Iorgu Iordan
Lingvist, profesor universitar
- "Limba pe care o aud, limba contemporană, mă pasionează în cel mai înalt grad. Îmi place să am sentimentul, când studiez o limbă, că o şi trăiesc, şi sentimentul acesta este cu atât mai pregnant când este vorba de limba mea maternă."
Prezentare
- Născut la Tecuci, într-o familie româno-bulgară, tatăl fiind de origine slavă, Iorgu Iordan a început studiile în localitatea natală, continuându-le în capitala Moldovei. După absolvirea liceului, s-a înscris la universitatea ieşeană, de unde a obţinut licenţa în litere şi filozofie, dar şi în drept, prima fiind însă cea care va conta pentru viitoarea sa carieră profesională.
- Preocupările de pe băncile liceului, pentru „vorbirea şi scrierea conaţionalilor”, au continuat cu specializările făcute după doctoratul în filologie, apoi cu cercetările teoretice din toate ramurile lingvisticii. Pornind de la fonetica şi morfologia istorică, de la studiul vocabularului, ajungând la sintaxă, academicianul Iorgu Iordan a fost unul dintre primii români care s-au ocupat de o disciplină a lingvisticii, nouă la acea vreme, fonologia. Deşi a abordat, în cercetările sale, întregul câmp al familiei limbilor romanice, pe parcursul carierei sale profesorul Iorgu Iordan a fost permanent preocupat de problema gramaticii normative a limbii române.
- Al „cincilea nostru lingvist de seamă”, după Alexandru Philippide, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ovid Densusianu şi Sextil Puşcariu, aşa cum l-a numit Valeriu Mangu, Iorgu Iordan era cunoscut în mediul academic şi universitar sub apelativul „Profesorul”, devenind un „clasic al lingvisticii româneşti încă din timpul vieţii”.
- Discipolul savantului, lingvistul Marius Sala, sintetiza activitatea acestuia prin simpla enumerare a patru lucrări din imensa operă a savantului, care, prin titulatura și tematica abordată, definesc cel mai bine noile căi de cercetare ale lingvisticii române deschise de Iordan: „Toponimia românească” (1924, 1963), „Limba română actuală” (1943, 1948), „Stilistica limbii române” (1944, 1975) şi „Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluţia şi starea actuală a lingvisticii romanice” (1932, 1962). Ultima dintre aceste opere, cartea românească de lingvistică tradusă în cele mai multe limbi (engleză, germană, rusă, spaniolă, portugheză, italiană), l-a transformat pe Iorgu Iordan într-un clasic al lingvisticii mondiale.
- Iorgu Iordan a fost membru al Academiei Române, primul director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, institut care mai apoi i-a purtat numele, ca de altfel şi alte instituţii de învăţământ, mai ales din locurile natale, conducător al lucrărilor de elaborare a „Dicţionarului limbii române”, director de teatru şi ambasador în U.R.S.S., a întemeiat şi condus reviste de specialitate, a colaborat la numeroase publicaţii ştiinţifice din afara ţării, a publicat studii de lingvistică şi de istorie literară, precum şi cursuri universitare.
- Spre sfârşitul vieţii, sintetizându-şi imensa activitate într-un interviu, savantul mărturisea: „Sunt bucuros că am lucrat cu folos pentru naţiunea noastră...”
Biografie
- Data şi locul naşterii: 29 septembrie 1888, Tecuci, jud. Galaţi (fost jud. Tecuci)
- Data şi locul decesului: 20 septembrie 1986, Bucureşti
- Studii:
- clasele primare şi gimnaziale la Gimnaziul Real de Băieţi din Tecuci (1895-1904);
- Liceul Internat „Costache Negruzzi” din Iaşi ca bursier, avându-l ca profesor pe Garabet Ibrăileanu (absolvit în 1908, ca şef de promoţie);
- Facultatea de Litere şi Filosofie, Universitatea din Iaşi (1908-1911);
- Facultatea de Drept, Universitatea din Iaşi (1908-1912);
- cursuri de specializare la universităţile din Bonn (1911, 1921-1922), Berlin (1923), Florenţa (1925, 1927), Paris şi Roma, unde a făcut studiul vocalismului latin şi al vocalismului limbilor romanice, precum şi critica ediţiei scrierilor „Aucassin et Nicolette” şi „Roman de Brut”, fiind remarcat pentru sârguinţa sa (1925).
- Titluri ştiinţifice:
- doctor în filologie modernă al Universităţii din Iaşi, cu teza „Diftongarea lui e şi o accentuaţi în poziţiile ă, e” (8 iul. 1919);
- doctor docent (1955).
- Titluri onorifice:
- doctor honoris causa al Universităţii „Humboldt” din Berlin (1959);
- doctor honoris causa al Universităţii din Montpellier, Franța (1966);
- doctor honoris causa al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1967);
- doctor honoris causa al Universităţii din Gand, Belgia (1968);
- doctor honoris causa al Universităţii din Roma, Italia (1976).
- Activitate socio-profesională:
- profesor suplinitor la Liceul Internat din Iaşi (oct. 1911 – aug. 1912) şi la Liceul din Constanţa (1912);
- profesor suplinitor de limba germană, la Liceul „Vasile Alecsandri” şi la Seminarul Teologic din Galaţi (20 oct. 1912 – 1 sept. 1913) şi la Pomârla, jud. Botoşani (1 sept. 1913 – 1 sept. 1914);
- profesor de limba germană în învăţământul secundar la Iaşi, la Seminarul „Veniamin Costachi” (1914 - iul. 1927), Gimnaziul evreiesc (anul şcolar 1915-1916) şi Liceul particular „Mihail Kogălniceanu” (1 sept. 1914 – 1937), fiind unul dintre fondatorii acestuia din urmă;
- profesor suplinitor (1 ian. 1926 - 1927), apoi titular al Catedrei de Filologie Romanică (15 iul. 1927 - 1934) şi a celei de Limba Română (1934 – 1 oct. 1946), decan al Facultăţii de Litere (1938-1939) la Universitatea din Iaşi;
- director al Teatrului Naţional din Iaşi (20 nov. 1928 - 1 iul. 1930, 1944-1945);
- secretar general al Ministerului Artelor, delegat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de reconstrucţie a Teatrului Naţional din București (29 aug. 1946);
- director al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi (1931-1945);
- fondator şi director al Buletinului Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi (1933-1948);
- membru în comisia pentru cercetarea abuzurilor şi ilegalităţilor din Ministerul Educaţiei Naţionale (nov. 1944 – mai 1945);
- preşedinte al Consiliului de administraţie al Casei Corpului Didactic din Bucureşti (1945);
- preşedinte al Consiliului de administraţie al Editurii de Stat (din 1945);
- a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar în URSS, prin Decretul regal din 17 aug. 1945 (aug. 1945 - 1 oct. 1947);
- membru al Consiliului de administraţie al Editurii „Cartea Rusă” (din nov. 1947);
- profesor la Catedra de romanistică a Universităţii din Bucureşti (1946-1962);
- decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1947-1948, 1956-1957);
- rector al Universităţii din Bucureşti (1957-1958);
- director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti (ian. 1949-1952, 1958-1970);
- preşedinte (1956-1957), apoi vicepreşedinte (1957-1967) al Comisiei Naţionale a Republicii Populare Române pentru UNESCO;
- redactor al revistelor Studii şi Cercetări Lingvistice şi Revue roumaine de linguistique (1956-1963) şi al revistei Limba română (din 1964);
- redactor al revistelor Beiträge zur romanischen Philologie (R.D.G., 1961) şi Iberoromania (R.F.G., 1969-1972);
- s-a pensionat pe 1 oct. 1962, apoi a fost profesor consultant al Universităţii din Bucureşti.
- Distincţii - Decoraţii:
- Semnul Onorific „Răsplata Muncii” pentru 25 de ani în serviciul statului (13 oct. 1941);
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, conferit prin Decretul nr. 2.519 din 10 aug. 1946;
- Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer (9 mai 1947);
- Om de Ştiinţă Emerit (1962);
- Erou al Muncii Socialiste.
- Afiliere:
- membru fondator (1925), consilier al biroului (1965) şi preşedinte de onoare al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică din Franţa (1968);
- membru al Partidului Ţărănesc (1918-1930), între 1928-1930 făcând parte din organizaţia permanentă a organizaţiei din Iaşi;
- membru corespondent (29 mai 1934), membru titular (22 mai 1946) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1957-1966);
- membru al Partidului Social Democrat (din sept. 1944);
- membru al Comisiei interimare a Fundaţiei universitare (din apr. 1948);
- membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958);
- membru al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Onomastice (1958);
- preşedinte al Societăţii de Limbă şi Literatură Română a Academiei Române (1958-1970);
- membru al Societăţii de lingvistică din Paris (1959);
- membru fondator (1961) şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică (din 1962);
- membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice (1962, în perioada 1965-1974 în comitetul de conducere);
- vicepreşedinte al Asociaţiei Române pentru Legături cu Uniunea Sovietică (ARLUS) (1962);
- membru corespondent al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964);
- membru al Asociaţiei Latino-Americane de Lingvistică şi Filologie (1964);
- membru (1965) şi vicepreşedinte al Juntei directive a Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor (1971-1974);
- membru corespondent al Academiei Austriece de Ştiinţe din Viena (1966);
- membru în Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor (1967);
- membru corespondent al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968);
- membru al Institutului Mexican de Cultură din Mexico (1969);
- membru al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975).
- Colaborări la publicaţii: Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Analele Academiei R.P.R., Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Analele Universităţii din Bucureşti. Seria „Ştiinţe sociale”, Filologie, Anuarul de Lingvistică şi istorie literară, Anuarul Liceului Internat „C. Negruzzi” (Iaşi), Anuarul ştiinţific al Universităţii „Al. I. Cuza” (Iaşi), Anuarul Universităţii Mihăilene (Iaşi), Apărarea patriei, Arhiva, Arhiva Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi, Arhivele Olteniei (Craiova), Buletinul Institutului de Filologie Română „Al. Philippide” (Iaşi), Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice din R. S. România, Buletinul Societăţii Române de Geografie, Cercetări de lingvistică (Cluj), Cinema, Contemporanul, Cronica (Iaşi), Cum vorbim, Dacoromanica (Cluj), Dimineaţa, Dreptatea nouă, Ecoul (Iaşi), Ethnos (Focşani), Forum, Flacăra, Flacăra Iaşului (Iaşi), Gazeta învăţământului, Gazeta literară, Glasul patriei, Grai nou, Iaşul, Iaşul nou (Iaşi), Îndrumătorul cultural, Însemnări ieşene (Iaşi), Jurnalul, Jurnalul literar, Libertatea (1944-1945), Limba română, Limba şi literatura română, Luceafărul,Lumea, Magazinul, Manifest, Manuscriptum, Memoriile Academiei Române, Milcovia (Focşani), Moldova liberă (Iaşi), Munca, Năzuinţa (Craiova), Opinia (Iaşi), Oraşul nostru (Iaşi), Ordinea, Orpheus, Premiera artistică literară (Iaşi), Revista critică, Revista filologică, Revista Fundaţiilor Regale, Revista de filologie romanică şi germanică, Revista Germaniştilor Români, Revista învăţământului superior, Revue roumaine d’histoire, Revue roumaine de linguistique, România liberă, România literară, Semnalul, Scînteia, Scînteia tineretului, Steagul roşu, Studentul român, Studii, Studii de literatură universală, Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, Studii şi cercetări lingvistice, Şcoala Normală (Iaşi), Teatrul, Tomis, Tribuna, Tribuna poporului, Tribuna României, Tribuna şcolii, Universitatea.
Fișier de autoritate
Surse
- Camelia Toporaş, Rocsana Irimia, Otilia Badea, Tena Bezman, Mihaela Bute. Oameni în memoria Galaţiului : aniversări 2011, Galaţi, Axis Libri, 2013.
Resurse electronice
- Barbu, Marian. Dincolo şi dincoace de Iorgu Iordan. În: Literatorul [online], nr. 154, apr. 2012, p. 3. [1]
- Bustul lui Iorgu Iordan. În: Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi. Monumente de for public din judeţul Galaţi [online]. [2]
- Druţă, Inga. Iorgu Iordan: incoruptibilul stareţ al lingvisticii româneşti. În: Clipa [online], nr. 3, 2009, p. 38. [3]
- Dumitrescu, Bianca. Un lingvist romantic (Ilie Rad, Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan: Scrisori şi interviuri. Cluj-Napoca: Editura Tribuna, 2011). În: Apostrof [online], an. 22, nr. 12, dec. 2011. [4]
- Georgescu, Nicolae. Unchiul şi mătuşile : [referinţe Iorgu Iordan]. În: Cultura [online], nr. 301, 25 nov. 2010. [5]
- Sala, Marius. Cei doi stâlpi ai înţelepciunii : [Iorgu Iordan şi Al. Rosetti]. În: România literară [online], nr. 5, 8 febr. 2006. [6]
- Voncu, Răzvan. Iorgu Iordan în scrisori şi interviuri. În: România literară [online], nr. 33, 19 aug. 2011. [7]
