Dumitru Răileanu

Inginer, profesor universitar
„Concomitent cu intensificarea cercetărilor aplicative şi a dezvoltărilor tehnologice, sunt amplificate cercetările fundamentale - în domeniul matematicii, fizicii, chimiei, biologiei - ştiinţa românească asigurând rezerva de soluţii pentru dezvoltarea economiei şi societăţii româneşti.”
Autograf Dumitru Răileanu
Dumitru Răileanu - inginer, profesor universitar

Prezentare

Născut la Focşani, unde a urmat cursurile primare şi liceale, absolvite cu diplomă de merit, profesorul Dumitru Răileanu a absolvit Facultatea de Mecanică, Secţia Nave şi Instalaţii de Bord de la Institutul Politehnic din Galaţi în anul 1958, rămânând apoi în cadrul aceleaşi instituţii, ca şef de laborator, urmând apoi toate treptele carierei universitare.
Devenit şef de lucrări în cadrul Catedrei de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, a fost titular al cursului de „Tehnologia construcţiilor sudate”, predând ulterior şi cursurile înrudite de la specializările de subingineri şi ingineri, precum „Bazele teoretice ale predării de maşini şi utilaje”, „Tehnologia materialelor” şi „Tehnologia mecanică”, la Facultatea de Mecanică. Preocupările sale din cadrul Universităţii din Galaţi au condus la apariţia şi formarea specializării „Utilajul şi Tehnologia Sudării”, fiind titularul celor două discipline fundamentale ale ingineriei sudării, „Tehnologia sudării prin topire” şi „Bazele proceselor de sudare”, contribuind la apariţia unui colectiv de excepţie în cadrul acestei specializări, dar şi la formarea unor generaţii de ingineri a căror calitate profesională a fost recunoscută ca fiind de cel mai ridicat nivel, atât în ţară, cât şi peste graniţele acesteia.
Editarea de cursuri universitare şi postuniversitare, de îndrumătoare de laborator şi interesul pentru alcătuirea şi predarea cursurilor au fost însoţite de implicarea sa în dotarea şi dezvoltarea laboratoarelor pentru disciplinele la care a fost titular. A întocmit proiectul laboratorului de sudură, transformat şi amplificat ulterior în laboratoare pentru specializarea „Utilajul şi Tehnologia sudării”.
În calitatea sa de cadru didactic şi ca urmare a funcţiilor administrative deţinute în cadrul facultăţii, prodecan şi decan, şi în cadrul Universităţii din Galaţi, fiind prorector al acesteia vreme de trei ani, profesorul Răileanu s-a ocupat atât de organizarea şi dotarea spaţiilor de învăţământ cât şi de spaţii de producţie de pe platforme industriale aflate în plină dezvoltare: Combinatul Siderurgic Galaţi, Şantierul Naval Galaţi, Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul” Brăila şi altele.
A condus activităţi de cercetare în domenii noi, pentru industria constructoare de nave gălăţeană, aplicând rezultatele cercetărilor sale teoretice în domeniul sudării, cu rezultate remarcabile în sudarea automată la bordul navelor, sudarea aliajelor de aluminiu-magneziu, tratamente termice neconvenţionale. Activitatea de cercetare ştiinţifică a fost legată, de asemenea, de problemele sudării anti-gravitaţionale, domeniu pe care l-a dezvoltat mai ales în ceea ce priveşte sudarea pe verticală.
Implicarea în problemele industriei de profil a dus la rezolvarea şi implementarea unor teme contractate şi cu alte întreprinderi precum: Întreprinderea de Sârmă, Cuie şi Lanţuri Galaţi (I.S.C.L.), Uzina Mecanică Constanţa, Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice din Focşani (I.S.E.H.), pentru care, împreună cu colegii de catedră, a realizat contracte de cercetare şi proiectare.
Dispărut în plină forţă creatoare, profesorul Dumitru Răileanu a fost o personalitate apreciată de cadrele didactice implicate în învăţământul de profil, iar memoria celor care i-au fost studenţi, a celor pe care i-a îndrumat şi a colaboratorilor este dominată de înaltul profesionalism al celui care a înfiinţat şcoala de sudură gălăţeană şi după al cărui manual se învaţă bazele meseriei, contribuind astfel la dezvoltarea învăţământului de inginerie mecanică românească.

Biografie

Data şi locul naşterii: 3 decembrie 1935, Focşani, jud. Vrancea
Data şi locul decesului: 21 februarie 1988, Galaţi
Studii:
  • Şcoala primară la Focşani (1942-1949);
  • Liceul „Unirea” din Focşani (1949-1953);
  • Institutul Politehnic Galaţi, Facultatea de mecanică, Secţia Nave şi instalaţii de bord (1953-1958);
  • cursuri de specializare (5 luni) în domeniul „Procedee moderne de sudare a navelor, echipamente şi tehnologiile de sudare mecanizate” la Institutul de construcții navale din Leningrad (U.R.S.S.) (1963).
Titluri știinţifice:
  • doctor inginer, cu teza „Cercetări privind tratamentul termomagnetic al oţelurilor carbon de îmbunătăţire” la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, coordonator profesor dr. Aurel Nanu (1975).
Activitate socio-profesională:
  • șef de laborator (de la 1 aug. 1958), asistent (1 oct. 1958 – 1 oct. 1964), șef de lucrări (1 oct. 1964 - 15 sept. 1976), conferențiar (din 15 sept. 1976), profesor universitar la Catedra de Tehnologie mecanică a Facultății de Mecanică din cadrul Universității din Galați;
  • a condus lucrări practice și de laborator aferente cursurilor „Tehnologia materialelor” și „Tehnologia materialelor și atelier mecanic” (1958-1964);
  • stagiu în producție la Șantierul Naval Galați și Întreprinderea Mecanică Navală Galați în anii 1959, 1960, 1961, 1962, perioadă în care a executat proiecte pentru uzine și a condus realizarea lor, proiecte legate de construcții sudate, de mașini unelte și tratamente termice;
  • şef al Catedrei de Tehnologia Construcţiilor de Maşini - Utilajul şi Tehnologia Sudării;
  • prodecan al Facultății de Mecanică, Universitatea din Galați (1 oct. 1977 - 31 oct. 1979);
  • decan al Facultății de Mecanică, Universitatea din Galați (1 nov. 1979 - 5 nov. 1981);
  • prorector al Universității din Galați (1981-1984);
  • a predat cursurile „Mașini unelte și prelucrări prin așchiere” la Catedra de Nave și Mașini Termice a Universității din Galați, „Tehnologia construcțiilor sudate”, „Bazele teoretice ale prelucrării pe mașini- nelte”, „Tehnologia materialelor”, „Tehnologie mecanică”, „Tehnologii de sudare prin topire”, „Tehnologia sudării electrice”, „Bazele proceselor de sudare” la Catedra de Tehnologia Construcțiilor de Mașini;
  • lucrări știinţifice susţinute (nepublicate): Studii asupra posibilităţilor de aplicare a turbinelor cu gaze la propulsia navală. Sesiunea ştiinţifică a Institutului Politehnic Galaţi, aprilie 1957; Studiul stabilităţii navelor instabile pe carenă dreaptă. Sesiunea republicană, Institutul Politehnic Braşov, mai 1957; Evacuarea şi transportul aşchiilor de la strungurile de copiat din atelierul de rotărie a IUG „Progresul” Brăila. Sesiunea ştiinţifică a Institutului Politehnic Galaţi, martie 1960; Studii privind realizarea unei şalupe cu aripi imerse. Sesiunea ştiinţifică a Institutului Politehnic Galaţi, aprilie 1961; Studiul comportării la coroziune, în diferite condiţii atmosferice, a unor laminate de aluminiu româneşti. Sesiunea ştiinţifică a Institutului Politehnic Galaţi, mai 1966; Procedeu de presare cu ajutorul tensiunilor interne de natură structurală. Sesiunea ştiinţifică a Academiei Militare, Bucureşti, aprilie 1972; Aspecte economice ale tratamentului termomagnetic al oţelului OLC 45. Sesiunea ştiințifică jubiliară a Facultăţii IATP, Institutul Politehnic Galaţi, 1973; Aplicarea metalografiei magnetice la tratamentele termomagnetice. Sesiunea ştiinţifică a ICPPAM Galaţi, septembrie 1974; Cercetări privind influenţa câmpului magnetic asupra calităţii oţelurilor carbon de îmbunătăţire. Sesiunea ştiinţifică a ICPPAM Galaţi, septembrie 1974; Consideraţii privind determinarea duratei de încălzire la tratamentul termic în câmp magnetic. Sesiunea ştiinţifică a ICPPAM Galaţi, septembrie 1974; Particularităţile tratamentului termic aplicat construcţiilor sudate de dimensiuni mari. Sesiunea ştiinţifică a ICPPAM Galaţi, septembrie 1974; Cercetări privind optimizarea tehnologiei de sudare a oţelurilor de înaltă rezistenţă, utilizate la platformele de foraj marin. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Cercetări privind sudarea la temperaturi negative a unor oţeluri folosite în construcţia de nave. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Cercetări privind sudarea oțelului naval de înaltă rezistență E 32 la temperaturi scăzute. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Consideraţiuni privind recondiţionarea cilindrilor de laminor pentru produse plate, folosind încărcarea prin sudare. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Influenţa câmpului magnetic suprapus peste câmpul termic la sudare asupra structurii şi proprietăţilor îmbinărilor sudate din oţel-carbon. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Instalaţie de sudare automată sub strat de flux pe grindă portal. A III-a Conferinţă „Tehnologii noi de fabricaţie în construcţia de maşini”, Galaţi, 16-17 noiembrie 1979; Contribuţii la realizarea unei instalaţii tip portal pentru sudarea automată a panourilor plane. A III-a Conferinţă Naţională a specialiştilor în domeniul construcţiilor de nave, Galaţi, 15-17 mai 1981; Cercetări privind tendința de fisurare la cald a metalului depus prin sudare. A IV-a Conferință „Tehnologii moderne de prelucrare la rece”, Galați, 23-24 octombrie 1981; Cercetări privind recondiționarea prin sudare a arborilor cotiți. A IV-a Conferință „Tehnologii moderne de prelucrare la rece”, Galați, 23-24 octombrie 1981; Cercetări privind recondiționarea prin sudare a defectelor de turnare ale elicelor navale din Cu-Ni-Al fabricate la INETOF Galați. A IV-a Conferință „Tehnologii moderne de prelucrare la rece”, Galați, 23-24 octombrie 1981; Contribuții la realizarea unei instalații automatizate pentru sudarea osaturii secțiilor plane ale navelor. A IV-a Conferință „Tehnologii moderne de prelucrare la rece”, Galați, 23-24 octombrie 1981; Criterii de organizare a unei linii tehnologice pentru sudarea automată, dintr-o singură parte, a secțiilor plane ale navelor. A IV-a Conferință „Tehnologii moderne de prelucrare la rece”, Galați, 23-24 octombrie 1981; Cercetări privind recondiționarea prin metalizare (echipament tehnologic). Consfătuirea „Noi posibilități de reintegrare a materialelor secundare în circuitul economic”, Roman, 21-22 mai 1982; Echipamente de sudare, cu greutate redusă, utilizate în vederea extinderii mecanizării operațiilor de sudare. Consfătuirea „Noi posibilități de reintegrare a materialelor secundare în circuitul economic”, Roman, 21-22 mai 1982; Cercetări privind recondiționarea bulbilor prăjinilor de sonete tip Galați. Simpozionul „Contribuția cercetării și proiectării din instituțiile de învățământ superior cu profil tehnic la reducerea consumului de materii prime, combustibili, energie și asimilarea unor produse din import pentru CSG și alte mari unități economice din țară, în raport cu sarcinile ce revin acestor institute din Hotărârea adoptată de Conferința Națională a partidului din 16-18 dec. 1982”, Galați, 8 aprilie 1983; Cercetări privind îmbunătățirea tehnologiei de fabricație a oalelor de zgură (înlocuirea variantei oale turnate cu varianta oale sudate în baie de zgură). Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a IX-a, IUG „Progresul” Brăila, 1-2 iulie 1983; Cercetări privind sudarea sub flux a oțelurilor de înaltă rezistență pentru platformele de foraj marin. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a IX-a, IUG „Progresul” Brăila, 1-2 iulie 1983; Cercetări privind sudarea oțelurilor inoxidabile austenitice Cr-Ni. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a IX-a, IUG „Progresul” Brăila, 1-2 iulie 1983; Instalație pentru recondiționarea prin sudare a bulbilor prăjinilor de sonete de tip Galați. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a IX-a, IUG „Progresul” Brăila, 1-2 iulie 1983; Aspecte tehnologice și metalurgice privind posibilitățile de aplicare a unui nou procedeu de recondiționare a cilindrilor de laminor. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a X-a, IUG „Progresul” Brăila, 29 iunie - 1 iulie 1984; Aspecte privind corelația dintre tehnologia de sudare și fisurarea la cald în cazul sudării în baie de zgură a oțelului OLC 45. Sesiunea științifică „Optimizarea și automatizarea proceselor industriale, reducerea consumurilor de materii prime și energie”, Universitatea din Galați (împreună cu CIS și CIN Galați), 8-10 noiembrie 1984; Aspecte privind recondiționarea cilindrilor de laminor prin sudare în baie de zgură cu ajutaj fuzibil. Sesiunea științifică „Optimizarea și automatizarea proceselor industriale, reducerea consumurilor de materii prime și energie”, Universitatea din Galați (împreună cu CIS și CIN Galați), 8-10 noiembrie 1984; Corelații între caracteristicile de material utilizate în mecanica ruperilor și rezultatele încercărilor de reziliență ale îmbinărilor sudate. Sesiunea științifică „Optimizarea și automatizarea proceselor industriale, reducerea consumurilor de materii prime și energie”, Universitatea din Galați (împreună cu CIS și CIN Galați), 8-10 noiembrie 1984; Instalația pentru automatizarea sudării prin procedeul MAG-CO2 a tubulaturii navale. Sesiunea științifică „Optimizarea și automatizarea proceselor industriale, reducerea consumurilor de materii prime și energie”, Universitatea din Galați (împreună cu CIS și CIN Galați), 8-10 noiembrie 1984; Instalații pentru mecanizarea operației de recondiționare a bulbilor prăjinilor de sonetă. Sesiunea științifică „Optimizarea și automatizarea proceselor industriale, reducerea consumurilor de materii prime și energie”, Universitatea din Galați (împreună cu CIS și CIN Galați), 8-10 noiembrie 1984; Aspecte tehnologice privind sudarea MAG-CO2 a tubulaturii drepte navale. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a XII-a, IUG „Progresul” Brăila, 4-5 iulie 1986; Cercetări privind încărcarea prin sudare a oțelului OLC 45 cu oțel RP 3. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a XII-a, IUG „Progresul” Brăila, 4-5 iulie 1986; Cercetări privind încărcarea prin sudare a oțelurilor de construcții cu electrod bandă culcat. Simpozionul „Cercetarea științifică și ingineria tehnologică în sprijinul calității și eficienței producției”, ediția a XII-a, IUG „Progresul” Brăila, 4-5 iulie 1986; Cercetări privind posibilitățile de determinare a microdurității prin zgâriere, la îmbinări sudate din aliaje neferoase și oțeluri înalt aliate. Sesiunea de comunicări științifice, Institutul Central de Fizică – Universitatea din Galați, Secția a IX-a. Tehnologii în construcția de mașini – Tehnologii neconvenționale, Galați, 9-11 septembrie 1986; Metodă pentru determinarea tendinței de fisurare la cald a oţelurilor. Sesiunea de comunicări științifice, Institutul Central de Fizică – Universitatea din Galați, Secția a IX-a. Tehnologii în construcția de mașini – Tehnologii neconvenționale, Galați, 9-11 septembrie 1986; Aspecte privind influența unor factori tehnologici, metalurgici, fizici și chimici asupra calității îmbinărilor sudate în construcții navale. Consfătuirea RNR de comunicări științifice pe teme de „Material-Sudare-Control”, Orșova, 9-11 octombrie 1986; Cercetări privind proprietățile îmbinărilor sudate din oțeluri pentru corpul navelor, îmbunătățite prin tratament termic. Consfătuirea RNR de comunicări științifice pe teme de „Material-Sudare-Control”, Orșova, 9-11 octombrie 1986; Calculul deformațiilor longitudinale generate la încărcarea prin sudare a plăcilor plane subțiri. A II-a Conferință Națională „Echipamente și tehnologii noi în industria constructoare de mașini”, Craiova, 21-23 mai 1987; Calculul deformațiilor transversale generate la încărcarea prin sudare a plăcilor plane subțiri. A II-a Conferință Națională „Echipamente și tehnologii noi în industria constructoare de mașini”, Craiova, 21-23 mai 1987; Fenomene de pierdere a stabilității la încărcarea prin sudare a plăcilor plane subțiri. A II-a Conferință Națională „Echipamente și tehnologii noi în industria constructoare de mașini”, Craiova, 21-23 mai 1987; Măsuri tehnologice pentru micșorarea sau prevenirea deformațiilor generate la încărcarea prin sudare a plăcilor plane subțiri. A II-a Conferință Națională „Echipamente și tehnologii noi în industria constructoare de mașini”, Craiova, 21-23 mai 1987; Cercetări privind proprietățile mecanice ale îmbinărilor sudate, în rânduri multiple, din oțeluri cu sudabilitate limitată. A XIII-a sesiune de comunicări tehnico-științifice organizată de IUG „Progresul” Brăila și CCSIT pentru utilaje de construcție drumuri, Brăila, 3-5 iulie 1987; Cercetări privind influența energiei liniare asupra tenacității zonei influențate termic la îmbinări sudate din oțeluri de construcții navale; Sudare-Control”, Tulcea, 1987; Studiu privind influența poziției concentratorului de tensiuni, în ansamblul metal depus – metal de bază, asupra valorii energiei de rupere la încercări de reziliență. Consfătuirea RNR de comunicări științifice pe teme de „Material-Sudare-Control”, Tulcea, 1987; Studiul influenței energiei liniare de încălzire asupra tendinței de fisurare la cald a oțelurilor pentru construcții navale de corp. A VII-a Conferință de sudură și încercări de metale (Institutul Politehnic „Traian Vuia” și LSIM Timișoara), Timișoara, 15-17 octombrie 1987;
  • a îndrumat activitatea de cercetare a studenților din cadrul cercurilor științifice.
Distincţii - Premii - Titluri:
  • Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei” (1969);
  • „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1969);
  • Medalia „A 50-a aniversare a Partidului Comunist Român” (1971);
  • Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972);
  • Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă” (1974);
  • Medalia Comemorativă „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă” (1984).
Colaborări la publicaţii: Analele Universităţii din Galaţi. Fascicula V, Buletinul Universităţii din Galaţi. Fascicula V, Construcția de mașini, Lucrări științifice, Metalurgia şi construcţia de maşini, Navires, ports et chantiers, Revista de coroziune, Revue de l’Aluminium, Standardizarea.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi

Surse

  • TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.

Referinţe

  • Prof. dr. ing. Emil Constantin: Colectivul de cadre didactice format de profesorul Răileanu îi apreciază personalitatea și îi mulțumesc pentru ajutorul oferit în formarea lor profesională. Prof. Răileanu a fost un cadru didactic mult apreciat de cadrele didactice din catedrele de același profil din țară, precum și de colegii din Universitate, care din păcate s-a sfârșit la 53 de ani, în plină forță creatoare.


A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z