Jacques HÉROLD

Pictor și sculptor
Herold jaques.jpg

Biografie

Data şi locul naşterii: 10 octombrie 1910, Piatra Neamţ, jud. Neamț
Data şi locul decesului: 11 ianuarie 1987, Paris, Franța
Studii:
  • bursier la Belle Arte, clasa pictorului Theodorescu-Sion (1927-1929), în paralel cu studiile liceale.
Activitate socio-profesională:
  • Jacques HÉROLD[1] considerat unul dintre cei mai importanți artiști ai curentului suprarealist târziu, a locuit la Galaţi (unde tatăl său a fost fabricant de bomboane), de la 2 ani pâna la aproape 20 de ani, când a plecat la Paris şi a lucrat alături de Brâncuşi şi Andre Breton, liderul grupului de pictori suprarealişti;
  • a intrat în grupul din jurul revistei „Unu”, semnând cu numele „B. Herold” primele sale lucrări, publicate în revista „Unu” (3 desene - nr. 28, aug. 1930 și câte unul în nr. 33 și 34 din febr. și mart. 1931);
  • la momentul debutului, părăsise deja țara, mutându-se în Franța;
  • cu ajutorul lui Victor Brauner, Brâncuși și Yves Tanguy, s-a apropiat de grupul suprarealiștilor, împrietenindu-se cu Marcel Duchamp, Man Ray, André Breton;
  • s-a alăturat grupului celui din urmă (1934-1940);
  • a colaborat cu numeroși poeți avangardiști de origine română (Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Claude Sernet, Virgil teodorescu, Ștefan Baciu, Mira Simion Baciu) și a realizat peste 80 de ediții bibliofile din creația unor scriitori ca Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Claude Sernet, Gellu Naum, Francis Ponge, Michel Butor, Alain Basquet.
Expoziții:
  • Prima expoziție personală a avut-o la Paris (1947);
  • prezent la expozițiile de artă suprarealistă din întreaga lume;
  • Muzeul Cantini din Marsilia i-a dedicat o amplă expoziție retrospectivă (2011), urmată de cea de la București, de la Colors Art Gallery (2011) și cea organizată la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov (2021).

Note

  1. ↑ Numele real: Blumer Herold.

Fişier de autoritate

Catalogul electronic al Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia" Galaţi


A B C D E F G H I J K L M N O P R S Ş T Ţ U V Z