Dionisie Germani

Inginer, profesor universitar
„Că Galaţii îşi vor recâştiga şi întrece vechea lor splendoare nu am nici o îndoială.”
Autograf Dionisie Germani

Prezentare

Dionisie Germani - inginer, profesor universitar
Provenit dintr-o familie de greci înstăriţi, stabiliţi în Ţara Românească, după ce trecuseră prin Galaţi, de unde s-au îndreptat spre Bucureşti, fiu al lui Menelas Germani, bancher şi ministru de finanţe în guvernele României conduse de Theodor Rosetti, Gheorghe Manu şi Lascăr Catargiu, Dionisie Germani a urmat clasele primare şi liceul la Galaţi, apoi cursurile de inginerie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Având şi cetăţenie grecească, şi-a satisfăcut stagiul militar la Atena.
Devenit inginer al primăriilor Craiova şi Bucureşti, a realizat numeroase proiecte pentru lucrări edilitare, atât înainte de război, cât şi după terminarea lui, lucrări care au vizat alimentarea cu apă a oraşelor şi reţelele de canalizare. Discipol al lui Elie Radu, marele inginer constructor şi profesor de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, Dionisie Germani a continuat opera acestuia în domeniul proiectării şi execuţiei construcţiilor hidrotehnice, legându-şi numele de numeroase lucrări inginereşti de avangardă pentru acea perioadă: centrale electrice, Abatorul Municipiului Bucureşti, staţii de pompare, fabrici şi hale.
Activitatea lui Dionisie Germani este oglindită în memoriile sale ştiinţifice sau tehnice, în lucrări didactice şi numeroase articole în reviste de specialitate. Precursor al şcolii româneşti de hidraulică, Dionisie Germani a fost unul dintre cei mai mari specialişti români în acest domeniu în care a adus contribuţii profund originale. Cursul său de hidraulică teoretică şi aplicată, predat la Politehnica din Bucureşti, impresionant prin bogăţia conţinutului, a fost prima lucrare în limba română din acest domeniu, realizată la nivelul exigenţelor lucrărilor ştiinţifice străine. A editat la Politehnica din Bucureşti numeroase cursuri pentru studenţii săi, nu doar de Hidraulică, domeniul său de specialitate, ci şi de Maşini electrice, Aparataj electric, Fizică, Mecanică aplicată, Termodinamică teoretică.
A avut contribuţii şi în domeniul geometriei, dezvoltând de exemplu o teoremă a lui Dimitrie Pompeiu, în mecanică, publicând, împreună cu inginerul Constantin Bideanu şi profesorul Victor Vâlcovici, o monografie privind forţele de inerţie, în domeniul rezistenţei materialelor, unde a sistematizat şi generalizat diferite metode de calcul, dezvoltând o serie de aplicaţii interesante. În mecanica fluidelor s-a ocupat de stabilirea ecuaţiilor de mişcare ale fluidelor vâscoase printr-o metodă originală, iar în electrotehnică a adus contribuţii referitoare la acţiunea electromagneţilor deformabili, la câmpurile magnetice polifazate şi la sistemele de unităţi de măsură.
Erudit deschis marilor valori spirituale, a fost un om de cultură cu ample lecturi din literatura universală clasică şi modernă. Poliglot, cunoscător al limbilor franceză, germană, engleză, portugheză şi neogreacă, dar şi elină, a învăţat singur limba rusă după 1944, după cum menţiona şi inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen în cadrul şedinţei de alegere ca membru de onoare al Academiei Române: „cunoaşte un număr impresionant de limbi străine, printre care limbile greacă şi rusă”, fapt ce i-a permis să facă numeroase traduceri tehnice. Dionisie Germani a fost cel care a făcut, în 1922, prima traducere8 a lucrării „The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations” a prietenului său, savantul român Gogu Constantinescu, autorul primei Teorii a Sonicităţii, publicată în limba engleză, în 1918, la Londra.
La fel ca inginerii şi profesorii Anghel Saligny, Elie Radu şi Alexandru Davidescu de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, care s-au numărat printre personalităţile cu rol esenţial în ridicarea ţării în domeniul tehnic, profesorul inginer Dionisie Germani se înscrie ca demn urmaş al acestora, făcând parte din grupul de elită care a pus bazele hidroenergeticii româneşti.

Biografie

Data şi locul naşterii: 17 martie 1877, Galați
Data şi locul decesului: 1 septembrie 1948, București [1]
Studii:
  • Liceul Grecesc din Galaţi (1887-1895);
  • Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele Bucureşti, obţinând diploma de inginer constructor (1895-1900);
  • Şcoala Superioară de Electricitate din Paris, obţinând (o dată cu Traian Lalescu) diploma de inginer electrician (1918-1919).
Titluri științifice: doctor în ştiinţe, titlu acordat de Universitatea din Sorbona.
Activitate socio-profesională:
  • studii practice de Edilitate, ca bursier al Ministerului de Lucrări Publice, pe lângă diferite primării din Belgia, Germania şi Marea Britanie (1900-1904);
  • inginer al primăriilor din Craiova şi Bucureşti (1904-1910)10;
  • şef al Serviciilor lucrărilor noi, iluminatului şi tramvaielor din Primăria Bucureşti (1905-1910);
  • a executat proiectul reţelei de canalizare a oraşului Piteşti (1910);
  • profesor suplinitor şi profesor definitiv la Catedra de Hidraulică şi maşini hidraulice din cadrul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti (dec. 1910-1915);
  • a executat proiectele de canalizare şi de alimentare cu apă a oraşului Turnu-Măgurele (1912), proiectele de canalizare şi de alimentare cu apă a oraşului Brăila (1913), proiectele pentru canalizarea şi alimentarea cu apă subterană a oraşului Drăgăşani (rămase neexecutate din lipsă de fonduri) (1914), proiectul pentru canalizarea oraşului Târgovişte (executat doar în parte înainte de război) (1915);
  • a realizat proiecte pentru sistematizarea şi extinderea instalaţiilor de filtrare din oraşul Brăila, cu transformarea decantoarelor în filtre şi prefiltre, construcţia unui degrosisor, a trei filtre noi şi a unui rezervor subteran şi proiectul pentru alimentarea cu apă a oraşului Bazargic (rămas neexecutat din lipsă de fonduri) (1916);
  • a fost mobilizat ca ofiţer pontonier, apoi sanitar (până în dec. 1917);
  • a reprezentat România în două misiuni diplomatice strict secrete la Londra şi Paris, fiind numit şi consulul Portugaliei la Bucureşti (sfârşitul anului 1917);
  • a primit misiuni militare în timpul Primului Război Mondial, la Londra şi Paris (ian. 1918);
  • suplinitor al Catedrei de Electrotehnică la Şcoala Politehnică din Bucureşti (1918-1919);
  • după război a executat instalaţii de apă improvizate pentru spitalele din Iaşi şi cele din spatele frontului, sub direcţia inginerului inspector general Răileanu;
  • a fost consultat pentru revizuirea vechilor instalaţii de alimentare cu apă, a celor defectate sau rămase insuficiente în urma războiului din oraşele Giurgiu, Constanţa, Carmen Sylva (Eforie Sud), Târgovişte, Ploieşti, Ismail, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc şi Gheorghieni;
  • a predat cursul de Distribuţii electrice şi maşini electrice la Institutul Electrotehnic al Universităţii din Bucureşti, până la contopirea acestuia cu Politehnica, iar la Şcoala de Constructori de Avioane şi Automobile (înfiinţată în Bucureşti de Cercul aerotehnic) a predat cursul de Termodinamică (1919-1935);
  • profesor titular definitiv de Hidraulică şi Instalaţii hidroelectrice (Decret nr. 4939 din 1920) şi de Aerodinamică (până la numirea profesorului Elie Carafoli) la Şcoala Politehnică din Bucureşti (16 nov. 1920 - 1946);
  • director al Societăţii „Govora-Călimăneşti”;
  • decan al Facultăţii de Mecanică şi Electricitate (numit prin Decret Ministerial nr. 4073 din 3 dec. 1938) şi decan al Facultăţii de Construcţii (unde a contribuit la înfiinţarea Laboratorului hidraulic) de la Politehnica din Bucureşti;
  • profesor titular al Catedrei de Hidraulică teoretică şi mecanică aplicată de la Politehnica din Bucureşti (numit prin Decizia ministerială nr. 195906 din 22 sept. 1942);
  • pensionat pentru limită de vârstă (prin Decret nr. 1967 din 1944);
  • a colaborat, împreună cu Dimitrie Leonida, Constantin Budeanu, Remus Răduleţ, Ion S. Antoniu, Dorin Pavel, Constantin Dinulescu şi Martin Bercovici, la înfiinţarea, organizarea şi dezvoltarea Facultăţii de Energie, nou înfiinţată la Institutul Politehnic (1946).
Afiliere:
  • membru al Societăţii Române de Ştiinţe (secţiile matematică şi fizică);
  • membru al Societăţii Politehnice din România (din 6 nov. 1905);
  • membru corespondent (din 21 dec. 1935), membru titular (din 20 dec. 1936) al Academiei de Ştiinţe din România şi preşedinte al Secţiei tehnice;
  • membru al Consiliului Tehnic Superior (numit prin Decizia Ministerului Lucrărilor Publice nr. 5483 din 1939) al cărui preşedinte a fost spre sfârşitul anului 1944;
  • membru în Consiliul superior al apelor din Ministerul Lucrărilor Publice (1946);
  • membru în Consiliul de administraţie al Societății de Gaz şi Electricitate din Bucureşti;
  • membru al Societăţii de Geografie din Lisabona;
  • membru al Societăţii Electricienilor Francezi;
  • membru al Societăţii de Ingineri Civili din Franţa;
  • membru fondator al Institutului de Ştiinţe Matematice (Institutul de Matematică al Academiei Române) (22 dec. 1945);
  • membru de onoare al Academiei Române, propus de D. Pompeiu (din 4 iun. 1945), repus în drepturi ca membru de onoare (3 iul. 1990).
Colaborări la publicații: Buletin de fotogrametrie şi agrimensură, Buletinul A.G.I.R., Buletinul IRE (Institutul Român de Energie), Buletinul Politehnicei din Bucureşti, Buletinul Societăţii Politecnice, Bulletin de Mathématiques et de Physique pures et appliquées de l’École Polytéchnique.

Note

  1. Înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2012 - 2013, Galaţi, Axis Libri, 2014.

Referințe:

"Profesorul Dionisie Germani a fost un om bun, curat sufleteşte, generos, bun prieten şi bun coleg ... Poseda o cultură vastă şi extrem de variată, atât în domeniul tehnic-ştiinţific, cât şi cel literar. Cunoştea la perfecţie clasicismul, recita ore întregi din Homer."
  • Prof. dr. doc. Radu Prişcu:
"În triunghiul de aur al hidroenergeticii româneşti constituit de prof. ing. Cristea Mateescu considerat cel mai stimat reverendissimus, prof. dr. ing. Dorin Pavel considerat cel mai iscusit, mai îndrăzneţ şi mai energic fortissimus, prof. ing. Dionisie Germani este considerat cel mai erudit doctissimus."
  • Nicolae Şt. Noica:
"Vasta sa cultură tehnică şi umanistică, pasiunea pentru ştiinţă, pentru transmiterea de cunoştinţe clare, legătura permanentă cu practica au constituit un imbold pentru tinerele generaţii de ingineri formaţi la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele şi mai târziu, la Şcoala Politehnică din Bucureşti."
A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z