Difference between revisions of "Stere Popescu"

„.”

Autograf Camil Ressu

Camil Ressu - artist plastic

Prezentare

Un artist şi un om de o rară profunzime spirituală, de o fineţe aparte,

un „intelectual de mare calitate, preocupat de problemele spirituale esenţiale”. Astfel îl caracteriza scriitoarea Monica Lovinescu1 pe Stere Popescu, într-un articol dedicat balerinului la neaşteptata sa trecere în nefiinţă, alcătuind un sensibil portret al celui care era cu mult înaintea timpurilor sale prin încercarea de a revoluţiona arta baletului. Pentru cei care îl cunoşteau cu adevărat, Stere Popescu era un introvertit care îşi ascundea frământările şi tristeţea sub zâmbete sau glume, considerând acest comportament un gest „de supremă politeţe pentru semeni”, suferind de „o pudoare care dă măsura unui om. Sub care însă, evidentă pentru oricine l-a cunoscut pe Stere Popescu, se ascundea o nemăsură a sensibilităţii, o sfâşiere, o neîncetată interogaţie, care sunt semnul – unul din semnele – intelectualului care caută şi nu se mulţumeşte cu răspunsurile de-a gata”2. Evoluţia artistului care studiase baletul clasic cu renumita balerină şi coregrafă Floria Capsali şi luase contact cu dansul de expresie în studiourile de balet bucureştene, printre care şi cel al renumitului Trixy Checais3, remarcânduse ca una dintre stelele Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti, a fost întreruptă brutal de instaurarea regimului comunist. Victimă a „procesului de epurare instituţională” iniţiat de regimul comunist în anul 1947, este dat afară de la Opera Română pentru vina de a fi refuzat înscrierea în partid4. Fiind ulterior asociat grupului spiritual „Rugul aprins”, s-a numărat printre intelectualii care au fost încarceraţi şi anchetaţi în cadrul proceselor intentate în anul 1959 unor intelectuali români5. În intervalul dintre aceste evenimente, Stere Popescu reuşeşte să se facă remarcat atât ca balerin, fiind reprimit la Opera Română, cât şi în postura de coregraf al unor spectacole de balet, fie în cadrul instituţiei unde era angajat, fie la Televiziunea Română sau în provincie, la Teatrul din Ploieşti. Rolurile interpretate în „Iancu Jianu”, „Priculiciul”, „Şeherezada”, „Romeo şi Julieta” sunt remarcate de critica de specialitate, căci „în dansurile sale părea să caute, ca şi pasărea lui Shelley, acel soare ademenitor, acel astru al perfecţiunii fără umbră şi totuşi ucigaş”6, cum remarca eseistul Pavel Chihaia. Acestuia din urmă, un apropiat al artistului, i-au rămas vii în amintire întâlnirile pe care le avea cu Stere Popescu şi în care acesta îşi împărtăşea „gândurile sale, niciodată convenţionale, niciodată mărunte, luciditatea sa ironică, idealurile mereu înaripate şi tristeţea mereu prezentă, mai grea decât tăcerile care o mărturiseau”7. Pe lângă balet, Stere Popescu îşi exprima originala personalitate în lucrări de grafică, câteva desene ale acestuia păstrându-se încă pentru posteritate, alături de amintirile despre „gravitatea şi reculegerea cu care desena un chip – adesea un autoportret – atent nu la semnele trecerii, ci la liniştea supremă şi neistovita lumină interioară, care îi imobiliza trăsăturile”8. Personalitate autentică, Stere Popescu s-a remarcat în mediul intelectual al acelor vremuri, având ocazia să întâlnească personalităţi notorii ale lumii culturale, printre care s-a numărat şi compozitorul Pascal Bentoiu, cu care a colaborat la spectacolul „Fântâna Blanduziei” după Vasile Alecsandri, în care a jucat marele actor George Vraca. Despre această întâlnire, soţia compozitorului, Annie Bentoiu, îşi aminteşte în jurnalul său: „În prima zi când ne-a mimat mişcările pe care dorea ca Pascal să le ilustreze în muzică, ne-a tăiat răsuflarea: în spaţiul extrem de strâmt dintre mobile, Stere pirueta cu dezinvoltură, se preschimba în mag, în iluzionist, în mare preot şi reuşea să ne sugereze un întreg alai de purtători de tăvi cu fazani umpluţi şi piramide de smochine”10. Opţiunea deloc comodă, pentru o nouă estetică a dansului, care pune coregraful pe drumul căutărilor şi inovării, a fost drumul ales de Stere Popescu în balet, în dorinţa de a-l aduce la acelaşi nivel de expresivitate cu celelalte arte, preferând să iasă din confortul obişnuit al realismului, al baletului clasic şi să exprime, prin metafore artistice, realităţi ascunse ale sufletului omenesc. Acest spirit vizionar a determinat şi acceptul autorităţilor comuniste în ceea ce privea participarea la cel de-al treilea Festival al Dansului de la Paris, fiind considerat a fi „singurul în stare să prezinte un balet în Occident”, beneficiind şi de sprijinul directorului Operei Române, Mihai Brediceanu, cel care a şi dirijat orchestra la premiera din 10 noiembrie 1965 de la Paris. Astfel, a pus în scenă, în premieră mondială, baletul „Ciocanul fără stăpân”, cu un discurs coregrafic modern, pe muzica celui considerat la acea vreme un lider al muzicii contemporane, Pierre Boulez11, care fusese inspirat în creaţia sa de versurile poetului René Char. Aceste versuri îl inspiră şi pe coregraful Stere Popescu în crearea unui spectacol plin de îndrăzneală, cu elemente suprarealiste sau de un exotism abstract, Reprezentaţia de la Paris şi premiera spectacolului au avut loc la data de 10 noiembrie 1965, pe scena Teatrului Champs-Élysées, libretul fiind realizat de Stere Popescu iar costumele şi scenografia de Jules Perain, stârnind o adevărată furtună în mediul parizian şi fiind primit cu sentimente amestecate, având în vedere mesajul său ermetic, greu de înţeles pentru partea conservatoare a publicului şi a criticii. În timp ce o parte a publicului a primit cu răceală baletul, o altă parte, printre care Radio Europa Liberă, reputatele publicaţii l’Art, Le Figaro, Le Parisien i-au alocat cronici elogioase, considerându-l o reuşită artistică de mare clasă: „trupa, necunoscută ieri în Franţa, este una dintre cele mai bune din lume”13, „coregrafia, bogată, a lui Stere Popescu... aminteşte cumva de Lazzini, Curt Joass şi Paul Taylor şi comportă fericite descoperiri tehnice”14, „prima interpretare coregrafică [a partiturii lui Boulez] prezentată în Europa şi în lume; prin realizarea lui Stere Popescu încercarea era curajoasă, interesantă şi, în ansamblu, reuşită”15, „ansamblul a conferit capodoperei lui Boulez, sub bagheta lui Mihai Brediceanu, o interpretare de o claritate, de o perfecţiune a mişcării şi a stilului, de o sensibilitate şi o transparenţă pur şi simplu extraordinare”16. Inclus în lista reperelor importante ale anului de publicaţia editată „sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Publice şi al Comitetului Naţional al Muzicii din Franţa”, Curier musical de France, spectacolul „Ciocanul fără stăpân” a fost filmat de ORTF însoţit de interviul coregrafului Stere Popescu la care se face referire mai sus, un fragment17 putând fi vizionat şi astăzi, în urma cercetărilor întreprinse de sociologul Irina Severin, care a descoperit cele trei minute de filmare în arhiva Institutului Naţional al Audiovizualului din Paris. Schimbând percepţia Occidentului asupra artei coregrafice româneşti şi a artiştilor români, momentul noiembrie 1965 a devenit un reper atât în istoria dansului contemporan românesc, cât şi din punct de vedere istoric, prin implicaţiile sociale şi politice pe care le-a generat. După acest scandal, Stere Popescu alege libertatea, în acelaşi timp cu primbalerinul Gabriel Popescu18, rămânând în Franţa, unde solicită azil politic, fapt ce îi împiedică se pare pe organizatorii festivalului de la Paris să acorde spectacolului Marele Premiu şi să-i recunoască în acelaşi timp calitatea de premieră mondială. Ca urmare, în ţară, spectacolul devine subiect de grave represiuni din partea cenzurii politice a epocii, întreaga distribuţie fiind supusă unei anchete din partea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, iar conducerea teatrului bucureştean fiind concediată la scurt timp. Participarea Operei Române la festival a fost condamnată dur în presa oficială şi de specialitate, punându-se accent pe recenziile negative apărute în presa pariziană, iar turneele în străinătate au fost interzise pentru o bună bucată de timp. Reluarea spectacolului pe scena bucureşteană, la cererea regimului comunist, cu un public numeros, adus să confirme „eşecul” acestuia, a avut un efect contrar, spectatorii aplaudând frenetic.19 În Occident, Stere Popescu şi-a reluat cariera la Londra, montând mai multe balete, remarcate de critica de specialitate şi predând la Central School of Art, despre realizările coregrafului în anul 1968, cu puţin timp înaintea morţii sale, aflând şi din transcrierea unui interviu oferit postului de radio Europa Liberă20, păstrat în arhiva istorică RFE de la Hoover. Moartea balerinului rămâne un subiect disputat, pus de ziarele occidentale pe seama scandalului iscat de „Ciocanul fără stăpân”, o lovitură care l-ar fi afectat profund şi după care nu şi-ar mai fi revenit niciodată în întregime, în timp ce regimul comunist îl explica prin imposibilitatea coregrafului de a se adapta „capitalismului sălbatic”, iar apropiaţii săi prin eşecul premierei ultimului balet sau prin respingerea cererii de emigrare în Statele Unite ale Americii În ţară, dispariţia balerinului a fost semnalată doar de partenera sa de scenă, Irinel Liciu, care a avut curajul de a deplânge moartea lui Stere Popescu într-un necrolog publicat în revista Contemporanul. Soţul acesteia, poetul Ştefan Augustin Doinaş, prieten apropiat al balerinului, i-a dedicat in memoriam poezia „Întâlnirea de la Bruxelles”: [...] Dar, pentru el, frumosul trup al lumii / era-nstelat cu răni, mai dureroase şi mai urâte tocmai la-ntâlnirea / dintre mângâietor şi mângâiată: o mână îl apropia, iar alta / îl depărta... ; şi dangăte contrare sunau mereu în convorbirea noastră... [...] Timp nu există : / există numai clipa, ca obraz al eternităţii dat privirii noastre. Nici spaţiu nu există : întâlnirea / cu zeii-i fără-ntindere, ruptură lăuntrică, îngrozitor de dulce, / acum şi-aici, mereu şi pretutindeni. O altă faţetă a balerinului şi coregrafului, prevestită de cele câteva poezii publicate în Revista Fundaţiilor Regale, a fost dezvăluită la mai bine de un deceniu de la moartea acestuia, prin intermediul volumului de poeme „Postume”, editat prin eforturile surorii acestuia, Sevastia Popescu, cu sprijinul unor prieteni de suflet ai gălăţeanului, volum ce adună o parte din creaţia sa poetică, împărţită în „vârste spirituale”, ce marchează atât etape ale vieţii sale, cât şi „praguri poetice” ale evoluţiei sale creatoare, cum le denumeşte prefaţatorul cărţii, scriitorul Ştefan Augustin Doinaş. Versurile, încărcate de tristeţe, îl pun pe Stere Popescu întrun permanent dialog poetic cu moartea, caracterizat prin „scufundarea în sine, de unde poetul scoate multiple bijuterii negre, ca nişte perle funebre îndelung elaborate, prin suferinţă, în scoica sufletului său”22, poetul fiind alăturat de Ştefan Aug. Doinaş23 unui alt gălăţean cu destin tragic, Constant Tonegaru, pentru „lirica luxuriant imagistă, bogată în peisaje exotice” a versurilor scrise în tinereţe. Personalitate originală, Stere Popescu a fost inclus de critica de specialitate printre artiştii a căror dans şi coregrafie au ilustrat tendinţa avangardistă a vremii, constituindu-se într-un reviriment aşteptat în ceea ce priveşte tematica şi tehnica arte coregrafice româneşti, numele său fiind purtat, din anul 2013, de una dintre sălile de spectacol ale Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti. Biografie Data nașterii: 17 aprilie 1920 Locul naşterii: Galați Data decesului: 7 martie 196824 Locul decesului: Londra, Marea Britanie Studii:  studii liceale la Galaţi şi la Liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti;  studiază dansul cu Floria Capsali la sfârşitul anilor ʼ30, urmând în paralel, timp de trei ani, Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Activitate socio-profesională:  prim-balerin la Opera Naţională din Bucureşti (1944-1947, 1949-1965);  la sfârşitul anilor ʼ50, a fost implicat ca martor, anchetat şi deţinut în procesele legate de gruparea Rugul Aprins, fiind deţinut pentru o perioadă la Închisoarea Văcăreşti;  a fost amnistiat, fiind eliberat, reabilitat şi reangajat la Opera Naţională din Bucureşti;  în paralel cu activitatea desfăşurată în trupa de balet a Operei Naţionale din Bucureşti, a realizat coregrafia pentru diverse spectacole de balet, printre care: „Păcală”25 (1957, pe muzica lui Viorel Doboş), „Mandarinul miraculos” de Béla Bartók (Opera Maghiară de Stat, 1965)26, „Daphnis et Chloé”, „Toccata şi Fuga în Re minor” de J. S. Bach, „Allegro bonheur” de Béla Bartók, „Silfidele” de Frédéric Chopin, „Catedrala scufundată” şi „Ce a văzut vântul de apus” de Claude Débussy etc.;  a colaborat cu diferite teatre din Bucureşti şi din provincie, realizând, singur sau în colaborare coregrafia unor piese de teatru: „Furtuna” de W. Shakespeare (1958), „Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Sică Alexandrescu27 (1958), „Burghezul gentilom”, „Bolnavul închipuit” (Teatrul Naţional din Bucureşti); „Volpone” de Ben Johnson (Teatrul CFR Giuleşti); „Invitaţie la Castel” de Jean Anouilh; „Fântâna Blanduziei” după V. Alecsandri, în regia lui Ion Şahighian; „Marţienii” de Mihai Liber (Teatrul pentru Tineret şi Copii Bucureşti, 1961);  a participat la turnee artistice în Europa de Est (Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Germania) şi în URSS, unde a dansat cu ansamblul Teatrului Balşoi din Moscova;  a făcut parte din juriul Festivalului Internaţional al Dansului de la Varna, Bulgaria, alături de Serge Lifar, Galina Ulanova, Alicia Alonso etc.  a realizat o serie de filme pentru Televiziunea Română după 1960: un scurt metraj (25 min.) pe muzica „La Mer” de Débussy, filmul – balet pe „Valkyries” şi „Venusberg” de Wagner; coregrafia pentru filmul pe muzica lui Cimarosa, Berlioz şi Beethoven, care a primit Premiul „Orhideea de aur” la Vercelli, Italia (1964);  a susţinut conferinţe la televiziune, despre teatrul antic japonez „Nô” şi „Kabouki”, despre folclorul Africii Centrale şi despre pantomimă în Indochina şi Indonezia;  a pus în scenă „Romeo şi Julieta” la Teatrul din Ploieşti (1965);  a cerut azil politic în Franţa, cu prilejul participării Operei Naţionale din Bucureşti la cel de-al treilea Festival Internaţional al Dansului de la Paris, în care a realizat libretul şi coregrafia baletului „Ciocanul fără stăpân”; Dansatori: Magdalena Popa, Adrian Gheorghiu, Ioan Tugearu, Adina Cezar; Muzica: Pierre Boulez; Dirijor: Mihai Brediceanu; Voce: Zenaida Pally; Poeme: René Char; Decoruri şi costume: Jules Perahim. Teatrul Champs-Élysées (nov. 1965);  a fost judecat şi condamnat în absenţă la 10 ani de temniţă şi degradare civică, de Tribunalul Militar din România, pentru „trădare de patrie” (7 mai 1966);  a montat spectacolul de balet „Perspectives” pentru „Ballets Européens” al lui Léonide Massine, pe un montaj sonor propriu centrat pe un bocet românesc din Apuseni, realizând cu acest spectacol un turneu în Germania;  a montat pentru Opera din Hanovra baletul „Offrande a une Ombre”, pe muzica lui Henry Barraud, despre experiența sufletului omenesc după moarte, folosind texte din Cartea tibetană a morților pentru a exprima stări de natură psihică și spirituală;  l-a asistat pe Rolland Petit pentru spectacolul „Eloge de la Folie” (Elogiul nebuniei) după Erasmus, balet prezentat la „Théâtre des Champs Elisées” la Paris (1966);  a participat la cel de-al XVI-lea Festival de Muzică și de Balet de la Toulon, realizând coregrafia baletului „Narcis” pe muzica lui Marius Constant pentru Centrul de Dans Clasic „Rosella Hightower” (1966);  s-a mutat la Londra, unde a predat la Central School of Art (1967);  a semnat un contract temporar cu Teatrul Rambert şi a colaborat în calitate de coregraf cu Derek Jarman (decoruri şi costume), pentru realizarea spectacolului „Throughway”, pe muzica lui Davis Vorhaus28, premiera având loc în martie 1968, la Jeannetta Cochrane Theatre. Debut coregrafic: la Opera Română din Bucureşti, cu spectacolul „Carmen”, regia Jean Rânzescu (1957). Roluri:  1944: divertismentul din Aida, cu Rina Constantini, Rosina Krannich, Stere Popescu, Nicolae Bazaca;  1944: Evgheni Oneghin, coregraf Oleg Danovski, cu Stere Popescu, Coca Iuga, Valentina Apostolescu;  1947: Fântâna din Bahcisarai, cu Oleg Danovski, Ileana Simo, Stere Popescu (Vaţlav), Sanda Danovski;  1948: Rhapsody in blue, adaptare după Gershwin, Opera de Stat din Bucureşti, cu Oleg Danovski, Ileana Simo, Stere Popescu (în rolul negrului);  1948: Harap Alb, balet în 4 acte pe muzica lui Alfred Mendelsohn şi libretul lui Alexandr Jar, după basmul lui Ion Creangă, coregraf Oleg Danovski, cu Trixy Checais (Spânul), Stere Popescu (Slujerul)29;  1951: Macul Roşu, muzica Reinhold Glier, Opera de Stat, cu Stere Popescu (traficantul Li-San-Fu), Irinel Liciu, Trixy Checais, Sanda Orleanu Jar, Nicolae Bazaca;  1951: Cneazul Igor (Dansurile polovţiene), cu Ana-Gabriela Ionescu, Valentina Massini, Puşa Niculescu, Stere Popescu, Nicolae Bazaca, Ion Alexe;  1953: Coppélia de Léo Délibes, Opera de Stat din Bucureşti, regia şi coregrafia Oleg Danovski, cu Sanda Orleanu Jar, Irinel Liciu, Oleg Danovski, Stere Popescu, Gabriel Popescu, Gelu Matei, Bojidar Petrov;  1954: Barbuncul, dans popular românesc, cu Stere Popescu, Gelu Matei, Ştefan Năstase şi Florian Dalcu;  1954: Coppélia de Léo Délibes, Opera Română, regia şi coregrafia Oleg Danovski, cu Sanda Orleanu Jar, Gelu Matei, Stere Popescu (Coppelius);  1954: Macul Roşu, muzica Reinhold Glier, regia Mihai Gabovici, balet în 3 acte, cu Irinel Liciu, Sanda Orleanu Jar, Gabriel Popescu, Stere Popescu (Li San Fu), Ion Grama, Ion Alexe;  1955: Lakmé de Léo Delibes, maestru de balet Oleg Danovski, cu Magda Ianculescu, Iulia Boicu, Lella Cincu, Stere Popescu;  1959: La piaţă de Mihail Jora, Stere Popescu şi Gabriela Danovski în dansul „rumba ca la moşi”;  1961: Priculiciul de Zeno Vancea, coregrafia Oleg Danovski, cu Valentina Massini, Gelu Barbu, Eugen Mărcui, Stere Popescu (Sidonius Pîrţan, cârciumarul);  1961: La piaţă, Valentina Massini, Stere Popescu (Sidonius), Gabriela Danovski, Ion Alexe, Bojidar Petrov, Eugen Mărcui;  1962: Şeherezada, de Rimski-Korsakov, coregrafia Vasile Marcu, cu Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Stere Popescu (Şahul), Dumitru Bivolaru;  1962: Romeo şi Julieta, cu M. Popa, M. Zirra, Dumitru Bivolaru, A. Matei, Stere Popescu, Gabriela Danovski;  1963: Coppélia, cu Ileana Iliescu, Stere Popescu, Brejar, Cora Benador, Gabriela Danovski;  1963: Priculiciul, cu Valentina Massini, Gheorghe Constantinescu, Stere Popescu, Ion Alexe, Ştefan Ionescu, Raul Erceanu;  1964: Iancu Jianu de Mircea Chiriac, Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, coregraf Oleg Danovski, cu Gabriel Popescu, Irinel Liciu, Alexa Mezincescu, Valentina Massini, Cristina Hamel, Gabriela Danovski, Stere Popescu (Vodă Caragea);  1965: Romeo şi Julieta de Prokofiev; Iancu Jianu, pe scena Teatrului Metropol din Berlin, în cadrul Zilelor festivalului berlinez, R.D.G., cu Irinel Liciu, Gheorghe Cotovelea, Gabriel Popescu, Stere Popescu (Tybald), Ilie Suciu etc. Colaborări la publicaţii: Contemporanul, Luceafărul, Revista Fundaţiilor Regale, Revista scriitoarelor şi scriitorilor români

Biografie

Data şi locul naşterii: 26 ianuarie 1880^[1], Galați

Data şi locul decesului: 1 aprilie 1962, București

Studii:

• Școala primară și secundară la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1887-1896);
• Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti (1896-1897);
• Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, clasa prof. G. D. Mirea (1897-1899);
• Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, clasa prof. Gheorghe Popovici, pe care a terminat-o cu medalia de argint (1899-1902);
• Akademie der Bildenden Künste din München cu profesorul von Kaulbach (sept. 1902);
• Academia Julian din Paris, în atelierul lui Jean-Paul Laurens (1902-1907).

Activitate socio-profesională:

Afiliere:

Distincții – Premii- Titluri - Decorații:

Colaborări la publicaţii:

Note

1. ↑ Data naşterii conform Registrului stării civile nr. 138/1880, fila 70-verso este 26 ian. 1880; pe 28 ian. 1880 a fost declarat de către tatăl său, magistratul Constantin Ressu.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.

Referinţe

Stere Popescu a fost un om cu o mare personalitate. Cei ce şi-l amintesc pe scena Operei Române au desigur înaintea ochilor imaginea lui în violentul Tibalt şi ţâfnosul Copellius, roluri atât de diferite, dar realizate cu aceeaşi forţă, cu aceeaşi măiestrie. O puternică prezenţă scenică, o dăruire de sine, o ştiinţă a amănuntului semnificativ, precum şi a imaginii de ansamblu – iată ce caracterizează arta lui actoricească. (Irinel Liciu) „Postumele” lui Stere Popescu au rolul de a prezenta, parţial şi cu întârziere, o nouă faţetă, necunoscută marelui public, a unei personalităţi artistice de înaltă ţinută. La creaţiile de mare succes ale maestrului de balet şi balerinului Stere Popescu, se adaugă acum mărturia emoţionantă prin patetismul ei, exemplară prin conştiinţa artistică ce o tutelează, a acestor texte care atestă un poet de factură modernă, de o valoare cu totul aparte. (Ştefan Augustin Doinaş) Poezia lui Stere Popescu este mai întâi de o imensă senzorialitate, exuberantă, dezlănţuită, imaginile învălmăşindu-se, ciocnindu-se între ele cu o forţă nu mai puţin manifestă decât impulsul vital ce le provoacă. (Ion Negoiţescu)

Monica Lovinescu nota la data de 16 martie 1968 vestea sinuciderii la Londra a balerinului Stere Popescu: E în această existenţă a lui Stere Popescu frântă înainte de vreme şi poate de vremuri ele înşile, ceva nefiresc, ciuntit, schilodit. Neantul a câștigat o viaţă asupra căreia n-avea încă drepturi. Şi pentru care fiecare clipă ar fi fost, şi era, atunci când l-am cunoscut pe Stere Popescu, prilej de cunoaştere şi îmbogăţire interioară. Într-o artă în care, cum spunea el însuşi, se gândește mai ales „cu picioarele”, Stere Popescu aducea alte ambiţii. Slujindu-se, printre cei dintâi de tăcere, ca element constitutiv în balet, cerând mişcării nu să ilustreze, ci să se pună ea însăşi în discuţie, în chiar clipa săvârşirii ei, aducând pe scenă, ca un fel de şovăială existenţială, o reflecţiune critică ce nu este, în general, aceea a spectacolului, cerând sprijinul meditaţiei şi al unor texte fără legătură cu scena, cum ar fi „Cartea tibetană a morţilor”, Stere Popescu introducea şi ar fi introdus din ce în ce mai mult în balet, o dimensiune care ne izbea chiar şi pe noi de aici, blazaţi de atâtea inovaţii, de o atât de precipitată avangardă. Prin el, coregrafia părea că meditează...21

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z