Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”

V. A. Urechia
Vasile Alexandrescu Urechia
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” a fost înfiinţată prin decret regal, emis la data de 7 decembrie 1889 şi inaugurată pe 11 noiembrie 1890 – fondul iniţial al bibliotecii, de 5958 volume, fiind donat de către Vasile Alexandrescu Urechia, academician, om politic, istoric, senator de Covurlui.
De-a lungul timpului, biblioteca a funcţionat în mai multe sedii; astăzi, sediul central al acesteia este clădirea fostului Palat al Comisiei Europene a Dunării, prima instituţie internaţională care a avut sediul în Galaţi; valoarea arhitectonică a clădirii a determinat includerea acesteia în lista clădirilor de patrimoniu din oraş.
Astăzi, moștenirea culturală lăsată de fondatorul instituției este pusă în valoare în cadrul Compartimentului Colecții Speciale, acesta fiind preocupat de colecționarea documentelor cu valoare bibliofilă și în special ale celor care fac referire la originea romanică a limbii și poporului român.
Astfel, biblioteca deține carte românească veche cu valoare de patrimoniu, carte românească tipărită între anii 1831-1865, carte străină veche și rară, carte străină veche, manuscrise vechi și moderne, corespondență, documente iconografice, reproduceri, arhivalii etc.
Dintre aceste documente, menționăm:
  • cele 12 incunabule, dintre care 7 sunt clasate în patrimoniul cultural național, iar cel mai vechi este De Consolatione Theologiae de Johannen de Tambaco, Strasbourg, 1472;
  • 14 ediții Elzevir, tipărite între 1599-1643, printre care Alexandra. Poema obscurum de Chalcidensis Licofron, din 1599 sau Respublica sive status regni Poloniae, Lituaniae, Prussiae, Livoniae, et diversorum autorum , din 1627;
  • reprezentativ pentru manuscrisele vechi străine este Descrierea Ţării Româneşti (text manuscris) de Ahmed Resmi Efendi, 1759, în limba turcă;
  • scrisori autografe aparținând lui: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza, poeţii Felibri, Jules Verne, Anatole France, Emile Zola, Alexandre Dumas-fiul, Mark Twain, J. Strauss;
  • gravură şi litografie străină de Rembrandt, Albrecht Dűrer, Lucas van Leyden, Jaques Callot, A. Raffet, M. Bouchet;
  • gravură şi litografie românească de Th. Aman, Al. Asachi, D. Pappazoglu, Carol Pop de Szathmary;
  • ex-librisuri aparţinând poeţilor Văcăreşti, stolnicului Constantin Cantacuzino, domnitorului Nicolae Mavrocordat, Pantaleon Calliarchi – cel mai vechi ex-libris figurativ (1692), Constantin Hangerli, Gh. Asachi;
  • documente iconografice reproduceri: cea mai veche fotografie a Galaţiului, din 1867, Strada Mare, aparţinând lui Otto Bielig, albumul foto – Relazione sul Congresso degli Orientalisti tenuto a Roma nell'ottobre del 1899, Roma, 1900;
  • documente cartografice: planuri vechi ale oraşului Galaţi, hărţi ale judeţului Covurlui, cel mai valoros fiind: La Guida del Mercurio Geografico per tutte le parti del mondo : Dalle stampe di Domenico di Rossi in Roma alla Pace, Roma, 1692.
  • desene aparţinând lui Gigi Arămescu-Anderson, acuarele de Mihai Gheorghe-Coron, uleiuri de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Nicolae Spirescu.
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” are 4 filiale în oraşul Galaţi, acestea fiind localizate în diferite cartiere gălăţene:
  • Filiala Nr. 1 „Costache Negri” – Bibliotecă Municipală pentru Copii [1]
  • Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” – Bibliotecă Municipală [2]
Serviciile pe care le oferă biblioteca sunt multiple: împrumut la domiciliu pentru copii şi adulţi, consultarea unor publicaţii în regim de sală de lectură, vizionarea de filme şi documentare, acces la internet şi la o bază de date legislativă, dar şi programe de aplicaţii (procesoare de text, grafică), asistenţă specializată în regăsirea informaţiilor, realizarea de lucrări bibliografice de interes pentru utilizatori, iniţierea utilizatorilor în folosirea PC-urilor şi regăsirea informaţiilor din mediul electronic, cluburi pentru copii, adolescenţi şi seniori. La sediul central, accesul persoanelor cu dizabilităţi este facilitat prin existenţa rampelor specifice, existând şi semnalizare specifică pentru persoanele cu deficienţe de vedere, dar şi un serviciu de împrumut al documentelor de tip Daisy, cu aparatele de redare aferente.
Biblioteca editează şi publicaţii seriale proprii:

Acestor publicaţii li se adaugă seria: "Oameni în memoria Galaţiului", din care au apărut 10 volume. Oameni în memoria Galaţiului;

În timpul verii, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” organizează un târg de carte – Festivalul Internaţional al Cărţii „Axis Libri” [3], dar şi o Bibliotecă Estivală în unul din parcurile oraşului.

Surse: Buruiană,Letiţia; Eftimie,Geta; Toporaş, Camelia. Ghid trilingv (română, engleză și franceză) : Biblioteca Județeană „'V.A. Urechia” Galați: 125 ani de existență 1890-2015. Galaţi : Axis Libri, 2015;

Site-ul Bibliotecii Județene ”V. A. Urechia” Galați [4].