Monumentul Sfântul "Francisc de Assisi"

Monumentul ,,Sfântul Francisc de Assisi"

Monumentul ,,Sfântul Francisc de Assisi" a fost ridicat la 3 octombrie 1926 de credincioşii catolici din oraş, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la decesul Sfântului în oraşul său natal, Assisi, din ţinutul Umbria (Italia).

Francisc din Assisi (1181-1226) întemeietorul Ordinului călugăresc franciscan, a fost fiul unui bogat negustor de stofe. Numele său de botez a fost Giovanni, însă i se spunea Francisc (francezul), pentru că mama sa era provensală. În tinereţe şi-a ajutat părinţii la bunul mers al afacerilor. S-a remarcat prin ajutorul acordat săracilor şi leproşilor. La câţiva ani după aceea se călugăreşte şi începe o nouă viaţă însufleţită de credinţă. În 1210 scrie « Regula Prima », o glosă asupra fragmentelor din Evanghelii, care se referă la lepădarea de sine şi la condiţiile de viaţă ale urmaşilor lui Hristos.

A pelegrinat prin multe locuri, ducând o viaţă de privaţiuni, iar în 1221 a schiţat un regulament care , după operarea unor modificări, a fost aprobat ca « Regula Bullata », de Papa Honorius al III-lea.

Decedat în 1226, la vârsta de 45 de ani, este canonizat de bunul şi vechiul său prieten Grigore al IX-lea, fostul cardinal Ugolino.

Monumentul din Galaţi, reprezintă copia fidelă a celui realizat de Dupré, cioplit în marmură de Carara, cu înălţimea de 1,80 m, a fost realizat de renumita Casă Fratelli Giorgini din Masso-Carara, Italia.

Localizare: în curtea Bisericii romano-catolice

Surse

Stoica, Corneliu. Monumente religioase din municipiul Galaţi, Galaţi: Editura Alma, 2001.