Difference between revisions of "Vasile Alexandrescu Urechia"

„A vă iubi ţara înseamnă a vă iubi trecutul şi ca să iubiţi trecutul trebuie să-l cunoaşteţi. răscoliţi dar arhivele şi bibliotecile şi în ele veţi învăţa iubirea de ţară...

Vai de poporul care, asemenea grădinarului neînţelept, nu îngrijesce de rădăcinile sale, carele nu are cultul trecutului! Acel popor este din contră plin de vitalitate care continuă tradiţiunea străbună şi în desvoltarea sa către viitor se inspiră din ea.”

Autograf V. A. Urechia

V. A. Urechia - istoric, scriitor, profesor universitar

Prezentare

Fiu al clucerului Alexandru Popovici şi al Euphrosinei Photinia, Vasile Alexandrescu Urechia şi-a început studiile în şcoli particulare, devenind într-un final bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi, acolo unde şi-a schimbat şi numele, din Popovici, numele avut la botez, în Alexandrescu (după prenumele tatălui). Aflând din hârtiile familiei că îşi trage originea de la vechiul cronicar al Moldovei, şi-a luat ulterior numele de Urechia.

Istoric, animator al vieţii culturale, profesor, scriitor, senator, deputat, ministru al Instrucţiunii Publice (organizator al învăţământului românesc), primul român candidat la un Premiu Nobel, pătruns de o puternică dragoste pentru ţară şi limba strămoşească, Urechia a fost pe tot parcursul vieţii un luptător înflăcărat pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi pentru cultivarea conştiinţei naţionale, Indiferent de funcţia avută, de locurile pe unde a trecut, a lăsat urme de neşters ale activităţii sale, contribuind la răspândirea culturii româneşti, iniţiind, sprijinind înfiinţarea sau patronând instituţii esenţiale precum Ateneul Român, Academia Română, Muzeul de Antichităţi, Teatrul Naţional, Şcoala pentru Învăţătura Poporului Român, Şcoala Normală „Carol I”, Conservatorul de Muzică şi Declamaţie, Şcoala de Belle Arte, Universitatea din Iaşi şi, nu în ultimul rând, a „depozitului de cultură naţională” reprezentat de Biblioteca ce îi poartă numele.

Implicat în viaţa politică, V. A. Urechia a fost, începând cu 1867 şi până la sfârşitul vieţii, deputat şi senator de Covurlui, fapt ce l-a legat de plaiurile gălăţene. Astfel, toată truda sa de o viaţă, volumele şi documentele, pe care le-a adunat cu pietate şi pe cheltuiala sa, au constituit mai târziu darul de suflet oferit gălăţenilor iubitori de carte, nucleul în jurul căruia s-a ridicat instituţia Bibliotecii ce îi poartă numele: „Fie ca micul meu dar să serve culturii tot mai spornice şi tot mai românească a Galaţilor”.

Înconjurat de zeci de volume deschise, de manuscrise şi documente (după cum arată şi o fotografie a biroului său), Urechia lucra necontenit, cu stăruinţă, dând tiparului volume ale operei sale istorice şi literare, afirmându-se ca unul dintre cei mai activi ziarişti ai epocii. Opera sa publicistică^[1] neepuizată încă, răspândită în periodicele vremii, sub diverse pseudonime, conturează imaginea unui om care nu concepea doar a exista fără a-şi exprima în scris opiniile, rezultatele cercetărilor şi studiilor sale, într-o diversitate de domenii: politică, istorie, literatură, istorie literară, pedagogie.

Răsfoind acum presa acelei vremi, ni-l putem închipui pe gălăţeanul nostru de suflet aşa cum era văzut de către contemporanii săi la 1 martie 1898, în Foaia Populară, într-un portret literar emoţionant:

„V.A. Urechiă

Cine nu’l cunoaşte? Toată lumea.

Profesor universitar, vechiu aprope ca Universitatea, istoric de frunte, orator distins, parlamentar de elită.

'Inimă nu găseşti alta ca a lui Conu Vasile:împrejurare nu l’a mai uitat. Are numai simpatii şi stime, numai prieteni şi protejaţi.

Încet, încet, cu ochelarii pe nas, scoboară treptele Universităţei, cu ghiosdanul roşu sub subţioară.

Acasă ajuns, se înfundă în vraful de cărţi şi hrisoave, în mormanul de note şi notiţe, cu care alcătuieşte monumentala sa operă istorică.

Are însă şi d-sa o dragoste, o dragoste la bătrâneţe, înclinare aprinsă, neînfrânată, către o ea, pentru care se ruinează, căci îi trimite tot ce agoniseşte... Biblioteca Urechiă din Galaţi.”

Considerat de Petru Vulcan „podoaba şi mândria neamului românesc”, înscris în „pleiada care formează constelaţiunea bărbaţilor de frunte ai României”, Vasile Alexandrescu Urechia trăieşte în continuare prin opera pe care a lăsat-o urmaşilor săi, prin edificiile la a căror construire şi-a adus aportul şi nu în ultimul rând, prin vorbele de duh ce le-a lăsat spre luare aminte urmaşilor săi: „Cultura este arma cea mai puternică. O naţiune incapabilă de a se putea dezvolta, este incapabilă de a-şi apăra existenţa. De aceea toate naţiunile, recunoscând cultura de primă condiţie a existenţei şi măririi lor, s-au străduit să-şi întrebuinţeze toate forţele spre a înainta în cultură... Ce va fi această ţară cultivată, dacă proprietarii ei nu vor poseda cultura necesară pentru a-i putea apăra existenţa? Căci astăzi cultura este arma cea mai puternică şi neînvingibilă!”

Biografie

Data şi locul naşterii: 15/27 februarie 1834, Piatra Neamţ

Data şi locul decesului: 22 noiembrie 1901, Bucureşti

Studii:

• Şcoala particulară din casele boierului Dumitrache Stan, unde studiază cu tatăl lui A.D. Xenopol, în Piatra Neamţ;
• Pensionul privat al elveţianului Ballif de la Oşlobeni;
• Şcoala preparandă de la „Trei Ierarhi” din Iaşi;
• bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi (1844);
• bursă acordată de „Societatea pentru ajutorarea tinerilor români la învăţătură” pentru studii la Paris (1855-1857), unde îşi susţine mai întâi bacalaureatul în filosofie (18 aug. 1856) şi apoi se înmatriculează la „Facultatea de Litere din Paris” pentru a obţine licenţa (1856-1857);
• a frecventat în paralel cursurile de filosofie, literatură şi drept ale Universităţii Sorbona din Paris.

Activitate socio-profesională:

• după Revoluţia de la 1848, Academia Mihăileană fiind închisă, a practicat diverse profesii pentru a se întreţine: meditator, copist la poliţie, practicant la cancelaria „Departamentului din lăuntru”;
• în perioada studiilor pariziene a fost desemnat în funcţia de secretar al Cancelariei de Propagandă Unionistă, condusă de Iosafat Snagoveanu (1856);
• la Paris a fost redactorul şi directorul săptămânalului în limba română Opiniunea, revistă în care a ediatizat necesitatea Unirii (1857);
• s-a stabilit la Iaşi (1857);
• asesor la secţia a doua a Tribunalului din Iaşi (1858);
• profesor de literatură română şi limbă latină la Gimnaziul Central din Iaşi (1858);
• profesor de istorie universală şi literatură la Universitatea din Iaşi(1858);
• director al Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova (1859);
• ministru ad-interim al Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernul lui Mihail Kogălniceanu (1859-1860);
• redactor, la Iaşi, al revistei Atheneul Român (1860) şi al ziarului Dacia (1861);
• a editat Anuarul General al Instrucţiunii Publice din România (1863-1864 şi 1864-1865) şi Buletinul Instrucţiunii publice;
• profesor de istorie şi geografie la Şcoala Militară;
• s-a stabilit la Bucureşti (1864);
• director general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (din 31 iulie 1864);
• profesor universitar la Catedra de Istoria românilor şi Literatura română de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (31 iulie 1864 – 1901);
• a fondat, alături de Mihail Kogălniceanu, ziarul Adunarea naţională (1869);
• a participat împreună cu Alexandru Odobescu la Congresul de Arheologie de la Paris (1869);
• deputat la colegiul III de Covurlui, candidatura fiindu-i susţinută de Mihail Kogălniceanu (din 1869);
• împreună cu Dimitrie Bolintineanu şi părintele Averchie a pus bazele Şcolii macedo-române din Bucureşti;
• ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernul condus de Dimitrie Brătianu (10 aprilie 1881 - 31 iulie 1882);
• a înfiinţat Biblioteca Publică de la Galaţi, donând biblioteca sa personală (1889) şi a editat „Buletinul Fundaţiunii Urechia”, pe lângă biblioteca din Galaţi (1901);
• a fost numit consul general al Republicii Ecuador în România (1900);
• vicepreşedinte al Senatului României (1901).

Afiliere:

• fondator al Societăţii „Atheneul român” din Iaşi (1860);
• fondator al Societăţii „Ateneul Român” din Bucureşti (31 oct. 1865), preşedinte şi vicepreşedinte al acesteia în mai multe rânduri;
• membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), denumită din 1867 Societatea Academică Română, iar din 1879 Academia Română;
• membru corespondent al Academiei din Madrid (1868);
• membru de onoare al Societăţii „Des amigos del pais de Madrid” (1868);
• membru fondator al Societăţii Academice Române (2 iunie 1867) şi secretar general al acesteia (1872-1873);
• fondator, iniţiator şi preşedinte al Societăţii de Cultură Macedo-Române, iniţiator şi membru al Societăţii „Miron Costin” din Bucureşti (1887);
• întemeietor şi preşedinte al Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (1893-1897);
• membru al Societăţii Franceze de Arheologie pentru conservarea monumentelor istorice (1897);
• membru (1897) şi preşedinte de onoare (1899) al Consiliului Heraldic al Franţei;
• membru onorific al Societăţii „Ovidiu” din Constanţa;
• membru al Societăţii Etnografice din Paris şi delegat general al Societăţii Etnografice pentru România;
• preşedinte al Societăţii Române de Gimnastică, Scrimă şi Dare la Semn;
• iniţiator şi membru al Societăţii „Transilvania”.

Premii - Diplome:

• Diplomă de Onoare din partea Congresului Internaţional de Orientalistică, „pentru servicii aduse operei internaţionale” (1873);
• Diplomă şi bustul reprezentându-l pe V.A. Urechia (operă a sculptorului Wladimir Hegel), oferite în semn de recunoştinţă pentru „savanta sa activitate” din partea Institutului Etnografic din Paris (1878);
• Diplomă de Onoare cl. I pentru pomicultură şi arboricultură din partea Juriului General al Exposiţiunei Cooperatorilor din Ţară (1883);
• Premiul „H. Rădulescu” al Academiei Române pentru Istoria şcoalelor de la 1800-1864, în 4 volume (1890);
• Diplomă de membru onorific al Consiliului Heraldic al Franţei (1897);
• Diploma „Viro clarissimo” oferită de către Conimbricensis Instituti Praeses Sociique, Vale (1900).

Distincţii - Decoraţii:

• „Marea medalie de bronz” a Institutului Etnografic din Paris, în semn de recunoştinţă pentru serviciile sale (1880);
• Ordinul „Coroana României”, în grad de „Mare ofiţer”, conferit prin Decretul Regal nr. 1529 din 26 mai 1882 ;
• însemnele şi brevetul de ofiţer al ordinului „Legiunea de onoare” din partea Preşedintelui Republicii Franceze.

Note

1. ↑ A scris sub pseudonimele: A., B.A., U.N., V., V.A., V.A.U., X.Y.Z. (Literatorul, 1883), Vladimir Aleschin-Uho, V. Alessandresco (Foiletonul Zimbrului, 1855), Basile Alexandresco (România literară, Zimbrul şi Vulturul, Steaua Dunării, Ateneul Român), V. Alisandrescu (România literară, 1855), V. Alexandrescu-Urechiă, Bondarul, Cozmuţă, Iassiorum Municipium, Doamna L (Românul, 1858), Doamna Maria L. (Zimbrul şi Vulturul, 1858), Maria Movilă (1863), Popovici, Quis (Ateneu’lu Romanu, Din Moldova).

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2009, Galaţi, Axis Libri, 2010.

Referinţe electronice

• Alexandrescu-Urechiă Vasile. În: Università degli Studi di Firenzi [online] : Dipartimento di Lingue e Letterature Neolatine – Cronologia della Letteratura Romena. [1]
• Ardeleanu, Constantin. Aprecieri despre opera lui V.A. Urechia din perspectiva unui cărturar american . În: Axis Libri [online], an. 2, nr. 3, iun. 2009. [2]
• Idem. O îndelungată prietenie şi colaborare ştiinţifică: V. A. Urechia şi A. De Gubernatis (1). În: Axis Libri [online], an. 3, nr. 6, mart. 2010. [3]
• Idem. O îndelungată prietenie şi colaborare ştiinţifică: V. A. Urechia şi A. De Gubernatis (2). În: Axis Libri [online], an. 3, nr. 7, iun. 2010. [4]
• Idem. Un raport austriac privind activitatea publicistică a lui Vasile Alexandrescu Urechia în contextul procesului patrioţilor memorandişti (1894). În: Axis Libri [online], an. 2, nr. 5, dec. 2009. [5]
• Oneţ, Valentina. Biblioteca „V.A. Urechia”, parte a patrimoniului naţional şi european. În: Axis Libri [online], an. 1, nr. 1, nov. 2008. [6]
• Idem. Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901) : 175 de ani de la naşterea cărturarului sau Portretul unui om de cultură (1) . În: Axis Libri [online], an. 2, nr. 3, iun. 2009. [7]
• Idem. Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901) : 175 de ani de la naşterea cărturarului sau Portretul unui om de cultură (2) . În: Axis Libri [online], an. 2, nr. 4, sept. 2009. [8]
• Idem. Vasile Alexandrescu Urechia (1834-1901) : 175 de ani de la naşterea cărturarului sau Portretul unui om de cultură (3) . În: Axis Libri [online], an. 2, nr. 5, dec. 2009. [9]
• Oprea, Nedelcu. Vasile Alexandrescu Urechia - Preocupări bibliologice. În: Biblioteca Publică „V.A. Urechia“ Galaţi - Ediţie electronică [online]. [10]
• Urechia, V. A. Istoria scolelor de la 1800-1864 : volumul 1. În: Universitatea din Bucureşti : resurse : UnibucCLASSICA [online]. [11]
• Idem. Istoria scolelor de la 1800-1864 : volumul 2. În: Universitatea din Bucureşti : resurse : UnibucCLASSICA [online]. [12]
• Idem. Istoria scolelor de la 1800-1864 : volumul 3. În: Universitatea din Bucureşti : resurse : UnibucCLASSICA [online]. [13]
• Idem. Istoria scolelor de la 1800-1864 : volumul 4. În: Universitatea din Bucureşti : resurse : UnibucCLASSICA [online]. [14]
• Vasile Alexandrescu-Urechia : [biobibliografie]. În: Enciclopedia României [online]. [15]

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z