Biserica „Sfântul Antim”

Biserica Sf. Antim
Biserica Sf. Antim
Intrarea Bisericii Sf. Antim
  • Scurt istoric:

Parohia a fost înfiinţată prin Decizia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos nr. 202/21.09.1990. Cu sprijinul Primăriei Galaţi parohia a primit în folosinţă o suprafaţă de 3000 mp.

La 1 iunie 1991 a fost sfinţit locul şi s-a aşezat piatra de temelie de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Casian Crăciun.

În data de 25 aprilie 1999 s-a oficiat slujba de sfinţire a Sfintei Mese şi a catapetesmei.

Între anii 2000-2008 au fost realizate lucrările de pictură în tehnica fresco de către pictorul Ciprian Buzuloi.

  • Arhitectura:

Lacaşul este construit în plan tip cruce, cu abside semicirculare, pronunţate în exterior. Pridvorul prezintă arcade deschise, din tindă se trece spre clopotele din turlă şi cafas, prinaosul şi naosul au abside lungi.

Turlele octagonale ce încununează pronaosul sunt ridicate pe socluri pătrate şi prezintă ca decor firide prelungi al căror ancadrament iese în relief. Faţada bisericii prezintă o friză continuă alcătuită din firide decroşate, cu câte o fereastră dublă în zona pronaosului.

Intrarea cu ancadrament din piatră prezintă de o parte şi de alta două firide de dimensiuni mai mari.

Sfintele Femei Mironosiţe (hram primit în 1994)

  • Adresa: bld. Milcov, nr. 25A

Surse

Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti - Ctitoriile şi mormintele lor, Bucureşti: Cuvântul vieţii, 2009