăţător. Dincolo de vocaţia preoţiei, pe care a susţinut-o cu dăruire de-a lungul întregii sale vieţi, Petru Savin a deprins din copilărie dragostea pentru poveştile şi cântecele auzite de la mama sa sau la clăcile la care participa adesea: ,,Mi-erau
dragi toţi cei ce ştiau poveşti, şi pe toţi îi ştiam pe degete, iar clăcile erau moartea mea. Nu era clacă să nu fiu şi eu acolo. Zoriam pe mama, plângeam de multe ori şi până ce nu mergea cu mine nu mă lăsam”.
- Colaborator şi prieten al marelui folclorist Tudor Pamfile, pe care l-a avut ca model în activitatea de culegere a creaţiilor populare, desfăşurată după principiile acestuia, „printr’un studiu răbdător, modest şi cinstit, la faţa locului”, Petru Savin a iniţiat în 1923, în memoria acestuia, la Dorohoi, revista de limbă, literatură şi artă populară Tudor Pamfile, numărându-se printre membrii comitetului de conducere al revistei, al cărei director a fost
preotul Dumitru Furtună. În acelaşi spirit, al perpetuării moştenirii culturale lăsate de predecesorul său, a întemeiat revista de limbă, literatură şi artă populară Doina, preluând, „în semn de adâncă admiraţie şi adâncă cinstire”, articolul program al publicaţiei Ion Creangă din Bârlad, la a cărei editare contribuise şi el, tipărind-o la aceeaşi tipografie, a lui Constantin D. Lupaşcu, pentru a „lega un fir rupt prin neaşteptata moarte a celui ce a fost Tudor Pamfile”. Încurajat în acest demers atât de Ioan Bianu, „cel ce se identificase cu Academia Română”, cât şi de scriitorul Liviu Rebreanu, „omul de suflet şi talent”, Petru Savin mărturisea că a avut „zile de senină bucurie şi tineresc entuziasm pe acest drum pe care am înţeles să-l continuu prin Doina”, reuşind să-i asigure o longevitate impresionantă. Revista a apărut timp de 14 ani, între 1928 şi 1942, cu o întrerupere în perioada 1931-1934, promovând folclorul şi folcloriştii din întreaga ţară, reflectând iubirea pe care o avea Petru Gh. Savin faţă de literatura populară şi faţă de marele meşter şi marele artist care a creat-o, poporul român.
- Însuşi marele istoric Nicolae Iorga a scris, special pentru Doina, un articol
despre vocaţia „culegătorului” de folclor şi despre darul pe care un adevărat folclorist îl are, de a reproduce şi a recrea felul de a simţi şi de a gândi al omului din popor. Scrisoarea, adresată „părintelui G.P. Savin din Jorăşti (Covurlui)”, a fost publicată în facsimil în paginile revistei Doina din 1942, sub semnătura: N. Iorga, autorul unor „Poveşti româneşti transpuse în franţuzeşte” de care nu ştie nimeni8. Având un adevărat cult pentru folclor şi pentru culegerea lui, Petru Gh. Savin a folosit orice prilej pentru a îndemna cercetătorii, iubitorii de literatură populară, preoţii, învăţătorii şi chiar tinerii să cerceteze şi să strângă comorile folclorului românesc, fie că era vorba de cântece şi balade, fie de snoave, doine şi poveşti. Acumulând primele noţiuni despre culegerea folclorului de la mentorul său, Tudor Pamfile, preotul Petru Gh. Savin s-a numărat printre autodidacţi, în ceea ce priveşte această activitate, fiind categorisit de o parte a criticii ca un „folclorist diletant, cu veleităţi literare”11, pentru faptul de a nu fi precizat întotdeauna sursa fragmentelor de creaţie populară publicate. Într-adevăr, acest fapt se constată adesea în lucrările publicate sub numele său în periodicele vremii, ceea ce îngreunează constituirea unei bibliografii clare, în care să se poată face distincţie între opera sa şi ceea ce reprezintă produsul activităţii de culegător. Dar, după cum apreciază şi preotul Eugen Drăgoi, „câţi culegeau folclor, utilizând norme ştiinţifice, în primele decenii ale secolului?”12. Pentru acele timpuri este de apreciat dedicaţia cu care preotul Petru Gh. Savin s-a implicat în această activitate, dragostea sa pentru literatura populară, căreia astăzi îi datorăm salvarea unor fragmente din comorile de spirit şi inteligenţă ale ţăranilor covurluieni, fapt remarcat şi de Ovidiu Bîrlea, în prefaţa „Dicţionarului folcloriştilor”, în care îl încadrează printre „preoţii care au îndrăgit folclorul” şi care „se disting prin contribuţia lor excepţională”13 în acest sens. Dedicat publicist, a susţinut activitatea editorială a clerului, pentru că, după cum afirma, „prin excelenţă rolul preotului şi al Bisericii este trăirea pentru şi prin carte”14. În 1928, a inaugurat, cu broşura „Chipuri sfinte”, colecţia „Biblioteca pentru suflet”, care avea scopul de a propovădui învăţăturile creştine, de a merge pe drumul înaintaşilor în clădirea unei „biserici vii”, de a suplini nevoia unui scris religios care să fie „pe inima şi înţelegerea poporului”15. Probabil nu din întâmplare editează atât această colecţie, precum şi alte lucrări ale sale, la tipografia lui George Jorică, „izvor de înţelepciune şi de iubire creştină”16, autor de literatură religioasă, care edita în tipografia sa lucrări „pentru propagarea moralei şi sentimentului religios şi naţional”17. Începând cu 1934, i s-a încredinţat conducerea revistei Căminul, publicaţie a Societăţii Clerului „Solidaritatea”, ce apărea din 1924 la Galaţi, cu acest prilej lansând un apel către preoţii din întreaga ţară de a susţine şi promova această publicaţie, care îşi asuma rolul „de a intra în inima şi în lectura creştinului”, de a fi o „revistă creştină pentru familii”18. Sub îndrumarea preotului Petru Savin, publicaţia a înregistrat schimbări benefice în formatul şi materialele publicate, precum şi în structura revistei, după cum aprecia şi preotul Toma Chiricuţă: „Fiecare articol sau însemnare se vede că e scris cu rost, nu pentru a umplea o pagină ci pentru a da învăţătură cu miez, o orientare cititorului în largul câmp al vieţii [...] De la începutul şi până la capătul revistei nimic inutil, nimic de prisos, ci totul cu înţeleaptă rânduială aşezat”19. Dincolo de intensa activitate publicistică, se întrevede permanent pasiunea sa pentru folclor, care şi-a pus amprenta şi asupra lucrărilor date tiparului, inspirate din viaţa poporului sau insuflate de creaţia populară şi îmbrăcate în haina literaturii. Astfel, dramaturgul Petru Gh. Savin s-a bucurat de o apreciere şi de o popularitate deosebite prin intermediul pieselor de teatru publicate, între acestea distingându-se piesa „În zile de sărbători”20, intens jucată, de şcolari în special, şi care a necesitat retipăriri şi ediţii ulterioare. Scrisă în 1912, în perioada studiilor la Seminarul „Veniamin” din Iaşi, unde a şi jucat-o, a văzut lumina tiparului abia în 1920, sub îngrijirea folcloristului Tudor Pamfile, fiind pusă în scenă de-a lungul anilor în toată ţara, inclusiv pe scenele teatrelor naţionale din Iaşi şi Bucureşti, sau pe scenele căminelor culturale din ţară, la serbări, Interesat în mod special de păstrarea tradiţiilor populare şi de ridicarea nivelului de educaţie al sătenilor, a insistat pe necesitatea luminării poporului prin cultură, promovând ideea de revenire la literatura populară, care altfel se pierde, susţinând necesitatea înfiinţării căminelor culturale la sate, care, pe lângă şcoală şi biserică, pot fi loc de întâlnire şi dezbatere şi care pot contribui la cultivarea „sufletului sătenilor”, lansând îndemnul: „Spre sate dar îndreptaţi-vă atenţia. Dacă e tulbure izvorul, căutaţi-l de unde curge, altfel totul e zadarnic. Daţi satelor, voi ce credeţi în viitorul acestui neam, tot ce aveţi bun din voi, din suflete şi din inimă”22. În acest spirit, a înfiinţat, la Jorăşti, Societatea culturală „Sfinţii Împăraţi”, unde organiza diverse activităţi şi şezători culturale, în care avea un rol extrem de important, după cum aflăm dintr-o cronică a unei astfel de întâlniri: Ce frumos e să priveşti sătenii în frunte cu preotul, învăţătorii, elevii şcoalelor secundare, adunaţi împreună în localul şcoalei primare şi ascultând de la aceştia cum şopoteşte izvorul sănătăţii sufleteşti. E o flacără vie aprinsă în inima fiecărui, dornic a sorbi cu nesaţ apa limpede şi sănătoasă de care mare parte din săteni sunt lipsiţi — cultura. Un om, la glasul căruia toţi jorăştenii sunt în picioare când e vorba de o serbare sau şezătoare, este preotul Petru Gh. Savin. Ca un adevărat Creangă ştie el cum să intre în sufletul sătenilor cu snoavele lui. El este preşedintele societăţei.2 Continuându-şi în acelaşi spirit şi cu acelaşi har activitatea pastorală şi după strămutarea în capitală, în 1940, Petru Gh. Savin s-a înscris printre figurile luminoase ale parohiei „Sfântul Pantelimon” - Foişorul de Foc din Bucureşti, având un rol important în educaţia spirituală şi religioasă a tinerei generaţii. Astfel, în primul număr al revistei Foaea Parohială, „organ cultural al parohiei şi ateneului religios Sfântului Pantelimon - Foişorul de Foc Bucureşti”, editată începând cu anul 1941, la iniţiativa preoţilor Petru Gh. Savin şi Gheorghe Popescu-Colibaşi, După instaurarea regimului comunist, preotul Petru Gh. Savin a fost permanent suspectat de activităţi ostile regimului, atât prin prisma activităţii fratelui său, marele teolog Ioan Gh. Savin, opozant al regimului, cât şi datorită faptului că a avut îndrăzneala de a-şi manifesta făţiş opoziţia faţă de regimul comunist în predicile şi cuvântările sale, luptând pentru păstrarea icoanelor atât în spaţiul public, cât şi în cel privat, susţinând păstrarea credinţei ortodoxe. Silit să se transfere la Constanţa în 1949, desfăşoară aceeaşi activitate intensă în spiritul educaţiei religioase şi contra terorii regimului comunist, iniţiind o corespondenţă intensă cu preotul Gheorghe Sorescu, care îl înlocuise la Biserica „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, solicitându-i acestuia broşurile editate la Bucureşti, pentru a le împărţi credincioşilor din parohia constănţeană „Adormirea Maicii Domnului I”, toate aceste acţiuni fiind urmărite cu minuţiozitate de Securitate26. Astfel că, în 1952, aflându-se sub monitorizarea Direcţiei Regionale de Securitate Constanţa, Petru Gh. Savin a fost arestat pentru vina de a fi fost un „element duşmănos al democraţiei”27, fiind cercetat şi închis în temniţele comuniste Rahova 3, Ghencea şi Văcăreşti. După eliberare, şi-a petrecut ultima perioadă a vieţii în Bucureşti, fiind pensionat în 1961 şi transferat la Biserica „Iancu-Nou” Bălăneanu în 1971. După 1989, preotul Petru Gh. Savin nu a fost uitat, în memoria acestuia fiind organizate o serie de manifestări, printre care se remarcă cele care au avut loc pe parcursul anului 2015, la aniversarea a 100 de ani de la hirotonia sa, sub titulatura Anul omagial al Aşezământului cultural-duhovnicesc „Ateneul Sfântului Pantelimon” şi Anul comemorativ al Părintelui Petru Gh. Savin, în organizarea Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” de pe lângă Biserica „Sfântul Pantelimon” - Foişorul de Foc din Bucureşti: conferinţa „Mănăstirea Văcăreşti, locul de amară închisoare a părintelui Petru Gh. Savin”, susţinută de Octavian-Dumitru Marinescu; expoziţia „Slujire şi misiune la Biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc în epoca Ciumei Roşii. Partea I: Cazul părintelui Petru Gh. Savin”; conferinţa „Tămăduirea Ciumei Roşii, misiune interzisă de ateism”; programul „Suferinţa ca recuperare a inocenţei copilăriei”, parte a proiectului „Ateneul faptelor bune”, care a inclus organizarea de pelerinaje în ţară, în special în locurile legate de numele şi personalitatea părintelui Petru Gh. Savin. De asemenea, a fost editat un număr special al publicaţiei Ateneul Sfântului Pantelimon, a parohiei „Sfântul Pantelimon” - Foişorul de Foc, care a avut în cuprins „Cuvântul la intrarea în parohie”, rostit de preotul Petru Gh. Savin, în ziua de 17 martie 1915, în biserica parohială „Sfinţii Împăraţi” din satul natal şi pilda creştinească „Jertfa de Paşti”, alcătuită în memoria părinţilor săi. Nici în Galaţi nu a fost uitată personalitatea preotului dedicat care a fost Petru Gh. Savin, un exemplu fiind tradiţionala serbare de Crăciun a elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din seara zilei de 12 decembrie 2014, desfăşurată la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, manifestare în cadrul căreia tinerii elevi seminarişti au pus în scenă cunoscuta piesă de teatru a preotului gălăţean, „În zile de sărbători”, publicată în anul 1920. Preot, inspector şcolar, publicist, folclorist, dramaturg, Petru Gh. Savin rămâne una dintre figurile luminoase ale clerului gălăţean, un exemplu de verticalitate şi omenie, care şi-a iubit profund satul natal, Jorăştiul, căruia „i-a dăruit ce a avut mai scump, tinereţile sale”29 şi care a găsit în creaţia populară izvorul de înţelepciune şi de seninătate care i-a luminat întreaga viaţă.
Biografie
- Data şi locul naşterii: 12 ianuarie 1883, Galaţi
- Data şi locul decesului: 9 iulie 1956, București
24 august 189130
Locul naşterii: com. Jorăşti, jud. Covurlui (azi Galaţi)
Data decesului: 26 mai 1977
Locul decesului: Bucureşti
- Studii:
Studii: Şcoala Primară din Jorăşti, judeţul Covurlui; Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi (1906-1914); Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (în paralel); Facultatea de Teologie din Bucureşti (1934).
- Titluri ştiinţifice:
- Activitate socio-profesională:
Activitate socio-profesională: învăţător în satul Zărneşti, comuna Jorăşti, jud. Galaţi (1914); preot în comuna Jorăşti (15 mart. 1915 - 1 oct. 1931); a înfiinţat, în Jorăşti, Societatea Culturală „Sf. Împăraţi” (1919); s-a numărat printre fondatorii revistei de limbă, literatură şi artă populară Ion Creangă, apărută la Bârlad şi Chişinău, alături de arhiereul-vicar Iacov Bârlădeanul, preotul Dumitru Furtună, George Tutoveanu ş.a., redactor şi secretar de redacţie fiind folcloristul Tudor Pamfile (1919); a editat Calendarul Cultural al judeţului Covurlui, tipărit la Tipografia C. D. Lupaşcu din Bârlad (1922); a iniţiat şi editat, alături de preotul Dumitru Furtună şi de Mina I. Grădinaru, revista de limbă, literatură şi artă populară Tudor Pamfile, al cărei prim număr a apărut la Dorohoi (febr. 1923-1928); membru în primul comitet de redacţie al revistei Căminul, editată de Societatea „Solidaritatea” a Clerului Eparhiei Dunării de Jos din Galaţi (mart. 1925) şi director al revistei (ian. 1934 - apr. 1940); proprietar şi director al revistei Gazeta satelor, „organ lunar cultural pentru luminarea satelor”, editată la Jorăşti (1926-1928); a editat la Jorăşti revista de limbă, literatură şi artă populară Doina, al cărei director a fost (1 mai 1928 - 1930, 1935-1942), întreruperea fiind datorată studiilor universitare şi greutăţilor financiare; a susţinut numeroase conferinţe, printre care se numără cele de sub egida Societăţii „Solidaritatea” din Galaţi31: „Satele sub raport cultural” (1924), „Preotul în literatură” (1926), „Evanghelie şi evanghelizare” (1927), Timpul Proorocilor (1934); la Cercul de Studii Sociale „N. Iorga”, pe tema „sat şi oraş” (mart. 1928); la Căminul Cultural „Sfinţii Împăraţi” din Galaţi şi la Universitatea Populară Galaţi (Contribuţia Bisericii în dezvoltarea Statului Naţional - nov. 1936); preşedinte al Băncii Populare „Isvorul Covurlui” din Galaţi32 şi membru în Consiliul de administraţie al Federalei Băncilor Populare din Galaţi33 preot în parohia Regina Elisabeta (astăzi Luminiţa) din jud. Tulcea (1 oct. 1931 – 1 ian. 1932) şi în parohia Braniştea, jud. Covurlui (1 ian. 1932 – 1 dec. 1934); a editat Calendarul revistei „Doina” (1932); membru în comitetul de redacţie al revistei Colinda (1933-1934); misionar şi consilier referent la secţia culturală a Episcopiei „Dunărea de Jos” din Galaţi (1 nov. 1934 - 1 aug. 1940); preot la Catedrala Episcopală din Galaţi (1934-1937) şi la parohia „Sf. Ilie” din Galaţi (1937-1940)34; a editat, în colaborare cu preotul Iov Carp, o „foaie religioasă pentru popor”, intitulată Credinţa strămoşească35 (1937); inspector şcolar pentru învăţământul religios din şcolile primare în Galaţi, numit de Ministerul Învăţământului, prin Decizia nr. 93378 din 1938 (1 iun. 1938)36; profesor la Institutul Ortodox de Domnişoare din Galaţi (din sept. 1938); consilier la Arhiepiscopia Bucureştilor, calitate în care a organizat împreună cu Al. Lascarov-Moldovanu şi compozitorul Ion Popescu- Pasărea, o serie de activităţi culturale şi misionare în scopul educaţiei creştine şi culturale (1 aug. 1940 - 1 iul. 1941); preot la Biserica „Sf. Pantelimon” - Foişorul de Foc din Bucureşti (1 febr. 1941 – 1 ian. 1950); a editat, împreună cu părintele paroh Gh. Popescu-Colibaşi, publicaţia parohială a Bisericii Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, intitulată Foaea parohială - „organ cultural al parohiei şi Ateneului religios Sf. Pantelimon Foişorul de Foc din Bucureşti”, având ca scop „moralizarea şi îndrumarea credincioşilor” (1941); inspector pentru probleme culturale şi sociale în Ministerul Cultelor şi Ministerul Muncii (1942-1944); inspector la Fundaţia Culturală Regală „Regele Mihai I” (1943)38; a fost obligat să se transfere la Biserica „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanţa (1949); în noaptea de 14-15 aprilie 1952, a fost reţinut la solicitarea Regiunii de Securitate Constanţa, fiind suspectat că „nutreşte sentimente duşmănoase regimului actual, mai ales datorită faptului că are pe fratele său (Ioan Gh. Savin – n.n.) arestat”; după o anchetă sumară, a primit o detenţie administrativă de 60 de luni în colonie de muncă, trecând prin penitenciarele Rahova, Ghencea şi apoi Văcăreşti (din aug. 1953); considerat „inapt pentru muncă”, a fost eliberat din Penitenciarul Văcăreşti (17 iun. 1954); a fost pensionat în 1961; transferat la Biserica „Iancu-Nou” Bălăneanu din Bucureşti (din 1971).
- Afiliere:
Afiliere: fondator şi preşedinte al Societăţii Culturale „Sf. Împăraţi” din Jorăşti (1919); membru în Comitetul de conducere (1923-1926) şi preşedinte al Societăţii Clerului „Solidaritatea” din Galaţi; membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei literare a scriitorilor „Dunărea de Jos” din Galaţi (20 mart. 1939).
- Premii-Titluri-Distincţii:
Colaborări la publicaţii: Albina; Apostolul; Calendar poporal (Vălenii de Munte); Calendarul Asociaţiunii [Astra] (Sibiu); Calendarul Foii „Lumea şi ţara” (Cluj); Calendarul naţional al „Foii interesante” (Orăştie); Calendarul revistei de limbă, literatură şi artă populară „Ion Creangă” (Bârlad); Căminul (Galaţi); Cultura poporului; Doina (Jorăşti), Freamătul (Tecuci); Gazeta satelor (Jorăşti); Ghiluşul; Hai să rîdem - Almanahul revistei „Minerva literară ilustrată” (Bucureşti); Ion Creangă (Bârlad-Chişinău); Izvoraşul; Neamul Românesc Literar; Neamul românesc pentru popor; Ramuri; Sămănătorul; Sfetnicul plugarilor (Galaţi); Şezătoarea; Tudor Pamfile (Dorohoi); Unirea poporului; Viaţa adevărată (Sulina) etc.
- Distincţii:
Decoraţii, distincţii:
Medalia „Răsplata Muncii pentru biserică clasa I”, la propunerea
Episcopiei Dunării de Jos (1921);
Distincţia „Coroana României” în grad de cavaler pentru merite culturale,
ca autor de cărţi şi scrieri, la propunerea autorităţilor bisericeşti (1925).
- Performanţe:
- Colaborări la publicații:
Fişier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Tena Bezman, Otilia Badea. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2016, Galaţi, Axis Libri, 2017.
Resurse electronice:
