Casa Corpului Didactic

Casa Corpului Didactic

Denumirea actuală: Casa Corpului Didactic

Denumirea anterioară: Casa Județeană a Corpului Didactic

Adresa: Str. Gării 35

Cod LMI: GL-II-m-B-03049

Datare: 1939

Istoric: În 1866 s-a înființat „Societatea pentru învățătura poporului român”, cu o secțiune la Galați care avea ca scop „pregătirea de buni învățători pentru sate”.

În 1878, se constituia „Societatea corpului didactic de toate gradele”, care era alcătuită din toți membrii învățământului din România.

În 1883, s-a înființat „Societatea Corpului Didactic din Județul Covurlui”, ca secție a Societății Corpului Didactic din România.

Societatea Corpului Didactic din România și-a încetat activitatea în anul 1898.

În primii ani ai secolului al XX-lea, în urma mișcărilor învățătorești s-a constituit „Asociația Generală a Învățătorilor din România” care avea ca principal scop „ajutorarea membrilor Asociațiunii” prin crearea unei „Case de pensiuni și ajutoare, susținerea orfelinatului pentru copiii învățătorilor”. În luna iunie a anului 1990, Asociația scotea primul număr al revistei numită „Revista învățătorilor și învățătoarelor, care în 1905 își mută activitatea la Galați.

Casa Corpului Didactic a fost înființată, în anul 1903, în urma unui proiect de lege inițiat de Spiru Haret.

În martie 1937, a început construcția Casei Învățătorilor Covurluieni, iar inaugurarea a avut loc la 4 iunie 1939. Impozanta clădire avea o modernă sală de festivități, camere pentru musafiri, bibliotecă, sediul băncii învățătorilor, cooperativa de consum și librărie.

În perioada comunistă și după 1990 și-a păstrat funcținea de casă a corpului didactic.

Descriere: Fațada principală dețină două registre de ferestre treflate la nivelul etajului al II-lea și care are în față un balcon pe toată fațada cu parapet din elemente decorative traforate din beton. Pe fațade se află o serie de brâie decorative și o cornișă proeminentă înălțată în centrul fațadei principale.

Fișier de autoritate: https://tinread.bvau.ro/opac/authority/159254

Surse: Valentin Bodea, Monumente istorice și de arhitectură din orașul Galați din a doua jumătate a secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului al XX-lea, Galați, Editura: Pax Aura Mundi, 2014, p. 65-74

Nazare Ghiță, Casa Corpului Didactic - repere monografice, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2015, p. 29-81

Localizare: 45.4421502138131, 28.05738859531837