Constantin Banu

Profesor universitar, inginer tehnolog
„Cu fiecare dintre noi nu începe lumea şi nici nu se sfârşeşte, iar greşelile din tinereţe se plătescu cu vârf şi îndesat la bătrâneţe sau chiar mai devreme.”
Autograf Constantin Banu
Constantin Banu - Profesor universitar, inginer tehnolog

Prezentare

Născut în judeţul Buzău, profesorul Constantin Banu a absolvit Facultatea de Industrii Alimentare din București, primind pe tot parcursul anilor de studii bursă republicană. Repartizat după absolvire la Întreprinderea de Industria Cărnii din Galaţi, a fost promovat inginer-șef datorită spiritului său aplicativ, proiectând pentru prima dată în România o linie de sacrificare a porcinelor pe verticală, tehnologie care a adus îmbunătăţiri în producţia de preparate de carne, contribuind la eficientizarea economică a întreprinderii gălăţene.
Peste ani, devenind președinte de comisie de recepţie a Ministerului Industriei Alimentare, a pus în funcţiune cele mai mari combinate de industrializare a cărnii din ţară (Craiova, Satu-Mare, Vaslui, Tomești, Buzău, Miercurea-Ciuc, Slobozia, Alexandria, Pitești). Inginerul Constantin Banu s-a dovedit deosebit de competent în rezolvarea unor probleme de producţie, fapt care a atras aprecierea unanimă a inginerilor tehnologi din industria alimentară și recunoașterea specialiștilor din domeniul industrializării cărnii.
Transferat ulterior la Institutul Politehnic din Galaţi, unde a întâlnit o echipă de entuziaști ai învăţământului de industrie alimentară, alcătuită din Brad Segal, Gheorghe Miron Costin şi Nicolae Pană, a promovat toate treptele didactice universitare, înscriindu-se la doctorat. Sub coordonarea profesorului Dumitru Moţoc și pe baza pregătirii de specialitate cu profesori de renume de la Universitatea din Michigan, S.U.A., de la care a deprins procedurile cercetării știinţifice, a susţinut lucrarea de doctorat cu titlul „Studiul biochimic al refrigerării şi hidrării cărnii”.
Şef al Catedrelor Biochimie-Tehnologii şi decan al Facultăţii de Industrie Alimentară, Acvacultură și Pescuit din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, apoi prorector la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și decan al Facultăţii de Ingineria Mediului și Biotehnologii din cadrul Universităţii „Valahia”, profesor asociat la Universitatea Tehnică a Moldovei, Constantin Banu a sprijinit dezvoltarea unor specializări cum ar fi „Biotehnologii alimentare în învăţământul de industrie alimentară” prin introducerea unor cursuri noi: „Bioreactoare”, „Biotehnologii alimentare”, „Tehnologia obţinerii de enzime”, „Inocuitatea produselor alimentare”, „Principii de drept alimentar”.
Profesorul dr. Constantin Banu a contribuit la dezvoltarea extensiei universităţii gălăţene de la Cahul și la dezvoltarea învăţământului de industrie alimentară de la Universitatea Tehnică a Moldovei, donând carte de specialitate, susţinând cursuri de specializare a cadrelor didactice de la Chișinău, prelegeri și simpozioane știinţifice comune la Chișinău și Galaţi și în calitate de membru al comisiei de doctorat la universitatea moldovenească.
De-a lungul celor cinci decenii de activitate didactică a predat cursurile: „Tehnologie și utilaj în industria cărnii”, „Utilaj special pentru produsele de origine animală”, „Tehnologia cărnii, preparatelor și conservelor din carne”, „Tehnologia prelucrării peștelui”, „Biotehnologii alimentare”, „Principii de drept alimentar”, „Aditivi alimentari” şi „Tehnologia zahărului”.
O dată cu obţinerea calităţii de conducător de doctorat în domeniul Tehnologiei cărnii, profesorul Constantin Banu a construit nu numai o disciplină performantă, ci și o întreagă rezervă umană în această tehnologie. A format și promovat profesional generaţii întregi de studenţi și a îndrumat activitatea știinţifică a numeroşi doctoranzi români și străini. A coordonat teze de doctorat din diverse domenii: carne, ulei, pește, aditivi chimici și biologici, produse alimentare probiotice, mulţi dintre cei cărora le-a fost mentor fiind în prezent profesori la universităţi americane sau cadre universitare de excepţie în învăţământul superior românesc de industrie alimentară.
Pe parcursul carierei didactice a contribuit la perfecţionarea sistemului de învăţământ precum și la organizarea cercetării știinţifice, participând direct la obţinerea de fonduri pentru realizarea de laboratoare moderne, săli de clasă, staţii pilot pentru obţinerea preparatelor din carne, a biscuiţilor, a pâinii și a produselor zaharoase, integrate într-o clădire nouă, aparţinând Facultăţii de Tehnologia Produselor Alimentare și Tehnica Pescuitului din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Activitatea de cercetare și-a continuat-o în paralel cu cariera didactică, realizând contracte cu Centrala Cărnii, Centrala de Industrializare a Laptelui și cu Institutul de Cercetări Alimentare din București, cu Institutul de Cercetări Piscicole Galaţi precum și cu Ministerul Învăţământului.
Cercetarea și activitatea didactică a profesorului Constantin Banu au fost valorificate în numeroase manuale și îndrumare de laborator și de proiectare, cărţi și tratate, sinteze documentare precum și în volume ale unor anale, simpozioane naţionale și internaţionale, publicând un număr impresionant de lucrări știinţifice în ţară și străinătate, în reviste de specialitate, efortul depus fiind răsplătit cu două premii ale Academiei de Știinţe Agricole și Silvice precum și cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei și al Universităţii „Valahia” din Târgoviște.
Preocupat atât de învăţământul românesc de industrie alimentară, cât și de siguranţa și securitatea alimentelor, profesorul Constantin Banu s-a străduit să promoveze o piaţă a alimentelor de calitate, obţinute în mod știinţific, la standarde alimentare ridicate.

Biografie

Data şi locul naşterii: 16 noiembrie 1930, com. Cilibia, jud. Buzău
Data şi locul decesului: 16 iunie 2016, Bucureşti
Studii:
  • Şcoala primară la Cilibia, Ţăndărei, Fetești;
  • Liceul „B.P. Hașdeu” din Buzău (1951);
  • Facultatea de Industrii Alimentare din București, obţinând diploma de licenţă la Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare și Tehnica Pescuitului, Specializarea Industria conservelor, din cadrul Institutului Tehnic Galaţi (1951-1956);
  • cursuri de specializare în domeniul știinţelor alimentare, cu activitate de cercetare în domeniul biochimiei cărnii, în cadrul Universităţii din Michigan (SUA) (1963-1964).
Titluri știinţifice: doctor inginer, cu teza „Studiul biochimic al refrigerării şi hidrării cărnii” la Facultatea de Industrie Alimentară și Tehnică Piscicolă, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, coordonator profesor dr. doc. Dumitru Moţoc (1968).
Activitate socio-profesională:
  • inginer stagiar (1956-1957), inginer-șef la Întreprinderea de Industrializarea Cărnii din Galaţi (1957 - 27 oct. 1958);
  • șef de lucrări4 (1961-1969), conferenţiar (1970-1975), profesor universitar (din 1975) la Facultatea de Tehnologia și Chimia Produselor Alimentare și Tehnică Piscicolă a Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi;
  • preşedinte al Comisiei de recepţie a Ministerului Industriei Alimentare;
  • șef al Catedrelor Biochimie-Tehnologii ale Facultăţii de Industrie Alimentară și Tehnică Piscicolă (1989-1990, 1992-1996);
  • decan al Facultăţii de Industrie Alimentară, Acvacultură și Pescuit, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi (1996-1999);
  • prorector la Universitatea „Valahia” din Târgoviște (1999-2000);
  • decan al Facultăţii de Ingineria Mediului și Biotehnologii, din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgoviște (2000-2002);
  • profesor asociat la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde a susţinut prelegeri și conferinţe;
  • pensionar (din 2002);
  • a continuat să activeze la Universitatea „Dunărea de Jos”, în Galaţi și în Cahul (până în 2010);
  • a făcut vizite de documentare și a susţinut prelegeri la Institutul de Industrie Alimentară din Wageningen, Olanda și la Universitatea Hubei, oraş Wuhan, provincia Hubei, China;
  • a participat la diverse manifestări știinţifice externe: Varșovia (1968), Plovdiv (Bulgaria), Chișinău;
  • a condus anual aproximativ 10 proiecte de an și de diplomă ale studenţilor de la învăţământul de zi, postuniversitar și masterat, a desfășurat activităţi de perfecţionare a specialiștilor din producţie;
  • conducător de doctorate în domeniul „Tehnică”, Specializările: „Tehnologii și echipamente în industria alimentară” și „Biotehnologii în industria alimentară;
  • a condus 15 lucrări pentru obţinerea gradului I în învăţământul preuniversitar;
  • a publicat: 78 de cărţi și tratate în domeniul industriei alimentare, publicate în edituri centrale; 29 de manuale, îndrumare de laborator și îndrumare de proiectare; 29 sinteze documentare; 151 lucrări știinţifice publicate integral în volumele unor anale, simpozioane naţionale și internaţionale; 103 lucrări știinţifice publicate în reviste de specialitate; 19 lucrări știinţifice publicate în reviste din străinătate (Ungaria, Serbia, Italia, Franţa, Germania);
  • membru în Consiliul ştiinţific editorial al Editurii AGIR;
  • membru în colectivul redacţional al Analelor Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Fascicula VI - Tehnologia produselor alimentare;
  • autor şi coautor de brevete de invenţii şi inovaţii.
Afiliere:
  • membru al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă și Tehnologie (1973-1974);
  • membru în Comisia de avizare planuri de cercetare - Secţia Industrie Alimentară - Academia de Ştiinţe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti”;
  • membru în Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (C.N.F.I.S.) (1998-2006);
  • membru în American Biographical Institute Research Board of Advisor, S.U.A.;
  • membru în Consiliul pentru susţinerea tezelor de doctorat al Universităţii Tehnice a Moldovei;
  • membru cooptat la Secţia Industria Alimentară (1983), membru corespondent (1991) și membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti” (2012);
  • membru în Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România;
  • membru în Asociaţia Inginerilor și Tehnicienilor din România.
Distincţii - Premii - Titluri - Decorații:
  • Profesor Universitar Evidenţiat, acordat de Ministerul Învăţământului (Ordin nr. 5641 din 15 iun. 1985);
  • Diploma de onoare și premiul II la faza naţională a manifestării metodico-știinţifice „Creativitate și eficienţă în învăţământ” ediţia a IV-a, Iași (2-3 iun. 1989);
  • Premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române pentru lucrarea „Biotehnologii în Industria Alimentară”, Ed. Tehnică, București, 1987 (1990);
  • Premiul I acordat de Ministerul Învăţământului pentru lucrarea „Biochimia cărnii și a subproduselor”, Ed. Tehnică, București, 1964;
  • Diploma de onoare pentru „contribuţii deosebite la dezvoltarea învăţământului superior de industrie alimentară” (1998);
  • Premiul III la faza naţională a Concursului „Creativitate știinţifică și tehnică”, ediţia a V-a pentru lucrarea știinţifică „Procedeu de obţinere a unui aromatizant pentru industria alimentară”;
  • Premiul III la faza naţională a Concursului „Creativitate știinţifică și tehnică”, ediţia a VI-a pentru lucrarea știinţifică „Lapte de soia de tip inlavit pentru furajare viţei”;
  • Diploma de excelenţă pentru activitate didactică și știinţifică dedicate învăţământului superior de industrie alimentară din România (2000);
  • Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga activitate de cercetare știinţifică, acordat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (2001);
  • Titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei, pentru merite deosebite în crearea bazei didactice-metodice și contribuţia la pregătirea inginerilor în domeniul industriei alimentare a Republicii Moldova (2001);
  • Diploma „for distinguished standing and has been conferred with honorary appointment to the Research Board of advisors” acordată de American Biographical Institute (2001, 2002, 2003);
  • Diploma de merit pentru „contribuţia deosebită la întemeierea și dezvoltarea învăţământului superior în Târgoviște” (2002);
  • Diploma de onoare a Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (2002);
  • Premiul „Carte de top” la Salonul Naţional de Carte din Chișinău, ediţia a XI-a, pentru volumul „Industrializarea laptelui” scris în colaborare cu profesori din Chișinău (2002);
  • Diploma de onoare pentru activitatea desfășurată în cadrul Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior din România precum și în implementarea programului RO-4096 în perioada 1997-2003 (2003);
  • Premiul „Dumitru Moţoc” pentru lucrarea „Manualul Inginerului de Industrie Alimentară” (2004);
  • Premiul „Nicolae Teodoreanu” pentru lucrarea „Cartea producătorului și procesatorului de lapte” (2006);
  • Diploma de excelenţă pentru contribuţie adusă la dezvoltarea știinţelor și tehnologiilor alimentare (2006);
  • Diploma de excelenţă pentru activităţile desfășurate pentru îmbogăţirea Tezaurului de carte și Tehnică Românească (2009);
  • Premiul „Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române - Secţia de știinţe Agricole și Silvice, pentru lucrarea „Suveranitate, securitate și siguranţă alimentară” (2009);
  • Titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Valahia” din Târgoviște (2013).
Colaborări la publicaţii: Acta Universitatis Cibiniensis, Analele Universităţii din Craiova, Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Fascicula VI: Tehnologia Produselor Alimentare, Analele Universităţii „Valahia” Târgoviște. Fascicula I, Buletin informativ pentru industria de morărit și panificaţie, Food Globus, Hortinform, Industria Alimentară, Industrie Alimentaire et Agricole, Italian Food Technology, La Revista Italiana delle Sostanze Grase, Lucrări știinţifice (Institutul Politehnic Galaţi), Revista de creșterea animalelor, Revue de fermentations et des Industries Alimentaires, Ştiinţe și Tehnologii Alimentare.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.

Referinţe

  • Prof. dr. ing. Petru Alexe: Şcoala doctorală gălăţeană consemnează prima teză de doctorat în domeniul cărnii în 1968 când, prin lucrarea „Studiul biochimic al refrigerării și hidrării cărnii” se conferă titlul de doctor inginer domnului Constantin Banu, cel care era titularul disciplinei de Tehnologia cărnii din 1960, de viaţa și personalitatea profesorului fiind legată întreaga istorie de procesare a cărnii și produselor de carne.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z