Vasile Onuţ

Artist plastic
„Noi avem misiunea de a pătrunde... în intimitatea ardentă a faptului real, extrăgând din el partea esenţială a existenţei sale."
Autograf Vasile Onuţ
VASILE ONUȚ - artist plastic

Prezentare

Sculptor prin formaţie, dar în acelaşi timp pictor şi grafician, Vasile Onuţ s-a implicat în viaţa cetăţii atât ca dascăl, cât şi în conducerea unor instituţii culturale ale Galaţiului. A fost întâiul director al Școlii Populare de Arte din Galaţi şi ctitor al primului muzeu de artă modernă din ţară, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, adaptând spațiul noii viziuni muzeistice.
Opera sa surprinde prin diversitatea abordărilor, profesorul Corneliu Stoica caracterizându-l drept un „adevărat poet al formelor şi culorilor, interiorizat şi expansiv totodată... o voce singulară în arta meleagurilor dunărene”. Culoarea şi ineditul picturii, frumuseţea formelor sculptate, lucrările de grafică care te poartă într-o altă lume, toate acestea formează imaginea unui artist complet, dăruit artei, indiferent de forma în care aceasta este exprimată plastic, oferind privitorului bucuria şi plăcerea descoperirii, surprinzând permanent.
„Bădia”, cum îi spuneau colegii şi prietenii, a împărtăşit permanent din arta sa acelora pe care i-a îndrumat în tainele sculpturii sau ale picturii, elevii săi caracterizându-l drept un personaj „fascinant”. Şi-a exprimat ferm convingerile artistice, pledând pentru transpunerea personajului operei de artă prin evitarea unor „atitudini încremenite, idealizate, fotografice”, tocmai pentru că „el este o lume de sentimente, deseori contradictorii, un depozitar de victorii şi înfrângeri”, un „om viu”. Pe acest „om viu, cu conştiinţa potenţelor şi limitelor sale” s-a simţit dator să-l înfățișeze Vasile Onuţ.
A lăsat „în drumul spre moarte... o sclipire de lumină carpatină”, cum singur nota pe coperta unui catalog al primei sale expoziții personale, oferit lui Horațiu Mazilu.
În septembrie 1994, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, în colecţiile căruia se regăsesc multe dintre lucrările sale, a organizat o expoziţie retrospectivă care a oferit publicului gălăţean prilejul de a se întâlni cu trăirile artistului, transpuse pe pânză sau hârtie, în lemn, piatră sau marmură.

Biografie

Data şi locul naşterii: 2 octombrie 1932, Iaşi
Data și oocul decesului: 23 iulie 1994, Galaţi
Studii:
  • Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, Secţia sculptură, sub îndrumarea maestrului Constantin Baraschi (1963).
Izvorul vietii.PNG
Activitate socio-profesională:
  • s-a stabilit în Galaţi (1963);
  • director al Muzeului de Artă Vizuală din Galaţi (1967-1968);
  • director al Şcolii Populare de Arte din Galaţi (1968-1972);
  • profesor de desen la Şcolile Nr. 11 şi Nr. 16 din Galaţi;
  • expoziţii personale în Galaţi (1971, 1975, 1977, 1981, 1987, 1992);
  • expoziţie restrospectivă, post-mortem, cu peste 100 lucrări de sculptură, pictură şi grafică (sept.-oct. 1994);
  • statuia lui Costache Negri (realizată de sculptorul Ion Iordănescu), turnată în bronz, avariată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi dată jos de autorităţile comuniste, a fost restaurată de sculptorul gălăţean Vasile Onuţ şi amplasată în 1967 în Parcul Municipal, pentru ca în 1985 să fie transferată în locul unde se găseşte în prezent, în centrul oraşului Galaţi.
Vas cu flori.PNG
Afiliere:
  • membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (1967).
Performanţe:
  • ctitorul primului muzeu de artă contemporană din ţară, Muzeul de Artă din Galaţi.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Mihaela Bute, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2009, Galaţi, Axis Libri, 2010.


A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z