Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național:
Își propune să faciliteze accesul la cultură a copiilor din mediul rural gălățean, să promoveze literatura pentru copii și să încurajeze lectura de plăcere prin organizarea de activități cultural-educative. Activitățile se vor desfășura în zece localități din județul Galați: Tg Bujor, Tecuci, Țepu, Măstăcani, Drăgănești, Scânteiești, Independența, Gohor, Barcea, Vînători, precum și la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, în cadrul evenimentului „Noaptea în bibliotecă”.
Proiectul se va desfășura în perioada 16 ianuarie – 15 noiembrie 2017.
Scopul proiectului „Pe aripi de poveste” este educarea prin cultură a copiilor din mediul rural, din județul Galați.
Grupul țintă al proiectului „Pe aripi de poveste” este reprezentat de cca 400 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, din mediul rural din județul Galați, din comunele: Tg. Bujor, Țepu, Măstăcani, Drăgănești, Scânteiești, Independența, Gohor, Tecuci, Barcea, Vînători, indiferent de etnie, religie sau situație materială și socială.
Proiectul va avea în vedere derularea a 12 ateliere, în perioada 12 mai – 7 octombrie, conform calendarului: Program „Pe aripi de poveste”
***
Atelier de lectură și construit povești |
|
---|---|
Biblioteca Orășenească „Grigore Hagiu” Tg Bujor | 12 mai |
Biblioteca Municipală Tecuci | 26 mai |
Biblioteca Comunală Țepu | 9 iunie |
Biblioteca Comunală Măstăcani | 23 iunie |
Biblioteca Comunală Drăgănești | 7 iulie |
Biblioteca Comunală Scânteiești | 21 iulie |
Biblioteca Comunală Independența | 4 august |
Biblioteca Comunală Gohor | 18 august |
Biblioteca Comunală Barcea | 1 septembrie |
Biblioteca Comunală Vânători | 15 septembrie |
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” | 7 octombrie, ora 20:00 |
Atelier de reprezentație și animație culturală |
|
---|---|
Biblioteca Orășenească „Grigore Hagiu” Tg Bujor | 19 mai |
Biblioteca Municipală Tecuci | 2 iunie |
Biblioteca Comunală Țepu | 16 iunie |
Biblioteca Comunală Măstăcani | 30 iunie |
Biblioteca Comunală Drăgănești | 14 iulie |
Biblioteca Comunală Scânteiești | 28 iulie |
Biblioteca Comunală Independența | 11 august |
Biblioteca Comunală Gohor | 25 august |
Biblioteca Comunală Barcea | 8 septembrie |
Biblioteca Comunală Vânători | 22 septembrie |
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” | 7 octombrie, ora 16:00 |
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.