Constantin M. Cordoneanu

Critic muzical, flautist, profesor

„...un popor care nu-şi iubeşte muzica este întocmai ca şi o armată care pleacă capul ruşinată în faţa inamicului plin de vigoare şi curaj, produs de muzica lui naţională patriotică.”

„A desconsidera muzica unui popor, înseamnă a nu preţui piatra de aur. A voi să însufleţeşti pe un popor pentru o muzică străină caracterului său, înseamnă a-i încălzi inima cu gheaţă.”

Autograf Constantin M. Cordoneanu

Prezentare

Constantin M. Cordoneanu - critic muzical, flautist, profesor

Reputat critic muzical, considerat unul dintre „regeneratorii culturii muzicale didactice”, Constantin M. Cordoneanu se înscrie în galeria pedagogilor muzicii, susţinând şi instituind un sistem nou de predare în învăţământul muzical românesc. „Metodul scripto-sonic” a constituit subiectul mai multor lucrări didactice date de acesta tiparului, în scopul generalizării predării muzicii în cursul inferior al şcolilor secundare, metoda fiind experimentată în cadrul Seminarului Pedagogic Universitar din Bucureşti. Prin acest sistem, Constantin Cordoneanu propunea o metodă originală de însuşire a muzicii, ce avea în vedere să dezvolte „gustul de cântat şi a face învăţământul muzical agreabil şi uşor, iar nu plictisitor şi greoi”.

Muzica corală a constituit o altă preocupare importantă a acestuia, pe lângă creaţia componistică dedicată acestui domeniu, susţinând şi organizând coruri şcolare pe mai multe voci şi întocmind un „Repertoriu şcolar” ce cuprindea 30 de piese corale, publicat în perioada 1900-1905. De asemenea, a susţinut importanţa şi necesitatea educaţiei muzicale, considerând concertele simfonice o „şcoală de gradul cel mai superior pentru educaţiunea muzicală”, descalificându-i însă pe aceia pentru care concertele reprezentau doar un loc de socializare şi întâlniri mondene.

Dincolo de activitatea pedagogică, Constantin M. Cordoneanu este cel căruia i se datorează apariţia neîntreruptă, timp de 15 ani, a revistei bilunare, literar-artistice România Musicală, în care s-au dezbătut cu preponderenţă probleme ale muzicii, ale instituţiilor naţionale reprezentative în acest domeniu, ale progresului acesteia în programa învăţământului românesc. Și-a dedicat toate resursele redactării acestei publicaţii a cărei durată de viaţă reprezintă un record în sine, pe lângă faptul că i-a conferit şi menţinut o ţinută profesională remarcabilă, ce o aducea la nivelul revistelor de profil europene.

În cuvântul către cititori, din primul număr al publicaţiei, Cordoneanu îşi exprima crezul care îl dusese către publicarea, prin propriile eforturi, a revistei: „Noi ceştia care am luat sarcina ca să arătăm în ce hal ne aflăm, atât moral cât şi intelectual cu arta muzicală, dăm la lumină primul număr din noul născut, cu numele de România musicală, şi suntem hotărâţi a sprijini cât puterile ne va permite, această mult prigonită artă, şi a arăta cari sunt adevăratele cauze care împiedecă la noi dezvoltarea artei muzicale.”

În acest mod directorul publicaţiei dorea să acopere o lipsă în aria jurnalisticii româneşti, aceea a unei reviste cu profil muzical de înaltă ţinută, având o tematică cuprinzătoare şi variată, cu articole bine scrise, caracterul polemic fiind adesea imprimat de însuşi directorul revistei.

A încercat să promoveze atât şcoala muzicală românească, cât şi creaţia muzicală naţională, care în opinia sa era „singura care mai poate întreţine simţământul naţional pentru România subjugată”, exprimându-şi adesea dezamăgirea şi exasperarea în faţa lipsei de patriotism şi de mândrie naţională a elitei societăţii româneşti, care desconsidera creaţiile din ţară.

A contribuit activ la promovarea folclorului românesc, C. M. Cordoneanu fiind inclus în rândul etnologilor români pentru contribuţia adusă la transpunerea de pe cilindrii de fonograf în partituri a celor 63 de melodii de jocuri incluse în volumul „Hora din Cartal”, prima apariţie editorială în seria „Din viaţa poporului român” editată de Academia Română.

O dată cu încetarea apariţiei revistei, C. M. Cordoneanu s-a retras din domeniul criticii muzicale, dedicându-se cu preponderenţă catedrei, foarte puţine articole sub numele său apărând în alte reviste de profil artistic.

El rămâne a în istoria muzicii prin înfiinţarea şi susţinerea prin trudă şi pasiune a celei mai impunătoare reviste muzicale românești a perioadei, România Musicală, această „arhivă de documentare privitoare la istoria muzicei în România, pe care criticii şi istoricii viitori le vor consulta cu folos”, cum afirma fondatorul ei, prevăzând importanţa celei mai notabile realizări ale sale. Alături de această revistă rămâne de apreciat susţinerea pe care a acordat-o învăţământului de specialitate şi în general, rolului pe care muzica o are în cultivarea sentimentului patriotic și de a nu fi acceptat nici un compromis atunci când era vorba de prestigiul muzicii româneşti. Numele său se alătură altor importante personalități ale muzicii secolului al XIX-lea incluse în ediţia din 2001 a documentatei enciclopedii „New Grove Dictionary of Music” apărută sub egida Oxford University Press.

Biografie

Data şi locul naşterii: 20 mai 1852, Galați

Data şi locul decesului: 4 ianuarie 1918

Studii:

• Conservatorul din Bucureşti, unde a studiat cu Luigi de Santis (flaut) şi Gheorghe Brătianu (teorie – solfegii);
• elev al celebrului flautist şi compozitor de origine cehă Adolf Terschak.

Activitate socio-profesională:

• flautist în Orchestra Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti;
• profesor la Şcoala Normală Superioară, devenită, în 1898, Seminarul Pedagogic Universitar din București;
• maestru de muzică la Liceul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti;
• fondator şi director al revistei România Musicală (1 mart. 1890 - 28 dec. 1904);
• a fondat un salon artistic în Bucureşti, invitând muzicieni români şi străini de prestigiu pentru a concerta în casa sa (1890-1897);
• a inventat, brevetat şi construit, la Fabrica Götzl din Viena, un nou tip de flaut, prevăzut cu un mecanism special pentru executarea trilurilor (1892);
• a susţinut sau a participat la concerte de muzică de cameră (ca flautist) la Ateneul Român;
• a tradus în limba română mai multe manuale de muzică, printre care şi tratatul de armonie a lui Richter, „Die praktischen Studien zur Theorie der Musik” (Bucureşti, 1892);
• noul sistem de învăţământ muzical propus de Al. Podoleanu, D. G. Kiriac şi C. M. Cordoneanu pentru organizarea învăţământului muzical în şcolile secundare de băieţi şi fete din România, a fost pus în aplicare, începând cu anul 1899, în Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti;
• a făcut parte din corpul profesoral al Academiei de Muzică şi Artă Dramatică a Societăţii „Teatrul Popular”, instituţie de învăţământ particulară, fiind conducătorul Secţiei a II-a (de muzică instrumentală) şi profesor de flaut în această secţie (din 1900);
• a predat o perioadă la clasa de flaut din cadrul Conservatorului de Musică din București (după 1900);
• a contribuit activ la conservarea folclorului muzical coregrafic (prin transpunerea în partituri a 63 de melodii de jocuri populare), fiind inclus în „Dicţionarul jocurilor populare româneşti".

Afiliere:

• membru al Societăţii Muzicale „Odeon” şi membru al Comitetului de conducere (1885);
• membru al Camerei Sindicale a Artiştilor Dramatici, Lirici şi Muzicali din Paris (1893);
• membru şi preşedinte al Societăţii ştiinţifico-literare „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (1895);
• membru al Academiei „La Stella d’Italia” din Chietti (1896);
• membru fondator al Societăţii „Teatrul Popular”, având ca scopuri înfiinţarea unui Teatru Popular şi a unei Academii de Muzică şi Artă Dramatică, respectiv promovarea teatrului, muzicii şi literaturii dramatice, încurajarea compozitorilor şi autorilor dramatici români (1899);
• membru fondator al Cercului Cultural de Educaţie Integrală (1907).

Compoziţii:

• Muzică corală: Canon (1897), pentru 2 voci succesive (în colaborare cu Al. Podoleanu), versuri de Roşca Iuliu; Colinde de Crăciun, de Al. Podoleanu şi C. M. Cordoneanu; Dar n-a fost un vis (1896), pentru cor mixt, versuri de Corneliu Botez; Fericirea (1897), pentru cor mixt, versuri de Smara; Florile dalbe (1897), colind pentru trei voci egale; Hora Oltului (1898), pentru cor mixt, versuri populare; Imn în onoarea unui mare învăţător, cor pentru trei voci egale şi mixt, versuri de N. Rădulescu-Niger; Liga Română (1897), horă pentru cor mixt, versuri de Ilie Ighel; Moş ajun şi Florile d’albe, cor mixt, 3 voci egale şi 2 voci egale, de Al. Podoleanu şi C. M. Cordoneanu; Plugarii (1898), pentru cor mixt şi pentru trei voci egale, versuri de Gabriel Coatu; Rugăciune după lecţiune, pentru cor mixt şi pentru trei voci egale; Rugăciune la începerea lecţiunilor, pentru cor mixt şi pentru trei voci egale; Un cântec (1896), cor mixt şi pentru 3 voci egale, versuri de George Coşbuc.
• Muzică de cameră: Ambulanţa Crucii Roşii, marş pentru pian, Bucureşti, Editura „C. Gebauer”; Griviţa, marş pentru pian, Bucureşti, Editura „C. Gebauer”; Capitularea Plevnei, marş pentru pian, Bucureşti, Editura „C. Gebauer”; Caritate, marş pentru două piane la opt mâini, Bucureşti, Editura Librăriei Graeve, 1890; Menuet, pentru flaut şi pian; Rahova, galop pentru pian, Bucureşti, Editura „C. Gebauer”; Sonata nr. 1 pentru flaut şi pian; Sonata nr. 2 pentru flaut şi pian; Sonata nr. 3 pentru flaut şi pian; Sonata nr. 4 pentru flaut şi pian (1890); Liga Română, horă pentru pian, flaut sau vioară cu pian.

Note

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

• Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2012 - 2013, Galaţi, Axis Libri, 2014.

Referințe:

• Viorel Cosma:

"Personalitate de prim-rang a criticii muzicale, Constantin M(anolescu) Cordoneanu a jucat un rol însemnat în orientarea vieţii muzicale de la cumpăna veacurilor XIX şi XX, datorită editării revistei România Musicală, datorită articolelor semnate de el, având întotdeauna nerv şi substanţă, fiind scrise pe cele mai ardente teme."

A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z