Ioan Zugrăvescu
Chimist, profesor universitar
- „De tânăr m-am dedicat cercetării ştiinţifice, convins fiind că ştiinţa este una din căile - deşi nu singura - care conduce spre aflarea adevărului.”
Prezentare
- Născut la Iaşi, într-o familie de profesori de chimie, „crescut de părinţii şi bunicii săi în spiritul muncii oneste şi îndârjite, în respectul pentru adevăr şi dreptate”, Ioan Zugrăvescu s-a refugiat din cauza războiului, împreună cu familia, la poalele Tâmpei, unde viitorul profesor universitar va urma Liceul Real din Braşov, pe care îl va absolvi în mod strălucit, remarcându-se prin pasiunea pentru ştiinţele naturii, dar şi pentru ştiinţele umaniste (limba română, latină, franceză). La îndemnul profesorului său de chimie se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, susţinându-şi cu brio licenţa în ştiinţe fizico-chimice, în 1931, şi teza de doctorat în chimie, în 1934, cu titlul „Acţiunea compuşilor organomagnesieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului β-fenil-acrilic” în care a avut o contribuţie originală, sub conducerea profesorilor universitariŞtefan Minovici şi Nicolae Maxim. A continuat cercetările privind reactivitatea compuşilor organomagnezieni începute în cadrul tezei de doctorat şi pe cele privind radicalii liberi, fiind asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Bucureşti. La sugestia profesorului academician Gheorghe Spacu, întemeietorul chimiei coordinative şi unul dintre cei mai mari specialişti ai chimiei anorganice româneşti, va fi numit director la Secţia de Biochimie a Institutului „Victor Babeş” din Bucureşti, funcţie care îi va lărgi orizontul de chimist organician şi unde va iniţia cercetări asupra chimismului celular, îndeosebi în ceea ce priveşte celulele maligne.
- La Institutul „Victor Babeş” a publicat un mare număr de lucrări în domeniul chimiei biologice, activând aici până în toamna anului 1948, când va fi numit şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Un an mai târziu va fi numit profesor de chimie organică la Institutul de Industrii Alimentare, proaspăt înfiinţat la Bucureşti, unde a creat o şcoală de chimie organică care a continuat în timp tradiţia şi exigenţa profesorului Ioan Zugrăvescu.
- Cercetările sale de biochimie aplicată începute la Institutul „Victor Babeș” au continuat în paralel cu activitatea didactică, multe dintre acestea constituind obiectul unor brevete de invenție privind compuși cu activitate antineoplazică, hipotensivă și anticonvulsivantă, multe dintre aceste cercetări fiind aplicate în industria farmaceutică. După transferarea Institutului de Industrii Alimentare la Galaţi, profesoruln Ioan Zugrăvescu a optat în continuare pentru munca didactică şi a participat la organizarea învăţământului ingineresc de industrie alimentară, ca om de ştiinţă şi pedagog cu experienţă alături de profesorii Dumitru Moţoc, Alexandru Zaharia, Iulian Voicu, Simion Popescu şi conferenţiarii Ion Oţel, Elena Angelescu şi Ioan Răşenescu. A predat cursul de Chimie organică şi Biochimie timp de doar un an în oraşul de la Dunăre, dar a făcut parte din elita de cadre universitare care au asigurat, prin dăruire, înţelepciune şi devotament personalizarea învăţământului superior de industrie alimentară.
- În 1956, a fost transferat la cea mai veche și renumită școală de chimie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, la recomandarea ministrului Educaţiei şi Învăţământului, după decesul neaşteptat al profesorului Constantin V. Gheorghiu de la Catedra de chimie a universității ieșene, cel care fusese continuatorul fondatorului școlii ieșene de chimie organică, profesorul Anastasie Obregia.
- A cercetat noi aspecte ale stereoizomeriei combinaţiilor etilenice arilsubstituite precum şi noi însuşiri de reactivitate ale derivaţilor tiazolici. Împreună cu Eugenia Carp, Cornelia Leonte și Magda Petrovanu, a studiat, de asemenea, o multitudine de compuși metilendiaminici, înzestrați cu proprietăți anticonvulsivante.
- Cea mai mare parte a cercetării a dăruit-o chimiei N-ilidelor, domeniu abordat împreună cu prof. Magda Petrovanu pentru prima oară în ţară şi puţin investigat pe plan mondial. Plecând de la heterocicli cu azot, ca: piridina, piridazina, ftalazina şi triazolul, profesorul Zugrăvescu şi colaboratorii au studiat sinteza şi reactivitatea unor noi N-ilide, obţinând o gamă variată de ilide carbanion monosubstituite şi disubstituite, precum şi reacţiile de cicloadiţie dipolare ale ilidelor cu olefine şi alchine activate ce au condus la o varietate de noi structuri heterociclice greu sau imposibil de obţinut pe alte căi de sinteză.
- Profesorul Ioan Zugrăvescu, intelectualul „rafinat, de rasă, care nu s-a cantonat doar în ogorul specialităţii sale”, omul cu multiple valenţe în domeniul culturii, preocupat de problemele generale ale filosofiei contemporane şi sociologiei, mereu la curent cu tot ce era nou şi interesant în aceste domenii, a participat până în ultima clipă a vieţii la activitatea ştiinţifică şi culturală academică, susţinând conferinţe şi discuţii pe teme de filosofie, sociologie, dar şi de pictură, sculptură, muzică, indiferent de complexitatea lor, ducând „viaţa celor care, cufundaţi în munca lor, nu ezită să se intereseze ce se petrece în jur...”
- Interesat de ştiinţă şi cunoaştere, făurindu-şi planuri de cercetare la o vârstă înaintată, profesorul Ioan Zugrăvescu s-a stins din viaţă aşa cum mărturisea că îşi doreşte: „în clipa în care mă voi aşterne şi eu la somnul cel lung, să mă stăpânească sentimentul datoriei împlinite”.
Biografie
- Data şi locul naşterii: 29 mai 1910, Iaşi
- Data şi locul decesului: 12 decembrie 1989, Bucureşti
- Studii:
- Liceul Real din Braşov (absolvit în 1927);
- Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (licenţiat în ştiinţe fizico-chimice) (1927-1931).
- Titluri ştiinţifice:
- doctor în chimie cu teza „Acţiunea compuşilor organomagnesieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului β-fenil-acrilic” sub îndrumarea profesorilor Ştefan Minovici şi Nicolae Maxim (1934);
- doctor docent în ştiinţe chimice (1965).
- Activitate socio-profesională:
- preparator şi bibliotecar (1935-1937), asistent (1937-1947) la Laboratorul de Chimie organică al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii Bucureşti, la recomandarea prof. Ştefan Minovici;
- director al Secţiei de biochimie al Institutului „Victor Babeş” din Bucureşti (1937-1948);
- şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1948-1949);
- profesor de chimie organică şi biochimie, şef al Catedrei de chimie organică la Institutul de Chimie Alimentară din Bucureşti (1949-1956), nou înfiinţat în 1948, transferat în 1955 la Galaţi, în cadrul Institutului Tehnic, unde a predat cursurile de Chimie organică şi Biochimie;
- director de secţie la Institutul de cercetări antibiotice din Bucureşti (1950-1952);
- profesor, şef de Catedră, la Catedra de chimie organică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a predat cursurile de Chimie organică şi Teorii moderne în chimia organică (din 1956);
- şef de Secţie (1962-1963), director ştiinţific (1963-1971) la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei R. S. România, Filiala Iaşi;
- fondator, alături de doctorii în chimie Radu Mavrodineanu, Valeriu Vântu, Alexandru Mironescu, Ion Niculescu, al Societăţii „Indrochim” al cărei scop era să facă studii pentru căutarea celei mai practice metode de fabricarea cauciucului sintetic;
- a susţinut numeroase lucrări ştiinţifice;
- a realizat noi procedee de purificare şi de hidroliză izonicotinică, de obţinere a glucozei pure, procedee tehnologice pentru sinteza unor polimeri termostabili, realizând 35 de brevete înregistrate la OSIM;
- a avut contribuţii importante la realizarea obiectivelor industriale pentru medicamente de sinteză, a Secţiei de acid salicilic de la Fabrica nr. 4 a Întreprinderii de medicamente din Iaşi;
- a participat la congrese internaţionale la Praga, Bruxelles şi Toronto;
- a prezentat lucrări de specialitate;
- ca profesor invitat, a ţinut conferinţe la Universităţile din Paris, Nantes, Marsilia, Toulouse, Louvain şi la Institutul de Chimie Macromoleculară din Strasbourg, Belgia, precum şi în China, la Institutul din Shanghai şi în Anglia, la Imperial College şi la University of East Anglia din Londra.
- Afiliere:
- membru corespondent al Academiei Române, secţia de ştiinţe chimice (21 mart. 1963);
- membru şi secretar general al Asociaţiei Generale a Chimiştilor din România;
- membru al Société Chimique de France (1964).
- Distincţii - Decoraţii:
- „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1960);
- Titlul „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Nantes, Franţa (1973).
- Colaborări la publicaţii: Analele Academiei Republicii Socialiste România. Seria a IV-a, Analele Institutului „Victor Babeş”, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Bulletin de la Société chimique de France. Documentation, Die Makromolekulare Chemie, Natura, Revista Fundaţiilor Regale, Revue roumaine de chimie, Studii şi cercetări de chimie, Tetrahedron letter.
Fişier de autoritate
Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi
Surse
- TOPORAŞ, CAMELIA; PRICOPI, OTILIA; IRIMIA, ROCSANA; BEZMAN, TENA. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2015. Galaţi, Axis Libri, 2016.
